CU VOI LA POLIGRAF!

Am primit pe adresa de e-mail a redacţiei un interesant material în care colaboratorul nostru Constantin Gorun, de la Mioveni, vorbeşte despre situaţia echipei de fotbal CSM Rm. Vâlcea. Din păcate opinia domnului Gorun este publicată cu întârziere, însă, surprinzător, conţinutul rămâne ancorat în actualitate. Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să comentaţi cele de mai jos.
Scriu acest articol când mai sunt 15 minute până la terminarea meciurilor etapei cu numărul 26 şi când, la Urziceni, în faţa a 2500 de spectatori, CSM a încasat deja  3 goluri!?!. După turul campionatului puteam constata următoarele:
1) CSM avea, după Unirea Urziceni (26 goluri), cel mai bun atac ( 25 goluri), cu 6 mai multe marcate faţă de U Craiova. Golaveraj +15, faţă de +14 U Craiova şi +17 Unirea Urziceni;
2) CSM avea numai două înfrângeri (!), ca şi „U” Craiova, restul echipelor având de la 3 în sus.
3) În pauza competiţională luam un interviu preşedintelui de la Dacia Mioveni, juristul Ion Ţuţală care, la întrebarea «care este părerea dvs, sinceră, despre CSM ?», ne-a dat următorul răspuns: «CSM este o echipă bine consolidată, dar, atenţie la jucătorii deţinuţi în comun cu Internaţional Piteşti!». Replica mea a fost următoarea: acest răspuns îl iau ca o invitaţie să vă citim printre rânduri!? Oricum, eu îi salut pe cei ce vor înţelege!
După 26 etape din retur, constatam următoarele: CSM este pe locul al cincilea, cu 42 de puncte, la 5 puncte de locul doi, Unirea Urziceni  şi locul trei, Petrolul Ploieşti şi la 8 puncte de o retrogradare directă!? CSM înregistrează patru înfrângeri consecutive (!?!), faţă de doar două în tot turul campionatului. Câte mai urmează, vom vedea!
În sfârşit, se termina meciurile etapei, iar reporterul postului de radio care a transmis partida de la Urziceni ne spune că «CSM nu a jucat aproape nimic». În naivitatea mea am crezut că rezultatele nefavorabile din retur pot fi puse doar pe seama neşansei şi am scris, în paginile acestei publicaţii articole menite să motiveze jucătorii şi conducătorii lor (a se vedea titlurile «Cred în domnul Furnică» şi «CSM, între ficţiune şi realitate»). Se pare că m-am înşelat amarnic! În domnul Furnică eu cred şi acum.
Îmi pare rău că pe conducători i-am lăudat pentru managementul aplicat echipei! Da, domnule preşedinte, Alin Trandafir şi domnule vice-primar al oraşului, Nicolae Dicu, obiectivul stabilit la începutul campionatului (nota bene: când domnul Trandafir, nu e vorba de profesorul lui Mihail Sadoveanu, nu era preşedintele clubului!), rămânerea în Divizia B, a fost îndeplinit cu precizie de metronom!? Spun asta pentru că, dacă nu se făceau calcule foarte exacte legate de etapa când CSM trebuie să piardă meci după meci, cine ştie dacă nu, acum, făceam calcule legate de salvarea de la retrogradare!?
Obiectivul a fost atins, dar punctele acumulate cu atâta trudă în tur se duc acum, nu pe apa sâmbetei, ci în direcţii, probabil bine stabilite (de către cine?), la echipele care au nevoie de ele. M-am înşelat a doua oară! De ce? Pentru că CSM-ul a ales ficţiunea în dauna realităţii! Realitatea ar fi însemnat participarea CSM-ului la barajul de promovare în Divizia A! Obiectivul putea fi atins dacă echipa juca şi în retur la valoarea din tur. Ficţiunea înseamnă o salvare, in extremis, de la retrogradare (probabil poziţia 8 în clasamentul final), pentru că nimeni, de la jucători la conducători (cu excepţia antrenorului care a şi declarat, de altfel, «mă simt trădat»), NU A DORIT PROMOVAREA, DAR AU ANUNŢAT-O CU TAM-TAM-UL DE RIGOARE!? Oare de ce? Până la un punct calculele sunt bine făcute de către cei care gestionează destinele acestei echipe. «Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş», spune poetul. În Divizia A, CSM-ul ar fi acumulat, probabil, vreo 10-15 puncte, iar în condiţiile în care, în viitor, vor retrograda 4 echipe, retrogradarea în Divizia B i-ar fi adus echipei o penalizare ce ar fi dus-o, cu siguranţă, în Divizia C! Cei care au inventat acest scenariu, ruşinos, jenant pentru zecile de mii de suporteri vâlceni care au crezut în ei (nu uitaţi că la meciul cu „U” Craiova  de la Rm. Valcea au fost peste 12.000!), nu au luat în calcul un câştig înzecit: vânzarea locului în Divizia A după baraj (echipa a dovedit în tur că este, ca valoare, peste ocupantele locurilor 2 din celelalte serii, indiferent de numele echipelor respective), aşa cum a făcut, dacă bine îmi amintesc, FC Baia Mare în favoarea Bacăului domnului Sechelariu, după un baraj câştigat în dauna Farului din Constanţa.
După ultimele informaţii, Primăria Rm Vâlcea, după definiţia care i-o dă Legea 215 a administraţiei locale, este ACŢIONAR MAJORITAR la CSM. Asta înseamnă că, cel puţin 51% din bugetul echipei este asigurat din buzunarul acelor suporteri (şi nu numai) de care vorbeam mai sus. În numele acestor suporteri vă invit domnilor, în sens metaforic evident, după modelul lui FC Naţional, SĂ VĂ PREZENTAŢI LA  POLIGRAF! Întrebarea la care va trebui să răspundeţi este următoarea: A FOST SAU NU A FOST  TRĂDAT ANTRENORUL ADRIAN FURNICĂ? Indiferent că veţi răspunde sau nu invitaţiei mele, vă informez că, pe viitor, banul public merită, cu adevărat, cheltuit pentru o cauză mai dreaptă a comunităţii locale, iar echipa să fie vândută unui patron care să-i ceară şi performanţe pe măsura investiţiei! Puţine echipe din ţară se pot lauda că jucătorii sunt cu drepturile achitate la zi, cum este situaţia la CSM, dar ele au şi performanţe! Cu jucători care azi joacă la Pitesti, mâine la Rm Vâlcea şi poimâine la Tulcea, ar cam trebui închise conturile, nu neapărat bancare. Ce ziceţi, dragi suporteri, am sau nu am dreptate? În timp ce dumneavoastră suferiţi, ei, probabil, celebrează!? Oare ce anume, din moment ce promovarea a fost de fapt o retrogradare pe locul 8 în Divizia B?
 

PS1: Dacă nu aţi aflat încă, vă informez, stimaţi cititori că, în data de 11 mai 2006, primarul oraşului Mioveni, ing. Vasile Costescu, a decedat după o cruntă suferinţă, la vârsta de 69 de ani. De numele lui se leagă multe din realizările din oraş, dar şi salvarea de la dispariţie a echipei de fotbal Dacia Mioveni. Imaginaţi-vă că, în timp ce primarul se odihnea în sicriu, fotbaliştii Daciei au «reuşit», în memoria lui, să piardă meciul cu Petrolul, de la Mioveni, cu 0-2!? După acest rezultat, primarul Vasile Costescu, ar fi desfiinţat echipa! Dumnezeu să-l ierte! Ca să vă daţi seama de valoarea echipei din Mioveni şi că rezultatul cu Petrolul este o ficţiune şi nu o realitate vă reamintesc că Dacia la Ploiesti a bătut cu 1-0, la Rm Valcea a făcut 0-0, iar la Mioveni, cu Unirea Urziceni, a bătut cu 3-1, în zece oameni, după ce la pauză a fost 0-1!? Şi încă ceva: portarul Daciei, Ilie, a debutat şi a jucat în Divizia A, timp de 24 de etape, la Petrolul!?

 
PS2: Începând cu ediţia 2006-2007 a Diviziei B voi fi suporter declarat al echipei FC Oltchim pentru că echipele de laborator, gen CSM sau Dacia Mioveni, te dezamăgesc când îţi este lumea mai dragă! Păcat! Sper, din toata inima, însă, să nu se confirme zvonul, ajuns deja până la Mioveni, că FC Sibiu îşi va asigura şi la anul prezenţa în Divizia B cumpărând locul lui FC Oltchim (!?). Pentru suporterii vâlceni ar fi un supliciu greu de suportat după episodul CSM!!!.

În rest, «ŕ bon entendeur salut!».

Constantin Gorun – Mioveni-Argeş

13 mai 2006

Scrisoarea săptămânii

„RUŞINE SĂ LE FIE”

Stimată Redacţie,

Sunt absolut revoltat de evoluţia echipei CS Municipal Rm. Vâlcea în returul acestui campionat şi prin intermediul dumneavoastră le spun un răspicat „RUŞINE SĂ LE FIE”. Ne-au dat de doi bani speranţe că după atâţia ani putem fi iarăşi în lumea bună a fotbalului românesc. Iar apoi ne-au îngropat efectiv cu nişte rezultate catastrofale în faţa unor echipe jalnice ca: Inter Gaz, Juventus Bucureşti, Dacia Mioveni, FC Caracal etc…etc. Am venit la fiecare meci „acasă” deşi distanţa este destul de mare. Tot turul, pe ploaie, vânt, zăpadă, am rupt de la gura familiei din salariul minim care cu generozitate ni-l oferă mai marii acestei ţări şi am venit să încurajăm această echipă. În retur, la fel. Şi ce am văzut în retur? Cum dragilor noştri fotbalişti li s-a urcat la cap aerul înălţimilor şi s-au îmbătat cu apă rece că sunt mari vedete. Murineanu a şi visat probabil că-i Ronaldinho, Lepădatu că-i ia locul lui Lampard la Chelsea, iar „vedeta” Alin Savu care la meciul cu Inter Gaz ne-a înjurat cu patimă când l-am întrebat mai mulţi spectatori din tribună de ce a executat el penalty-ul dacă nu se ştia stăpân pe el, se vedea probabil la Universitatea Craiova, „marea echipă” a lui Mititelu cu care toţi sperau să facă un pact de ajutorare, pentru a intra şi noi în „A”. Încă nu aţi înţeles dragi fotbalişti de „Zăvoi” că, Caracalul este mult mai aproape de sufletul lor şi nu de al nostru? De un singur lucru îmi pare rău, acela că un an de zile am făcut lobby gratuit la mine în localitate cu toate că nimeni nu credea că vom intra în „A” şi mă luase şi pe mine valu’ de mă vedeam „şef de galerie” pe „marile stadioane” ale ţării cu CS Municipal. Încă o dată să vă fie ruşine că aţi jucat tot turul pe un stadion plin care a crezut în voi, dar lasă că poate e mai frumos la Caracal sau dacă vreţi, veniţi la Costeşti să puneţi umărul pentru a salva echipa locală, Minerul Costeşti, de la retrogradarea în Divizia „Onoare”.

Cu multă stimă, ziarului Arena Sport şi Politică, iar fotbaliştilor noştri le urez numai de bine şi să mai vină spectatori la stadion atunci când o să mai vin eu. Adică la „Paştele Cailor”.

Sorin din Costeşti,

judeţul Vâlcea

O etapă nebună, nebună, nebună…

   Lupta în Divizia D capătă aspecte tot mai interesante, fie că este vorba de câştigarea campionatului, fie de evitarea retrogradării. Astfel, prin neprezentarea la Vartex Rm. Vâlcea, cei din Diculeşti se afundă în subsolul clasamentului, în timp ce jucătorii antrenaţi de George Popolan s-au îndepărtat de „nisipurile mişcătoare”. Situaţia pare a fi similară în cazul meciului Forestierul Băbeni – Olteţul Bălceşti. Oaspeţii, chiar dacă s-au prezentat la meci, n-au putut evita eşecul, astfel că echipa din oraşul lui Mitică Dragomir rămâne pe penultimul loc, iar Forestierul speră să se ridice loc cu loc, mai sus în clasament. A treia partidă între două echipe din subsolul clasamentului s-a disputat la Măciuca. Dacă gazdele nu câştigau, îşi complicau situaţia. Prin victoria obţinută în meciul cu FC Govora, Petrodam speră că a băgat şi echipa din staţiune în „hora retrogradării”. De altfel, surpriza etapei de 1 aprilie a oferit-o Unirea Tricolorul Goleşti, aceasta fiind la prima etapă după mult timp în care nu pierde. Cum a fost posibil? Simplu: a stat! Iar dacă săptămâna aceasta nu învinge pe teren propriu şi-a semnat sentinţa la retrogradare.

   În zona liniştită a clasamentului s-au jucat meciuri …neliniştite. Astfel, măcinată de conflicte interne, Luceafărul Pesceana a pierdut la Alma Lex, iar Electra a ratat victoria la Popeşti după o evoluţie interesantă a scorului ce a permis celor de la Luncavăţul să-şi asigure practic, cu acst succes, un final de campionat liniştit. Nu va avea linişte, în schimb, Minerul Costeşti, învinsă de gruparea omonimă din Berbeşti, care astfel a urcat pe locul 2 în clasament. Cozia stă liniştită pentru că nimeni nu o deranjează, iar AS Şirineasa, după ce a „înteţit” Flacăra, începe să-şi evalueze şansele la primul loc. Horezenii cred însă că lupta nu va fi uşor încheiată pentru câştigarea campionatului, chiar dacă AS Şirineasa nu va lupta cu aceeaşi dăruire şi în meciul cu liderul.

   În măsura în care timpul şi spaţiul îmi va permite, voi reveni pe viitor şi cu alte opinii legate de ceea ce se întâmplă în fotbalul divizionar D.

 Prof. Dumitru MARINAŞ

Opinia lui Ionel GEREA

Momentul zero

  Am avut totdeauna un respect deosebit pentru Steluţa Luca. M-am bucurat sincer că a revenit la Vâlcea deşi ştiu că nu poate face minuni de una singură. E totuşi un început de care trebuie să ţinem seama. Steluţa Luca e un simbol. Stela e, cu siguranţă, cea mai valoroasă handbalistă a generaţiei sale din Români. Cu atât mai mult cu cât acum e căpitamnul celei de-a două reprezentative a lumii. M-a surprins, şi chiar le-am luat în considerare, fiecare observaţie pe care mi-a făcut-o Andrei. Am spus şi spun că aducerea lui la Oltchim este prima lovitură de imagine pe care a dat-o inginerul Gavrilescu.
  Am urmărit-o pe Stela la conferinţa de presă. La fel de modestă, la fel de sinceră, a lăsat de înţeles că n-a venit nicicum cu aere de mare vedetă (statutul şi experienţa sa i-ar fi dat tot dreptul să se comporte aşa), ci a veni la Vâlceapentru că a vrut să se întoarcă acasă. Punct. Alături de Stela, alte câteva mari nume, Luminiţa (Dinu), Narcisa (Lecuşan), Valentina (Elisei), sunt doar câteva jucătoare din cele pe care le vom aplauda din vară în Polivalentă. Am jucat o finală de Cupa Cupelor. De atunci ăarcă s-a rupt ceva în anf’grenajul acesta extrem de minuţios al handbalului vâlcean. Au plecat jucătoarele de valoare şi s-a văzut că oricât ai încerca, dacă nu ai materia primă, mai mult nu se poate.
  Ironia sorţii a făcut ca Stela să revină de două ori acasă. Odată la Oltchim şi a doua oară în sala care a consacrat-o în lumea acestui sport, la Galaţi. Nu ştiu ce ar fi făcut Oltchim dacă nu era Stela la Galaţi. Poate consemnam un nou eşac. Poate. Important e că Oltchi a câştigat pe malul Dunării şi a spart într-un fel complexul care se crease, “chimistele” având în ultima vreme o oarecare teamă vizavi de moldovence.
  Nu trebuie să ne facem prea mari iluzii. Văd că oficialii clubului se gândesc la cupă. E bine că ţintim totdeauna sus pentru că în fond asta e important, să nu te mulţumeşti cu puţin. Dacă trecem de trupa Valentinei Cozma va trebui să jucăm cu Zalăul lui Tadici. O echipă imprevizibilă dar nu de nebătut. Eu cred că Silcotub îşi trăieşte acum ultimele momente de glorie. Şi apoi, de ce să nu credem că se poate.
  Spunea Stela că la meciurile fostei sale echipe, în Danemarca, veneau circa 500 de oameni. Şi la Vâlcea într-o vreme se ajunsese la această cifră. Din păcate. Îmi place să cred că de acum vâlcenii vor reveni în Polivalentă, măcat doar pentru a revedea la lucru un geniu. Pentru că Stela e un geniu, un magician al mingii, o handbalistă care dacă prinde o zi de excepţie poate bate de una singură o echipă. Era nevoie de suflul şi de încrdderea, de mentalitatea pe care a adus-o Stela la echipă. Ea are personalitate, pe care o va pune, desigur, în slujba echipei. Am mai observat la Steluţa un alt aspect extrem de important. Nu se hazardează în declaraţii pompoase. Mereu cu picioarele pe pământ, căpitanul României ştie că va fi greu să urnească “tăvălugul” Oltchim.  
  Se vorbea chiar de doi antrenori din vară la Oltchim. La o multinaţională care se conturează, e şi normal.  Poate ar trebui păstrat profesorul Cornel Bădulescu lângă care să mai vină un alt tehnician. Pentru că Bădulescu a arătat respect pentru Oltchim, a arătat că vrea şi că poate ca uneori să facă din nimic ceva. Oricum, revenirea Steluţei Luca la Oltchim poate fi un nou început. Unul pe care parcă îl aşteptam.

DE TRISTEŢE ŞI DE – AL NAIBII

   Driblinguri moi. Sărituri la cap cu coate şi degete răsfirate. Dueluri trucate, cu iz de teatru ieftin. Arbitri suspectaţi, al căror palmares cuprinde mai multe pete întunecate decât spoturi luminoase. Preşedinţi care ne-au devenit mai familiari decât neamurile atât de des îi vedem pe ecrane şi îi auzim pe calea undelor. Gradene obosite, lucite de ploaie până la acel gri nedefinit al uitării. Sau scaune de plastic pe care galeriile înfometate abia aşteaptă să le smulgă din şuruburi pentru a le folosi drept instrumente ale urii sau furiei de moment. Iarba spălăcită, roasă de sub care pământul răzbeşte triumfător. Cam acesta este tabloul extrem al fotbalului autohton, zugrăvit în cele mai sumbre tonuri de gri sau negru. Acesta e tabloul pe care ni-l agăţăm în sufragerie în fiecare week-end, când deschidem televizorul pentru a urmări un meci strict între ai noştri. De ce?  Pot fi întrebat. Mă obligă cineva?

   Pentru cei pe a căror listă de preferinţe fotbalul nu apare drept sport rege, ci doar ca un lord sărăcit, frustrarea e importantă. De ce fotbal? De ce toată lumea îl ştie pe Dică, Claudiu Niculescu şi doar infinit mai puţini au auzit de Mihai Grasu, care chiar zilele trecute a stabilit un nou record la aruncarea discului? De ce ne place să suferim lângă jucători, echipe şi antrenori care rareori ne scot în lume şi nu-i înlocuim cu personaje ale căror izbânzi conţin o doză mai mare de emoţie, de trudă, de inedit. De ce unii capătă notorietate de la primul gol înscris, iar pe alţii nici titlul mondial ori olimpic nu-i scoate din anonimat. O poveste veche din negura Evului Mediu, spune că într-un sat din Italia, liniştea unei după-amieze amorţite a fost spartă brusc de bătăile clopotului de la biserică. Ţăranii nu ştiau să fi murit cineva, aşa că s-au mirat. Când colo, funia era rasă de un sătean, căruia nobilul îi confiscase oile fără nici un motiv. Omul trăgea clopotele ca să vestească ,,moartea dreptăţii’’. Era felul lui de a protesta faţă de mişelia ce i se întâmplase. Uneori, după vreun meci obosit, după vreun scandal în care personajele se întrec în ocări doar pentru a se împăca peste două săptămâni, îţi vine să tot tragi la clopote. Pare a fi singura formă de revoltă a celor pentru care fotbalul românesc nu e sportul-rege, ci doar un amărât de lord scăpătat.

Până marţea viitoare să auzim numai de bine.       

Teo Prisăcaru

VORBEŞTE LUMEA, VORBEŞTE

   N-am mai văzut fotbal românesc de câteva luni. Ultimele meciuri disputate în nocturna de 12 volţi pe lapoviţă, cu gazon maroniu. De atunci încoace, am privit campionatul englez, italian, spaniol, Liga Campionilor. Unele meciuri au ajuns să ne plictisească, iar la unele chiar ne fură somnul. România trăieşte paradoxul de a avea pauze şi finaluri de transmisie mai interesante decât meciurile propriu-zise. Atmosfera din jurul fotbalului e mai vie decât fotbalul însuşi. Ne e dor de antrenorii care spun că echipa lor a pierdut meciul fiindcă adversarii şi-au dorit mai mult victoria sau de vocile de tehnicieni spumegând de indignare care afirmă că ei nu comentează arbitrajul, dar în minutul 30 a fost ofsaid şi în minutul 90 nu s-a dat penalty. Divizia A, fără să crape de moralitate şi fără să dea  pe afara de valoare e maneaua, telenovela întreţinerea, apomertul şi sămânţa de floare prăjită a românilor. E planta bienală care rodeşte trei luni primăvara şi trei luni toamna. Cei despre care vorbim sunt parizerul mâncat în fiecare zi. Marii campioni mondiali şi olimpici sunt doar prăjituri, puse pe masa de sărbători. Apar mereu pe sticlă, însă ei sunt homarii de care microbiştii români doar au auzit. Foarte buni, foarte scumpi, foarte îndepărtaţi, foarte intangibili. Când ţi-e foarte foame, uiţi că pe lume mai exista homari, rupi un colţuc de pâine şi muşti direct din calupul de parizer. 

FOTBALUL, GAGICILE, MAŞINILE ŞI…BANUL

Nu-i aşa că titlul de mai sus sună ca pixul? Sau poate pleonastic? Sau poate…

   Dar mai bine lasă. Astă să fie la ei, că la noi e de naşpa. Pe la noi fotbalistul este perceput, dincolo de nocturna stadionului, într-o ceaţă totală. Cum adică este perceput în ceaţă?  Pur şi simplu. Unii dintre fotbalişti sunt percepuţi dincolo de stadion şi nu neapărat, drept maimuţoi sclifosiţi care frânează de la 200 km/h în faţa unor discoteci, dau trei-patru interviuri într-o mare scârbă în faţa unor ziariste plictisite de fiţele lor, intră pe ringul de dans lipind pe fruntea DJ-ilor  bancnote, musai de 100 (euro bineînţeles), invită instantaneu trei-patru dame de companie apoi spre dimineaţă pleacă înspre casă cu o viteză mai mare decât veniseră. Că de, au băieţii antrenamente. În conştiinţa multora dintre noi s-a inoculat ideea că fotbaliştii ar face parte dintr-o categorie frivolă şi ultra mărginită a speciei umane. Dacă ne uităm mai atent vom descoperi că în ţara asta, şi chiar în judeţul nostru, există o serie de atleţi, canotori, scrimeri, luptători care au avut în cariera lor performanţe şi rezultate la care hărţuitorii de puştoaice nici măcar n-au visat, care sunt cei mai buni în ceea ce fac, dar care din punctul de vedere al ieşirilor ,,pe sticlă’’, mereu le ia faţa câte o rezervă de la vreun club de provincie ori vreun cotonogar care bine matolit îşi parchează maşina, ultimul tip, fie în Arcul de Triumf, fie în holul vreunui hotel sau chiar în albia Dâmboviţei. Încercaţi să-i urmăriţi desfăşurându-se laolaltă pe fotbalişti şi pe cei din alte discipline, pe sportivi, pe atacanţii ratangii care se hlizesc şi vorbesc numai de ,,gripa aviară’’ şi contracte grase. E una dintre diferenţe, nu cea mai mare, dar pe celelalte le ştim cu toţii. Cum, necum trăim în România, iar ei sunt de-ai noştri. Fiţi iubiţi.   Teo Prisăcaru

Vorbeşte lumea, vorbeşte 

   Începe nebunia şi totodată acuzele şi vocile ridicate la adresa arbitrilor se vor auzi din ce în ce mai tare. Abundenţa erorilor de arbitraj, care influenţează vădit rezultatele meciurilor, e pe cale să instituţionalizeze părerea că o seamă de mârşevii sunt totuşi mai scuzabile ca altele. Datorită faptului că mai mult de jumătate din meciurile Diviziei A sunt de vânzare, se pot face mai greu comparaţii între jocurile cinstite şi cele trucate. Compari doar ce ai, nu şi ce ar trebui să fie. Tot mai des, discuţiile despre necinstea unor arbitri compară între ele numai porcăriile. Comparatismul românesc în domeniul arbitrajului permite principii noi de muncă cu fluierul, după cum urmează: un arbitru cu ,,Cielo’’ este mai credibil decât unul cu ,,Dacia’’, indiferent ce crede publicul şi presa despre partidele conduse de el. De unde reiese că un arbitru cu ,,Trabant’’ e vinovat chiar când fluiera corect. Un arbitru sărac are precis ceva de ascuns. Adesea chiar sărăcia. El ia atât de puţin că strică ordinea naturală a preţurilor. Printr-o comparaţie simplă cu necinstea, la ,,Mercedes’’, cinstea în ,,Trabant’’ e mai mult decât un viciu. E o vinovăţie. Arbitrii derbyurilor trebuie consideraţi separat de aceia ai meciurilor fără miză. Fiindcă este infinit mai greu să fi hoţ de rând, la televizor, decât bandit de prestigiu la radio. Dacă am contabiliza erorile consemnate ale arbitrilor fruntaşi, am putea întocmi un clasament al suspiciunilor. La finalul campionatului, i se dă o coroniţă arbitrului care nu ştiu în ce sondaje îl scot cinstit. Adică mai puţin corupt. Dar un clasament, cu greşelile pedepsite şi nepedepsite, cu penaltyurile acordate echipelor din Bucureşti în defavoarea provincialilor, cu notele acordate de observatori, ar fi mult mai edificator. Astea fiind zise, mă retrag în lumea mea filozofică, mai citesc un Kant, mai stau în butoiul lui Diogene cinicul şi gândesc la o mare vorbă boierească: ,,porcului de rasă dă nimic nu-i pasă’’.
Până marţea viitoare să auzim numai de bine.   

Răspunzând întrebărilor din chestionarul lui Mihai Persu, govoreanul Dănuţ Omeag spune că:

„Ion Boharu este plafonat, prea moale, nu reprezintă viitorul!”

în opinia acestuia, platforma-program a lui Sandu Şocu prezintă credibilitate

   Am primit recent la redacţie o scrisoare în care instructorul sportiv Dănuţ Omeag, din Băile-Govora, cel ce se ocupă şi de bunul mers al activităţii sportive a clubului Aditen, răspunde la chestionarul lui Mihai Persu, chestionar interesant de răspunsurile căruia ar trebui să ţină cont preşedintele AJF Vâlcea, indiferent cine este el. Menţionăm că înrebarile din chestionar au fost reluate de noi, răspunsurile fiind întocmai aşa cum au fost ele redactate de fidelul nostru cititor.
„Fiind anul în care clubul Aditen va avea drept de vot în alegerea preşedintelui AJF, mi-am permis şi eu în calitate de antrenor la centrul de copii şi juniori al acestui club să-mi exprim un punct de vedere cu privire la chestionarul domnului Persu, fără a avea pretenţia că este un punct de vedere oficial al clubului Aditen, ci ca pe o părere personală.

1. Sunteţi mulţumiţi de modul cum a fost condusă Asociaţia Judeţeană de Fotbal în acest ultim mandat?
Cu mici excepţii, da! La lucruri negative amintesc: observatori coruptibili şi slabi pregătiţi, propulsaţi pe diferite criterii cum ar fi: prietenii, atenţii etc.; cel care a avut mai mereu rezultate la nivelul copiilor şi juniorilor, domnul profesor Emil Popescu nu a fost niciodată recompensat de către AJF cu o mică sumă de bani. Asta având în vedere că toţi candidaţii fac promisiuni cu privire la acest segment de activitate (copii şi juniori), dar la stimularea antrenorilor care au continuitate în rezultate, nimeni nu face nimic. De aici şi nemulţumirea antrenorilor care de mai multe ori rămân cu buza umflată când copiii pregătiţi de ei ajung să fie transferaţi pe bani frumoşi de diferiţi samsari (impresari).
  2. Dacă da, credeţi că o persoană tânără şi dinamică, poate continua pe linia impusă de fostul preşedinte al AJF, Gheorghe Constantin, sau o persoană în vârstă ar fi mai bine să facă acest lucru?
Platforma-program care prezintă credibilitate de 60-70 la sută este a domnului Sandu Şocu. Dar eu sunt pe principiul că numai un om tânăr, ambiţios, un bun manager poate conduce AJF-ul ca: Sandu Şocu – experienţă, credibilitate, pregătire profesională; şi Mihai Persu (tânăr, om cu relaţii în afaceri – deci poate să atragă ceva fonduri către AJF, fost fotbalist, un tip agreabil şi cu prestanţă.
  3. Sunteţi mulţumiţi de conducătorii Comisiilor AJF? Dacă nu, exemplificaţi Comisiilor la care consideraţi că ar fi mai potrivită alte persoane
La delegarea observatorilor să fie persoană serioasă, gen Nicolae Chiriţă – tânăr şi cu bun simţ, să nu se lase influenţat de patima sarsanalelor care tinde să devină o obişnuinţă în acest sector.
  4. Sunteţi mulţumiţi de actualul secretar general al AJF? Dacă nu, propuneţi câteva persoane care ar putea îndeplini cu succes această funcţie
NU! Ion Boharu este plafonat, prea moale, nu reprezintă viitorul. Cel mai bun în această funcţie ar fi Sandu Şocu.
  5. Consideraţi oportună înfiinţarea loturilor de fotbal la nivelul Diviziei D şi Divizia „Onoare”?
Da! Dar stau şi mă întreb, cui foloseşte această selecţionată a „talentelor” trecute de 30-40 de ani. Această selecţionată să fie compusă din jucători între 16-25 ani.
  6. Credeţi că un program al AJF de modernizare a terenurilor de fotbal din judeţ, cu sprijinul autorităţilor locale, are şanse de reuşită?
Nu! Atât timp cât primarii unor localităţi nu au tangenţă cu sportul, nu alocă bani pentru această activitate, nu există pârghii legale să-i forţezi să facă acest lucru, nu avem ce face. Noi suntem de vină că alegem în fruntea comunităţii boşorogi, burtoşi, mincinoşi, cu consilieri de aceeaşi teapă.
  7. Credeţi că ar fi bună o micşorare a taxelor dar de înăsprire a amenzilor pentru indisciplină?

Trăim în ţara taxelor şi impozitelor şi AJF-ul este lovit de acest flagel. Deci, cei care spun că micşorează taxele la echipele de fotbal mint cu neruşinare. Când preţul gazelor, lumina, cresc în ritm ameţitor, atrag după ele şi alte cheltuieli. Nu ştiu dacă spaţiile ocupate de AJF se află în aer liber, consumă rumeguş la încălzire, lumânări necesare la cititul regulamentelor. Pentru indisciplină sunt de acord, mai ales în cazul abaterilor grave (lovirea arbitrului, a adversarului)

  8. Credeţi că un departament de Marketing şi Comunicare în cadrul AJF ar fi necesar?

Greu se găseşte un om să facă faţă cu succes în acest compartiment. În primul rând să ştie o limbă străină, să lucreze pe calculator, să fie prezentabil şi receptiv la doleanţele preşedinţilor de cluburi. Stau şi mă întreb, un om cu toate aceste calităţi vine pe un salariu de nimic, când firme serioase şi potente financiar caută astfel de oameni?

  9. Consideraţi necesar să construim o „Casă a fotbalului vâlcean”?

O altă găselniţă! Cu ce bani, fraţilor? Da, se poate închiria un apartament care cu timpul să fie cumpărat. Dar, de construit, nici vorbă! O luăm pe urmele lui Mitică Dragomir care în nesimţirea lui a zis că a construit sediul LPF din resurse proprii!

10. Sugestii pentru viitorul preşedinte al AJF Vâlcea
Sugestii şi sfaturi dau toţi. Vrem fapte şi oameni competenţi în toate structurile AJF-ului. Vrem mingi, echipament, aparate ajutătoare la nivelul copiilor şi juniorilor. Competiţii cât mai multe la acest nivel, cărţi de specialitate luate de la FRF şi date gratis la toţi instructorii şi antrenorii de juniori. Vrem cursuri de perfecţionare şi prezentări video lunare. Numai aşa facem performanţă!
Cu stimă,

Dănuţ OMEAG

Vlădescu de la Drăgăşani îi răspunde lui Persu
 
La chestionarul lui Mihai Persu, publicat săptămâna trecută’ în ARENA, a dorit să răspundă public şi Valentin Vlădescu, preşedintele Comitetului de Părinţi de la CSŞ Tirumf Drăgăşani. Iată răspunsurile sale:
 

  1. Sunteţi mulţumiţi de modul cum a fost condusă Asociaţia Judeţeană de Fotbal în acest ultim mandat?

NU

  2. Dacă da, credeţi că o persoană tânără şi dinamică, poate continua pe linia impusă de fostul preşedinte al AJF, Gheorghe Constantin, sau o persoană în vârstă ar fi mai bine să facă acest lucru?

Nu contează vârsta!

  3. Sunteţi mulţumiţi de conducătorii Comisiilor AJF? Dacă nu, exemplificaţi Comisiilor la care consideraţi că ar fi mai potrivită alte persoane

Nu. Vezi Comisia de Arbitri!

  4. Sunteţi mulţumiţi de actualul secretar general al AJF? Dacă nu, propuneţi câteva persoane care ar putea îndeplini cu succes această funcţie

Nu. Cel mai bun ar fi Sandu Şocu!

  5. Consideraţi oportună înfiinţarea loturilor de fotbal la nivelul Diviziei D şi Divizia "Onoare"?

Nu.

  6. Credeţi că un program al AJF de modernizare a terenurilor de fotbal din judeţ, cu sprijinul autorităţilor locale, are şanse de reuşită?

Da.

  7. Credeţi că ar fi bună o micşorare a taxelor dar de înăsprire a amenzilor pentru indisciplină?

Da.

  8. Credeţi că un departament de Marketing şi Comunicare în cadrul AJF ar fi necesar?

Da.

  9. Consideraţi necesar să construim o „Casă a fotbalului vâlcean”?

Nu.

10. Sugestii pentru viitorul preşedinte al AJF Vâlcea

Urmăriţi şi aplicaţi propriul program, împletit cu cel al lui Sandu Şocu.