E vară, e soare. Înţelegem. Forţele oarbe ale mârlănimii atacă pe toate fronturile. Sunt folosite arme grele, ameninţări cu dosare penale, zăbrele, cămăşi albe cu dungi negre, plângeri la Parchet şi multe altele. Ca să nu vă mai fierbem, haideţi să intrăm direct în miezul problemei şi să spunem că pe baroneţul liberal Valentin Haralambiade l-a mâncat din nou undeva avertizându-ne că ne face un braţ de sesizări penale pentru câteva articole mai vechi, în care făceam referire la plângerile pentru hărţuire sexuală trimise la Bucureşti de angajatele APIA Vâlcea, instituţie pe care până nu demult acest personaj de tristă amintire a condus-o.
Ca să-l liniştim, dar mai ales ca să-l scăpăm de grija drumurilor la Parchet, am decis să începem publicarea scrisorilor cu pricina. Nu de alta, dar acum alegerile s-au încheiat şi avem destul timp şi spaţiu pe care să i le dedicăm. Aşadar, vă propunem să continuăm serialul „Hari” chiar cu plângerea adresată de Gabriela Cerbu (cea despre care se zvonea că i-ar fi amantă) directorului APIA Bucureşti. Scuzaţi-i exprimarea nu tocmai coerentă, încercaţi să o urmăriţi, să o înţelegeţi, dar mai ales să vă faceţi o imagine despre un om care s-a simţit nedreptăţit atunci când am încercat să arătăm adevărata sa faţă.
Domnule Director,
Subsemnata Cerbu Gabriela – Consilier Asistent în cadrul SECAMP – APIA, Centrul Judeţean Vâlcea, vă aduc la cunoştinţă următoarele probleme avute cu domnul Valentin Haralambiade, directorul acestei agenţii.
Încep prin a vă informa că m-am angajat pe 2 mai 2006. Pentru început, lucrurile au decurs normal, reuşisem să mă angajez, eram respectată, apreciată pentru munca depusă, pentru ca, la numai două luni, lucrurile să ia o altă întorsătură.
Într-o dimineaţă, pe un ton destul de dur, am fost întrebată de domnul director – „Cum te-ai gândit să-mi înscenezi un viol?”. Am rămas stupefiată întrucât nu mă gândisem vreodată la aşa ceva şi nu mai întâmpinasem probleme de genul acesta în instituţiile în care mai lucrasem. Cu toate că am încercat să-l conving că nimic nu este adevărat, cuvintele dure au continuat la adresa mea, aşa că am început să plâng. Pentru a acoperi faptul că ceva se întâmplase, a convocat de urgenţă şedinţa cu toţi şefii de serviciu cărora le-a cerut să aibă mai multă grijă cu oamenii din subordine, pe motiv că aceştia s-ar ocupa numai cu bârfa, iar soţia dânsului primeşte telefoane cum că eu, Gabriela Cerbu, i-aş fi amantă. Trebuie să recunosc că acest lucru mi-a făcut şi mai mult rău, întrucât a trebuit să înghit şi să încerc să merg mai departe.
Au urmat două săptămâni de coşmar, cu vorbe dure. Nimic din ceea ce făceam nu era bine, etc. După acest timp, lucrurile păreau să se calmeze, dânsul spunându-mi că mă crede, aşa că am încercat să merg mai departe. Trebuie să vă mai comunic faptul că, după cele două săptămâni, domnul Haralambiade s-a autoinvitat practic la mine acasă (casa părinţilor, comuna Şirineasa) şi, sub pretextul de a-l ajuta pe tatăl meu să-şi achiziţioneze un tractor prin Direcţia Agricolă, dumnealui „testa terenul”, şi anume dacă părinţii mei aflaseră de incidentul avut. Eu nu le spusesem întrucât nu doream să-i îngrijorez. Tatăl meu a refuzat oferta, noi fiind oameni cu venituri mici, simpli şi modeşti.
Profitând de diverse ocazii, zile de naştere, zi de nume, şi mai ales de naivitatea mea (întrucât nu mai trecusem prin situaţii similare), mi s-au făcut cadou mici atenţii.
Între timp, eram sunată de domnul Haralambiade, normal, în orele de program, dar mai ales după program şi, sub diferite pretexte de lucru, eram chemată la restaurante – „acolo nu sunt ascultate telefoanele”, nu e serviciu, etc.. Nelipsite erau mai ales deplasările la APIA Bucureşti, de unde de multe ori ajungeam acasă şi la orele 21.00 – 22.00 şi asta pentru că nu dorea să ducă nimic din corespondenţă (la vremea aceea nu aveam contract cu poşta militară), motivând că nu are timp pentru aşa ceva şi prin urmare trebuia să merg. Nu accepta nici un refuz dacă îi spuneam că nu pot să merg. Mai mult, ieşea din birou, imediat eram sunată şi mi se transmitea „nu spune cu cine vorbeşti”, după care eram acuzată că îmi bat joc de dumnealui, că nu-mi dau interesul pentru agenţie, etc. Nefiind obişnuită cu asemenea caracter, am ajuns să am crize de inimă. În momentul de faţă iau medicamente, iar ceea ce-i şi mai grav este că nimeni nu are voie să stea de vorbă cu mine. Îmi era rău şi nimeni nu a venit să întrebe ce am, într-un târziu domnul Olaru (Şef Serviciu Măsuri de piaţă) a trimis pe cineva să fiu dusă la spital. Se trăieşte într-o adevărată teroare, nimeni nu ridică capul, fie că are sau nu dreptate.
Revenind la 2006, de foarte multe ori domnul Director mă acuza că sunt amanta mai multor persoane influente din Rm. Vâlcea (azi amanta lui Sofianu – urmau două săptămâni de teroare la serviciu, într-o altă zi aveam alţi amanţi – alte săptămâni şi tot aşa). Între timp în presa locală au apărut o serie de articole de scandal la adresa dumnealui de care, cum era de aşteptat, tot eu am fost acuzată, deşi nu am şi nu am avut vreun amestec.
Pentru prima oară mi s-a cerut demisia (cu ameninţarea de a mă distruge), lucru pe care l-am şi făcut, însă la insistenţele domnului Haralambiade, m-am întors, fără aş şti însă ce urmează.
În altă ordine de idei, mi-a relatat faptul că într-o zi, doamna Mihalcea Alina – referent principal APIA, ar fi amanta lui, motiv pentru care a organizat o deplasare la Viena. Răspunsul meu a fost iniţial „Nu”, dar la fel ca şi în alte dăţi au început reproşurile. Ce am înţeles eu din toate acestea, că ar fi vorba de a petrece câteva zile cu Alina şi bineînţeles eu trebuia să acopăr acest lucru. Trebuie să vă mai spun că, între noi două, domnul Haralambiade crease un conflict printr-o strategie (mie spunându-mi: „uite ce a zis Alina despre tine” şi ei altceva ce aş fi spus eu), astfel încât noi să nu discutăm.
Ajunşi acolo (întrucât era şi şoferul dânsului, Antonie Gheorghe), lucrurile au stat altfel. Nu cu Alina avea treabă domnul Haralambiade, ci cu mine. Cei doi erau obligaţi să plece să se plimbe pentru a putea rămâne doar în compania mea.
Refuzul meu categoric de a avea o relaţie cu dumnealui, l-a înfuriat şi mai tare. Trebuie să recunosc că acele zile au fost cel mai mare chin psihic prin care a trebuit să trec, faptul că am plecat mai mult obligată nu-mi justifică prezenţa acolo. De asemenea, atunci am făcut cea mai mare greşeală (simpla prezenţă, nimic altceva) pentru că oricum lucrurile nu s-au calmat.
O dată întorşi în ţară, cum era de aşteptat, aşa cum făcea întotdeauna când nu-i convenea ceva, am fost mutată la un alt serviciu, urmată de un alt stres psihic.
Chiar înainte de a mă angaja la APIA, ca orice om, aveam un prieten – Ionuţ Stamate, pe care îl cunoştea şi domnul Haralambiade.
După întoarcerea de la Viena, un tânăr a mers la biroul unde acesta lucra şi făcând scandal, înjurând angajatele, a cerut numărul de telefon al prietenului meu. Atunci au început ameninţările nu numai la adresa mea, cât mai ales la adresa lui Ionuţ (se suna pe număr ascuns şi printre altele ameninţări „las-o pe Gabi în pace pentru că ea are alte priorităţi în agenţie, altfel te nenorocesc”). Deşi nu aveam vreo certitudine că ar avea vreun amestec domnul Haralambiade, îl bănuiam…
Trebuie să vă spun că, văzând adevăratele intenţii ale dânsului, i-am înapoiat tot ce primisem, moment în care mi se spune: „Te culci cu mine sau pleci de la APIA!?”. Am ales să plec, dându-mi demisia (înregistrată la secretariat cu nr. 26/04.01.2007), tremurând şi plângând. Mai mult, domnul Haralambiade îşi duce mai departe ameninţările de a mă distruge spunând că eu nu voi mai avea şanse să mă angajez nicăieri în ţară sau străinătate, chiar de îşi va cheltui toată averea. Printre alte ameninţări, domnul Haralambiade îmi spune „ai văzut ce repede am făcut rost de numărul de telefon al lui Ionuţ… şi pe ăla ţi-l bag eu în spital”. Ţipând şi urlând la mine, am plecat din Agenţie.
Al doilea mod prin care am aflat că dumnealui ar fi fost cel care a pus în practică ameninţările la adresa lui Ionuţ a fost atunci când, în presă, o persoană necunoscută afirmă că trebuia să primească o sumă de bani pentru ca Ionuţ să fie bătut dar nu a primit decât un sfert din sumă, aşa că totul a rămas în stadiul de ameninţare.
Înainte de a mă angaja la APIA, am lucrat ca secretară la sediul PNL Vâlcea, unde îl aveam drept şef pe domnul Emilian Frâncu – deputat, căruia poate şi în speranţa de a putea să mă întorc ca angajată a dânsului, i-am povestit totul. Dumnealui a luat legătura cu domnul Haralambiade şi, sub promisiunea dânsului că lucrurile se vor linişti, am fost rugată să mă întorc la APIA. Pentru zilele în care am lipsit, a trebuit să solicit concediu de odihnă.
Între timp, domnul Haralambiade a început să se laude cunoştinţelor comune mie şi lui Ionuţ că „m-a avut şi nu mai scăpa de mine, motiv pentru care a trebuit să mă dea afară”. Aşa că am ajuns şi în situaţia de a mă despărţi de Ionuţ. M-am întors la serviciu, multă vreme domnul Haralambiade nu a ştiut de despărţirea mea. Motiv pentru care au început iarăşi acuzaţiile cum că eu şi Ionuţ îi ascultăm convorbirile. Ba mai apare din nou Sofianu, care ar fi complice.
O dată ajunsă aici, am încercat ca în 2007 să nu mai fac aceleaşi greşeli, bineînţeles că aceasta a atras doar ură la adresa mea. Trebuie să vă mai spun că venea într-o oarecare stare de ebrietate la serviciu pentru că doar atunci mai avea curajul de a face propuneri. Astfel, într-o zi, sunt chemată la birou (lucram la resurse umane – am trecut cam prin toate serviciile APIA, pentru că obişnuia să mă mute des când nu-i convenea) . În mod normal, mi-am luat şi foile de prezenţă, pentru că trebuiau semnate. Se afla în acea zi într-o asemenea stare. Zâmbind, îmi spune „dar eu am încredere în tine, uite cum semnez, nici nu mă uit”. L-am rugat să se uite bine pe ce semnează, pentru că nu doream să fiu apoi acuzată că cine ştie ce am făcut de capul meu. După ce actele au fost semnate, domnul Director scoate din sertarul biroului o pereche de cercei, pe care i-am refuzat din start, numai că-mi spune „nu sunt pentru tine, vreau doar o părere”. I-am răspuns spunând că sunt frumoşi, dar dânsul revine spunând „sunt pentru tine”. Am refuzat categoric, numai că mai scoate şi un parfum, caz în care am procedat la fel invitându-l să şi le pună în sertar pentru că va mai intra cineva în birou şi se va face de râs. I-am spus că nu mă mai ating de aşa ceva. Totodată, i-am spus prieteneşte să renunţe la băutură sau cel puţin să nu mai vină la serviciu când se află în asemenea stare. Dar ce folos, pentru că mai târziu tot eu am fost cea acuzată ca fiind cea cu articolele din presă.
Mai mult, pentru a acoperi o parte din ceea ce se spunea despre dumnealui, am fost trimisă la Bucureşti, împreună cu dânsul, pe motiv de serviciu. Văzând că acele mici cadouri nu au rezolvat nimic, stabileşte şi o întâlnire cu domnul director general Sterghiu, căruia îi relatează faptul că, dorind să distragă atenţia de la atâtea articole şi reclamaţii, de care se săturase, ar fi pus presa pe o pistă falsă, spunând că ar fi avut o relaţie cu mine… În cele din urmă, mi s-a propus să accept funcţia de şef al Serviciului Financiar Contabil şi să şterg totul cu buretele. Întrucât nu am o pregătire intensă în acest domeniu (plus că nici aici nu ştiam la ce să mă mai aştept), am refuzat. Din nou nu a convenit atitudinea mea, iar povestea s-a lăsat cu ameninţări. Au urmat numeroase zile în care mi s-a cerut demisia, am fost sunată în timp ce mă aflam cu părinţii la ţară şi, sub alte ameninţări, mi s-a cerut încă o dată demisia. Am refuzat să mai răspund la telefon (după 10-15 apeluri în continuu), la unul dintre ele a răspuns mama, care la rândul ei, ca şi mine, a fost făcută „golancă”. Am fost făcuţi „neam de golani” şi ne-a ameninţat că „ne aranjează”.
Totodată, am primit numeroase telefoane în care eram înjurată şi jignită. În momentul de faţă, şi pentru a nu ştiu câta oară, intervine în viaţa mea personală. Viitorul meu socru, domnul Dinu Ion primeşte telefoane cu număr privat şi i se spune că aş avea o relaţie cu fostul prieten şi prin urmare cel actual ar trebui să ştie acest lucru. Printre altele, sunt anunţaţi că aş avea o problemă şi cu directorul, că soţia dânsului va veni să-mi facă scandal… şi multe altele. A doua zi, mi s-a cerut din nou demisia, domnul Director întinzându-mi o coală albă şi ameninţându-mă cu comisia de disciplină şi Parchetul. Din nou am refuzat şi din nou socrul meu a fost sunat de aceeaşi fată care îi recomandă că mai bine să îmi dau demisia. Nu ştiu cum a făcut rost de numărul socrului meu din moment ce nici eu nu-l aveam.
Prin urmare (motivul demisiei) în 2006, întrucât domnul Director era plecat, aveam de trimis la APIA Bucureşti urgent componenţa comisiei de inventariere. L-am sunat, mi-a comunicat telefonic componenţa comisiei… Popescu Dumitra – consilier superior şi Mihalcea Alina – referent principal pot confirma cele spuse de mine. Totodată, a trecut un an de la acest incident. Inventarierea s-a făcut, a fost trimisă la Bucureşti, iar instituţia nu a fost prejudiciată cu nimic. Mi se pare absurd să afirme că nu ştie despre aceste lucruri. Toate acestea reprezintă un mijloc de şantaj la adresa mea.
Începând cu 1 noiembrie 2007, la solicitarea domnului Director, am introdus bonuri valorice în aplicaţie (la cererea dânsului, au fost emise parolele). În acelaşi timp (15 noiembrie), sunt rugată să preiau şi bovinele autorizate, iar din 28 ianuarie 2008 şi neutralizarea deşeurilor de origine animală (HG 1211), toate fără a exista un cadru legal (decizie, notă de serviciu). Văzând că obişnuieşte să nu mai recunoască, am cerut prin referatul 738/11.02.2008 o notă de serviciu, motiv pentru care am fost luată în râs. Mi s-a transmis că dânsul va fi mult timp director şi toate astea de faţă cu domnul Olaru Valeriu şi secretara Joiţa Rodica. Tot secretara a fost de faţă când mi-a cerut demisia…
Prin aceasta închei acest memoriu, iar dacă voi fi găsită vinovată vă rog să fiu sancţionată şi, în speranţa că într-un fel sau altul lucrurile se vor rezolva, vă mulţumesc pentru atenţia acordată.
14.02.2008
Domnului Director al APIA Bucureşti