Vorbeam zilele trecute cu un amic despre fotbal, fotbalişti, oameni de fotbal, despre oameni în general ş asta m-a inspirat să scriu editorialul acesta.
În sensul său larg, fotbalul este un fenomen general, o categorie socială, un proces social obiectiv. Oamenii pătrund în acest sport cu anumite intenţii, scopuri şi preocupări. Din dorinţa de glorie sau de câştig ori pentru a trăi într-un climat sănătos, cinstit sau cat mai poate fi cinstit. Abordarea fotbalului este întotdeauna complexă. Sunt motive, interese, ţeluri. Şi asta o ştim toţi. Ca să mă refer doar la partea sportivă, cu cât performanţele sportive sunt mai înalte cu atât rolul selectiv  este mai mare, eliminând pe cei care nu-i pot face faţă. Pentru că ajung în coloana fruntaşă numai acei care dispun de anumite calităţi, dar mai ales ajung primii doar cei care au caracter. „Caracterul este semnul din naştere care determină valoarea adevărată a fiecărui om şi a muncii sale” (Orison Swett Marden). Gloria sportivă ajunsă pe umerii unui om cu mai puţine calităţi morale devine grea, peste măsură de grea. Şi aici nu mă refer doar la cei care practică sportul, dar şi la cei care dirijează. Viaţa şi împrejurările impun luarea unor hotărâri neîntârziate care să fie în acelaşi timp bine gândite şi stabile. Cititi mai departe

Da, este adevărat, meciul de inaugurare a Naţional Arena cu Argentina nu va mai avea loc. Argentinienii, deşi primiseră de la FRF un avans consistent din suma solicitată pentru a disputa meciul de la Bucureşti din 10 august, au anunţat că nu mai vin în România întrucât echipa lor a rămas fără antrenor după dezastrul de la Copa America. Scuza este una puerilă întrucât întotdeauna există un antrenor secund care să asigure interimatul până la numirea unui nou antrenor. Cauzele adevărate sunt de fapt altele, în primul rând piedicile puse de către Real Madrid şi Barcelona în convocarea argentinienilor din loturile lor (Higuain, Mascherano, Messi) întrucât pe 14 august cele două îşi dispută Supercupa Spaniei într-un meci care se anunţă de pe acum „fierbinte”. Ar putea fi, în timp şi o răzbunare pentru eliminarea istorică a Argentinei în optimile  C.M  94 din S.U.A., atunci când România a învins vicecampioana mondială Argentina cu 3 – 2 într-un meci memorabil.
Am avut ocazia săptămâna trecută să fiu în preajma preşedintelui F.R.F la Mogoşoaia şi să-l interpelez în legătură cu meciul din 10 august, iar domnia sa era extrem de sigur că Argentina va veni la Bucureşti şi că o va face cu vedetele ce fuseseră trecute într-una din clauzele contractuale (cei trei enumeraţi mai sus, plus Tevez). Cititi mai departe

Revista britanică FourFourTwo a realizat un Top 10 al celor mai ciudate clauze puse vreodată în contractele unor antrenori sau jucători. Credeaţi că numai în fotbalul din România se întâmplă lucruri ciudate? Ei bine, lucrurile nu stau deloc aşa…
1. Spencer Prior – Când tehnicianul şi-a pus semnătura pe contractul cu gruparea galeză Cardiff, preşedintele Sam Hammam şi-a frecat probabil mâinile de fericire, ştiind că tehnicianul va renunţa doar într-un caz extrem la angajament. Contractul dintre părţi prevedea că, în cazul în care Prior va dori să rezilieze înţelegerea, acesta să mănânce testicule de berbec şi să aibă contact fizic cu o oaie, ca despăgubire. Desigur, preşedintele lui Cardiff a fost dispus şi la concesii: a fost de acord ca meniul special să fie „asezonat” cu o lămâie, sare şi pătrunjel.
2. Cristiano Ronaldo – Portughezul a costat-o pe Real Madrid 93 de milioane de euro, iar după semnarea contractului, gruparea din capitala Spaniei a lăsat să se înţeleagă faptul că fotbalistul nu va pleca prea curând de pe Bernabeu. Şefii madrileni i-au fixat lusitanului o clauză de 1 miliard de euro, astfel încât este extrem de clar că Ronaldo nu va pleca nicăieri prea curând. Cititi mai departe

În fotbalul românesc de după Revoluţie au dispărut echipe, au apărut echipe, au fuzionat echipe, s-au cedat (cesionat) locuri în diverse divizii sau au fost schimbate sediile administrative ale echipelor dintr-o localitate în alta. Toate acestea s-au făcut în clasicul  stil românesc al lui „lasă mă’ că merge aşa” , mai mult sau mai puţin regulamentar. Editorialul de astăzi ar fi putut fi dedicat echipei „U” Craiova având în vedere decizia Biroului Executiv al FRF de dezafiliere a acesteia, dar cred că nu acesta va fi finalul celei mai iubite echipe din Oltenia. De aceea am să mă refer în continuare la o echipă care miercuri după amiază probabil că a desfăşurat ultimul meci oficial, urmând să dispară aşa cum au dispărut CFR Timişoara, UM Timişoara, Vagonul Arad, Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, Olimpia Satu Mare, F.C. Baia Mare, Soimii Sibiu, Inter Sibiu, Tractorul Braşov, Metrom Braşov, FC Olt, Victoria Bucureşti, Flacăra Moreni, Extensiv Craiova, Foresta Fălticeni, FC Oneşti, Fulgerul Bragadiru, Chimia Rm. Vâlcea, Metalul Bucureşti, Progresul Bucureşti şi multe, multe altele. Echipa la care vreau să mă refer se numeşte (încă) Ghecon Lăpuşata. Ea a fost înfiinţată acum câţiva ani de către omul  de afaceri Dan Mazilu, devenit între timp şi om politic important (notorietatea căpătând-o şi prin prisma fotbalului), fiind în acest moment deputat în Parlamentul României. Cititi mai departe

Acum două luni şi o săptămână o veste şocantă făcea înconjurul lumii: Mihăiţă Neşu, fundaşul lui FC Utrecht, a fost accidentat grav la antrenament, având o vertebră cervicala ruptă şi riscând paralizia. Vestea a fost confirmată după intervenţia chirurgicală şi, de atunci, Mihăiţă a rămas imobilizat. Ceea ce se întâmplă de atunci e o poveste despre „puterea de a merge mai departe”.
Te doare. Doare atât de rău. Ai impresia că dacă s-ar mai adăuga un singur gram de durere te-ai dezintegra. Îţi simţi sufletul spart în mii de bucăţele şi simţi că nu te poţi mişca. Stai ţintuit în pat, privirea îţi caută rătăcită în gol… tot ce credeai până acum despre durere şi dezamăgire a fost depăşit. Îţi simţi tâmplele pulsând de parcă o inimă nemiloasă vrea să-ţi explodeze în creier. Cuţitul înfipt adânc în rană se răsuceşte uşor, mânuit parcă de o mână sadică. Ai vrea să ţii pumnii atât de strânşi încât să-ţi simţi unghiile înfipte adânc în carne. Dar nu poţi. Mintea refuză să realizeze. Şi lacrimile refuză să-ţi curgă. O lacrimă. Măcar una. Doare. Atât de rău.. Dar nu poţi renunţa. Trebuie să te ridici şi ştii că trebuie să mergi mai departe. Ai supravieţuit primei nopţi. Vei supravieţui primei zile de după? Nu ştii… Dar o să încerci. Şi te rogi la Dumnezeu să ai puterea de a merge mai departe. Cititi mai departe

Am promis acum câteva săptămâni că vom mai discuta despre copiii Vâlcii fotbalistice, despre trecutul, prezentul şi viitorul lor.
În primăvara anului 2009 primii doi copii din generaţia de juniori 1992 – 1993 a CSM – ului vâlcean, Stănică Adrian şi Lică Adrian, debutau (la 17 ani) sub comanda lui Alin Artimon la Liga a II-a într-un meci din finalul campionatului 2008 – 2009 la Lupeni. În toamna aceluiaşi an, în următorul campionat tot cu Alin Artimon pe bancă făceau pasul spre fotbalul de performanţă alţi tineri fotbalişti: Laurenţiu Brănescu (născut în 1994), Jean Mosor (născut în 1992), Leo Săraru (născut în 1992), Dorinel Eremia (născut în 1993), Claudiu Popa (născut în 1993), Ştefan Sbîrnea (născut în 1992), Gabi Alexe (născut în 1992) în meciurile de cupă de la Mioveni şi de la Mediaş sau în meciurile de Liga a II-a cu „U” Cluj, C.S. Otopeni, F.C. Bihor, sau în bloc la Baia Mare în penultima etapă a turului „beneficiind” de greva fotbaliştilor seniori neplătiţi la timp. Tot din generaţia acestor copii face parte şi Bogdan Omeag jucător care o perioadă a activat la „Academia de fotbal Hagi” la Constanţa.
Parcă urmăriţi de un blestem şapte dintre aceşti juniori au suferit în ultimii doi ani accidentări destul de grave pentru vârsta lor. Cititi mai departe

Am găsit pe blogul unui prieten câteva declaraţii „interesante” ale oamenilor de fotbal. Sunt convins că n-o să se supere:
• „Dacă nu dădea Ceahlăul 4 goluri, câştigam noi cu 1-0!” (Ion Velea, membru al clubului Electroputere Craiova, după meciul Ceahlăul – Electroputere 4-1, disputat în campionatul 1994/95)
• “M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am facut zdreanţă, dar nu ne-am insultat.” (Gigi Becali)
• „Nu cred că am fi pierdut acest meci, dacă s-ar fi terminat 1-1.” (Uli Hoeness, manager Bayern Munchen)
• „Meritul pentru titlul câştigat de Steaua e 50% al lui Olăroiu şi 50% al lui Protasov, dar cel mai mare merit e al meu.” (Gigi Becali)
• „Milan sau Madrid, important e să fie din Italia!” (Andreas Moller, fost internaţional german)
• „Acest gol i-l dedic lui Ionuţ Badea, care a născut azi-dimineaţă o fetiţă, iar golul i-l dedic lui.” (Alexandru Bălţoi)
• „Situaţia este fără ieşire, dar nu e critică.” (Stefan Effenberg, fost internaţional german) Cititi mai departe

De-a lungul timpului în fotbalul romanesc au fost multe drame întâmplate pe terenul de fotbal sau tragedii cauzate de accidente auto.
Cele mai importante drame au fost moartea lui Constantin Tabarcea în 1963 pe terenul de fotbal, moartea lui Mişa Klein în 1992 la antrenamentul lui Bayer Uerdingen, moartea lui Ştefan Vrăbioru în vara lui 1999 pe teren în timpul unui amical, moartea lui Cătălin Hâldan în anul 2000 în urma unui accident cerebral vascular la amicalul lui Dinamo cu echipa din Olteniţa, dar şi moartea portarului lui „U” Craiova Cristi Neamţu accidentat nefericit de către colegul său Marius Şuleap la un antrenament în februarie 2002. În ultimii ani ne-au părăsit prematur doi tineri de mare perspectivă: portarul Alexandru Iatan în 2009 şi fundaşul Andrei Mutulescu în 2011.
Cele mai dramatice morţi au fost însă cele cauzate de accidente auto sau…. feroviare. Un scurt remember al celor mai importante tragedii fotbalistice ar fi edificator în acest sens:
- în 1979 unul dintre fotbaliştii români în vogă la Sp. Studenţesc şi la echipa naţională, Aurică Rădulescu moare după ce sare dintr-un tren aflat în mişcare în Germania;
- în 1992 Bogdan Bănuţă şi A. Năstase nu rezistă accidentului în care a fost angrenat autocarul echipei lor FC Inter Sibiu în drum spre Bistriţa; Cititi mai departe

„Este nedrept ca viaţa, viitorul unui om să atârne mereu de condiţii asupra cărora el nu are nici o putere, sau să depindă de alţii mai tari ca el” (Alba de Cespedes). Iniţial am vrut ca editorialul de astăzi să fie mai „de vacanţă”, dar pe zi ce trece mi se întăreşte convingerea că suntem o naţiune condamnată la „prostie”, fără nici o şansă de graţiere. Omului i-a fost dat să înţeleagă şi să aleagă. El poate iubi, poate ierta, poate urî sau poate lovi. De cele mai multe ori totul se întâmplă fără să facă o alegere în acest sens, el doar face pur şi simplu inerţial, pentru că a uitat să mai înţeleagă. A uitat…
Zilele trecute s-a încheiat procesul de licenţiere şi la nivelul Ligii a II-a. Fiind primul an, mă aşteptam ca procesul să fie mai blând, având în vedere că foarte multe echipe treceau pentru prima dată prin această procedură. În 3 martie 2011, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat noul regulament pe baza căruia toate cluburile din eşalonul secund vor fi supuse procesului de licenţiere începând cu sezonul 2011-2012. De asemenea, au fost făcute modificările necesare la articolul 20 din ROAF, prin care se stipulează ce se întâmplă cu grupările care nu obţin licenţă la nivelul primelor două ligi. Manualul de licenţiere pentru liga secundă nu a suferit modificări majore faţă de cel aplicat la Liga 1. Cititi mai departe

Liga 1 este primul eşalon din sistemul competiţional fotbalistic din România. A fost fondată în anul 1909, iar până în sezonul 2006/2007 a fost cunoscuta sub numele de Divizia A.
În octombrie 1909, se înfiinţează ASAR (Asociaţiunea Societăţilor Atletice din România) din cele trei cluburi existente pe atunci: Colentina CA şi Olimpia SC, ambele din Bucureşti, United AC din Ploieşti, cu practicanţi în majoritate străini. În decembrie 1909 – ianuarie 1910 se desfăşoară prima competiţie fotbalistică internă, Cupa ASAR, asimilată primului campionat naţional. An de an, numărul echipelor creşte, iar în componenţa lor figurează din ce în ce mai mulţi români.Ulterior, organul de conducere al activităţii fotbalistice devine Comisiunea de Football- Asociaţie din cadrul UFSR (Uniunea Federaţiilor Sportive din România), care a luat fiinţă la 1 decembrie 1912. Astfel începe Istoria fotbalului românesc…
Campionatul român de fotbal s-a născut în anii 1921-1922, chiar dacă în anii precedenţi, au fost desfăşurate competiţii regionale. Abia în 1921 s-a putut vorbi de Campionatul Naţional, ce se juca între echipele care câştigau campionatul regional. În 1932-1933, echipele participante au fost împărţite în două grupe, prima dată de câte 7 echipe, ulterior trecându-se la o formulă ce includea 8 echipe. Cititi mai departe