Săptămâna trecută, ultima a Postului Sfintelor Paşti, cunoscută de către credincioşii ortodocşi ca „Săptămâna patimilor Domnului Iisus Hristos” a fost şi cea în care fotbalul românesc a fost zguduit de cutremurul provocat de arestarea necredinciosului patron al Argeşului, cel cunoscut după celebrele de acum fraze ale sale: „arbitrii ie oţi, fură” sau „nu ştiu, acuma nu ştiu… cu? nu ştiu, ce să zic, nu ştiu…” precum şi „Copos ie oţ, fură m…e Copos!” Buboiul purulent din fotbalul românesc ar putea să plesnească definitiv în acest scandal ce urmează celor din Italia, din Polonia, din Serbia, acolo unde s-a lăsat cu arestări, cu condamnări, cu depunctări, cu retrogradări sau cu retrageri de titluri. Noi suntem deocamdată în faza primelor arestări şi a primilor urmăriţi penal din rândul arbitrilor şi observatorilor.

Sunt voci care-l compătimesc pe Cornel Penescu afirmând ca este „un…. găinar”! Găinar să fie oare cel ce-şi permite zeci (sute) de mii de dolari (euro) pentru a cumpăra arbitri, asistenţi, observatori, şefi ai CCA? Găinar să fie cel ce s-a înregistrat dând şpagă pentru a putea să şantajeze mai târziu?
Toată lumea aşteaptă acum „peştii cei mari” uitând însă că aceştia sunt foarte greu de prins.
Speranţa noastră, a iubitorilor de fotbal adevărat, a celor ce dorim un campionat de fotbal în România care să conducă la o echipă naţională la fel de puternică, este ca purificarea începută săptămâna trecută să continue.
Călin Nistor, seful DNA Piteşti, declara zilele trecute: „Sunt mai mulţi oameni importanţi în vizorul nostru, vor urma şi alte arestări. Când punem mâna pe cineva, trebuie să avem probe irefutabile, pentru ca finalitatea să se traducă prin condamnări”.
Şi, poate, în anul 2010, bunul Dumnezeu le va da gândul cel bun celor aproximativ 300 de preşedinţi de cluburi afiliate la FRF şi vor alege o echipă de conducere pentru binele fotbalului românesc!
de Dan SĂRARU

Am acceptat să scriu în acest colţ de pagină despre oameni, echipe, fapte, întâmplări din mirifica lume a fotbalului. Din lumea fotbalului de ieri, de azi, de mâine, de aici şi de oriunde, acolo unde orice bucurie cere muncă multă, răbdare, respect, sacrificiu şi pasiune mistuitoare. Am ales să scriu despre un om al cărui nume este astăzi pe buzele tuturor iubitorilor de fotbal din România. Ele este rostit cu bucurie, cu admiraţie, cu speranţă de către cei ce îl iubesc şi cu respect de către cei ce nu îl iubesc. Da, Mircea Lucescu este cel chemat de marea majoritate a iubitorilor fotbalului românesc să încerce să redreseze corabia aproape scufundată a acestuia. Băiatul mic şi pirpiriu născut într-o zi călduroasă de iulie 1945, refuzat de Steaua şi Rapid, ajuns la Dinamo de care nici nu voia să audă în copilărie, a făcut istorie în fotbalul românesc atât ca jucător cat şi (mai ales) ca antrenor.

A fost (pentru prima oară) căpitanul marii echipe a României născută pe legendarul Wembley londonez într-o zi friguroasă de ianuarie 1969. Istoria modernă a fotbalului din România începe cu generaţia „mexicanilor”, acolo unde Mircea Lucescu a schimbat fanioanele începuturilor de meci, în cuptorul Guadalajarei din iunie 1970, cu Bobby Moore şi Carlos Alberto, căpitanii campioanei mondiale „en titre” şi al viitoarei campioane mondiale, în „el gruppo de la muerte” (Anglia, Brazilia, Cehoslovacia, România). Ani de zile acea generaţie condusă de Mircea Lucescu a însemnat un punct de reper şi chiar un ideal, fiind nevoie de alţi 20 ani pentru ca România să ajungă iar la un Campionat Mondial.
Mircea Lucescu a fost cel care a contribuit măcar cu un şiret la cele două ghete de aur ale lui Dudu Georgescu.
A fost mult timp recordmanul  selecţiilor în prima reprezentativă şi asta într-o perioadă în care calendarul anual al acesteia era mult mai subţire decât cel din perioada actuală.
A creat în fotbalul românesc noţiunea de „antrenor – jucător” la Corvinul Hunedoara.
Şi ajungând aici facem saltul pe tărâmul antrenoratului, unde este cunoscut ca şi creatorul „Grădiniţei de la Hunedoara” în perioada anilor 80, apoi reuşeşte să readucă echipa naţională la un turneu final (după 14 ani) în 1984. Este îndepărtat (nedrept) de la cârma acesteia după un 4–0 cu Austria în septembrie 1986. Rămâne antrenor doar la Dinamo, cu care reuşeşte un neverosimil (la acea vreme) 3–0 cu Steaua în Ghencea, în septembrie ’89. Câştigă titlul cu Dinamo şi duce echipa în semifinalele Cupei Cupelor în primăvara lui 1990. Acea mare echipă a lui Dinamo se destramă însă după Campionatul Mondial din Italia 1990, iar Mircea Lucesu ia şi el calea străinătăţii  unde creează în Italia „Brescia romena” cu Hagi, Răducioiu şi Sabău în rol de superstaruri, primii doi fiind eroi ai celei mai frumoase echipe naţionale a României – cea de la CM 1994 din SUA. Revine pentru un an în România şi câştigă titlul cu Rapid în 1999 (după 22 ani), câştigă titlul în Turcia cu Galatasaray şi Beşiktaş Istanbul, Supercupa Europei cu Galatasaray, apoi ajunge în Ucraina şi întrerupe dominaţia  Kievului, instaurând hegemonia Şahtiorului din Doneţk, cu calificări în Liga Campionilor an de an.
Acum are oferte financiare fabuloase de a reveni în fotbalul din Turcia, dar şi dilema vieţii sale: revine sau nu la cârma echipei naţionale?
Ocolit sistematic de către Mircea Sandu la fiecare schimbare de antrenor al naţionalei, de data aceasta la presiunea mass-mediei şi a dezastrului din „era Piţurcă”, se pare că va fi primul ofertat. Va alege ţechinii turcilor sau se va înhăma la reclădirea din temelii a fotbalului românesc distrus sistematic de impresari – samsari, de butoane, de sacoşe, de valize, de telefoane, de stenograme, de oameni în negru sau la costume Armani, de grătare, de cluburi de noapte, de alcool, de cocaină de multe, multe altele…?
Mircea Lucescu afirmă că este „prea bătrân” pentru a antrena naţionala. Toţi cei care îl dorim la cârma reprezentativei României nu credem lucrul acesta.
Luis Aragones (69 ani) şi Radomir Antici (63 ani) ştiu de ce!
Dan SĂRARU

Dicţionar: Buy in – Suma minimă de bani necesară pentru ca un jucător să poată juca la masă într-o anumită partidă de poker

Multă lume se întreabă cu câţi bani este bine să intri la o masă de cash şi cât să recumperi în cazul în care ai pierdut. Există multe strategii, dar o să mă opresc doar la una: regula max/low. Ce presupune această strategie de buy-in şi rebuy şi de ce este considerată eficientă? Este simplu: maximizează sumele pe care le poţi câştiga, iar în cazul unei perioade mai nefericite, minimizează pierderile.
Iată cum funcţionează: când te aşezi la o masă de cash, în cazul în care nu există o sumă maximă cu care se permite a se intra la masă, este bine să observaţi fişele celorlalţi jucători şi să faceţi un buy-in astfel încât să îl acoperiţi pe cel cu cele mai multe fise. În acest mod, în cazul unor confruntări aveţi şanse de a scoate profitul cel mai mare din mâna pe care o jucaţi. În cazul în care există un maxim admis la buy-in, evident veţi cumpăra maxim.

Dar ce facem când pierdem? Este momentul să trecem în treapta inferioară de viteză, să facem un rebuy de până la 50 la sută din media mesei şi să jucăm foarte strâns pentru a ne maximiza şansele de recuperare. Evident că vom fi tentaţi să cumpărăm maxim dacă rămânem fără fişe pentru a ne spori şansele de recuperare, dar la fel de mult vom creşte şi riscurile de a dubla pierderea şi nimeni nu îşi doreşte acest lucru.
Puteţi trimite părerile voastre despre această rubrică pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com.
De Cristian ILIESCU

Cheia succesului jucătorilor buni de poker se află în egală măsură în următoarele două aspecte: nivelul înalt de joc practicat şi un bun management al bankroll-ului. Astăzi ne vom axa pe cel de-al doilea aspect şi anume ce să faci cu suma de bani pe care o ai destinată special jocului de poker.
Bankroll management înseamnă în primul rând a juca în anumite limite pentru a evita falimentul într-o perioada nefavorabilă (lipsa unor mâini jucabile sau bad-beat-uri). De aceea, de fiecare data când ne aşezăm la o masă de poker, fie ea live sau pe Internet, vrem să ne creăm şansa de a maximiza profitul şi în acelaşi timp să minimizăm pierderile sau să evităm falimentul.
Deci între ce limite ar trebui să jucăm?

La cash, nu trebuie să jucaţi la un anumit nivel de blinduri dacă nu aveţi un bankroll de 20 până la 40 de buy-in-uri, de exemplu, daca intenţionaţi să jucaţi $1/$2, buy-in minim fiind de $200, trebuie să aveţi asigurată o sumă de $4000-$8000. Dacă treceţi printr-o perioadă nefavorabilă şi pierdeţi peste 30% din bankroll, este necesar să coborâţi un nivel (de exemplu $0.50/$1) şi să reconstruiţi de acolo până când banii adunaţi vă vor permite să vă reîntoarceţi la $1/$2. În cazul competiţiilor, nu este indicat să participaţi la turnee cu intrarea mai mare de 4% din totalul bankroll-ului.
Un bun exemplu al teoriei bankroll management-ului este Chris Ferguson, campion mondial în anul 2000, care în cadrul unui experiment în 2008 a reuşit să plece de la 0 (jucând freeroll-uri) şi să ajungă la $10000 respectând strict regulile de mai sus.
Puteţi trimite părerile voastre despre această rubrică pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com.
* Dicţionar: Bankroll – suma de bani pe care o deţii doar pentru poker
 de Cristian ILIESCU

Scrisoarea săptămânii
În conjunctura actuală (democraţie prost înţeleasă) rar mai găseşti oameni valoroşi, modeşti, bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Am scris cândva despre un om – Florin Pojoga – care a lucrat aproape 25 de ani la Sanatoriul de copii din Băile Govora. Desigur, vă întrebaţi, ce legătură are acest lucru cu sportul? Acolo veneau copiii cu probleme respiratorii care, după un tratament de 10-12 zile plecau cu o ameliorare considerabilă a bolii. Cauza? În fiecare dimineaţă, aceşti copii erau scoşi pe un teren de fotbal improvizat, unde făceau anumite exerciţii de stretching, încingeau o miuţă, iar seara organizau nişte focuri de tabără de toată isprava. Veneau părinţii în vizită la aceşti copii şi se minunau cum un astmatic ajungea după o perioadă de 8-10 zile de tratament să alerge de mama focului.

 Copiii reuşeau să-şi capaciteze întreaga lor energie într-o joacă deosebit de constructivă, erau atraşi prin diferite jocuri sub formă de concurs. Nu mai erau „cocoloşiţi” de părinţi cu 2-3 rânduri de haine groase şi, cel mai important, socializau mult mai bine cu partenerii de joacă. La acel Sanatoriu erau vreo 2-3 tineri care, pe lângă profesia lor de bază, asistenţi mediali, iubeau sportul şi aplicau cu succes acea vorbă din bătrâni: „Mişcarea este cel mai bun medicament!”. Astăzi, acei asistenţi medicali care au avut grijă cândva de copii, au ajuns, după o muncă cinstită şi corectă, să fie aruncaţi în şomaj.
Părinţii îndoapă azi copiii cu medicamente, le iau scutiri pentru orele de Educaţie Fizică şi se întreabă de unde vin acele boli care altădată apăreau odată cu vârsta a doua. Contrar aşteptărilor, mai marii noştri conducători au găsit de cuviinţă să mai scoată din programa şcolară nişte ore de Educaţie Fizică. Ce poţi să mai zici în această situaţie?
Când un medic de familie din Govora, doamna Etineanu (care are o vârstă respectabilă) mi-a spus că ar fi interesată să deschidă o şcoală de dans am crezut că glumeşte. Oare câţi tineri ar fi tentaţi să frecventeze aceste cursuri? Probabil nimeni, deoarece tinerii preferă discoteca şi calculatorul.
Vedeam, pe vremuri, în Govora, zeci de copii care băteau mingea pe un teren de bitum numit „Mantinela” – situat într-un cadru natural extraordinar (lângă Hotelul Palace). Să facem o vizită în zilele noastre în acea oază de sănătate de odinioară şi să constatăm ce s-a ales de acel loc. DEZASTRU! Garduri rupte şi câini vagabonzi care îţi rup pantalonii.
Dacă nu construim cât mai repede baze sportive în orice oraş, sătuc (acolo unde încă se mai face mişcare) ne vom trezi mai târziu că vom avea o ţară de handicapaţi. Părinţii trebuie să înţeleagă că nu numai cei care practică un sport de performanţă vor avea satisfacţii, ci dimpotrivă, toţi copiii vor câştiga un lucru foarte important: SĂNĂTATE!
P.S.: Cei care au reuşit să producă dezastru în staţiunile vâlcene merită să fie aruncaţi la lada de gunoi a societăţii. Oameni în şomaj, vile şi baze de tratament lăsate în paragină, baze sportive ca după bombardament, copii bolnavi, bătrâni care altădată îşi oblojeau oasele cu tratamentele miraculoase ale staţiunilor vâlcene. Nimeni nu-i condamnă pe aceşti indivizi cu chip de monştri, care au cumpărat staţiunile pe nimic şi le-au transformat în ruine. Asta în timp ce echipele de fotbal vor să vină în cantonament în staţiunile vâlcene dar nu au terenuri unde să se pregătească.
Dănuţ OMEAG

Astăzi o să vă povestesc o mână jucată săptămâna trecuta într-un cash game, implicaţi fiind doi dintre cei mai buni jucători ai momentului din Rm. Vâlcea. La masă se aflau 9 jucători. Acţiunea este deschisă de jucătorul aflat în penultima poziţie, Erou 1, care plăteşte blindul având AcKh (As de treflă şi Popă de inima roşie). Cel din poziţia dealerului, pe care îl vom numi Erou 2, face raise la 55 lei cu AdTd (As şi 10 de romb), având intenţia de a fura potul. Jucătorul aflat în prima poziţie, pe care îl vom numi EROU 3, plăteşte raise-ul cu KsQc (Popa de pică şi Dama de treflă), la fel şi cel care deschisese jocul iniţial.
Schematic jocul ar arăta cam aşa:

SB Hero 3 KsQC – call 55
CO Hero 1 AcKh – call 55
BT Hero 2 AdTd – raise 55
Înainte de a trece la flop, vom face o scurtă analiză a celor întâmplate până acum: Erou 1 a decis să joace încet AK, din punctul meu de vedere o greşeală majoră, această strategie neputând da roade decât în cazul unui flop de genul AAX, în condiţiile în care mai este un jucător în joc care ar avea Asul. Corect ar fi fost ca Erou 1 să fi deschis jocul cu un raise.
Erou 2 este în evidentă încercare de a fura blindurile, deşi AdTd este o mână bună de făcut raise atunci când ai poziţie, iar Erou 3 din punctul meu de vedere considera că Eroul 2 a încercat să fure blindurile din poziţie şi plăteşte deşi cartea lui nu este foarte puternică atunci când eşti defavorizat de faptul că va trebui să vorbeşti primul.
• Flop:
Kd Qd 5c
Erou 3 deschide cu 150 de lei având 2 perechi
Erou 1 call 150 lei cu o pereche de popi
Erou 2 call 150 lei alergând o culoare
* Analiză:
Joc foarte bun al lui Erou 3 deoarece a încercat să închidă jocul în momentul flopului, dar s-a lovit de doi adversari care nu puteau să arunce cărţile lor în faţa acestui bet.
• Turn: 10s
Erou 3 cere 250 lei
Erou 1 call 250 lei
Erou 2 call 250 lei
* Analiză:
Prima greşeală a lui Erou 3 deoarece a avut posibilitatea să închidă jocul printr-un all in ş astfel să ia un pot în care adversarii săi se aflau în poziţii bune, dar nu care nu le permiteau să răspundă la o mişcare de tipul all in.
• River 10c
Erou 3 all in 270 lei
Erou 1 call 270 lei
Erou 2 all in 1100 lei
Erou 1 lasă cărţile bănuind că perechea lui de popi nu mai este cea mai bună mână din joc.
Se întorc cărţile şi Erou 2 câştigă mâna cu trei bucăţi şi un pot de aproape 2200 lei.
Ce putem învăţa din această mână? Atunci când simţi că ai cea mai bună formaţie încearcă să închizi jocul cu o mişcare de tip all in sau cu o miză foarte mare, altfel poţi păţi ce a păţit Erou 2.
Puteţi trimite părerile voastre despre această rubrică pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com
Cristian ILIESCU

Se spune că un jucător a alergat odată o chintă. Nu a prins-o şi a pierdut o casă. A doua oară când a alergat altă chintă, nu a reuşit să o prindă şi a mai pierdut o casă, a treia oară când a alergat o chintă a reuşit să o prindă… şi a pierdut şi a treia casă. Deşi povestea celor 3 case este un banc, în el stă de fapt chintesenţa jocului de poker. Greşeala cea mai des întâlnită este necunoaşterea valorii mâinii în care te afli şi a profitabilităţii continuării acesteia.
Exemplu:
Eu: 89
Adversarul: XX
Flop: 67K

În această situaţie mă aflu în poziţia de a alerga o chintă în două capete, fiindu-mi necesar orice
10 sau 5. Preflop, acţiunea a decurs astfel: eu bing blind 10$, adversar raise din button 30$, eu call. În încercarea de a ţine pot-ul cât mai mic, deoarece încă nu aveam o mână încheiată dau check pe flop, dar adversarul meu face un bet de 50$. Ce să fac? Răspunsul este simplu: arunc cărţile şi aştept o oportunitate mai bună. De ce? Pentru că ar fi trebuit să investesc 50$ ca să câştig un pot de 115$, adică un raport de 1 la 2,3. Numărul de cărţi care mă ajută să fac chinta este de 8. Eu nu cunosc în momentul de faţă decât cele două cărţi ale mele şi cele 3 din flop, rămânându-mi necunoscute restul de 47 de cărţi. Raportul este de 1 la 5,8. Asta înseamnă că practic odată din 6 mâini voi face chintă la a patra carte, iar din moment ce o fac voi fi plătit doar 1 la 2,3, este nerentabil să încerc.
Puteţi trimite părerile voastre despre această rubrică pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com
Cristian ILIESCU

 AKS / Poker pe înţelesul tuturor

Unul dintre cele mai aprinse subiecte în cadrul comunităţii jucătorilor de poker este cel despre locul unde sunt cele mai profitabile jocuri: pe Internet sau în cazinouri. Din punctul meu de vedere cele mai profitabile sunt de departe cele din cazinouri şi asta se poate observa şi numai daca facem o simplă medie a chips-urilor aflate în faţa jucătorilor în timpul unei partide, cât şi din faptul că, în principiu, nivelul la jocurile live este sensibil mai scăzut decât în cazul jocurilor online. Un jucător cu experienţă va prefera întotdeauna jocurile live pentru că acolo îşi va putea pune în practică abilităţile de „citire” a adversarilor, lucru care online este aproape imposibil. Pe de altă parte, jocul pe Internet îţi oferă avantajul jocului de acasă.

Poţi sta comod în pijama pe fotoliu şi în momentul în care ai deschis unul din zecile de site-uri specializate de poker ai de ales între mii de mese cu structuri de blinduri diferite, pentru toate buzunarele, de la 0.01 $ până la 500-1000 $. Puteţi trimite părerile voastre despre acest subiect pe adresa de mail icristi@crocodileteam.com.
Cristian IILIESCU

AKS / Începând cu această ediţie, inaugurăm „Aks”, o rubrică nouă, dedicată jocului de TEXAS HOLD’EM POKER, realizată de Cristian Iliescu, cel mai titrat jucător vâlcean în 2008

În 2007, o reclamă TV a unuia dintre cele mai cunoscute site-uri de poker online identifica motivele pentru care pokerul este cel mai răspândit sport practicat pe planetă. Celebrităţi în domeniu, precum Doyle Brunson, Jennifer Harman, Phil Ivey, Daniel Negreanu sau Eric Seidel susţin în reclama amintită mai sus că pokerul nu este aproape deloc relaţionat cu norocul, nefiind altceva decât un sport în care răbdarea şi agresiunea bine dozate fac diferenţa între jucători. De fapt, pokerul nu este un joc pe care să-l asemănăm cu lozul în plic, cu tablele sau aruncatul monedei, deşi accepţiunea generală îl defineşte ca „joc de noroc”. Pentru că norocul nu poate fi explicaţia faptului că, la mesele finale ale marilor turnee, se regăsesc practic aceeaşi jucători an de an.
Dacă este sau nu joc de noroc rămâne să ne convingem împreună, începând cu numărul viitor.
Cristian ILIESCU

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Aproape obsesiv, un antrenor din cadrul clubului CSM Rm. Vâlcea, spunea că la Centrul de Copii şi Juniori din Zăvoi există 2-3 tineri fotbalişti valoroşi care ar merita mai multă atenţie din partea conducătorilor. Unii îl percep ca pe un bătrânel care nu are simţul realităţii, un individ care, dacă nu urlă pe marginea terenului, înseamnă că nu trăieşte la aceeaşi intensitate jocul, un om care pe lângă pensie mai vrea să aibă şi altă îndeletnicire, pentru că nu are ce face acasă. Fals! El vine cu o regularitate nemţească la stadion, iar copiii îl respectă nu pentru că este profesor, ci pentru faptul că îşi face treaba bine. Mulţi antrenori au făcut ochii cât cepele atunci când au auzit că un copil pregătit de el a ajuns să valoreze o groază de bani.

Felicitări domnule profesor Emil Ciulei, aveţi tot respectul nostru pentru munca pe care o depuneţi într-un mod pe care puţini îl înţeleg. Vorbele dumneavoastră, exprimate acum 2-3 ani, se acoperă acum de fapte. Deja, doi juniori cărora le întrezăreaţi o ascensiune în fotbalul de performanţă au făcut un pas important. Restul depinde de ei.
Bogdan OMEAG