COLŢUL MICROBISTULUI

Sunt sigur că un astfel de titlu va intriga, ştiind cum a câştigat CFR Cluj campionatul României la fotbal, ediţia 2011/2012. Meciuri de slabă calitate, lipsă de valoare a jucătorilor, jocuri suspecte de non combat sau de influenţe din partea caselor de pariuri, arbitraje cu greşeli mai mult sau mai puţin intenţionate, contracandidate pe măsură.
În acelaşi sezon, în ţara unde cluburile sunt cotate la bursă, primul loc s-a decis în minutul ‘94 al ultimei etape din sezon. A fost poate cea mai frumoasă campioană din istoria fotbalului. În anul 2008, clubul a fost preluat de petrol-şeicul Mansour, deţinătorul lui The Abu Dhabi United Group, care în patru ani a investit  aici 1,2 miliarde de euro. A construit o multinaţională formata din jucători foarte buni, dar nu vedete, proveniţi din 19 tari, fotbalişti dornici de performanţă şi nu “obiecte” de marketing. Trecuseră 44 de ani şi două zile de la ultimul titlu câştigat de cei supranumiţi „cetăţenii”, atunci când aceeaşi rivală din acest sezon i-a fost contracandidată până în ultima etapă. Cititi mai departe

În mai toate ţările cu fotbal adevărat, campionatele s-au încheiat. S-a pus, cum se zice, punct final. La ei. La noi, nu se poate folosi sintagma, ci eventual putem vorbi doar de sfârşit. Sfârşitul fotbalului. Din toate punctele de vedere: un fotbal sec, fără nici o sclipire, fără orizont, fără vlagă. Vedeţi vreo legătură între ceea ce ni se arată la televizor din lumea de dincolo de graniţele ţării şi ceea ce aici este doar poreclit fotbal? Pâine. Agitaţie. Căldură mare. Transpiraţie. Înghesuială. Coadă la bilete. 20 de lei. 50 de lei. Abonamente. Peluză. Gazon. Turnicheţi. Îi batem. Ăştia sunt slabi. Ce prost au jucat în UEFA. Nu ne speriem. Avem echipă de tradiţie. Nou-promovate. Cristi Tănase. Bani. Milioane de euro. Impresari. Gealaţi, încordaţi, dopaţi, musculoşi. Sictir. Bere rece. Seminţe. Ziare. Minciuni. Jandarmi plini de zel. Stewarzi analfabeţi. Moldoveni proşti. Mutu e dator la Chelsea. Arbitri. Blonde, dame de Bamboo pe post de scouteri. Fanioane, steguleţe, goarne, confetti. Bannere mai mult sau mai puş in rasiste. Cititi mai departe

COLŢUL MICROBISTULUI

Odată cu Bayern Munchen 1973-1974 se încheie perioada romantico-clasică a fotbalului. Urmează era modernă, atunci când jocul devine mai tacticizat, rolul „pregătirii fizice” crescând direct proporţional. Deşi fotbalul îşi pierde din farmecul, savoarea şi strălucirea de altă dată, marile echipe de club nu încetează să apară. Prima echipa remarcabilă din perioada contemporană iese la rampă în sezonul 1983/1984. Urmaşii celor care inventaseră fotbalul au dominat scena internaţională în acel an câştigând Cupa Ligii, Campionatul şi Liga Campionilor (după ce eliminase în semifinale pe Dinamo Bucureşti). „You’ll Never Walk Alone” stă scris la intrarea în stadionul acestei echipe de tradiţie şi reprezintă, totodată, şi titlul imnului cântat atât la victorie, cat şi la înfrângere de cei mai ataşaţi suporteri. În acei ani, sub comanda lui Bob Paisley, urmat de secundul Joe Fagan, jocul practicat de celebrul team îmbină fotbalul total cu fotbalul spectacol. Cititi mai departe

Sportul nu mai stârneşte marile pasiuni de odinioară. Aproape orice aură de farmec e împrăştiată ca scoicile şi algele duse pe plajă de atâtea şi atâtea valuri media, iar prădătorii numiţi interese ori pariuri (incluzând aici tot ce presupun aceşti doi termeni) sunt la datorie, gata să ciugulească. Avem ºi reþetele de succes, puse la punct de marile grupãri sportive ale lumii, însã nici ele nu sunt ocolite de tentaþii. E clar cã nu mai e romantismul curat de pe vremuri, nici nu poate fi aºa când dacã vroiai sã-þi vezi favoriþii nu aveai altã cale decât sã mergi la stadion. Întors ºi stors, sportul ºi-a cam pierdut candoarea.
Visul celor de la Damila Măciuca de a-si vedea echipa evoluând  în Liga a II a e aproape împlinit. Într-un judeþ al proiectelor sportive eºuate, într-un judeþ în care doar handbalul feminin rezistã mai mult decât trebuie, Damila s-a inventat  din nimic. Succesul nu e negociabil ºi, ca ºtire, perseverenþa nu e la fel de interesantã ca un proiect futurist pe-o planºã. Cititi mai departe

COLŢUL MICROBISTULUI

Dintre zeci de mii de cluburi din istoria fotbalului mondial, câteva sute au reuşit să atingă un anumit nivel de performanţă sportivă, inclusiv în competiţiile internaţionale de pe glob. Dar, pentru a rămâne în panteonul celor mai puternice echipe din toate timpurile, trebuie ca acestea să fi dominat într-o anumita perioadă competiţiile în care erau angrenate şi, de asemenea, să fi avut jucători reprezentativi, care să-şi fi lăsat amprenta în sportul cu balonul rotund. Deşi cluburile puternice şi de tradiţie din lume s-au înfiinţat acum mai bine de 100 de ani, prima mare echipa de club a apărut după cel de-al doilea război mondial.
A câştigat patru ani la rând, între 1946-1949, campionatul uneia dintre puterile fotbalului european. A fost o echipă foarte populară datorită spectaculozităţii şi generozităţii fotbalului practicat. Cititi mai departe

COLŢUL MICROBISTULUI

Pe 8 iunie 2012, se împlinesc 90 de ani de la primul joc al naţionalei de fotbal a României, disputat în deplasare, în compania Jugoslaviei. Istoria fotbalului românesc a consemnat în aceasta perioadă patru mari selecţionate, care au făcut performanţă la nivel internaţional.
Prima echipă naţională celebră s-a născut în deceniul al treilea al secolului trecut. Antrenorul Costel Rădulescu a condus echipa României la trei campionate mondiale consecutive, în 1930, 1934 şi 1938. La acea vreme, jucătorii tricolori proveneau de la echipe precum Venus Bucureşti, Ripensia Timişoara, Unirea Tricolor, „U” Cluj, Juventus Bucureşti, CFR Bucureşti, Chinezul, Banatul sau Gloria Arad. Iată formula 1-2-3-5 a „artiştilor interbelici”: JEAN LĂPUŞNEANU – EMERICH VOGL, GHEORGHE ALBU – CORNELIU ROBE, PETRE STEINBACH, RUDOLF BURGER – GHEORGHE CIOLAC, GRAŢIAN SEPI, IULIU BODOLA, STEFAN DOBAY, SILVIU BINDEA (NICOLAE KOVACI). Cititi mai departe

Am spus-o şi mă simt nevoit să repet… Pur ºi simplu, sunt dezgustat de ce se întâmplã în fotbalul românesc, un fotbal contaminat de ºpagã, blaturi, aranjamente, inculturã ºi multe altele. Ce se-ntâmplă acum în fotbalul românesc este o ilustrare perfectă a obiceiurilor nevrednice şi condamnabile din societatea românească. Ar fi fost peste putinţă ca fotbalul să trăiască altfel decât întreaga societate. Majoritatea au devenit nişte hahalere, aidoma şefilor lor mici şi mari – antrenori, preşedinţi de cluburi, de ligi, de federaţie, arbitri şi alţii care trăiesc din fotbal. Un fotbal urât, pe care unii dintre noi îl credeam măcar corect şi onest. S-a dovedit că eram naivi? Am urmărit şi am scris despre mafia pariurilor de foarte mult timp. Săptămâna trecută s-a scris în acest sens despre finanţatorul CSM-ului, Cătălin Rufă. În afara saluturilor nu am avut alte discuţii cu el, l-am judecat doar după ceea ce a făcut la CSM. Cu toate sentimentele mele despre ce se întâmplă în fotbal, meritele sale trebuie recunoscute. Cititi mai departe

COLŢUL MICROBISTULUI

Atunci când vorbim despre cele mai bune echipe naţionale de fotbal din toate timpurile trebuie să ţinem cont de competiţia numărul unu, respectiv Campionatul Mondial. Începând cu 1930, cu o pauză între 1938 şi 1950 cauzată de cel de-al doilea război mondial, în aceasta competiţie au intrat în preliminarii peste 200 de ţări din care doar 76 au reuşit să ajungă la un turneu final.
Anii treizeci ai secolului trecut au fost dominaţi de „squadra azzurra”, echipa Italiei condusă de cel mai bun antrenor al acelor vremuri, Vittorio Pozzo (singurul dublu câştigator al Cupei Mondiale în 1934 şi 1938). Erau anii de început ai fotbalului când se juca în sistemul 1-2-3-5, sau, atfel spus, cel care dă mai multe goluri câstigă. Celebra Italie ’30 avea următoarea formulă: OLIVIERI – FONI, RAVA – SERANTONI, ANDREOLO, LOCATELLI – MEAZZA, FERRARI, BIAVATI, PIOLLA, COLAUSSI. Cititi mai departe

Cât de banal sună, dar cât de adevarată este zicala „Prietenul la nevoie se cunoaşte” .  Câţi dintre noi am simţit acest fapt pe propria piele? De câte ori am fost dezamăgiţi sau plăcut surprinşi? Câteodată sunt oamenii la care te aştepti cel mai puţin care îşi răstoarnă aşteptările, iar alte ori oamenii la care nu te aştepţi ajung să te dezamăgească. Sunt unii care spun că în viaţă trebuie să te bazezi doar pe tine sau precum spunea Putin atunci când euforia americană a dat un preşedinte ca Obama “din marile aşteptări se nasc marile dezamăgiri”. Fiecare individ percepe lumea altfel, are o viziune diferită şi vede ce vrea el, pentru că percepţiile sale sunt diferite de ale celorlalţi. Nu pot spune că în totalitate, pentru că se aseamănă pe ici şi colo, însă se şi deosebesc destul de mult. Puteţi spune că sunt  laş, prost, că nu mă duce capul, că nu ştiu să fur. Dar cine îmi dă  înapoi acesti ani de sperantă, de hei-rupism, ani irositi printre zâmbetele ucigătoare ale celor din jur şi calmul cu care am fost păcălit aproape de fiecare dată. Cititi mai departe

Experienþa este unul dintre ingredientele necesare ºi indispensabile pentru performanþã. Pânã ºi cluburile care nu emit pretenþii mãcar la salvarea de la retrogradare  preferã sã aibã în echipã câþiva câini bãtrâni, trecuþi prin multe la viaþa lor sportivã. Chiar dacã teoretic ar fi mai utili tinerii entuziaºti care sã capete meciuri în picioare, unul sau doi veterani sunt  de dorit tocmai pentru cei mai tineri. Experienþa curge prin generaþii nu doar în poveºti ci ºi pe teren iar un fost mare fotbalist inspirã ºi dã exemplu. Peste tot în Europa, pânã ºi marile cluburi trimit pe teren reprezentanþii gãrzii vechi. Au trecut biniºor peste borna celor 30 de ani dar încã mai pot! Sunt buni pentru ei înºiºi, sunt buni pentru echipã ºi pentru cei care abia ºi-au încãlþat prima pereche de ghete. Javier Zanetti, Alessandro Nesta, Michael Ballack, Clarence Seedorf, Marcos Senna, Ryan Giggs, Francesco Totti, Robert Ilyes, Adrian Iencsi, Ionel Dãnciulescu, Adailton sunt toþi trecuþi de 35 de ani ºi încã evolueazã la cel mai înalt nivel,fiind decisivi în angrenajul echipelor. Cititi mai departe