Să vină Cupa…

Mă bucur că am avut încă o dată dreptate. A făcut ce-a făcut profesorul Cornel Bădulescu şi a reuşit ceea ce şi-a propus. Sigur, în primă fază. E vorba de calificarea echipei vâlcene în finala Cupei României. Acum e vorba mai mult de ambiţie, pentru că, totuşi, cu siguranţă, „chimistele” vor vrea revanşa în faţa braşovencelor după meciul pierdut la „mustaţă” în turul campionatului.

Fetele Marianei Târcă şi-au îndeplinit deja două din cele trei obiective. Braşovencele sunt deja campioane şi vor juca finala Challange Cup. Trofeu care, şi la fete, rămâne în România. După valoare s-ar spune că trofeul ar putea ajunge la munte, dar n-ar fi, poate, o minune, dacă această cupă ar ajunge şi pe Litoral.

„Mă veţi întreba de ce n-am fost şi noi în stare să câştigăm Challange Cup? De proşti!”,  aşa spunea, cu câtva timp în urmă, preşedintele clubului vâlcean, inginerul Ioan Gavrilescu. Cel care, din dragoste pentru handbalul vâlcean, a mai făcut, într-un timp relativ scurt, două mutări magice. A început să mute vicecampioana mondială, reprezentativa României, în marea sa parte, în Polivalentă.
Au venit Steluţa, un geniu de 24 de carate. Lângă Stela a apărut Valentina Elisei. În curând vor veni alte trei tricolore: Narcisa Lecuşanu, Luminiţa Dinu şi Ionela Gâlcă. Poate, lângă acestea, din vară, la Vâlcea ar putea ajunge şi alte jucătoare de superclasă. Atunci se va vedea mult mai mult valoarea, ca antrenor, a profesorului Bădulescu. Cel care acum, mai mult ca sigur, are insomnii gândindu-se la fel de fel de soluţii de joc pentru meciurile ce vor urma.
Cu siguranţă, Oltchim va juca din toamnă în Cupa Cupelor. Indiferent de rezultatul din finala de joi, vâlcencele merg în această competiţie. E mult, e puţin, important e că pentru lotul de care dispune acum profesorul Bădulescu, e suficient. Vor fi două meciuri grele pentru „chimiste”. Ambele cu braşovencele. Şi cum totdeauna primul meci e cel mai greu, se aşteaptă disputa de la Sibiu în finala cupei. Apoi, meciul de la Rm. Vâlcea va avea mai mult o doză de orgolii şi ambiţii personale din partea jucătoarelor ambelor formaţii.
Până la meciul de la Vâlcea e nevoie de publicul nostru, de oamenii care iubesc aceste fete, la Sibiu. Acolo se joacă o carte importantă. Profesorul Bădulescu, un caracter deosebit şi un profesionist desăvârşit, alături de fetele sale, au nevoie de susţinerea publicului pentru a aduce cupa la Vâlcea. Lucru care, spunem noi, nu este deloc irealizabil. Să vedem, însă, ce va fi pe teren.

Totdeauna Vâlcea a arătat că şi în momente grele ştie să se adune. Totdeauna Vâlcea handbalistică a renăscut ca prin miracol. Şi a făcut-o prin propriile-i forţe. Cu siguranţă eventuala câştigare a cupei ar reaprinde flacăra speranţei la Vâlcea. Au fost momente mai puţin plăcute. Ne-a bătut Romanul acasă, am suferit la fiecare meci. Acum poate e cazul să ne bucurăm. e important ca acest trofeu să vină la Vâlcea. Să vedem ce spun şi fetele. Pentru reuşită, însă, e important să fiţi în număr cât mai mare la Sibiu, joi.

Ionel GEREA

Ei, şi ce?!…

Am pierdut la Cluj. Totuşi, nu trebuie făcut un capăt de ţară din asta. Pe lângă faptul că era un meci şi o victorie mai mult de orgoliu sau de palmares, eventuala reuşită din oraşul de la poalele Feleacului nu ar fi contat mare lucru. „chimistele” au avut şi dezavantajul, sau handicapul psihic de a fi jucat cu doar trei zile înainte două partide extrem de dificile cu Silcotub. Chiar dacă au dat impresia că formează o echipă oarecum plafonată, ardelencele au totuşi experienţă şi valoare, fără îndoială. Nu degeaba Tadici mizează pe ele şi spune că dacă ar fi să le aducă la Vâlcea le-ar aduce pe toate. Apoi, după câte am înţeles, la un moment dat, undeva pe la mijlocul reprizei secunde a meciului de la Cluj, vâlcencele aveau avantaj de două goluri. Acum, dacă e să facem presupuneri, deşi se spune că la asta se pricepe toată lumea, aş crede că după acel moment, sau poate şi până atunci, nu a mers poarta la echipa noastră. Contează foarte mult să simţi acest lucru, din teren, când eşti ajutată de poartă. Mergând mai departe, după numărul golurilor marcate, se pare că nici Adina Meiroşu n-a prins o zi prea bună la Cluj. O jucătoare ca ea parcă n-are voie să înscrie doar două goluri. E şi cazul Oanei Manea sau al Mihaelei Răceală. Toate trei s-au oprit la câte două reuşite. Puţin pentru nişte jucătoare de echipă naţională. Şi totuşi, acum dacă e să căutăm nod în papură, slavă Domnului, de astea se găsesc uşor. Important acum e ca echipa să se adune, iar aici un rol extrem de important, aş spune chiar decisiv, îl va avea profesorul Bădulescu. Sigur, acesta, cu tactul, cu diplomaţia şi pedagogia sa, va reuşi să le remonteze pe fete. E important asta, pentru că nu e totul pierdut. Până la urmă, repet, nu contează prea mult dacă termini pe doi sau trei, ci important e acum să câştigăm cupa. Şi eu cred că, totuşi, cu echipa asta adesea improvizată, profesorul Bădulescu, un antrenor de excepţie, va reuşi asta. În primul rând e ambiţia celui ce nu vrea şi nu poate să-şi trădeze meseria. Dar şi ambiţia de a arăta că se poate să faci din mai nimic ceva. Pentru că Bădulescu a câştigat în timp mai multe pariuri. Pe care nu ştiu dacă i le-a impus cineva. A readus publicul în Polivalentă şi le-a redat multora dintre fete plăcerea de a juca handbal. Inhibarea, teama zilei de mâine din punct de vedere profesional, le făceau pe multe dintre ele să se comporte ca nişte jucătoare de duzină, ca să nu spun amatoare. Acum, Meiroşu, Gâscă, Năniţă şi chiar Tâlvâc, asta ca să amintesc doar câteva, sunt pe val şi joacă de cele mai multe ori un handbal spectacol. E perioada Sărbătorilor Pascale. Poate şi din dorinţa de a le încuraja pe fete, poate şi din încercarea de a dovedi că suntem mai buni şi că nu vedem doar partea amară a lucrurilor, e bine să le aplaudăm. Pe ele şi pe extraordinarul lor antrenor, Cornel Bădulescu. Un om cu un caracter ce rar poate fi văzut. Un om ce se confundă, de acum, cu Vâlcea, cu Oltchim, cu marea performanţă care se prefigurează din nou aici. Capul sus, fetelor! În fond, viaţa e tot timpul o întrecere sportivă. Şi până la urmă e important să participi. Ce va fi, vom vedea!…

 Ionel GEREA

Şi totuşi, se poate!
 
Totdeauna am apreciat bunul simţ al oamenilor de sport cu care am colaborat. Un astfel de caz este cel al lui Costel Gaiţă. Un băiat care deşi are în spate o activitate frumoasă ca fotbalist, îşi vede tot timpul lungul nasului şi nu sare „coarda” în relaţiile cu presa. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. A fost pus la echipa de fotbal de preşedintele Mihai Diculoiu ca o soluţie de moment fără a avea prea multe şanse de continuitate. Cel puţin aşa am simţit eu, deşi declaraţiile erau optimiste. Costel Gaiţă era, poate, la vremea aceea singura soluţie viabilă. În primul rând pentru că venea din „grădina” proprie. Şi apoi pentru că, repet, la acel moment nu exista altă alternativă. Păi, cu toată părerea de rău pentru domnul Petre, nici nu mai ştiu cum se mai numeşte, dar pe vremea în care acesta era antrenor, echipa arăta ca una de Divizia D. Nu se vedea în primul rând o intenţie de joc, se juca mai degrabă la ce-o ieşi.

Costel Gaiţă, ca un sportiv venit din iarbă, a ordonat în primul rând jocul echipei la mijlocul terenului. Apoi a dat mai multă încredere, pe posturile pe care evoluează, jucătorilor săi. Dar le-a dat şi sentimentul responsabilităţii pe care aceştia trebuie s-o aibă în orice moment al jocului la fiecare meci în parte. Echipa a căpătat astfel, în scurt timp o altă faţă. Acum, FC Oltchim arată ca o grupare capabilă să se bată de la egal la egal cu orice adversar de talia sa. Iar dacă înainte, Mihai Diculoiu anunţa mai mult cu jumătate de gură că vrea promovarea, după venirea lui Gaiţă acest lucru a devenit un obiectiv viabil. Visul inginerului Diculoiu începea să capete contur, acum acest fiind foarte aproape de a fi realizat.

Am făcut acest scurt remember pentru că am considerat necesar să vedem ce mult a contat şi cât de importantă a fost încrederea pe care a primit-o din partea conducerii clubului, antrenorul Costel Gaiţă. Am impresia că acum echipa trece prin momente mai puţin bune. E adevărat că în tur „chimiştii” pierduseră doar un meci. Altele sunt acum datele problemei. A apărut, cred, fireasca relaxare din partea jucătorilor, lucru ce nu poate fi controlat şi nici anihilat în vreun fel de antrenor. Văzuţi pe „cai mari”,  „chimişti”, sau, mă rog, o parte a lor, au lăsat-o mai moale. Şi rezultate se văd. Două eşecuri în debutul returului. Important e să nu se facă un capăt de ţară din asta. Costel Gaiţă, cel care a reinventat, pur şi simplu, echipa asta, are nevoie de susţinere morală şi de încurajări din partea tuturor. Echipa asta, locul pe care ea stă acum, e meritul lui Gaiţă şi nimeni nu poate da cu piciorul unei munci de luni de zile doar aşa, vorba aceea, de amorul artei.
Eu cred în Gaiţă şi-mi place să cred că sunt un parior bun în astfel de cazuri. Eu cred în Gaiţă pentru că văd, simt, că nu face nimic de mântuială şi că nu se minte pe sine însuşi încercând să pară altfel decât este. Eu cred că în proporţie de 60-70 la sută echipa asta e în „B”. Mai ales că are acolo un jucător la care ţin mult. Continui să cred că Iulică Roşoagă, căci despre el e vorba, e un jucător de excepţie care poate decide de unul singur soarta unui meci. Până una alta, capul sus şi mergem înainte. Veţi vedea că va fi bine.

Ionel GEREA

OPINIE PE SEMICERC

Uite, d’aia!…

Uite de ce cred eu în profesorul Bădulescu! Uite de ce cred că Oltchim are acum antrenor! Uite de ce continui să cred şi să spun că Bădulescu e singura soluţie pentru viitor! O soluţie ce trebuie să fie reală, dar mai ales morală. Bădulescu l-a bătut de trei ori pe Tadici. Tadici, vicecampionul mondial. Tadici care are în lot patru jucătoare ce au luat argintul în Rusia anul trecut. Tadici, care a bătut viitoarea campioană naţională, trupa Marianei Târcă, Tadici n-a avut nici o şansă în duelurile cu Bădulescu.
Ieşeanul, care a pus extrem de mult suflet la echipa asta de când a venit, n-a avut vedete în meciul de la Zalău. Mai spuneţi-mi o echipă care a bătut la Zalău. Una singură! Păi, vedeţi! Nu poţi fi răutăcios cu un antrenor care poate nu doarme noaptea şi caută soluţii. Un antrenor căruia îi pasă de Vâlcea, care nu vrea să-şi bată joc de munca lui. Corect cu sine, Cornel Bădulescu arată că deşi a fost aşteptat la Vâlcea timp de trei ani, acum, când a venit, nu vrea şi nu poate, din prea mult bun simţ, să facă lucru de mântuială.
Acum, în două meciuri, din păcate, n-a avut-o pe Steluţa Luca în teren. O jucătoare despre care continui să cred că este genială. Stela e accidentată dar cred că din respect pentru Vâlcea va face tot posibilul să nu stea pe margine o lună, aşa cum i-a recomandat medicul. E nevoie de Stela şi, de ce să nu recunoaştem, s-a văzut asta în cele două meciuri cu trupa lui Tadici.
Altfel, nu cred că Vâlcea are nevoie acum de un antrenor care se vrea în ultimul timp mai mult un fel de filozof. Uneori e penibil, pentru că întrebat de una, de lucruri concrete, o ia cu „trăiască Republica!”, de parcă noi, presa, am avea nevoie de astfel de lecţii din partea unuia care ne-a tratat până mai ieri ca pe unii ajunşi acolo, în „patria” lui, tocmai din Siberia.

Cred că ar trebui ca acum, inginerul Ioan Gavrilescu, un om cu suflet mare, care s-a dedicat handbalului vâlcean, să facă un gest necesar şi extrem de util. Domnul Gavrilescu ar trebui să meargă în vestiarul fetelor şi să le spună acestora că Bădulescu este antrenor la Oltchim. Eventual să le reamintească acest lucru. De ce spun asta. Pentru că, în ultima vreme, după cele scrise în presă, Bădulescu ar putea să aibă probleme, la antrenamente, în special, cu fetele. Acestea, auzind că vine X sau Y, ar putea să nu-l mai asculte pe Bădulescu gândind că oricum mâine acesta nu va mai fi antrenor. E nevoie, repet, ca inginerul Gavrilescu să reafirme într-un fel, extrem de important din punct de vedere moral, în faţa echipei, susţinerea conducerii clubului faţă de profesorul Bădulescu. 

Până la urmă, Bădulescu a reuşit aproape imposibilul. E la un punct de Zalău, dar, lucru cel mai important, e la un pas de finală. Cu o echipă adesea „în pioneze”. Păi, cum se poate spune când Vali Elisei e coordonator de joc sau Oana Manea inter, ce e asta?! E nebunie, extremă, e adevărat, a unui antrenor care nu vrea şi nu se poate minţi pe sine dacă nu face tot posibilul să iasă bine. Bădulescu e soluţia şi veţi vedea că e singura. Când va avea jucătoare de superclasă precum Stela sau Elisei, Bădulescu va dirija Naţionala de la Vâlcea. Pentru ceea ce a făcut omul acesta pentru Vâlcea în momentele în care lumea îl huiduia, zău că merită. Cu vârf şi îndesat.

Ionel GEREA

Sintagma neputinţei

  Zilele trecute am  avut o discuţie cu directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu. Mi-a plăcut ceea ce spune acesta, cum că nu-l deranjează rezultatul (era vorba de acel 1-1acasă cu Inter Gaz) ci atitudinea unor jucători. Culmea e că, aşa cum am spus şi noi, presa, aceiaşi jucători au avut, un timp, evoluţii constant slabe. „Am fi câştigat dacă înscria Alin Savu la acel penalty, dar nu schimbam cu nimic fondul problemei”, a mai spus „Verigă”.
   Ceea ce am văzut la meciul cu Petrolul a schimbat puţin datele problemei. Spun puţin, pentru că nu cred că s-a rezolvat în totalitate problema aceasta, a atitudinii jucătorilor de la CSM în teren. Şi iarăşi vin şi amintesc ceea ce spunea „Verigă”: „Am văzut meciul Dacia Mioveni – Unirea Urziceni. Vreau să vă spun că mi-a plăcut mult modul cum au jucat cei de la Mioveni. Au murit pe teren , cum se spune, şi au câştigat deşi au jucat mult timp în 10 oameni. Aşa aş vrea să văd şi eu, dăruire în joc la băieţii noştri”. Până una alta, am văzut un Alin Savu care parcă a uitat momentele când era în centrul atenţiei, în partidele în care, în special cu Petrolul, făcea legea în prima divizie. Tocmai poate din teamă sau mai ştiu eu de ce, Savu parcă nici nu s-a văzut sâmbătă în teren. La fel de adevărat e că Alin Savu a fost privat de un penalti indubitabil, refuzat de focşăneanul Marchiş.
   Şi pentru că a venit vorba de arbitraj, cu tot respectul pentru vâlceanul Gheorghe Constantin, în Zăvoi, la meciul de care vorbim, cred că Marchiş a avut două feţe. O primă repriză în care focşăneanul a dat, parcă, lecţii de arbitraj, şi o a doua parte în care acelaşi arbitru s-a întors la 180 de grade. Inexplicabil, parcă, Marchiş a avut câteva decizii total defavorabile „municipalilor”, adesea în sprijinul echipei lui Răchită. De altfel, spectatorii vâlceni, care primiseră deja o lecţie marca Bocăneală, l-au huiduit la final şi pe Marchiş, foarte aproape de a deveni şi el persoana non-grata în Zăvoi. Se spune că până la a acuza arbitrajul e bine să te uiţi în „grădina” proprie. Foarte adevărat. Dar nu trebuie privit efectul, ci cauza. Cel puţin în cazul de faţă. Culmea e că tocmai atunci când ieşise în evidenţă şi putea pecetlui în mod ireparabil, poate, situaţia scorului, Savu a văzut galben de la un Marchiş care în repriza a doua a văzut un alt meci. Am văzut, însă, şi o altă faţă a lui Murineanu. Cel care s-a luat puţin la harţă cu Furnică după ce acesta l-a schimbat, în meciul cu Inter Gaz, acum intrat în minutul 60 şi ceva, a vrut să arate că merită să revină ca titular. Are şi el partea sa de dreptate. E jucător bun, însă nimic nu-i dă dreptul să aibă un asemenea comportament vizavi de antrenor. Aşa cum am văzut şi un gest nervos, tot în momentul în care a fost schimbat, în meciul de sâmbătă, la Alin Savu. Acum, nu ştiu dacă acesta era supărat pe modul în care a jucat, deloc bine, sau pe decizia lui Furnică de a-l aduce pe bancă.
   Una peste alta, am scăpat pentru puţin timp de cei din Urziceni, dar vin peste noi tocmai cei de la Otopeni. Acolo unde jucăm mâine. Vâlcea şi-a anunţat deja, prin vocea lui Adrian Furnică, decizia de a trage la locul doi, loc pentru barajul de accedere în prima divizie. Deci, acum e oficial. Vrem în „A”. Deocamdată visăm. Şi nimeni nu ne poate lua acest drept.

Ionel GEREA 

Arta improvizaţiei

  Am vorbit zilele trecute cu profesorul Bădulescu. Cel despre care continui să cred că este soluţia morală şi ideală pentru echipa de vis care se prefigurează din vară. Ieşeanul era oarecum supărat. „Am foarte multe jucătoare accidentate”. Tocmai se lovise şi Ileana Bistriceanu, portarul care a avut un rol decisiv în meciul de cupă, returul de la Vâlcea, cu Astral. Aşa că deocamdată soluţia de bază pentru poarta vâlceană rămâne Stăncuţa Guiu.

  Şi atunci, cum să nu spui: vezi că e ca mine?! Adică, de ce e „condamnat” acum Cornel Bădulescu să improvizeze, să facă din ţânţar armăsar, şi atunci când ar avea la dispoziţie un lot de jucătoare de primă mână să fie privat de această şansă?! Gândiţi-vă la un singur lucru. Poarta. Adică, una e să ai variante Guiu sau Bistriceanu şi alta e, total diferit, să te gândeşti înaintea unui meci dacă joci cu Luminiţa Dinu (de trei ori câştigătoare a Ligii Campionilor, vicecampioană mondială şi cel mai bun portar din lume la acest moment) sau să o trimiţi între buturi din primul minut pe Sidorova.

  Oltchim este un nume. Un nume care se poate identifica şi cu persoana celui ce încearcă să-i regăsească identitatea. Iar atunci când este lăsat să facă treabă, ieşeanul nu ezită să-şi arate valoarea. Vor fi două meciuri grele cu trupa lui Tadici. Două meciuri privite din unghiuri total diferite şi cu mize la fel de diferite. Dacă prima partidă, care contează pentru campionat, nu are, parcă, o mare miză, pentru că vâlcencelor pare că le e indiferent faptul că termină pe locul doi sau trei, însă disputa de duminică are o miză total diferită. Se ştie că, totuşi, „chimistele” au ca principal scop câştigarea cupei, iar meciul de duminică cu ardelencele contează tocmai pentru această competiţie.

  De văzut şi cum va fi privit Tadici acum la Vâlcea. Şi mai ales cum va fi primit cel care, din postura de antrenor al vicecampioanei mondiale a fost aplaudat în ultima vreme în Polivalentă. Acum, însă, altele sunt datele problemei. S-a vorbit tot mai mult despre o posibilă venire a lui Tadici la Vâlcea din vară. Lucru oarecum infirmat de acesta. „M-ar onora o eventuală ofertă de a antrena la Vâlcea, dar deocamdată n-am primit o ofertă concretă de la clubul oltean. Vom vedea ce va fi!”, a spus, când a jucat cu România contra Turciei, la Vâlcea, antrenorul grupării e este campioana en-titre din competiţia internă.

  Deocamdată, ieri şi azi vâlcencele au jucat şi joacă în Capitală, sub Grant, cu Rapidul lui Mărgulescu. Se spune că nu e bine să te bucuri de răul altora, dar în cazul grupării din Giuleşti spun, aşa cum am mai spus-o de câteva ori, că-şi merită soarta. Şi situaţia în care se află acum. Este decizia lui Bădulescu, cel care s-a gândit poate să facă în această pauză două meciuri uşoare în perspectiva dublei cu Zalăul. Şi cum Bădulescu are experienţă chiar şi în acest şiretlic (pentru că este un şiretlic) de a-şi alege partenerii de antrenament pentru echipa sa, merg pe această variantă.

  Din vară vom fi altfel. Până atunci, însă, să rămânem în prezent şi să aşteptăm. Şi, lucru foarte important, să credem în profesorul Bădulescu. Veţi vedea ce minuni poate face.

Ionel GEREA

De tristeţe şi de-al naibii

Să te naşti sub o stea norocoasă

  Ceea ce s-a petrecut în această primăvară la Steaua e un fenomen irepetabil în alte locuri, neîngăduit trişorilor şi interzis istoriei oricărei alte echipe din ţară. Nu scorurile, nu meciurile, nici măcar jocul Stelei, în multe momente sclipitor, nu contează acum când încerc să-mi explic momentele de fascinaţie şi magie de pe „Rapid” şi „Lia Manoliu”. Ca orice frântură de magie, nici aceasta nu se lasă descifrată, ci doar admirată. Publicul iubitor de Stele, pentru că el este autorul moral al renaşterii, are în datele sale intime nu doar cheia succesului, ci şi elixirul vieţii fără sfârşit. Îmbătat de spectacolul fanilor am crezut că n-am să mai asist niciodată la o partidă câştigată de tribune, indiferent de valorile care se manifestau pe gazon. Spectacolul marilor galerii ale lumii are şi la noi în ţară un corespondent. Steaua nu e cu nimic mai prejos decât Nou Camp sau Anfield Road.

   Din păcate abia acum echipa a devenit ca cea de pe vremea când erau reduse la tăcere galeriile echipelor cu nume. Dar nici băieţii de azi nu-s de lepădat din moment ce înving la pas echipe de tradiţie din Europa, iar în campionat un Carlos, un Bănel sau un Rădoi periază gazonul cu cei care ar dori să joace fotbal, dar din păcate atâta pot. Însă cei mai buni au fost, sunt şi vor fi steliştii din tribună. Ei nu pot fi niciodată vânduţi şi nu există nicăieri în lume un club care să-i poată transfera. Cât ei vor fi acolo, speranţa va fi şi ea. Restul e clasament. Şi taina.

Până data viitoare să auzim numai de bine.

Teo Prisăcaru

Fără jumătăţi de măsură

   E pauză în Liga Naţională. Nu ştiu dacă pauza asta e binevenită pentru „chimiste”, care sunt pe val. cu Steluţa Luca şi Valentina Elisei în teren, echipa are parcă altă faţă. Una care se apropie de ceea ce ne dorim să fie din nou la Vâlcea. La meciul cu „astralele” din Buzău s-a văzut în mare parte saltul făcut. O altă viziune a jocului, un alt mod de abordare a situaţiilor din teren şi, ceea ce e mai important, o altă atitudine. Ce mult contează să ai în lot o jucătoare care vine de afară. Şi la Vâlcea nu e numai una astfel de handbalistă, sunt două. Acestora li se vor adăuga în scurt timp celelalte. Spre satisfacţia noastră, aşa cum puncta şi Tadici, nucleul naţionalei se mută în „Traian”. Atunci nici lui nu-i va mai fi greu să adune echipa, pentru că le are aici. Un alt lucru benefic e faptul că le poate urmării mult mai uşor evoluţiile, fiind vorba de jucătoare ce evoluează în campionatul intern.

   Şi, pentru că vorbeam de Tadici să mai punctăm ceva. Cred, şi nu sunt singurul care spun asta, că Tadici a adus naţionala la Vâlcea nu de flori de măr. A vrut să vadă reacţia publicului, sătul, poate, de modul nu tocmai ortodox în care a fost primit. Acum era altceva. Tadici se aştepta ca vâlcenii să lase deoparte ambiţiile şi orgoliile de echipă şi să-l primească acum ca pe antrenorul vicecampioanei naţionale. Punct ochit, punct lovit. Aşa s-a şi întâmplat, iar Tadici a fost primit cu aplauze şi chiar flori de către publicul vâlcean. Acum, va fi altceva. Revenim la matcă, aşa cum se spune. Tadici vine iar la Vâlcea, dar e o altă poveste. Acum e vorba de Oltchim, de campionat şi de cupă, altele sunt datele problemei. Probabil că atunci Tadici a vrut să vadă cum s-ar comporta vâlcenii în cazul în care acesta ar fi antrenor aici. Încurcate sunt, totuşi, căile handbalului.

   Până una alta Vâlcea are antrenor. Până nu demult un fel de Dinamo a handbalului (trupa din Ştefan cel mare a schimbat patru antrenori în câteva săptămâni), Clubul Sportiv Oltchim trebuie să dea credit în continuare lui Cornel Bădulescu. S-a tot spus că oamenii din conducerea clubului l-au ofertat de mai multe ori dar că ieşeanul n-a venit. Ei, uite că a venit, e aici şi trebuie să-l lăsăm s-şi facă meseria. Sunt convins că şi-o va face cu profesionalism pentru că, din câte am văzut până acum, Bădulescu nu umblă cu jumătăţile de măsură.

Şi încă un lucru important. Pentru că vâlcenii dovedesc încă o dată că ştiu să discearnă între valoare şi amatorism, publicul vâlcean s-a întors în sala sporturilor. Pentru că, spre deosebire de alte dăţi, pe care am vrea să le uităm cât mai repede, când oamenii plecau din sală cu dureri de cap, acum au ce vadea. Valoarea s-a întors acasă!

Ionel GEREA

Atitudine duplicitară

   N-aş fi vrut să mai vorbesc prea curând de acest cuplu de arbitri. E vorba de Popa – Călina, doi piteşteni care s-au dat din nou în spectacol în partida „chimistelor” cu astralele. Cu o prestaţie demnă de filmele cu Stan şi Bran, cei doi au stricat, prin maniera cu care au condus acest meci, spectacolul sportiv în sine. Cineva spunea că va trebui să ne obişnuim să jucăm şi contra arbitrajelor. Aşa este. Ar trebui să ne reobişnuim, pentru că Vâlcea a mai avut astfel de experienţe în care arbitri au fost cei ce au decis rezultatul final. Ceea ce e mai grav, şi dureros, în acelaşi timp, e faptul că astfel de arbitraje le avem acasă. Vă imaginaţi, atunci, cum sunt arbitrajele la meciurile echipei vâlcene în deplasare.

   Astral. O furtună într-un pahar cu apă, aşa cum a mai spus. Şi în tur dar mai ales în retur, am jucat contra tuturor. E important că am câştigat pentru că astfel echipa a arătat că are maturitatea necesară pentru a se bate, în teren, contra fiecărei situaţii mai mult sau mai puţin previzibile.

   Avem din nou o echipă mare. Nu ştiu dacă e bine să fac şi astfel de precizări, dar cred că se întâmplă ceva, din nou, cu Andrea Tâlvâc. Trimisă la echipa a doua în urmă cu ceva vreme, Andreea a fost rechemată de profesorul Cornel Bădulescu, după o perioadă scurtă, la echipa mare. Sâmbătă, Andreea a fost de nerecunoscut. Situaţia e cu atât mai tristă cu cât ex-sibianca, nu cu mult timp în urmă, uimea prin evoluţiile sale care au propulsat-o de altfel şi la echipa naţională. În schimb, îmbucurătoare este revenirea, a doua oară într-un timp relativ scurt, a Adinei Meiroşu. Un pariu câştigat de profesorul Cornel Bădulescu, cel care avertiza în dese rânduri că Adina nu şi-a spus nicicum ultimul cuvânt la Oltchim.

   Nicoleta Gâscă. Cea care am înţeles că s-a lăudat că mă „aranjează” cât de curând, a jucat aşa cum ştie ea. Afectată poate de zvonurile din presă cum că ar fi semnat deja cu Braşovul, Nicoleta a început timorată meciul cu gruparea din Câlnău, însă şi-a revenit pe parcurs. Excelente şi de data aceasta, Steluţa Luca şi Valentina Elisei, ultima stabilind deja o premieră, primul meci sub tricoul Oltchimului pe teren propriu.

   Va fi pauză. Timp în care profesorul Bădulescu va încerca să pună la punct relaţiile de joc. Ne aşteaptă jocuri grele. Vin la Vâlcea campioana en-titre, trupa lui Tadici, dar şi fetele Marianei Târcă, viitoarele campioane. Mergem la Constanţa pentru un joc contra unei echipe ajunsă în semifinalele unei cupe europene. Va fi greu, dar nu imposibil să arătăm că la Vâlcea s-a dat semnalul redeşteptării. 

   S-au făcut deja câţiva paşi în acest sens. Acum, poate lucrul cel mai important e să nu mai avem astfel de arbitraje. Pentru că ar trebui plecat de la premiza că adesea nu e dracu’ chiar aşa de negru precum cred unii. Unii care, în duplicitarismul lor de neînţeles, una zic şi cu totul alta fac. Totul, cu siguranţă, în defavoarea handbalului românesc.      

Ionel GEREA

Poveşti de adormit …microbişti

   Aşa de mult îmi plac poveştile! De la o vreme, le ador. Dar nu orice fel de poveşti ci din alea de adormit microbişti. Că celelalte care îi fac pe micuţi să treacă în lumea lui Ene au cam trecut. Aşa că trebuie să le „fumăm” pe astea spuse de cine trebuie. Că aşa-i în sport!

   Zilele trecute spuneam că am fost rugat de colegul meu Adi să o las mai moale. A apărut, adăugam eu atunci, teama că ai mei colegi ar putea avea de tras de pe urma intenţiei mele de a nu merge cu sorcova, cu linguşeala şi periatul pe unde ar trebui. Acum am mai primit a astfel de hai să-i spun avertizare că ar fi cazul să. Se pare că se încearcă (din partea cui credeţi?!) cenzurarea unuia care nu s-a aliniat la cerinţele impuse de standardele noii ordini şi care suflă (fir’ar el să fie!) în front.

   Să continuăm cu povestea de care vorbeam. E una superbă, cu un final electrizant. Ca pentru şefi simpatici care merg pe ideea aceea extrem de actuală în ultima vreme cu  usturoiul. Aşadar, nu ştiu cum se face că vremea asta nu vrea deloc să fie domnoasă şi să permită reluarea campionatului. Noua conducere zice de două ori pas şi o dată gata. Îi pune pe băieţi la treabă precum nişte profesionişti. Şapte meciuri de echipă într-o lună. Adevărul e că doar Steaua şi Rapid mai au astfel de meciuri „la foc automat”. E, că mai apar certuri, pe ici pe acolo, astea nici nu mai contează. Când competiţia e aşa de atractivă, când echipele se prezintă la toate meciurile, când nu sunt greşeli de arbitraj…

   Hai că deja al luat-o pe „mirişte”. Adicătelea, dacă ştiu eu bine, în noua orânduire au apărut oarece frământări. Nişte mici neînţelegeri pe la Pesceana, (dar nu se pune, ca să nu stricăm faţada cominternistă), nişte echipe care ar cam vrea să plece din campionat (nici asta nu se pune, că omul la supărare spune multe, nu-i aşa?!) şi nişte mici neprezentări. Adică una. Poate băieţii n-au avut bani de drum, poate a fost ceva acolo, că altfel nu erau ei neserioşi să nu ajungă la meciul ăsta, nu?! 

   În urmă cu ceva vreme, şi un timp după aceea, am avut aşa previziuni. Date de nişte fantome, zică-se, care bântuie p’aici prin zonă. Că şi-aşa zicea cineva că am văzut prea multe filme (nu contează de care). Am anticipat eu că ar fi cazul să nu se mai joace campionatul acesta că oricum deznodământul e unul previzibil. Şi atunci de ce atâţia nervi, atâta stres pe capul unora şi mai ales nişte bani cheltuiţi de noi cei care trebuie să mai dăm telefoane ca să aflăm nişte rezultate. Unele previzibile, nu-i aşa. Că doar n-o să întrebi liderul ce-a făcut acasă cu ultima clasată? Întrebi cu cât a bătut, nu?! În schimb, poţi să-i întrebi pe cei de a Horezu ce s-a întâmplat de au pierdut un meci cu echipa , să spunem. Din fericire pentru cine trebuie, previziunile mele, deloc sumbre, dintr-un anumit punct de vedere, şi chiar liniştitoare pentru (nu spui cine că nu-i frumos) încep să prindă contur. Şi iarăşi vin şi spun că aici e important să citeşti printre rânduri că altfel intri total în ceaţă.

   Finalul, vreţi finalul. Finalul e stabilit de mult. Dar nu vi-l spun că nu se face, care va să zică. Punem pariu că aşa va fi?! Că doar toată lumea ,lucrează. În folosul fotbalului, dom’ne, dar ce credeaţi. Of, dar ce răi mai puteţi fi…

  A, era să uit. Sunt multe metodele de pedepsire a celor ce încalcă regula. Şi a celor ce suflă în contra sens. Una dintre ele ar fi cea cu unele coji de nucă pe care m-am oferit singur să le aduc de-acasă. Aştept şi alte variante.

Ionel GEREA