La sfârşit de an se cuvine să facem o scurtă privire înapoi spre ceea ce a însemnat 2007 în sportul vâlcean. Putem afirma că de foarte mult timp nu am mai avut un an aşa bun în sportul vâlcean, iar o astfel de afirmaţie este valabilă dacă nu ar include rezultatele din fotbal. „Regina balului” în 2007 a fost, indiscutabil, echipa de handbal feminin Oltchim, aceasta câştigând tot ce se putea câştiga la nivel de echipă de club în competiţiile în care a fost angrenată. Nu are rost să vorbesc prea mult despre trofeele aduse în vitrină: Cupa României, Cupa Cupelor, Supercupa României, Supercupa Europei şi titlul naţional. Nici despre parcursul excelent din Liga campionilor, pentru că aici finalitatea va fi în 2008. Şi celelalte sporturi au stat bine în 2008, iar statistica Direcţiei pentru Sport a judeţului Vâlcea a consemnat asta. Sunt multe de spus la capitolul „reuşite”, dar să vedem care au fost şi marile eşecuri.

Fotbalul, cel numit „sportul rege”, a ţinut să fie „nominalizat” de două ori la un neoficial top al eşecurilor sportive din 2007. Capul de afiş l-a ţinut, din păcate, CSM Râmnicu Vâlcea, echipă ce ne-a făcut să sperăm până-n ultimul moment că va promova în Liga I, iar cu 90 de minute înainte de finalul campionatului era pe un loc promovabil. Este, desigur, o oarecare performanţă că a ajuns să stea în preajma liderului, dar când munca de un an de zile depinde de un meci cu o echipă „vai mama ei”, de pe ultimele locuri, iar în jocul respectiv vâlcenii nu au arătat nimic, s-au creat multe suspiciuni. S-a vorbit de blaturi, de neapărarea şanselor… s-au făcut puţine valuri, dar s-a digerat greu un mare eşec: s-a ratat promovarea în Liga I.

Al doilea mare eşec sportiv l-a înregistrat campioana judeţeană Sportul Rm. Vâlcea. Echipa care a defilat prin Liga a IV-a a fost pusă pe coji de nucă la Caracal, acolo unde adversara din teleorman nu i-a acordat prea multe şanse. A fost un meci pierdut atât de categoric, nu ca scor, cât ca evoluţie în teren, încât avem imaginea diferenţei mari între amatorismul din fotbalul Vâlcean şi semi-profesionalismul din alte judeţe. Mai mult, pe final de meci unii jucători au avut şi comportament nedemn, agresând-o pe arbitra întâlnirii. S-a ratat pentru al doilea an promovarea unei campioane din fotbalul judeţean şi asta spune multe, însă o analiză a acestui fenomen o vom face anul viitor. Acum nu ne rămâne decât să trecem la „arhivă” ce a fost şi să privim cu speranţe spre 2008…
Florin Mănoiu

Premierea celor mai buni zece sportivi vâlceni ai anului 2007 a adus un nou trofeu pentru karatistul Marian Totelecan. Munca şi seriozitatea sa au fost răsplătite pe măsură de-a lungul unui întreg an în care s-a impus la majoritatea concursurilor la care a participat. La final, aşa cum era firesc, respectându-se anumite criterii, acest talentat sportiv a fost desemnat şi cel mai bun sportiv vâlcean în 2007.
Vreau să nu creadă cineva că-i contest performanţele sau meritele sportive. Am însă ceva de obiectat asupra sistemului sau mai bine zis asupra criteriilor ce departajează sportivii. Din start, sporturile de echipă sunt dezavantajate.

Acolo individualităţile trec în linia a doua sau depind de performanţele altora. Un alt mare dezavantaj al sistemului sau criteriilor actuale îl reprezintă neraportarea numărului de sportivi dintr-un anumit sport la numărul de medalii, trofee sau premii acordate. Iertată să-mi fie comparaţia, dar una e să te impui la nivel internaţional într-un sport de echipă unde sunt sute de mii de alţi competitori şi alta e să practici un sport care pe fiecare gen în parte abia adună câteva mii de practicanţi. Nu vreau să fiu rău şi să mă leg de expresia preferată a unui ziarist vâlcean, că el nu e bun la Karate Shotokan, ci preferă o porţie de karate-ficăţei! Nu vreau să minimalizez importanţa sporturilor individuale, dar nu pot să nu subliniez faptul că la sporturile de echipă, când în handbalul feminin românesc, european şi mondial se obţin performanţe ce-şi au pornirea de la Râmnicu Vâlcea, ele să nu fie raportate la numărul de ai handbaliste, a se înţelege adversare, pe care o sportivă le înfruntă.

Ionela Gâlcă mi se pare a fi, din acest punct de vedere, câştigătoarea morală a titlului de sportivul anului în Vâlcea. Cine vrea să mă contrazică are posibilitatea să pună una lângă alta lista fiecărui sportiv cu performanţele sale în decursul acestui an. Ionela are, la o scurtă recapitulaţie, destule performanţe ce mă fac să cred că ea este cea mai bună. A câştigat cu echipa sa de club tot ce se putea câştiga pe plan intern: campionatul României, Cupa României, Supercupa României şi titlul ce o evidenţiază din rândul colegelor sale, acela de autoare a celor mai multe goluri. Pe plan european a câştigat Cupa Cupelor (se pare că şi aici a fost cea mai bună marcatoare, deşi nu am o statistică oficială!) şi Supercupa Europei! Să nu mai spunem că a contribuit decisiv la calificarea în fazele superioare a echipei Oltchim în Liga Campionilor Europeni…

Pe plan mondial a ajuns cu echipa României în semifinalele turneului final şi a fost declarată cea mai bună jucătoare pe postul său (era să zic „pe stilul său” aşa cum cei din sporturile individuale inventează tot felul de stiluri de la un an la altul). A fost singura handbalistă din România (atenţie, din Românie, nu doar din Vâlcea!) nominalizată în „echipa ideală” a Campionatului Mondial. Desigur, Ionela Gâlcă, handbalista harnică şi modestă, ce a obţinut toate aceste performanţe, putea câştiga şi mai mult. Merita mai mult dacă… şi aici să nu spunem cum a plecat capul naţionala lui Tadici în faţa rusoaicelor, nemţoaicelor şi chiar a unor arbitri părtinitori!

Ştiu că se putea mai mult şi poate acesta e marele regret nu doar al ei, ci al tuturor celor ce au urmărit disputele handbalistice din ultimul timp. Dar, domnilor care faceţi ierarhii, stabiliţi criterii şi decideţi cine este cel mai bun, răspundeţi-mi la o întrebare: ce trebuia să mai câştige Ionela Gâlcă pentru a fi desemnată cea mai bună sportivă a Vâlcii? Până să aflu răspunsul, eu vă spun punctul meu de vedere: ea este cea mai bună sportivă a judeţului în 2007, iar din „arhivă” o să caut să aflu ce alte handbaliste au reuşit să mai ajungă în cariera lor la performanţele Ionelei Gâlcă.
Florin Mănoiu

Expresia din titlu nu-mi aparţine, ea fiind inspirată de versurile unui cântec ce dorea să promoveze ideea de a nu se spune doar că Bucureştiul e „Micul Paris”, ci şi invers, că Parisul e un „Grande Bucureşti”. Deşi nu are rost să explic amănunţit, acum, provenienţa primei comparaţii, se ştie că ea caracteriza stilul de viaţă al boierimii bucureştene de la începutul secolului trecut, boierime ce copia cu bune şi uneori cu rele obiceiurile pariziene. Întorcând comparaţia, ar trebui să ne imaginăm un „ceva” copiat de către francezi de la români. Ce să copieze bun Parisul de la Bucureşti? Greu de răspuns! Dar ce să copieze rău? Ei, hai că aici am găsit ceva: arbitrajul tendenţios!

Parisul a devenit un „Grande Bucureşti” când în văzul unei lumi întregi, la un meci de handbal feminin, doi arbitri letoni au avut prestaţii caracterizate în România drept tendenţioase, de favorizare a echipei gazdă. Au făcut tot posibilul, întâi vreme de o repriză, să stopeze victoria României şi calificarea echipei antrenate de Gheorghe Tadici în semifinale. Au inventat lovituri de la şapte metri pentru franţuzoaice ajutându-le să revină în joc… în final au anulat un gol perfect valabil al echipei noastre pentru ca partida să ajungă în prelungiri. A fost un meci ca un thriller cu happy-end, ca un film de Copolla, terminat prin „aprinderea” Steluţei ce a adus lumină şi închiderea porţii de către brava… Luminiţă.

Mulţi s-au grăbit să spună: „Bine că Dumnezeu a făcut dreptate şi am eliminat Franţa…. Meritam să mergem mai departe!”, iar acum, după ce România a ratat medaliile trebuie să vedem că, prin prestaţia arbitrilor letoni şi prin „trimiterea” meciului în prelungiri, fetele noastre au făcut eforturi suplimentare, au fost vlăguite şi au ajuns victime sigure în faţa „tancurilor” ruseşti şi a „panzerelor” germane. În timp de adversarele noastre din semifinale şi finala mică au jucat în sferturi partide mult mai lejere, a fost explicabilă căderea fizică a handbalistelor lui Tadici. Umărul la ratarea obţinerii unor medalii a fost pus de comportamentul dâmboviţean al celor ce au vrut să ajute Franţa… Atunci s-a rupt filmul! Un prim film cu final fericit, dar cu două continuări ratate! Comentarii vor mai fi, se va mai privi în urmă, însă Liga Campionilor ne poate oferi, la nivel de echipe de club, şansa de a arăta Europei cine e mai bun. Echipa Oltchim poate câştiga trofeul în dauna rusoaicelor lui Trefilov. Din fericire, de data aceasta, drumul spre victorie nu trece prin Grande Bucureşti!
Florin MĂNOIU

În aceste zile, odată cu intrarea în vacanţa de iarnă, presa centrală – căci la ea mă voi referi în cele ce urmează, începe să dea partea leului şi altor sporturi, nu doar fotbalul. Evenimentul cel mai important pe plan sportiv este, după părerea mea, Campionatul Mondial de Handbal feminin aflat în plină desfăşurare în Franţa. Poate că privesc lucrurile mai mult cu sufletul, având în vedere numărul mare de jucătoare de la Oltchim prezente în echipa naţională, dar între performanţele unei asemenea echipe şi un meci de Liga I nu trebuie să încapă comparaţie. Şi totuşi, presa sportivă din Bucureşti ne obligă să comparăm.

Echipa României, antrenată de Gheorghe Tadici, a obţinut până în acest moment, înaintea ultimului meci din grupa principală, cinci victorii (cu Polonia, China, Tunisia, Coreea de Sud şi Spania) şi a suferit o singură înfrângere (cu Ungaria). Ne pregătim de un „război” cu cele mai puternice echipe din handbalul mondial: Rusia, Norvegia, Franţa, Germania – ordinea nu contează. În aceste condiţii, când România ţinteşte, chiar dacă nu o spune răspicat, să obţină medaliile de aur şi, probabil, cel mai mare succes al unei selecţionate din ţara noastră de după 1989, mi-a fost dat să observ o indiferenţă ciudată a principalelor publicaţii din presa scrisă sportivă.

În ediţiile lor de luni, principalele ziare de sport din România au tratat pe primă pagină drept evenimentul sportiv al zilei victoria echipei de fotbal Steaua Bucureşti la Piatra Neamţ, în detrimentul calificării României în sferturile de finală ale mondialului de handbal feminin. Nicio problemă – mi-am zis – poate a contat eşecul cu Ungaria, şi de aceea o mai mare importanţă i se acordă României în paginile de interior! Răsfoiesc cele 24 de pagini ale ambelor publicaţii şi observ că una dintre ele acordă cu greu două pagini handbalului, la fel cât meciului de fotbal CFR Cluj – Oţelul Galaţi, iar cealaltă publicaţie pare a fi puţin mai darnică, dar nu scrie despre România mai mult decât despre meciul Dinamo Bucureşti – Gloria Buzău. Pentru cei ce nu sunt fani ai Ligii I fotbalistice, le spun că era vorba de două partide între echipe aflate în zone diferite ale clasamentului, că în urma succeselor obţinute de gazde nici una şi nici cealaltă dintre echipe n-au obţinut vreo performanţă anume, vreo calificare într-o fază superioară sau vreun premiu!

Poate se vor găsi persoane care să mă întrebe de ce vorbesc de „funie în casa spânzuratului”, plecând de la premisa că nu pot critica presa centrală atât timp cât aici, la Vâlcea, presa sportivă pune tot fotbalul pe primul loc, în detrimentul handbalului. În acest caz subliniez că spre deosebire de presa locală, la nivel naţional posibilităţile şi investiţiile, plus încasările din publicitate, sunt infinit mai mari. Am vorbit despre toate acestea pentru a atrage atenţia celor ce se grăbesc să sponsorizeze presa centrală rugându-i să privească mult mai atenţi, pe parcursul întregului an, modul cum sunt tratate subiectele. Eu cred că presa locală îşi face mai bine datoria şi în sport, şi în politică, punând deseori pe primul plan performanţele, nu interesele financiare sau economice.
Florin Mănoiu

A trecut un an de când publicaţia ARENA nu mi-a mai găzduit articolele sau opiniile. Era normal să fie aşa din moment ce am ales, la vremea respectivă, împins de anumite împrejurări, să fac parte din „echipa Pintilie” într-o funcţie ce-mi impunea echidistanţă faţă de mass-media vâlceană. Acum, după un an de zile, constat că pe unul dintre şefii fotbalului judeţean, altădată un răsfăţat al relaţiei cu presa, l-a schimbat funcţia. Şi el m-a schimbat apoi pe mine nemulţumit că pentru faptele sale presa îl critică adesea, iar eu sunt „ocrotit” şi nu sunt pus la zid pentru fapte ce nu-mi aparţin. Am trăit experienţa amară a unei demiteri pe motiv că „ofer informaţii presei”. Ori, din punctul meu de vedere, presa trebuie să aibă liber la informaţii, mai ales atunci când e vorba de o instituţie de genul Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

Mulţi s-ar fi aşteptat ca după aşa-zisa şedinţă de Birou Executiv, când Pintilie a comunicat decizia de a mă destitui, eu să sar la „gâtul” lui. Am primit încurajări şi sfaturi să procedez astfel (să-l critic prin ziare, să-l dau în judecată, să-l reclam la FRF…), dar am ales să cântăresc bine lucrurile şi voi explica pe scurt, în cele ce urmează, de ce despărţirea de Pintilie a fost mai degrabă una amiabilă decât un „divorţ în stil italian”. Modul cum a procedat Pintilie când a decis demiterea mea a demonstrat că în spatele unui astfel de demers nu stă Pintilie, ci stă un personaj diabolic, un individ care turbase de nervi în primăvară, atunci când a constatat că lucrurile merg bine la AJF Vâlcea şi el devenea „a cincia roată la căruţă”. Deşi are în preajma lui doi „jurişti”, preşedintele Pintilie a fost lăsat să ia decizia de a mă schimba astfel încât eu să pot sa-l dau în judecată şi să-l câştig. Abia aşteptau o serie de indivizi malefici ca eu să pot începe un război cu Pintilie. Şi-ar fi dorit să devină „interimari”, să acceadă în structuri de observatori federali sau să-şi hrănească orgoliile tâmpe cu funcţii şi roluri de „salvatori” ai unui fotbal la a cărui compromitere lucrează de zor. În schimb, deocamdată, nu am de gând să declanşez un război cu Pintilie, orişicâte motive aş avea. Nu-l atac, dar nici nu-l voi apăra, şi iată de ce:

Nu îl atac pe preşedintele Pintilie pentru că nu vreau ca în urma unui război pe care l-ar pierde cu presa, altcineva să profite. Nu vreau să scoată nimeni castanele din foc cu mâna mea şi ştiu că sunt destui cei care speră să se adeverească proverbul cu „doi se ceartă şi al treilea câştigă”. Răspund astfel public tuturor celor care m-au îndemnat de aproape o lună de zile încoace spunându-mi: „termină-l pe Pintilie, dă-l jos că te ajut, dar să nu afle nimeni că eu sunt de partea ta!”

Nu îl apăr pe preşedintele Pintilie pentru că fiecare e responsabil pentru faptele sale şi orice pasăre pe limba ei piere. Dacă a avut atât de multă minte încât să creadă că eu îi sunt duşman, iar ceilalţi îi sunt mai prieteni, atunci îl las să dea cu capul de sus pentru a vedea pragul de jos. Ca ziarist nu pot îl apăr pe preşedintele Pintilie atunci când şefii unor echipe vor avea curajul să spună public ce-i doare şi când îşi vor asuma responsabilitatea de a se interesa de soarta cluburilor lor. Şi, pentru că nu vreau ca pe viitor să dezgrop morţii, închei prin a relata „filmul” divorţului meu de AJF Vâlcea fără prea multe comentarii:

Pe 1 noiembrie s-a ţinut o aşa zisă şedinţă de Birou Executiv în care Pintilie a comunicat decizia de a mă destitui pe motivele că un act (protocol) a fost înregistrat fără a fi în regulă – dacă era aşa, atunci trebuia să anuleze actul şi nimic mai mult!; că un alt act (al CSM Rm. Vâlcea) era falsificat – dacă era aşa, şi Pintilie ştie bine care-i adevărul, atunci trebuiau luate măsuri cu clubul vinovat; şi în fine al treilea motiv a fost acela că i-am comunicat ziaristului Bogdan Nicula deciziile Comisiei de Apel – în acest caz chiar dacă ar fi fost aşa nu era nimic ilegal. Concedierea mea pentru că dau informaţii echipelor prin intermediul presei arată o posibilă deviere de comportament, cu accente dictatoriale. Am aşteptat două săptămâni crezând că Pintilie revine asupra deciziei. Mai mult, văzând că cei din preajma sa mă îndeamnă să-l dau în judecată, iar după ce mi s-a comunicat că sunt în preaviz mi se cer tot felul de note explicative şi s-a trecut la şicane, i-am prezentat lui Pintilie demisia mea pentru a-i acoperi astfel gafa unei demiteri ilegale.

PS: A trecut un an de la alegerea lui Pintilie. E vremea unui prim bilanţ. Îi invit pe cei implicaţi în fenomen să îşi spună părerile, pozitive sau negative, în ARENA. Iar domnului preşedinte Pintilie îi solicit o copie a procesului verbal al şedinţei de Birou Executiv al AJF Vâlcea din data de 1 noiembrie 2007. Dacă nu mi-o va trimite pe numărul de fax de la ARENA, îi comunic că cineva tot o va face, pentru că în jurul său sunt câţiva „trădători” care, probabil, adună „probe” pentru a-l compromite pe Pintilie înainte de a o face el singur.

Florin MĂNOIU

Echipele de fotbal din Drăgăşani au încheiat un sezon cu rezultate diametral opuse; sub aşteptări în Liga a IV-a, excelente în Liga a V-a. Astfel, prin prisma rezultatelor înregistrate de contracandidatele la retrogradare (demne de calciopar!), Petrolul II este retrogradată în eşalonul al cincilea. Mai există doar şansa ca Sportul Rm. Vâlcea să câştige barajul şi să le asigure petroliştilor menţinerea în Liga a IV-a. Alma Lex, după cel mai slab campionat din existenţa clubului, va căuta să şteargă imaginea şifonată a ultimului an. „Bursa zvonurilor” din Parcul Municipal, acolo unde se adună chibiţii fotbalului, prin vocea lui Nea Nae Covrig îl acreditează în pole-position pentru preluarea funcţiei de antrenor la echipa jandarmilor pe Remi Badea, cel ce l-a lansat în fotbal pe Daniel Stanciu (portarul echipei Dinamo, Selena Bacău, FC Argeş).

Se pare că prietenia dintre „MM” poate fi garanţia succeselor viitoare. CSM Drăgăşani va încerca să poarte stindardul fotbalului drăgăşănean, cu o echipă alcătuită din mulţi elevi şi studenţi, şi va căuta să readucă publicul pe stadion. Deşi obiectivul celui de-al doilea an de existenţă nu a fost încă stabilit, conducătorii echipei, în speţă primarul municipiului Drăgăşani, inginerul Gheorghe Iordache, directorul Alin Pavelescu şi ceilalţi care au dorit să rămână simpli anonimi în spatele acestor rezultate, dar şi tehnicienii (profesorii Alex Morariu, Adi Lupu, Narcis Enăchescu şi Tavi Mîţoc), cu toţii sunt conştienţi de eforturile ce trebuie depuse pentru un parcurs cât mai bun în Liga a IV-a.
Sandu ŞOCU

În acest moment, când CSM Rm. Vâlcea este foarte aproape de a realiza o performanţă de mult aşteptată, accederea în primul eşalon fotbalistic al ţării. De aceea, acum, mai mult decât oricând, echipa are foarte mare nevoie de suporteri. Am rămas plăcut impresionaţi la meciul cu „U” Cluj, când am putut vedea ce înseamnă cu adevărat o galerie, bine organizată, cu fulare, steaguri şi multe alte accesorii, aşa cum îi stă bine unei galerii care îşi încurajează echipa favorită indiferent de evoluţie. În timp ce ardelenii fluturau steagurile şi îşi încurajau favoriţii, suporterii vâlceni asistau la meci ca la teatru, din când în când auzindu-se câte o înjurătură şi… doar atât, nicio încurajare, niciun cuvânt de îmbărbătare… nimic.

Dacă vom continua să ne „încurajăm” favoriţii în acelaşi mod, e clar că nu putem avea pretenţia ca echipa să facă performanţă. Este păcat de ceea ce se întâmplă, dar nu este totul pierdut.
Vâlcenii vor avea o săptămână de foc, cu meciuri capitale, ce vor decide viitorul echipei. Miercuri, pe stadionul „Oltchim”, cu Gaz Metan Mediaş şi sâmbătă la Mioveni, cu Dacia. Pentru a da un ascendent moral jucătorilor, suporterii trebuie să înţeleagă că este mare nevoie şi de aportul lor. Dacă vrem ca CSM-ul să promoveze, trebuie să înţelegem faptul că o echipă de fotbal are nevoie în primul rând de suporteri pentru a face performanţă şi, dacă mergem la stadion ca la teatru, atunci nu mai putem emite pretenţii.

Haideţi să fim alături de CSM Rm. Vâlcea, pentru că, să nu uităm, publicul poate reprezenta al 12-lea jucător, iar la finalul acestui campionat am putea să ne bucurăm cu toţii că am promovat în Liga I!
Romulus Dumitru

Plecat de la CSS Triumf Drăgăşani unde a fost pregătit, ca şi Dandea, de profesorul Alexandru Morariu, Alin Udeanu, căpitanul din acest campionat al echipei satelit CSM Rm. Vâlcea nu mai este copilul rebel din trecut şi la vârsta lui de 18 ani priveşte fotbalul cu mult profesionalism pentru un viitor pe care şi-l doreşte sigur şi performant. Încrederea pe care i-au dat-o antrenorii săi Gabi Mangalagiu şi Costel Pană (care l-a luat pe bancă în jocul de la Caracal), atmosfera de la Club, prietenia care-l leagă de toţi colegii (mai ales Lepădatu, Dandea, Negruţ), ajutorul familiei, încredinţarea banderolei de căpitan, o sarcină onorată dar care cere multă personalitate şi deseori multe sacrificii l-au făcut pe Alin să privească cu mult discernământ dar şi cu realism viitorul lui în fotbalul de performanţă.

Cu numai trei goluri primite în acest retur, Alin Udeanu doreşte să-şi onoreze contractul cu CSM Rm. Vâlcea iar atunci când se consideră că este pregătit să facă pasul la echipa mare. Este conştient că va fi o muncă titanică pentru a-şi realiza visul dar nu va precupeţi nici o secundă pentru acest lucru. La Drăgăşani, în faţa propriilor săi suporteri de altădată Alin Udeanu a demonstrat că saltul făcut într-un an de zile este unul uriaş şi acest urcuş, rampă de lansare în marele fotbal poate fi hotărâtoare în cariera sa.
Cu multă franceheţe, fără a se lăsa impresionat de vicisitudinile fotbalului el crede în steaua lui norocoasă. Ca şi el, mulţi dintre noi trebuie să-i fie alături pentru că Alin Udeanu merită această recunoştinţă. Un copil rebel al anilor trecuţi bate cu siguranţă la porţile (de fotbal) performanţei.
Sandu ŞOCU

Unii oficiali ai AJF Vâlcea s-au plâns recent de faptul că delegările pe care publicaţia ARENA le publică săptămână de săptămână nu sunt conforme cu realitatea. Chipurile, aceasta ar fi o bilă neagră pentru noi, dar nu şi pentru AJF! Însă adevărul e că nu reprezintă decât o dovadă în plus, şi e destul de elocventă domnilor, că la AJF şi la CJA Vâlcea lucrurile se fac alandala. Cel puţin în ultimele etape, acestea au fost controlate amănunţit pe afişierul de la sediul AJF de redactorii ARENA chiar sâmbătă seara, deci practic după desfăşurarea etapei de Liga a IV-a şi a încă uneia dintr-o serie de Liga a V-a. Cei de la AJF au spus însă că şi-n acest caz au avut loc schimbări.

Păi cum aşa, domnilor? Ce, schimbările de la CCA, de exemplu, se fac de la oră la oră? Nu credeţi că ar fi bine ca acestea să fie bătute în cuie vinerea la ora 15 sau 16, pentru a fi evitate speculaţii. Pentru că de obicei sunt mulţi delegaţi de echipe care trec atunci pe la AJF, văd cine-i arbitrează şi când acolo se trezesc cu te miri ce arbitri la teren. Şi de aici apar întrebările, suspiciunile, disensiunile şi nu în ultimul rând scandalurile. Ferească Domnul să se întâmple mai mult de atât că imediat se aduce aminte de interese, de culise, etc.

Înţelegem, ce-i drept, cazurile de forţă majoră, genul lui Joiţa de la Zătreni sau mai rău, un deces în familie, dar nu te miri ce modificări din cauza unor presupuse răceli, a încetării din viaţă a unei pisici sau a unui căţel, ori altfel de motive care mai de care mai haioase din partea unor arbitri deloc suficient de ataşaţi de fenomenul fotbalistic, ci mai degrabă dornici de a-şi satisface un hobby. Păi aceasta nu e cumva o dovadă crasă de neseriozitate din partea AJF-ului, de bătaie de joc faţă de toţi cei care urmăresc atent fenomenul fotbalistic judeţean, dar mai ales la adresa echipelor? Ce ziceţi, domnule Pintilie? Nu ar fi o bună măsură de mărire a dozei de credibilitate şi de seriozitate într-un AJF şi-aşa slăbit din toate punctele de vedere. Asta dacă nu cumva unele interese impun altceva!
Nicolae CIUCESCU

De ce nu şi Vâlcea?

Urziceni, Oneşti, Mediaş, Piatra Neamţ, Târgu Jiu. Oraşe care spun prea puţin sau nimic, dar care au avut sau au echipe în Liga I. Termene de comparaţie, etaloane pentru Vâlcea, un oraş cu tradiţie în fotbal. Îmi vine greu să accept ascensiunea Unirii Urziceni sau apariţiile meteorice ale lui Gaz Metan Mediaş în prima divizie, în timp ce Zăvoiul se zbate ciclic să menţină o echipă în Divizia B.

De la Bucureşti, Vâlcea nu există decât prin handbal. Ceea ce nu e puţin, ţinând cont de performanţele Olchimului, dar nu este suficient. Suporterii vechi trăiesc cu amintirea Chimiei şi a Universităţii Craiova, cei tineri, în lipsă de modele, respiră mirajul Stelei, fapt îngrijorător pentru o identitate regională atât de puternică precum cea oltenească.

Este adevărat, la Vâlcea au fost convulsii, s-au desfiinţat echipe, au fost arestaţi patroni, chiar şi primari, dar fotbalul, poate surprinzător, merge pe drumul cel bun. Există bani, există răbdare, deci avem un punct de plecare. Şi un potenţial imens din partea suporterilor, care vor umple tribunele – cum au mai făcut-o – dacă CSM va intra în lupta promovării cu şanse reale.

Paradoxul acestei zone este că a dat, probabil, cele mai mari personalităţi din conducerea fotbalului românesc actual – Dumitru Dragomir, Ion Crăciunescu, Gheorghe Constantin – însă nici unul nu s-a implicat vreodată în fotbalul din Vâlcea. Probabil că nici n-or să facă, însă Vâlcea se poate ridica şi singură. Până la urmă, cu ce sunt mai presus Piatra Neamţ sau Urziceni? De ce nu şi Vâlcea?

George PĂUNESCU-editorialist PROSPORT