Iulian Vernescu

Sportivii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi de la Şcoala „Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani au făcut abstracţie de vremea câinoasă de afară şi în urmă cu câteva zile s-au deplasat la Bucureşti pentru a lua parte la prima competiţie de atletism din acest an. Atleţii vâlceni au reuşit să facă o figură frumoasă în prima etapă a Grand Prix-ul din Capitală, întrecere rezervată juniorilor I, precum şi celor care se încadrează la categoria tineret şi seniorilor. Au tras tare în concurs şi au demonstrat antrenorilor că merită să se bazeze pe ei şi în acest sezon. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Ana Maria Roşianu, sportivă pregătită de Marinela Mirea, care a reprezentat CNMB. Aceasta a reuşit să se claseze pe primul loc la proba de viteză, de 60 de metri şi să obţină locul secund la proba de 200 metri, la categoria destinată juniorilor I. La aceleaşi probe, tot la juniori I, Ioan Piţigoi, de la CNMB, antrenat de profesoara Angela Popescu, a reuşit să ocupe poziţia secundă. Alţi doi sportivi ai Angelei Popescu au reuşit să urce pe podium la Grand Prix-ul din Capitală. Andrei Neagoe a ocupat locul 3 la proba de 60 de metri şi la cea destinată săriturii în lungime, iar Alin Firfirică a reuşit să se claseze pe prima poziţie la aruncarea greutăţii. Sportivii de la Şcoala Tudor Vladimirescu din Drăgăşani, pregătiţi de Cristian Orza au optat pentru probele lungi. Nici eu nu au dezamăgit. La juniori I, la proba de 3000 de metri, Ionuţ Drăguşin s-a clasat pe poziţia secundă, iar la 1500 metri pe locul 4. Colegul său, Adrian Fiţoiu a ocupat tot locul 4, dar la proba de 3000 de metri. De menţionat ar mai fi şi faptul că atleţii de la CS Chimia, deşi îşi anunţaseră prezenţa la această întrecere, au renunţat în ultimul moment să mai facă deplasarea la Bucureşti, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Chimiştii, alături de atleţii de la CNMB şi de la Drăgăşani se vor prezenta, însă, la etapa a II-a a Grand Prix-ului din Bucureşti, care se desfăşoară între 3 şi 4 februarie. (S.S.)

Dacă până la sfârşitul iernii va fi un strat consistent de omăt şi în Râmnic, s-ar putea organiza un festival al zăpezii la Malul Alb sau chiar pe dealul Capela

Constantin Vlaşcu ne-a mai spus că nu este exclus ca până la finele lunii februarie să aibă loc două acţiuni destinate sporturilor de iarnă. Una, la Rânca, pe 12 februarie, iar cealaltă, în Râmnic. „Dacă timpul va ţine cu noi, am putea organiza două serbările ale zăpezii. Una în staţiunea gorjeană, iar cealaltă în Râmnic. Dacă, la început de februarie vor mai fi şi la noi condiţii pentru a organiza concursuri specifice iernii, atunci ne-am putea gândi şi la un festival al zăpezii. N-am mai putut organiza în Râmnic un astfel de eveniment de vreo cinci ani. Ultima dată am mers la Malul Alb. Dealul de la Goranu ar putea fi o variantă pentru organizarea unor concursuri pe zăpadă. De asemenea, cred că şi pe dealul Capela am putea organiza ceva frumos, dacă vom avea parte de multă zăpadă până la sfârşitul iernii. Deocamdată, însă, mizăm doar pe staţiunea Rânca”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Judeţene „Sportul pentru Toţi”. (S.S.)

• Ec. Mădălin DOBRE

Credeam că am epuizat în sfârşit subiectul „lista jucătorilor tineri, accidentaţi, care visează la o carieră strălucită în fotbal”. Recent, a apărut însă un nou nume: Ionuţ Tănase – un fotbalist plecat de la Vâlcea la Centrul de Copii şi Juniori Sporting Piteşti din Câmpulung Muscel. Născut în anul 1994, el era considerat, fără doar şi poate, un lider la grupa sa de vârstă. Diagnosticul mediciilor în cazul său este crunt: ruptură de menisc şi ligamentele afectate.
Chiar nu mai are rost să discutăm acum despre suferinţa acestor copii. Pe lângă partea materială, recuperarea durează minim 5-6 luni, ceea ce îi cam scoate oarecum din ritmul normal. Problema este însă cu totul alta. Clubul la care Ionuţ Tănase este legitimat în prezent, Sporting Piteşti (unde unul dintre investitori este chiar binecunoscutul Nicolae Badea de la Dinamo), a venit cu o propunere năucitoare: părinţii să suporte o parte din costul intervenţiei chirurgicale, de parcă jucătorul s-a accidentat la discotecă, nu pe terenul de fotbal! Nu se ştie dacă, până la această oră, părinţii au ajuns la consens cu clubul, dar gestul în sine mi se pare mizerabil. Se pare că acest caz nu a ajuns totuşi, până acum, la urechile domnului Badea, care e un om corect şi apreciază efortul copiilor talentaţi, susceptibili de a ajunge în curtea clubului Dinamo. El pare a fi singurul care poate schimba lucrurile în această privinţă.
Ceea ce mă bucură este că aceşti copii nu cedează, în pofida accidentărilor urâte prin care au trecut, ci dimpotrivă, dovedesc că „valoarea şi talentul nu ţi le poate lua nimeni”. Leo Săraru, de exemplu, şi-a reluat activitatea la clubul Damila Măciuca, Batâr se antrenează cot la cot cu colegii de la grupa de juniori-republicani A de la CSM Rm. Vâlcea, în timp Claudiu Popa şi Bogdan Omeag, de asemenea, urmează să revină cât de curând pe terenul de fotbal. Medicii şi-au făcut datoria, depinde acum numai de ei să redevină ce-au fost: vârfurile generaţiei din care au făcut parte. Reintegrarea este grea, dar aici şi cluburile au un rol important. În fond, aceşti jucători sunt asemenea unori copii care învaţă să meargă prima oară pe picioare şi au nevoie să fie sprijiniţi, mai întâi, de părinţi!

• Dănuţ OMEAG

P.S.: Mă uit şi nu-mi să cred cum un hotel precum este „Oltenia” din Băile Govora, aparţinând unei confederaţii sindicale, stă gol iarna. În alte dăţi, era plin de sportivi de la toate disciplinele sportive. Toţi apreciau condiţiile excelente de cazare, cât şi de recuperare. Astăzi, se aude doar corul cucuvelelor!
Domnilor, zilele acestea a nins atât de frumos în Băile Govora, încât este păcat ca hotelurile să stea goale. Este jenant să fii întâmpinat cu lozinca „Hotel în curăţenie” (!) sau, mai bine – scuzaţi-mi expresia! – „Din lipsă de fonduri, din neglijenţă, comoditate, lipsă de respect pentru voi, am ales o soluţie simplă şi la obiect: „am tras obloanele, până la vară”! Chiar nimeni nu are ac de cojocul acestor indivizi aterizaţi în turism, care din sindicalişti s-au făcut mari manageri?

Din nou, mi-e dat să amintesc despre modul în care se alcătuiesc, în general, rubricile de ştiri sportive de la televiziuni. Sincer să fiu, ca amator de sport, încerc să cuprind, zilnic, cât mai mult din spectrul activităţii de profil, pentru că îmi place să fiu aproape de fenomen. Ceea ce se întâmplă, însă, în mass media românească, tinde să confirme că pe măsură ce timpul trece, anormalul devine normal.
Aş fi vrut, de exemplu, să se vorbească o săptămână, zi de zi, despre un gest admirabil al naţionalei de fotbal a Franţei, de acum doi ani. Am aflat abia acum, din întâmplare, că în frunte cu selecţionerul Raymond Domenech, toţi componenţii lotului au returnat, sub formă de donaţii, prima de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud! De ce? Pentru că n-au fost în stare să facă o imagine bună fotbalului francez prin comportarea lor!!!
Aş fi vrut să se vorbească o săptămână despre performanţa deosebită a unui baschetbalist român. În condiţiile în care despre vedetele de sub panou de peste Ocean se tratează aspecte legate de violuri, despărţiri bănoase sau pur şi simplu de automobile şi case achiziţionate, realizarea de excepţie, din decembrie, a lui Silviu Lupusavei, fost component al echipei vâlcene de divizie naţională şi actualmente sub comanda lui Cristian Achim, la Oradea, nu a fost nici măcar amintită, darămite să fie realizat un scurt reportaj sau să fie scris ceva pe prima pagină a cotidienelor de sport. De ce cred că trebuia sa se întâmple acest lucru? Pentru că este o realizare excepţională să marchezi, în 18 minute de joc, de şapte ori de dincolo de linia de trei puncte, din nouă încercări! Nu mai socotim că ultima dintre aruncări, dintre cele două ratate, a fost „grăbită”, pentru că expira timpul de joc. Deci, un procentaj de reuşită de aproape 80 %! Pentru cunoscători, se ştie că un procentaj de 50 % la asemenea execuţii este deja lăudabil. Sunt sigur că dacă asta se întâmpla pe parchetul unei săli americane de baschet se făcea o ştire de senzaţie.
Prin urmare, nu avem decât să înghiţim, pe nemestecate, relatări despre câte sarmale a îngurgitat nu ştiu care sportiv, despre un personaj important din fotbal care a fost colindat de satanişti (!) sau despre „celebrul” Meme Stoica. Acesta a avut tupeul de a-l numi pe marele (sau probabil „cel mai mare) fotbalist Pele un… „maimuţoi bătrân”!!!
Cel mai rău este că tinerii care urmăresc fenomenul sportiv vor ajunge să creadă că aceste lucruri sunt normale şi vor încerca să se alinieze tendinţei.
Ne ajută cineva să ne revenim?

• Iulian VERNESCU

După revoluţie, degradarea umană a devenit literă de lege. Voi da două exemple, total diferite, unul din viaţa civilă, iar altul din fotbalul românesc. În staţiunea Băile Govora, era un poliţist pe nume Suciu Vasile, care într-adevăr îşi respecta meseria. Având şi o alură de sportiv, era primul trimis de către superiori în misiuni ceva mai periculoase – bătăi provocate de indivizi certaţi cu legea prin discoteci, cârciumi etc. Erau de notorietate scandalurile provocate de un ţigan – Braşoveanu – care, ori de câte ori dădea nas în nas cu acest poliţist, era „altoit” pe bună dreptate. Acest ţigan avea şi prostul obicei de a-şi exersa calităţile de mare pilot pe un drum cu restricţie în privinţa vitezei, 30-40 km la oră.
Într-o zi ca oricare alta, a fost somat de acest poliţist să oprească la semnalizarea cu paleta, iar ceea ce a urmat întrece orice închipuire: l-a luat pe acesta în plin cu maşina, aruncându-l în sus vreo 2 metri, după care a fugit de la locul accidentului. Foarte puţini îi dădeau şanse de supravieţuire, având multiple lovituri la cap şi picioare a scăpat cu viaţă şi datorită robusteţii sale. Viaţa pentru el a devenit un calvar din acea clipă. Tratament medicamentos şi fizioterapie pe toată perioada vieţii. Statul român (Poliţia română) a găsit de cuviinţă să-l recompenseze cu un gest mizerabil. După ce s-a refăcut câtuşi de puţin l-a reprimit la serviciu cu o jumătate de normă. După câţiva ani, i s-a adus la cunoştinţă că mai bine trebuie să iasă la pensie (una mizerabilă, bineînţeles), la o vârstă când alţii îşi fac planuri de viitor.
Aşadar, pe de o parte, un om mutilat pe viaţă, iar pe de alta un individ care a făcut 3-4 ani de puşcărie după care a devenit liber ca pasărea cerului. Pe omul legii, statul român – Poliţia română – l-a tratat ca pe un nimic!
O atitudine cu totul diferită am întâlnit însă în sport.
Am urmărit cazul fotbalistului Mihăiţă Neşu. Tot la serviciu (fiind un jucător profesionist) a suferit un accident groaznic. Dar olandezii îl tratează în continuare ca pe un om normal cu toate că se află într-un scaun rotile. Cei de la Utrecht i-au reînnoit contractul, iar în plus este ajutat şi în plan fotbalistic ca să-şi deschidă o Academie de fotbal. În paralel, încurajează micuţii cu probleme să facă sport.
Olandezii ne dau un exemplu că şi străinii sunt trataţi cu acelaşi respect (bineînţeles dacă ai fost corect faţă de ei). La noi, ferească Dumnezeu să te accidentezi pentru că eşti văzut ca un invalid, iar clubul la care eşti legitimat încearcă din răsputeri să scape de tine, dacă se poate. Şi asta în propria ţară!
Poate tocmai de aceea, e frumos gestul ziaristului Cătălin Tolontan de la „Gazeta Sporturilor”, care i-a propus lui Mihăiţă Neşu să fie editorialist!

• Dănuţ OMEAG

• Dan SĂRARU