SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Critic uneori observatorii din fotbal deoarece nu ştiu să ia decizii înţelepte (conform regulamentului) în momente mai delicate ale partidei (precum intrarea suporterilor pe teren, aruncarea cu diferite obiecte în jucători, arbitri sau oficiali). Dacă ne raportăm la ceea ce se întâmplă în fotbalul vâlcean, putem spune că stăm destul de prost la acest capitol. Problemele vin şi pe fondul sărăciei existente în fotbalul mic – Ligile a IV-a şi a V-a – unde avem asociaţii sportive care nu au bani să-şi procure nici măcar nişte plase pentru porţi (mai de calitate, că la cârpeli suntem campioni!), dar să mai asigure şi celelalte condiţii. Am văzut observatori în fotbalul vâlcean care în timpul uni joc de fotbal îşi găsesc loc în tribună alături de suporteri, cu pretextul că au o vizibilitate mai bună. Intră în discuţii contradictorii cu suporterii, primesc în semn de respect şi o „pietricică” după ceafă, o înjurătură. Aceştia cad efectiv în ridicol, când, precum vânzătorul din piaţă, scot creionul de după ureche şi notează doar schimbările de jucători, că de incidente – nu-i aşa? – doar are grijă arbitrul! Sunt atât de degajaţi în tribună, încât ai impresia că participă de fapt la un meci de tenis de câmp unde liniştea este asigurată (printr-o singură atenţionare) de arbitrul aflat la „înălţime”. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Istoria perioadei dinainte de evenimentele din decembrie 1989 este o istorie trăită de marea majoritate a locuitorilor acestei ţări şi ne aducem aminte că deviza călăuzitoare a fiecăreia dintre noi a fost atunci „să te descurci în condiţiile date”! Mai mult, românul a încercat din răsputeri să găsească o oază de verdeaţă în deşertul comunist, încercând să nu supere pe nimeni, dar, în general, interesându-se mai puţin de cele ce se întâmplau cu cei din jur. „Vremurile noi” ne-au pus în faţa unei noi provocări. De acum ni s-a oferit şansa de a progresa ca naţie, fără oprelişti şi limite, numai că putem atinge ţinta numai şi numai dacă acţionăm colectiv, printr-o colaborare pusă în slujba unui ţel. Cele petrecute până acum ne dovedesc dezarmant că e mai greu decât înainte! Se pare că suntem martori pasivi la un „paradox”  românesc. În sport, spre exemplu, am dat dovadă până în 1989 de un spirit de echipă însufleţitor. Fiecare succes era muncit şi însoţit de tot sprijinul fiecărui factor de răspundere şi fiecărui privitor sau spectator. Acum, succesele se lasă mai mult aşteptate, sunt singulare, asta pentru că avem mari probleme în plan colectiv. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

A fost fidel unei singure echipe, Auxerre, timp de 44 de ani!!! Emblemă a fotbalului francez şi mondial, antrenorul Guy Roux nu şi-a schimbat niciodată echipa, din 1967 şi până în 2005, când s-a retras!
Născut în 1938, a avut şansa de a i se propune, în vara anului 1961, funcţia de antrenor-jucător al echipei la care activa, un mic club din Burgundia, AJ Auxerre, din Liga a IV-a franceză. După noua ani a renunţat la cariera de fotbalist, pentru a se dedica în exclusivitate celei de tehnician. Succesele s-au înşiruit de atunci ca într-o legendă: în 1974 promovează echipa în Liga a II-a; în 1979 dispută finala Cupei Franţei, ocupă primul loc în liga secundă şi promovează în cea de elită în 1980; cucereşte prima Cupă a Franţei în 1993; Auxerre devine campioană a Franţei în 1996, an în care cucereşte din nou şi Cupa; după şapte ani câştigă a treia Cupă, iar doi ani mai târziu pe a patra! Echipa a disputat 42 de sezoane cu el la timonă, dintre care 23 în prima ligă.
Pe plan european, a pătruns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în 1997, tot până la acest nivel a ajuns şi în Cupa Cupelor, în 1995, iar în Cupa UEFA a „bifat” o semifinală în 1993 şi sferturi de finală în 1990, 1998 şi 2005. Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Mi s-ar părea normal ca, în conjunctura actuală, de haos total, să încercăm să schimbăm mentalitatea sportivilor, antrenorilor şi mai ales a oamenilor de afaceri, care au „magnet” în rândul tineretului datorită cârciumilor, discotecilor şi magazinelor cu produse etno-botanice. Însă, din păcate, acest lucru nu se întâmplă. Cu atât mai mult, NU ÎNŢELEG NEDUMERIREA OAMENILOR CU BANI care, în urma articolelor mele (zic ei) le sunt „afectate” interesele personale. Concluzia e una singură: îi doare în cot pe aceştia de efortul părinţilor care apelează la descoperiri de card sau împrumuturi prin vecini pentru a-şi trimite copiii în cantonamente!
Totuşi, îi rog să ia aminte 2-3 exemple negative de sportivi care nu fac deloc cinste fotbalului românesc şi să vadă până unde poate ajunge nepăsarea. Primul: jucătorul ieşean Bâlbă, care a ajuns să aibă dosar penal pentru că a condus maşina în stare de ebrietate. Al doilea: Adrian Mutu, în loc să fie un exemplu pentru fotbaliştii tineri este înconjurat de femei uşoare, droguri şi indivizi dubioşi din lumea interlopă. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Dicţionarul traduce termenul hat-trick, întâlnit în fotbal, sec, prin „trucul pălăriei”. Este vorba despre iscusinţa iluzionistului care poate scoate din joben bile sau iepuraşi. La începutul secolului trecut, termenul a pătruns în sportul rege. În acele vremuri, suporterii se deplasau la stadion împreună cu jucătorii. Pe drum, fanii strângeau bani într-o pălărie, promiţându-i suma celui care va înscrie mai multe goluri!
În timp, termenul a căpătat alte semnificaţii, aşa încât „la câte bordeie, atâtea obiceie!”. De exemplu, în Franţa, se consideră hat-trick atunci când un jucător înscrie trei goluri consecutive într-un meci. În Germania, înseamnă că un fotbalist trebuie să marcheze de trei ori într-o repriză, fără ca un coechipier sau adversar să se interpună pe lista marcatorilor! Englezii au fost la început foarte pretenţioşi, încât înainte de al Doilea Război Mondial ei pretindeau că autorul unui hat-trick trebuie să înscrie un gol cu piciorul drept, unul cu piciorul stâng şi al treilea cu capul!!! Deşi părerile rămân împărţite, în prezent, noţiunea defineşte trei goluri marcate de acelaşi jucător pe durata unui meci. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

În rândul antrenorilor circulă o veche zicală: „Dacă vrei ca armăsarul să alerge bine, ţine-l departe de iepe!”. Se pare că astfel succesul este garantat. E şi cazul majorităţii sportivilor, a acelora care sunt conştienţi de asta.
Subiectul este tabu pentru multe discipline, dar modul în care mass-media reflectă fenomenul sportiv în contextul vieţii publice actuale a devenit din ce în ce mai permisiv, fiind în anumite situaţii chiar jenant, în ceea ce priveşte viaţa privată a campionilor arenelor sportive. Când Adrian Mutu este celebru pentru golurile sale, dar adulat pentru frumuseţile care îi încălzesc patul, când Nicoleta Luciu îşi pierde sutienul pe terenul de fotbal cu tribunele pline şi David Beckham îşi ţine mâna în slip în faţa fotografilor, părerile devin contradictorii.
Într-un articol apărut în presa medicală americană se arată că relaţiile sexuale din noaptea dinaintea competiţiei nu afectează forţa, rezistenţa şi abilitatea trupului sportivului. Nu sunt influenţate nici funcţiile inimii şi nici muşchii, iar actul în sine nu este mare consumator de energie, specialiştii precizând că în cursul său se „ard” aproape 300 de calorii pe oră, în condiţiile în care o „partidă” durează 10-15 minute!
De ce am atacat subiectul? Pentru că au fost şi sunt sportivi care au atins marea performanţă şi în situaţia în care au făcut cuceriri dese şi aprige. Cel mai celebru exemplu este al baschetbalistului Wilt Chamberlain, în al cărui „palmares” extra-sportiv s-au înscris mii de femei, timp de peste 30 de ani, fără întrerupere! Interesant că, potrivit declaraţiilor sale, aventurile senzuale îl relaxau şi dormea buştean. N-a fost prea departe nici marele schior italian Alberto Tomba, cel care nu s-a abţinut nici chiar când a doua zi îl aşteptau schiurile, pârtia, adversarii şi cronometrul! Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Putem spune că după chipul şi asemănarea sa s-a format Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – competenţă, perseverenţă, seriozitate. Am citit zilele trecute în presă că Gigi Becali aplică (de ceva timp, îndeaproape) metodele de lucru din cadrul Academiei Hagi. De ce? La Steaua se instaurase „dinastia” Becali, o încrengătură de nepoţi ai patronului care aplicau „legea” banului, provocând o debandadă totală în cadrul centrului de copii şi juniori. Dacă la început se ţinea cont de o „scară” a valorilor care puteau ajunge la Academia Steaua, în ultimul timp apăruse „moda relaţiilor”. Dacă părintele avea bani, îşi orienta odrasla la un club cu nume (unde sponsoriza „de zor” la antrenori) mai mult de dragul prietenilor şi mândria familiei. Plătea Gigi Becali – cazare, masă, cantonamente. Dacă majoritatea dintre noi am perceput că numai dacă ai talent poţi să ajungi la o astfel de academie, iată că Gigi Becali a fost păcălit de propriii nepoţi, care au angajat o droaie de antrenori incompetenţi şi plătiţi regeşte. Primul exemplu de incompetenţă a fost pierderea jucătorului Alibec, la care s-a renunţat prea uşor, vândut ulterior cu 800 de mii de euro.
Măsurile trebuiau luate de atunci – adică Gigi Becali să-l dea afară pe antrenorul respectiv care l-a evaluat pe jucător cum nu se poate mai prost, pe considerente numai de el ştiute. Din păcate, avem asemenea cazuri întâlnite şi pe tărâmul vâlcean! Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI 

Ştim cu toţii că fotbalul a devenit, în timp, o activitate bănoasă şi mai ştim şi cât de anevoios este drumul până la glorie şi bunăstare. Vestitul club Ajax Amsterdam este renumit pentru rezultatele notabile obţinute în ultimele decenii (la care a pus umărul şi conaţionalul nostru Ştefan Kovacs), i-am aplaudat de nenumărate ori pe Johan Cruyff, Johan Neeskens, Marco van Basten, Frank Rijkaard, Edwin van der Sar, fraţii de Boer sau Dennis Bergkamp şi mai ales am apreciat că toţi aceştia sunt vedete care au progresat în fotbal urmând cunoscuta şcoală a clubului olandez. Complexul sportiv destinat juniorilor adunaţi din întreaga lume este impresionant: opt terenuri moderne cu gazon natural impecabil, trei terenuri cu gazon artificial, săli de refacere, bazin de înot, restaurant şi o sală cu exponate din activitatea clubului, toate acestea pentru cei peste 200 de copii şi tineri dornici de afirmare. Totul pare ca în filme, dar când te gândeşti la eforturile pe care trebuie să le facă cei care vor să ajungă în fotbalul mare, îţi dai seama că nu e deloc uşor. Copiii veniţi din alte ţări sunt plasaţi la familii olandeze, pentru a fi controlaţi în permanenţă. Sunt transportaţi centralizat la complexul sportiv, unde după ce se antrenează îşi fac temele. Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Am condamnat întotdeauna politica cluburilor de Liga a III-a, care mizează pe jucători „bătrâni”, ajunşi la sfârşit de carieră. Evident, aceştia nu au făcut niciodată saltul spre ligile superioare şi au pretenţii exagerate când este vorba de bani.
Tocmai de aceea, salut acum iniţiativa sau mai bine zis înţelepciunea liderului de sindicat de la SC Oltchim SA – inginerul Mihai Diculoiu, care a numit la cârma echipei de fotbal un antrenor – Gicu Deaconescu – ce promovează cu mult curaj juniorii clubului. Am dialogat cu tehnicianul în cauză şi mi-am dat seama că este mult mai hotărât să nu mai facă tot felul de concesii jucătorilor delăsători, care nu dovedesc că pot face faţă la FC Oltchim. Atitudinea lui merită apreciată cum se cuvine! Cu atât mai mult cu cât Gicu Deaconescu a devenit tot mai înţelept, nu a dat curs unor oferte mai avantajoase din punct de vedere financiar şi chiar într-o situaţie de criză în fotbal nu a părăsit „corabia” Oltchim-ului.

Antrenorii merită apreciaţi pentru munca depusă

Altfel, observ cu stupoare cum majoritatea antrenorilor de fotbal fie sunt daţi afară fără nici un motiv, fie se plimbă pe la „nşpe” echipe numai cu intenţia de a mai da câte un „tun” financiar, se umilesc în faţa patronilor, conducătorilor, chiar intră în rolul unor „mediatori” ai rezultatelor. Nu la fel se întâmplă însă la FC Oltchim, unde prin mâna antrenorilor au trecut foarte mulţi copii care cochetează acum cu loturile naţionale. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Ţara noastră e binecuvântată cu o natură extraordinară. Ne putem bucura de soare pe malul mării, ne răcorim în mijlocul verii în codrii seculari şi pe poteci de vis, alunecăm pe sania cu zurgălăi printre brazi falnici. Singurul neajuns este acela că nu apreciem cum se cuvine acest lucru. Bunăoară, nu am reuşit în ultimele două decenii nici măcar să păstrăm în stare de folosinţă puţinele amenajări pentru sporturile de iarnă, precum trambulinele pentru sărituri cu schiurile sau traseele de schi fond şi biatlon, darămite să construim altele.
În condiţiile date, ceea ce s-a întâmplat la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale de schi pentru juniori este aproape de necrezut. Având în vedere că nu avem tradiţie în domeniu, tinerii sportivi români au uimit schiul mondial prin trei performanţe extraordinare: Reka Ferencz şi Paul Constantin Pepene au obţinut titlurile mondiale (!!!) în probele de biatlon 12,5 km (Suedia), respectiv schi fond 30 km (Hinterzarten), iar Petrică Hogiu a devenit vicecampion mondial la proba de 20 km urmărire (Hinterzarten).
Trei performanţe uimitoare, dar, mă întreb câţi dintre cei care citesc rândurile de faţă au aflat despre acestea? Părerea mea este că nu cred că mai mult de o treime! De ce? Cititi mai departe