OPINIA SPECTATORULUI

În anii ’70, era celebră o cursă ciclistă ce avea loc în estul Europei, „Cursa Păcii”, cea mai importantă competiţie amatoare din lume. Câştigătorul din 1970, polonezul Ryszard Szurkowski, a fost protagonistul unei întâmplări de povestit copiilor, cu câteva luni înainte. Într-o cursă din cadrul campionatului Poloniei pe şosea, un contacandidat la victorie, Jan Hanusik, a facut o pană la câţiva kilometri de sosire. Cum maşina echipei acestuia întârzia să apară, Szurkowski a oprit maşina de asistenţa a clubului său şi i-a oferit adversarului bicicleta sa de rezervă. Deşi mecanicul echipei s-a opus, pentru că aceea era singura, oferta a fost fermă şi Hanusik a continuat cursa datorită generozităţii unui adversar! Într-un final electrizant, acesta a trecut char primul linia de sosire… La final, ciclistul cu suflet mare, Szurkowski, a fost de parere că: „Nu e nimic mai frumos decât să-ţi ajuţi un partener la nevoie!”. Fără cuvinte!

• Iulian VERNESCU

OPINIA SPECTATORULUI

Pe celebrul stadion Santiago Bernabeu a avut loc, în noiembrie 1969, un meci cu implicaţii importante asupra clasamentului campionatului spaniol de fotbal, între echipele Real Madrid şi Sabadell. La începutul reprizei secunde, atacantul celei de-a doua echipe, Pedro Zaballa, a primit o pasă excelentă aproape de mijlocul terenului, a driblat un adversar şi a ajuns într-o poziţie perfectă de a înscrie, singur cu portarul. În momentul în care se pregătea să şuteze a observat că portarul advers e căzut pe linia porţii. Acesta suferise o fractură de maxilar când se lovise de un coechipier, cu o faza înainte. În faţa unei situaţii neobişnuite, Zaballa ia o hotărâre demnă de un fair-play de poveste: renunţă să tragă spre poartă, trimiţând mingea în aut. În condiţiile în care gestul său a stârnit ample discuţii în contradictoriu, fotbalistul a considerat că: „A fost ceva instinctiv. Nu aş fi putut admite să câştigăm în acele condiţii!”.
Inspirat a fost şi un titlu dintr-un ziar apărut a doua zi: „În ţara lui Cervantes, don Quijote n-a murit!”.

• Iulian VERNESCU

OPINIA SPECTATORULUI

În Statele Unite, au avut loc, în 1966, Campionatele Mondiale de lupte greco-romane. Un valoros sportiv iugoslav, Stefan Horvat, se lupta pentru întâietate în limitele categoriei uşoară. Într-o partidă directă se întâlneau contracandidaţii săi la obţinerea titlului mondial, sovieticul Sapurov şi finlandezul Tapio. Pentru că întâlnirea dintre aceştia doi trena, fiind marcată de pasivitate din partea partenerilor fără iniţiative de obţinere a victoriei, juriul a deliberat şi intenţiona să-i descalifice pentru că rezultatul părea să devină suspect de previzibil. Ca urmare, Horvat urma să devină campion mondial fără luptă. El nu a înţeles să fie beneficiarul unei asemenea decizii şi a intervenit energic la juriu, cerând ca descalificarea colegilor săi să nu fie pronunţată! Obţine satisfacţie şi, ca urmare, i-a întâlnit pe cei doi, i-a învins şi a obţinut titlul dorit!
Când a primit, în acel an, Trofeul „Pierre de Coubertin”, merituosul sportiv iugoslav a declarat: „Abia acum mă simt cu adevărat campion mondial!”, iar Rene Maheu, Directorul General al UNESCO a afirmat: „Gestul dumitale constituie o contribuţie preţioasă la progresul omenirii întrucât dovedeşte că omul poate subordona trupul şi pasiunile unor valori morale”.

• Iulian VERNESCU

OPINIA SPECTATORULUI

În cadrul Campionatelor Internaţionale de atletism în sala ale Statelor Unite ale Americii din anul 1965, proba feminină de saritura în lungime avea o favorită certă, atleta engleză Mary Rand, recordmena lumii la acea dată.  Neobişnuită însa cu atmosfera foarte fierbinte de la concursurile de pe tarăm american, cu puternice mijloace sonore destinate întreţinerii publicului, hărţuită de cohorte de ziarişti şi fotografi, săritoarea britanică a depăşit pragul la toate cele trei sărituri din startul concursului şi urma să părăsească arena, descalificată. În acel moment, campioana SUA de atunci, Willye White, intervine în sprijinul rivalei sale (!) şi solicită juriului de concurs să i se acorde atletei Mary Rand o săritură suplimentară! Arbitrii au fost impresionaţi de gest şi i-au aprobat cererea. Vă gândiţi, probabil, ce a urmat: la a patra săritură, atleta europeană a sărit regulamentar, iar rezultatul pe care l-a obţinut a propulsat-o în finală, unde a continuat foarte bine şi a câştigat până la urmă chiar şi concursul, în faţa celei care i-a oferit o şansă nesperată pentru a se menţine în competiţie.
Cele întâmplate au propulsat-o pe Willye White în panteonul modelelor de urmat, al sportivilor care prin voinţa lor de a plasa fair-play-ul mai presus de orice şi de a refuza victoria obţinută facil.

• Iulian VERNESCU

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

* tinerii fotbalişti au nevoie de sprijinul necondiţionat al publicului, al antrenorilor, precum şi al conducătorilor

Mă întreb, oare ce a fost în sufletul unui bunic prezent la meciul CSM Rm. Vâlcea – FC Baia Mare când, pe tot parcursul acelei partide, un individ aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a adus injurii nepotului său, care – vezi, Doamne! – juca prost? Vom zice că la fotbal nu este ca la şah, asta ca să ne aducem aminte de Petre Grigoraş – antrenorul echipei Pandurii Tg. Jiu – care îl „sfătuia” pe un jucător de-al său să se reorienteze, adică să se apuce mai degrabă de sportul minţii, pentru că acolo nu încasează lovituri şi nu primeşte înjurături!

Vătăjelu urcă treptele afirmării cu modestie şi ambiţie

Cel care a avut parte de acest „tratament” se numeşte Bogdan Vătăjelu – vâlcean get-beget – care şi-a făcut junioratul la Academia Steaua Bucureşti (e născut în anul 1993, aşa că încă mai e junior). Am urmărit îndeaproape traseul sportiv al acestui copil şi pot spune că rar mi-a fost dat să văd la un adolescent atâta modestie în comportament şi o ambiţie fantastică de a ţine pasul cu performanţa. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Când am urmărit, de curând, meciuri de rugby din cadrul Cupei Mondiale din Noua Zeelandă, am rămas, ca întotdeauna, impresionat de maniera în care se desfăşoară  „ostilităţile” unui sport care pare la prima vedere o încleştare fizică fără scrupule şi riscantă pentru integritatea protagoniştilor. Ei bine, urmăriţi şi dumneavoastră un asemenea meci, între două combatante din topul mondial şi veţi remarca maniera sportivă în care are loc. Nu numai că accidentările sunt puţine, dar jucătorii respectă fără comentarii deciziile arbitrilor, iar în final, echipa învingătoare, in corpore, îi aplaudă pe învinşi! Sunt trei motive pentru care acest sport este iubit şi respectat de ţări cu un ridicat nivel de civilizaţie. Ce să mai vorbim de publicul care se bucură de vizionarea partidelor. Vă rog să vă gândiţi dacă aţi văzut vreodată pe cineva fluierând sau aruncând în teren cu petarde ori fumigene!
Plecând de la cele spuse, am încercat să aflu ce înseamnă, de fapt, o atitudine în spiritul fair-play în istoria sportului mondial şi am aflat lucruri minunate.
În 1964, au avut loc, la Innsbruck, în Austria, Jocurile Olimpice de iarnă. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Pe tărâm sportiv s-au desfăşurat, de curând, mai multe competiţii de anvergură mondială. La întrecerile atletice, Universiada şi Campionatele Mondiale, am constatat cu surprindere că au fost obţinute rezultate de excepţie de către sportivii din Turcia. Am căutat în arhive şi am aflat ce ştiam de fapt, că vecinii de peste Marea Neagră nu au tradiţie în întrecerile de pe pistă. Iată că atletismul a devenit o prioritate pentru cei puşi să se ocupe de asta şi dorinţele au devenit realitate. Bravo lor!
Luna trecută s-au desfăşurat Campionatele Mondiale de caiac-canoe la Szeged, oraş aflat la câţiva kilometri de graniţa Ungariei cu România. S-a amenajat acolo un lac despre care nu ştiam. O realizare care a facilitat reconfirmarea menţinerii tării vecine în topul mondial al sportului cu pagaea şi padela. E lesne de înţeles că nici rezultatele nu s-au lăsat aşteptate şi sportivii unguri au certificat investiţia făcută, obţinând rezultate meritorii. Asta în timp ce pe lacul Snagov, tradiţionalul loc de punere în valoare a marilor talente din ţara noastră, şalupele particulare ale potenţaţilor zilei dereglează aproape total ciclul de antrenamente! Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNIII

Pentru a face performanţă, mai ales într-un joc colectiv, avem nevoie de jucători care impun respect, care au personalitate şi, bineînţeles, valoare. În jurul lor poţi reconstrui oricând o echipă tânără. Din păcate, aceştia sunt cam greu de găsit, deoarece la sfârşit de carieră aleargă mai mult după bani, iar la capitolul viaţă extra-sportivă sunt, adesea, mari „campioni”. Vedem cazul Mutu, un fotbalist foarte bun, dar un exemplu negativ privind modul în care se comportă.

Marius Mitu e „antrenorul din teren” la CSM

Toate echipele suferă că nu au în teren un lider adevărat şi aici includem şi clubul CSM Rm. Vâlcea. Se încearcă cu acest Marius Mitu, un fotbalist valoros, care a jucat la echipe bune din Europa. Seamănă ca stil cu Iancu Carabageac şi, ceea ce mă bucură, are şi o viaţă de familie liniştită. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Observăm cu toţii patima exacerbată de care dau dovadă aşa zişii suporteri atunci când nu sunt mulţumiţi de rezultatele unei confruntări sportive. Avem exemple multiple de situaţii când nu se poate trece peste amărăciunea unei înfrângeri, deşi însuşi faptul de a fi învins într-o întrecere face parte din regulile jocului. Cu toţii ne dorim, fireşte, să gustăm din cupa victoriei, dar nu ştim să gestionăm acest lucru. De ce? Pentru că nu vom fi niciodată mulţumiţi la o victorie atâta timp cât nu acceptăm înfrângerile. Lucrurile sunt bine analizate de teoreticienii sportului, dar mi se par mult mai sugestive spusele unui mare învingător, binecunoscutul baschetbalist american Michael Jordan: „Am ratat de mai mult de 9000 de ori în cariera mea. Am pierdut aproape 300 de jocuri. De 26 de ori am fost desemnat să joc mingea decisivă şi am ratat. Am ratat iar şi iar şi iar de-a lungul vieţii mele. Şi de asta am ajuns să am succes”. Cititi mai departe