În societatea românească s-au schimbat multe în anii de tranziţie, mai puţin în ceea ce priveşte sportul rege. Când îi priveşti la TV pe Mircea Sandu, Mitică Dragomir sau alţi preşedinţi de club pentru care s-a schimbat doar forma de organizare a societăţii româneşti, nu şi a asociaţiei sportive pe care o conduc în societate, mai că-ţi vine, ca microbist, să spargi televizorul. Împrumuturi la negru, arbitri corupţi, drepturi de televiziune folosite pe te miri ce căi, jigniri interminabile în direct, sute de mii de euro fluturaşi în sus şi-n jos, probabil cu decontări numai de ei ştiute, şi multe alte aspecte negative descriu fenomenul românesc numit fotbal. Noi trăim din amintiri, căutăm salvarea tot la Mutu, poate pentru că din urmă nu vine nimic. Şi de vină sunt aşa-numiţii „oameni de fotbal”. Investiţiile în Liga I de la noi sunt ca şi inexistente. Patronii bagă bani doar dacă au garanţia că şi-i scot imediat. Fotbaliştii sunt transferaţi după preţ, şi nu după valoare, Liga lui Mitică fiind plină de străini mediocri, dar liberi de contract. Campionatul de tineret nu va fi reînfiinţat, pentru că este criză, iar patronii nu au bani şi pentru copii. Şi este logic să gândească aşa pentru că în acest moment cluburile nu mai au răbdare să crească jucători, fotbaliştii români nu se mai vând, iar în mijlocul acestui cerc vicios stă şi suferă fotbalul românesc. Cititi mai departe
Investitorii şi investiţia în fotbal
06.12.2011 • Editorial • Comments OffÎn ultimii ani, fotbalul a devenit un mijloc destul de eficient pentru patroni să ascundă urma banilor rezultaţi din afaceri derulate cu statul sau cu diverşi parteneri din mediul privat. De la patronii echipelor de Liga I şi până la cei care susţin financiar echipe mici ca cele de Liga a III-a , există multe suspiciuni legate de scopul adevărat care stă în spatele implicării unor oameni de afaceri în sportul rege. Deşi ”microbul” nu-i atinge pe toţi, mulţi dintre patronii care aleg să-şi cheltuiască averile pentru fotbal se declară microbişti sau simpli amatori ai sportului cu balonul rotund. Motivarea deciziei de a băga bani într-o echipă de fotbal devine, astfel, şablon, însă nu toată lumea este convinsă că acesta este şi dezideratul pentru care sume uriaşe de bani ajung să fie dirijate în direcţia jocului de fotbal. Nu cunosc exact situaţia cluburilor vâlcene, dar cu excepţia Damilei Măciuca, celelalte cluburi cu „pretenţii” sunt finanţate şi din bani publici. Şi aici mă refer la Oltchim, Drăgăşani, Hidro, Perişani, Horezu. Nu sunt sigur cât de mult îşi doresc unii promovarea în Liga a III-a, dar bănuiesc că sunt şi alte interese la mijloc. Cititi mai departe
Concluzii la final de tur
29.11.2011 • Editorial • Comments OffSituaţia fotbalului românesc e atât de jalnică încât, pentru prima oară de după 1989 încoace, locul 60 pe care-l avem în clasamentul FIFA este unul meritat. În societatea româneascã s-au schimbat multe în anii de tranziþie, mai puþin în ceea ce priveºte sportul-rege ºi, mai ales, nu s-au schimbat tovarãºii care-l conduc. Astfel, acþiunile DNA-ului în fotbal sunt mai mult decât binevenite ºi, pe cale de consecinþã, ar trebui sã producã schimbãri majore în interiorul statului-stat numit fotbalul românesc. Însã, tare mã tem cã nici aceºtia n-au cum sã facã faþã unor trãsãturi de caracter ºi unor specimene învãþate ºi cãlite îndelung pe vremea comunismului. Jalnic, nu-i aşa? Trãim vremuri triste în fotbalul românesc. Visele se nãruie imediat dupã naºtere, la fel ca ºi echipele. Oamenii nu sunt oameni, iar patronii sunt doar niºte poante fumate de pe marginea unor bulevarde rãmase fãrã culoare. Sportul rege ne moare pe zi ce trece.
În Liga a 2-a, sau cel puþin în seria de Vest, lucrurile nu stau altfel. Combatantele par a alerga degeaba, dupã cai verzi pe pereþi. Sezonul trecut, poziþia secundã nu a valorat nimic în cazul lui FC Bihor. Cititi mai departe
Artele marţiale, altfel
25.11.2011 • Editorial • Comments Off
Evantaiul lui Han Ming
Într-un orăşel din nordul Indiei, trăia un tânăr numit Han Ming, care crescuse învăţând arta sabiei de la tatăl său. Acesta era de origine din China, dar se stabilise în India şi era un maestru al artelor marţiale. De aceea, la instruit pe Han, singurul său fiu, care, la vârsta de doar 12 ani, a devenit un bun cunoscător al tehnicilor cu sabia şi cu mâinile goale. Fiind tânăr şi aventuros, Ming a început să călătorească pentru a îşi verifica tehnica luptând cu oponenţi formidabili. Neînvins în patria lui, a decis să meargă în China, pentru a îi întâlni pe adevăraţii maeştri, despre care auzise de la tatăl său. După ce şi-a luat rămas bun de la părinţi, a pornit prin munţi către China. Pe drum, şi-a încrucişat sabia cu mulţi spadasini celebri, pe care i-a învins. Perioada în care şi-a verificat îndemânarea, a atras atenţia asupra lui Han. Acesta începuse să descopere că atunci când intră în sate, faima sa îl precede. După 10 ani în care nu a fost învins şi în care a făcut să curgă mult sânge, Han a ajuns la concluzia că trebuie să reflecteze la ceea ce va face mai departe. Simţindu-se obosit să-şi tot încerce spada, s-a retras în munţi să mediteze. Cititi mai departe
Oţelul Galaţi şi Champions League
25.11.2011 • Editorial • Comments OffÎn cele cinci meciuri disputate în această toamnă în Liga Campionilor de către ultima campioană a României, Oţelul Galaţi, aceasta are următoarea linie de clasament în grupe: 5 0 0 5 3-10 0p.
Este cea mai slabă participare de până acum a unei echipe romaneşti în grupele CL în cele zece ediţii la care am fost prezenţi cu reprezentantă (reprezentante) în grupe (în ediţia 2008-2009 am avut două reprezentante, CFR Cluj şi Steaua). Gălăţenii îşi fac de doi bani iluzii că se vor întoarce cu punct sau puncte de pe „Da Luz” în ultimul meci din grupă cu Benfica la Lisabona.
Sunt foarte mulţi dintre cei care acum afirmă că Oţelul a fost o campioană nemeritată, o campioană mincinoasă care a beneficiat de jocuri de culise şi de ajutorul arbitrilor în campionatul trecut. Parţial au dreptate contestatarii „siderurgiştilor”, dar adevărul este insă în altă parte. Adevărul este că avem un campionat slab în care scandalurile se ţin lanţ zi de zi, săptămâna de săptămâna, lună de lună, un campionat în care arbitrii greşesc nepermis de mult (lipsă de valoare? intenţie? jocuri de culise ale potentaţilor fotbalului?) un campionat invadat de jucători străini de mâna a doua sau a treia care sufocă promovarea tinerilor autohtoni. Cititi mai departe
CSM Rm Vâlcea vs. ALRO Slatina
15.11.2011 • Editorial • Comments OffCSM Rm Vâlcea şi ALRO Slatina au remizat, 1-1, sâmbătă, în Zăvoi, la capătul unui meci pe alocuri plictisitor, în care niciuna din echipe nu a părut prea preocupată de fotbal. S-a jucat fotbal puţin şi prost, iar asta pentru că nimeni nu îşi dorea să piardă. 4-4-2-ul vâlcean contra 4-4-2-ului slătinean. În teorie, aºezãri compacte. În practicã, echipele se lãbãrþeazã pe trei sferturi din teren.
Trec 12 minute pânã la prima ocazie, dacã o putem numi aºa. Vãduva trimite o pasã pentru Pribac, al cãrui ºut din marginea careului se duce puþin pe lângã barã. ALRO rãspunde prin fostul rapidist Stancu, care primeºte un balon pe stânga, dribleazã un adversar ºi ºuteazã la colþul scurt, mingea se duce în plasa lateralã. Scurtele momente de dominare ale oaspeþilor i-au iritat ca de obicei pe puþinii spectatori prezenþi în Zãvoi, fiind vizibil deranjaþi de faptul cã favoriþii nu presteazã jocul pe care ei îl aºteptau în acest început de sezon,uitând cã pe teren se aflã o echipã tânãrã,aflatã în reconstrucþie. Pe acest fond, Precup insistã la o minge în careu, driblezã un adversar ºi pe portarul Tufiºi, dar nu reuºeºte sã reia spre poartã de la 6 metri, iar mingea este respinsã în corner de un fundaº al echipei vâlcene. Cititi mai departe
Artele marţiale, altfel
11.11.2011 • Editorial • Comments Off
Shang Yun-hsiang şi stilul hsing-i
Aşa cum am promis, vă ofer din nou o scurtă istorioară, despre un stil de arte marţiale numit hsing-i.
Hsing-i este un sistem de luptă chinezesc, ce accentuează dezvoltarea energiei interne, cunoscute în China ca „chi”, în Japonia drept „ki”, iar în India ca şi „prana”. Acest „chi” este energia fundamentală a universului, care poate fi extrasă şi folosită prin antrenament specific de orice om.
În continuare, vă voi spune o povestioară despre un mare războinic hsing-i, un bărbat numit Shang Yun-hsiang, născut în provincia Shantung din China. Deoarece familia sa era foarte săracă, n-a învăţat să scrie sau să citească, dar marea pasiune a vieţii lui a fost antrenamentul de kung-fu. A avut norocul să fie instruit de marele maestru în stilul hsing-i, numit Li Tsun-i. Tânărul Shang trebuia să meargă la şcoala de arte marţiale pe jos, parcurgând zilnic o distanţă de aproximativ 30 km. Ridica de jos pietre şi le căra cu bretele întinse cât timp umbla, ca să-şi mărească forţa. Shang făcea orice mişcare ce putea să-i dezvolte trupul. Cititi mai departe
Falimentul fotbalului românesc şi nu numai
08.11.2011 • Editorial • Comments OffPur şi simplu sunt dezgustat de ce se întâmplă în fotbalul românesc, un fotbal contaminat de şpagă ,blaturi , aranjamente , incultură şi multe altele. Ce se-ntâmplă acum în fotbalul românesc este o ilustrare perfectă a obiceiurilor nevrednice şi condamnabile din societatea românească. Ar fi fost peste putinţă ca fotbalul să trăiască altfel decât întreaga societate. Majoritatea au devenit nişte hahalere, aidoma şefilor lor mici şi mari – antrenori, preşedinţi de cluburi, de ligi, de federaţie, arbitri şi alţii care trăiesc din fotbal. Un fotbal urât, pe care unii dintre noi îl credeam măcar corect şi onest. S-a dovedit că eram naivi. Când şeful arbitrilor şi alţi arbitri mai mărunţei sunt chemaţi la DNA şi acuzaţi de corupţie, când şeful Ligii şi şeful Federaţiei sunt audiaţi şi puşi sub acuzare pentru practici suspecte în dezafilierea unei echipe, când jucătorii se bat între ei pe teren, iar spectatorii din tribune aruncă cu petarde sau pătrund nestingheriţi pe teren şi-i lovesc pe jucători, când toate astea se-ntâmplă înseamnă că fotbalul românesc se află nu într-o criză existenţială, ci într-o uriaşă groapă plină de rahat. Din care nu va ieşi decât atunci când societatea românească în ansamblul ei va reuşi să iasă din aceeaşi uriaşă groapă (probabil niciodată). Fotbalul românesc trăieşte vremuri grele. S-a manelizat. Cititi mai departe
Artele marţiale, altfel
04.11.2011 • Editorial • Comments Off
Povestea lui Gogen Yamaguchi
În ultimul timp, constat cu durere că o artă devine sport. Este vorba despre karate, o artă marţială sau războinică, ce a fost creată special pentru luptă, astfel încât un luptător de talie mică şi greutate redusă să facă faţă unui luptător înarmat sau unuia cu greutate mare şi de talie înaltă. Karate-ul practicat ca şi sport nu are nicio eficacitate. Karate-ul practicat ca o artă marţială, învăţând toate tehnicile de luptă şi folosind energia care există în fiecare om, devine o armă fantastică.
Iată o istorioară care reliefează acest lucru.
În timpul celui de-al doilea război mondial, un cunoscut karate-ka, Gogen Yamaguchi, a fost trimis de către Guvernul japonez într-o misiune secretă în Manciuria (provincie din China). Pe când aveau loc anumite negocieri, Yamaguchi a fost capturat de armata chineză şi închis într-un lagăr de muncă. Deşi Gogen era un prizonier model, cei care îl capturaseră nu îl agreau deloc. Exista ceva în atitudinea lui mândră, în felul în care mergea, în modul în care vorbea, în felul în care îl tratau ceilalţi prizonieri, care îi făcea pe paznici să se teamă de el. Cititi mai departe
Regresul fotbalului românesc!
01.11.2011 • Editorial • Comments OffÎnainte de 1989, cluburile de fotbal, ca de altfel toate disciplinele sportive erau departamentale şi erau susţinute de instituţia, ministerul pe care îl reprezentau sau de autorităţile locale. Cu alte cuvinte erau susţinute de stat. Oţelul era susţinută de Combinatul Siderurgic, Steaua de MApN, Dinamo de MI (foştii miliţieni plăteau chiar şi cotizaţie către Dinamo) ş.a.m.d.
În prezent, fiecare se descurcă cum poate. Unele cluburi au fost cumpărate, altele sunt încă susţinute de autorităţile locale, dar vai de ele cum se descurcă pentru că banii sunt puţini, altele sunt în pragul desfiinţării şi, cel mai rău, multe dintre ele apar doar în istoria fotbalului pentru că s-au desfiinţat. Cum să faci performanţă cu bani puţini? Cum să faci performanţă fără baze sportive, fără terenuri de joc, fără minimul de condiţii necesare actului sportiv? S-au distrus sau au dispărut centrele de copii şi juniori care pe vremuri dădeau marii fotbalişti(să amintesc doar de Luceafărul). Puţine cluburi îşi mai permit la ora actuală să aibă pepiniere proprii pentru că nu este o chestiune la îndemâna oricui, datorită costurilor mari. Şi atunci de unde să mai ai performanţă? Din nimic nu iese nimic… Cititi mai departe

















