În societatea românească s-au schimbat multe în anii de tranziţie, mai puţin în ceea ce priveşte sportul rege. Când îi priveşti la TV pe Mircea Sandu, Mitică Dragomir sau alţi preşedinţi de club pentru care s-a schimbat doar forma de organizare a societăţii româneşti, nu şi a asociaţiei sportive pe care o conduc în societate, mai că-ţi vine, ca microbist, să spargi televizorul. Împrumuturi la negru, arbitri corupţi, drepturi de televiziune folosite pe te miri ce căi, jigniri interminabile în direct, sute de mii de euro fluturaşi în sus şi-n jos, probabil cu decontări numai de ei ştiute, şi multe alte aspecte negative descriu fenomenul românesc numit fotbal. Noi trăim din amintiri, căutăm salvarea tot la Mutu, poate pentru că din urmă nu vine nimic. Şi de vină sunt aşa-numiţii „oameni de fotbal”. Investiţiile în Liga I de la noi sunt ca şi inexistente. Patronii bagă bani doar dacă au garanţia că şi-i scot imediat. Fotbaliştii sunt transferaţi după preţ, şi nu după valoare, Liga lui Mitică fiind plină de străini mediocri, dar liberi de contract. Campionatul de tineret nu va fi reînfiinţat, pentru că este criză, iar patronii nu au bani şi pentru copii. Şi este logic să gândească aşa pentru că în acest moment cluburile nu mai au răbdare să crească jucători, fotbaliştii români nu se mai vând, iar în mijlocul acestui cerc vicios stă şi suferă fotbalul românesc. Cititi mai departe

În ultimii ani, fotbalul a devenit un mijloc destul de eficient pentru patroni să ascundă urma banilor rezultaţi din afaceri derulate cu statul sau cu diverşi parteneri din mediul privat. De la  patronii echipelor de Liga I şi până la cei  care susţin financiar echipe mici ca cele de Liga a III-a , există multe suspiciuni legate de scopul adevărat care stă în spatele implicării unor oameni de afaceri în sportul rege. Deşi ”microbul” nu-i atinge  pe toţi, mulţi dintre patronii care aleg să-şi cheltuiască averile pentru fotbal se declară  microbişti sau simpli amatori ai sportului cu balonul rotund. Motivarea deciziei de a băga bani într-o echipă de fotbal devine, astfel, şablon, însă nu toată lumea este convinsă că acesta este şi dezideratul pentru care sume uriaşe de bani ajung să fie dirijate în direcţia jocului de fotbal. Nu cunosc exact situaţia cluburilor vâlcene, dar cu excepţia Damilei Măciuca, celelalte cluburi cu „pretenţii” sunt finanţate şi din bani publici. Şi aici mă refer la Oltchim, Drăgăşani, Hidro, Perişani, Horezu. Nu sunt sigur cât de mult îşi doresc unii promovarea în Liga a III-a, dar bănuiesc că sunt şi alte interese la mijloc. Cititi mai departe

Situaţia fotbalului românesc e atât de jalnică încât, pentru prima oară de după 1989 încoace, locul 60 pe care-l avem în clasamentul FIFA este unul meritat. În societatea româneascã s-au schimbat multe în anii de tranziþie, mai puþin în ceea ce priveºte sportul-rege ºi, mai ales, nu s-au schimbat tovarãºii care-l conduc. Astfel, acþiunile DNA-ului în fotbal sunt mai mult decât binevenite ºi, pe cale de consecinþã, ar trebui sã producã schimbãri majore în interiorul statului-stat numit fotbalul românesc. Însã, tare mã tem cã nici aceºtia n-au cum sã facã faþã unor trãsãturi de caracter ºi unor specimene învãþate ºi cãlite îndelung pe vremea comunismului. Jalnic, nu-i aşa? Trãim vremuri triste în fotbalul românesc. Visele se nãruie imediat dupã naºtere, la fel ca ºi echipele. Oamenii nu sunt oameni, iar patronii sunt doar niºte poante fumate de pe marginea unor bulevarde rãmase fãrã culoare. Sportul rege ne moare pe zi ce trece.
În Liga a 2-a, sau cel puþin în seria de Vest, lucrurile nu stau altfel. Combatantele par a alerga degeaba, dupã cai verzi pe pereþi. Sezonul trecut, poziþia secundã nu a valorat nimic în cazul lui FC Bihor. Cititi mai departe

Evantaiul lui Han Ming

Într-un orăşel din nordul Indiei, trăia un tânăr numit Han Ming, care crescuse învăţând arta sabiei de la tatăl său. Acesta era de origine din China, dar se stabilise în India şi era un maestru al artelor marţiale. De aceea, la instruit pe Han, singurul său fiu, care, la vârsta de doar 12 ani, a devenit un bun cunoscător al tehnicilor cu sabia şi cu mâinile goale. Fiind tânăr şi aventuros, Ming a început să călătorească pentru a îşi verifica tehnica luptând cu oponenţi formidabili. Neînvins în patria lui, a decis să meargă în China, pentru a îi întâlni pe adevăraţii maeştri, despre care auzise de la tatăl său. După ce şi-a luat rămas bun de la părinţi, a pornit prin munţi către China. Pe drum, şi-a încrucişat sabia cu mulţi spadasini celebri, pe care i-a învins. Perioada în care şi-a verificat îndemânarea, a atras atenţia asupra lui Han. Acesta începuse să descopere că atunci când intră în sate, faima sa îl precede. După 10 ani în care nu a fost învins şi în care a făcut să curgă mult sânge, Han a ajuns la concluzia că trebuie să reflecteze la ceea ce va face mai departe. Simţindu-se obosit să-şi tot încerce spada, s-a retras în munţi să mediteze. Cititi mai departe

În cele cinci meciuri disputate în această toamnă în Liga Campionilor de către ultima campioană a României, Oţelul Galaţi, aceasta are următoarea linie de clasament în grupe: 5  0 0 5  3-10  0p.
Este cea mai slabă participare de până acum a unei echipe romaneşti în grupele CL în cele zece ediţii la care am fost prezenţi cu reprezentantă (reprezentante) în grupe (în ediţia 2008-2009 am avut două reprezentante, CFR Cluj şi Steaua). Gălăţenii îşi fac de doi bani iluzii că se vor întoarce cu punct sau puncte de pe „Da Luz” în ultimul meci din grupă cu Benfica la Lisabona.
Sunt foarte mulţi dintre cei care acum afirmă că Oţelul a fost o campioană nemeritată, o campioană mincinoasă care a beneficiat de jocuri de culise şi de ajutorul arbitrilor în campionatul trecut. Parţial au dreptate contestatarii „siderurgiştilor”, dar adevărul este insă în altă parte. Adevărul este că avem un campionat slab în care scandalurile se ţin lanţ zi de zi, săptămâna de săptămâna, lună de lună, un campionat în care arbitrii greşesc nepermis de mult (lipsă de valoare? intenţie? jocuri de culise ale potentaţilor fotbalului?) un campionat invadat de jucători străini de mâna a doua sau a treia care sufocă promovarea tinerilor autohtoni. Cititi mai departe

CSM Rm Vâlcea şi ALRO Slatina au remizat, 1-1, sâmbătă, în Zăvoi, la capătul unui meci pe alocuri plictisitor, în care niciuna din echipe nu a părut prea preocupată de fotbal. S-a jucat fotbal puţin şi prost, iar asta pentru că nimeni nu îşi dorea să piardă. 4-4-2-ul vâlcean contra 4-4-2-ului slătinean. În teorie, aºezãri compacte. În practicã, echipele se lãbãrþeazã pe trei sferturi din teren.
Trec 12 minute pânã la prima ocazie, dacã o putem numi aºa. Vãduva trimite o pasã pentru Pribac, al cãrui ºut din marginea careului se duce puþin pe lângã barã. ALRO rãspunde prin fostul rapidist Stancu, care primeºte un balon pe stânga, dribleazã un adversar ºi ºuteazã la colþul scurt, mingea se duce în plasa lateralã. Scurtele momente de dominare ale oaspeþilor i-au iritat ca de obicei pe puþinii spectatori  prezenþi în Zãvoi, fiind vizibil deranjaþi de faptul cã favoriþii nu presteazã jocul pe care ei îl aºteptau în acest început de sezon,uitând cã pe teren se aflã o echipã tânãrã,aflatã în reconstrucþie. Pe acest fond, Precup insistã la o minge în careu, driblezã un adversar ºi pe portarul Tufiºi, dar nu reuºeºte sã reia spre poartã de la 6 metri, iar mingea este respinsã în corner de un fundaº al echipei vâlcene. Cititi mai departe