Mulţi au fost, puţini au rămas. Este vorba despre parlamentarii vâlceni, care în 2004 le promiteau celor care i-au ales că timp de patru ani se vor bate pentru ei în Senat şi Camera Deputaţilor. Pentru cine are carenţe în ceea ce priveşte politica locală, reamintesc faptul că Vâlcea ar trebui să beneficieze de serviciile a 9 parlamentari. Din nefericire, s-a cam ales praful de promisiuni şi speranţe. Parlamentarii, în marea lor majoritate şi-au văzut de propriul interes şi de făcut bani iar cetăţenii au realizat, încă o dată, cât de uşor este să iei ţeapă cu politicienii. Pentru cei care nu credeau că pe faţa pământului pot apărea parlamentari vâlceni mai slabi decât cei din perioada 2000-2004, realitatea a demonstrat că nimic nu este imposibil.

Cu ce-ar fi mai presus, spre exemplu, Rovana Plumb faţă de Şerban Brădişteanu? Sau Dumitru Becşenescu faţă de Anton Miţaru? Şi exemplele pot continua, aproape la nesfârşit. Era şi normal să avem de-a face cu o generaţie de parlamentari cu handicap, dacă ne gândim la modul cum ajung să se întocmească listele partidelor pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Păi hai să ne gândim numai la PSD, care a avut cel puţin două personaje paraşutate de Iliescu şi Năstase. Aşa cum aţi ghicit, este vorba de fostul mare mahăr cu grade, Mihail Popescu şi despre Rovana Plumb, cunoscută ca o pupilă a lui Bombonel, cel care a ajuns acum să vorbească despre găinile sale la emisiunile mondene ale Antenei 2. Despre ambii paraşutaţi s-au tot scris fel de fel de chestii dubioase: credite nerambursabile luate de la Bancorex, contracte dubioase pentru Armată şi alte asemenea chestii mirosind mai mult sau mai puţin a DNA.

Celor doi li s-a adăugat una bucată Dumitru Becşnescu, ajuns ulterior deputat prin grija lui Dan Voiculescu, uns bine la buzunar, via Uniunea PSD+PUR. Cât de performanţi au fost cei trei până în acest moment, se vede cu ochiul liber, în numărul mare de legi care le poartă numele. Cât îl priveşte pe ultimul mohican, Aurel Vlădoiu, singurul parlamentar PSD înfipt pe listă de vâlceni, lucrurile sunt destul de triste. Acesta are în această perioadă probleme cu o televiziune de apartament, dar bine sponsorizată de un om de afaceri care are pe cap o grămadă de belele cu justiţia şi care caută niscaiva victime colaterale. În ceea ce priveşte lucrurile pe care le-a făcut pentru vâlceni, despre Aurel Vlădoiu nu am decât atât de spus: omul ăsta a făcut atât de multe interpelări încât probabil nici el nu mai ştie cărui ministru să mai trimită hărtiuţe legate de problemele din agricultură, despre căminele culturale din comunele vâlcene conduse de primari pesedişti sau despre mai ştim noi ce patru probleme importante din judeţ.

Cât despre finalitatea interpelărilor, ne abţinem. Inevitabil, ajungem la deputatul liberal Emilian Frâncu şi senatorul democrat Dorel Jurcan. Cei doi au în mod evident o problemă. Deşi au fost o bună bucată de vreme în aceeaşi barcă, nu au reuşit să se înţeleagă niciodată. Nici între ei, nici cu electoratul. În timp ce Frâncu primeşte pixuri şi Constituţii în cap de la fostul său coleg Boureanu, Jurcan dă senzaţia că munceşte pe coate în Senat. Un lucru este clar: dacă Frâncu vrea să demonstreze că lucrează pentru vâlceni enumerând zecile de miliarde pentru care spune mereu că a făcut lobby să ajungă în judeţ, Jurcan pare să dorească acelaşi lucru, dar numărând miliardele care ajung în conturile pediştilor din teritoriu. Şi unul, şi altul, sunt o apă şi-un pământ. Ce să mai spunem despre fostul liberal Petre Ungureanu, în prezent peledist de frunte, care, sincer să spunem, nu a avut prea mare treabă cu Parlamentul. Omul are cu totul alte preocupări şi sper că nu va mai ajunge vreodată deputat. Am lăsat la urmă PRM, aşa, din jenă pentru cititori.

Păi ce pot spune despre cei doi parlamentari de tristă amintire numiţi Dumitru Dragomir şi Viorel Dumitrescu? Ambii au fost puşi pe lista PRM Vâlcea de către Vadim, probabil într-o ultimă tentativă de umilire a conducerii organizaţiei locale. Ăştia doi nu numai că nu au făcut absolut nimic pentru cei care din inconştienţă i-au ales, dar nici măcar nu prea au trecut prin judeţul Vâlcea.
Cam aşa arată situaţia la ora actuală: belită şi cu umflături. Un lucru este clar, şi anume acela că electoratul se învaţă greu minte iar politicienii niciodată. Cât despre viitorul mandat, nu trag speranţe să se schimb mare lucru. Din ceea ce vedem că mişcă la ora actuală pe scena politică locală, este evident că la vremuri noi, sunt tot ei.
Octavian HERŢA

M-au întrebat mulţi de ce nu răspund printr-un editorial provocărilor unui ins care nu mai departe de acum câteva zile şi-a permis să mă agreseze într-un loc public, pentru simplul motiv că sunt martor într-un proces de calomnie pe care colegul meu Eduard Dulăcioiu i l-a intentat în urmă cu câteva luni. Las la o parte faptul că insul cu pricina a negat că m-a bruscat şi ameninţat; el ştie mai bine că lucrurile stau aşa cum spun eu. Nu vreau să demonstrez nimănui că am dreptate; cei care mă cunosc nu au nevoie decât de cuvântul meu pentru a-şi forma o părere corectă în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Horezu acum mai bine de o săptămână. Textul de faţă nu se constituie într-o replică la ceea ce a scris şi spus zilele trecute insul care m-a agresat cu un tupeu pe care nu îl voi înţelege niciodată.

Nu vreau decât să demonstrez că insul cu pricina, al cărui nume nu-l scriu pentru că nu-mi face nici o plăcere, minte cu neruşinare atunci când spune ori de câte ori are ocazia că eu aş fi făcut anumite lucruri în urmă cu câţiva ani. Mai exact, atât în paginile publicaţiei pe care o conduce, cât şi în cadrul unor emisiuni televizate, insul a spus că eu i-aş fi furat o poză din calculator şi aş fi trimis-o unui cotidian naţional cu care am contract de câţiva ani. De asemenea, el afirmă că pe vremea când eram redactor şef al unui cotidian local aş fi scris două editoriale infame despre măreaţa sa persoană, semnate însă de directorul ziarului la care lucram.

Să încep cu celebra poză. Ei bine, această celebră dovadă a caracterului meu mârşav, nu este altceva decât o fotografie digitală care-l înfăţişa pe fostul primar al Râmnicului, Traian Sabău, vorbind la telefon. Pentru că în urmă cu trei ani şi ceva aveam nevoie de o poză cu primarul, am căutat ceea ce-mi trebuia în arhiva redacţiei în care lucram. Trebuie spus că în arhiva foto digitală a unei redacţii se găsesc zeci sau chiar sute de mii de poze. Nimeni nu mai ştie cu exactitate când a fost făcută fiecare poză, ca să nu mai spun faptul că în arhivele foto ale redacţiilor vâlcene se găsesc fotografii identice, datorită faptului că jurnaliştii obişnuiesc să şi le împrumute. Aşadar, am ales respectiva poză şi am trimis-o la Jurnalul Naţional, alături de ştirea cu Traian Sabău. A doua zi, când a apărut JN în care se regăsea respectiva poză, insul s-a apucat să răspândească minciuna că eu i-aş fi furat poza prin server (!), de parcă eu nu aş fi avut altceva mai bun de făcut. Am stat de vorbă cu el, i-am explicat că nu are dreptate şi am crezut că a înţeles. Acum, după mai bine de 3 ani, îl aud din nou cu aceeaşi placă. Mai mult, aflu că mi-am cerut scuze pentru că i-aş fi furat poza! Minciuni peste minciuni: ca să-mi cer scuze ar fi trebuit mai întâi să comit absurda faptă de care sunt acuzat. Dacă în acest caz este evident că acuzaţiile sunt lansate doar aşa, de dragul scandalului şi al victimizării, eu îi pot dovedi insului că ziarul pe care-l conduce a plagiat materiale ale subsemnatului. Mai exact, dovedesc în această ediţie a publicaţiei ARENA că ziarul său a publicat două materiale, în anul 2004, deşi acestea conţin porţiuni vaste copiate întocmai din articole apărute sub semnătura mea în Jurnalul Naţional. Ori, insul care mă acuză pe mine de fapte pe care nu le-am comis, trebuia ca, în calitatea sa de şef al publicaţiei care a plagiat, să verifice sursele de documentare ale salariaţilor săi.

În ceea ce priveşte a doua acuzaţie absurdă, aceea că aş fi scris două editoriale semnate de directorul ziarului la care lucram în urmă cu câţiva ani, nu pot să spun decât că reprezintă rezultatul unei idei fixe, care s-a înşurubat în capul celui care se dă acum victimă, pentru a abate atenţia opiniei publice de la comportamentul său agresiv. I-am explicat atunci şi îi explic şi acum, pentru ultima oară: semnatarul acelor editoriale nu sunt eu, ci şeful publicaţiei în care au apărut. Orice alt comentariu este inutil. Cu menţiunea că am scris acest text nu neapărat pentru a demonstra ceva, ci pentru a-mi expune un punct de vedere vizavi de minciunile spuse în legătură cu persoana mea de către un ins care nu mai are loc de nimeni în acest oraş, îi spun acestuia doar atât: de-acum încolo voi folosi împotriva sa doar mijloacele legale. În acest sens, îi sfătuiesc pe toţi colegii de breaslă care au avut, au şi vor avea de suferit de pe urma acestui individ, să-l combată aşa cum trebuie. De aceea există tribunal, parchet şi poliţie.  
Octavian HERŢA

Cea mai recentă şedinţă de Consiliu Judeţean ne-a demonstrat tuturor cât de uşor este să faci băşcălie de modul în care trebuie realizată activitatea de administraţie publică. Ceea ce s-a întâmplat la Horezu în urmă cu câteva zile, când timp de mai bine de oră s-a „discutat” despre nişte aşa-zise alocări de fonduri pentru diverse manifestări culturale, a fost o batjocură la adresa tuturor normelor care prevăd modalitatea de desfăşurare a unei şedinţe de Consiliu Judeţean. Conducerea acestei instituţii a amestecat intenţionat o serie de aşa-zise proiecte de hotărâre, tocmai pentru ca nimeni să nu mai înţeleagă nimic.

La grămadă, au fost supuse la vot alocări de fonduri pentru serbări câmpeneşti, pentru grădiniţe şi drumuri. Ideea a fost tocma aceea a promovării unui haos dirijat, a unui nor de fum menit a distrage atenţia consilierilor judeţeni care s-ar fi putut împotrivi cheltuirii aiurea a banului public.
Deşi cu un an-doi în urmă stabiliseră clar ca banii din bugetul judeţului să nu mai fie alocaţi după criterii aiuristice pentru fel de fel de acţiuni culturale, festivaluri pitecantropice şi şuşe folcloristice, conducerea Consiliului Judeţului nu a mai ţinut cont de nici un fel de reguli, propunând alocarea a sute de milioane de lei pentru te miri ce sărbători ale fiilor satului, căpşunului sau cireşului. Nu am avea nimic împotriva unor asemenea manifestări cuturale dacă lucrurile s-ar desfăşura în mod corect. Însă să te apuci să introduci pe ordinea de zi fel de fel de chestiuni care nu au nici o legătură cu realitatea, să bagi sub nasul consilierilor judeţeni nişte propuneri total lipsite de logică, doar pentru că nu ştiu ce partid politic are în nu ştiu care localitate un primar, este deja strigător la cer.
Ca o bomboană pe colivă, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de săptămâna trecută a intrat şi propunerea de alocare a sumei de 100 milioane lei pentru o fundaţie al cărei scop era promovarea folclorului. Dacă nu aş fi ştiut că în spatele acestei fundaţii se află un ins cel puţin dubios, despre care eu am mai scris acum vreo câţiva ani, pe vremea când se ocupa cu organizarea concursurilor de miss, aproape că aş fi crezut în bunele intenţii ale folcloriştilor. Nu am nimic cu acest om, însă toate acţiunile sale au un caracter suspect. Cu riscul de a-i strica afaficurile, nu mă pot stăpâni să nu trag un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de cei care atunci când rămân fără bani, încropesc la repezeală un ONG şi vin cu mâna întinsă la Consiliul Judeţean pentru a pescui nişte bani. Păi asta înseamnă că oricine vrea să facă rost de vreo câteva sute de milione lei, nu are altceva de făcut decât să pună bazele unei fundaţii care, vezi-Doamne, de-abia aşteaptă să organizeze un festival cu doi ţambalagii şi o guristă.
Am înţeles că deşi iniţial s-a opus alocării celor o sută de milioane de lei, Consiliul Judeţean ar fi permis până la urmă ca fundaţia despre care am făcut vorbire mai sus să capete ceea ce-şi dorea atât de mult. În orice caz, felul în care s-au desfăşurat lucrurile în ordinara şedinţă de la sfârşitul săptămânii trecute, ridică serioase semne de întrebare asupra respectării legii în instituţia reprezentativă a judeţului. Rarele luări de poziţie obiective din respectiva şedinţă demonstrează însă că încă mai sunt şanse ca lucrurile să se îndrepte în instituţia condusă de Dumitru Buşe. Atragem pe această cale atenţia tuturor consilierilor judeţeni că este de datoria lor să semnaleze eventualele derapaje de la lege, indiferent că cine le comite. În caz contrar, riscăm cu toţi să ne întoarcem în timp, pe vremea când legea nu era decât o înşiruire de fraze fără nici un sens.
Octavian HERŢA

După votul dat vineri în Consiliul Judeţean, mulţi s-au grăbit să spună că la Vâlcea Alianţa D.A. trăieşte, că extratereştrii au aterizat în biroul lui Buşe iar marmota nu înveleşte ciocolata în staniol. Faptul că democraţii au votat pentru Cristi Buican, deşi ar fi vrut să o facă pentru candidatul PSD, se datorează, din punctul meu de vedere nu unei iubiri ca-n filme pentru liberali, ci unor factori pe care nimeni nu-i va recunoaşte vreodată ca fiind determinanţi. Ca să nu o mai dăm cotită, e de bun simţ să spunem ceea ce alţii nici nu vor să gândească: democraţii au fost pur şi simplu strânşi cu uşa pentru a vota aşa cum (nu) le dictează conştiinţa.

Mai exact, ei au fost şantajaţi la greu iar acest lucru poate fi confirmat, neoficial, de cei mai mulţi dintre cei care mai au curajul să spună lucrurilor pe nume. Mai exact, liberalii le-au pus în vedere oamenilor senatorului Jurcan că în cazul în care nu votează pentru Buican, Mircişoiul va avea de suferit, dat fiind procesul care se judecă la Alba Iulia. Şi cum actualul ministru al Justiţiei e preocupat în primul rând de poliţia politică, este lesne de înţeles că pericolul este unul major. Cu alte cuvinte, pediştii au primit asigurări că în cazul în care sunt copii cuminţi şi votează aşa cum trebuie, Mircişoiul va fi bine-mersi. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Cel care ar fi trebuit să fie candidatul PD la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Samoil Vâlcu, a fost băgat serios pe ţeavă vizavi de nişte aşa-zise afaceri ale acestuia, destul de incompatibile cu funcţia de consilier judeţean dar şi cu cea de preşedinte al Colegiului Farmaciştilor. Aşadar, o serie întreagă de afaficuri, de cacealmale şi aşi în mânecă, vârâte într-o afacere din care democraţii au ieşit cel mai şifonaţi. După ce că li s-au ras toate şansele de a avea un cuvânt de spus în Consiliul Judeţean, ei au mai trebuit să voteze şi cu partidul care i-a scos de la guvernare. De tot râsul, dacă e să ţinem cont de contextul politic de la nivel naţional.

Pe de altă parte, liberalii vâlceni văd această semi-victorie ca pe o reabilitare istorică a ceea ce s-a întâmplat în 2004, când au luat-o la modul cel mai sublim în mână în administraţia locală. Îmi va rămâne în minte galeria de lideri liberali prezentă în sala mare a Consiliului Judeţean, în mijlocul căreia trona Emilian Frâncu. Este clar că oamenii au venit acolo pentru a savura cel mai mare şi poate singurul succes al PNL în administraţia publică judeţeană din ultimii ani. De mult timp nu a mai avut preşedintele PNL Vâlcea atât de mari motive de satisfacţie. A reuşit să-şi umilească toţi adversarii politici, atât pe pesedişti, cât şi pe democraţi. Zâmbetul său, afişat pe toată perioada cât s-a desfăşurat şedinţa, exprima, mai mult decât orice, satisfacţia supremă a umilirii adversarului.

În tot acest timp, un personaj pe care toată lumea părea a-l fi dat uitării, se pregătea să pună bomboana pe colivă. Proaspăt suspendat, peremistul Nicolae Pătru a avut grijă să nu-şi dezmintă talentul actoricesc de vodevil. Imediat după terminarea şedinţei de Consiliu Judeţean în care liberalul Cristi Buican a fost ales cu 21 de voturi pentru şi 12 împotrivă, pe faxul biroului de la etajul III al CJ sosea un document surpriză: o ordonanţă preşedenţială potrvit căreia decizia Curţii de Apel Alba Iulia prin care Nicolae Pătru îşi pierdea practic postul de vicepreşedinte al CJ, era suspendată. Lovitura de teatru a fost de natură a-i indispune la maxim pe liberali, care într-o primă fază nu au crezut că aşa ceva li se poate întâmpla tocmai lor. Una peste alta, nu degeaba se spune că marele Caragiale s-a inspirat din judeţul nostru atunci când a scris „O scrisoare pierdută”. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Vâlcea nu este altceva decât o comedie asezonată, din care nu lipseşte absolut nimic din ceea ce ar fi făcut cu siguranţă deliciul marelui dramaturg. 
Octavian HERŢA

L-am văzut zilele trecute la Etalon pe şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ion Nicolăescu. N-am rezistat prea mult; în câteva minute am schimbat programul. Insul ăsta are o figură de-a dreptul sinistră. Repulsia pe care ţi-o provoacă provine în bună măsură din fiziologia sa iar atunci când deschide gura, senzaţia de respingere este cu atât mai copleşitoare. Este de înţeles de ce acest om şi-a atras antipatia întregii prese locale. Tot ceea ce exprimă fiinţa sa vine de undeva, dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, dar pe care cu toţii încercăm să-l uităm cât mai repede.

Căci da, Nicolăescu este exact ceea ce este: un comunist ajuns la bătrâneţe în fruntea unei instituţii pe care nu ştie cum să o controleze în favoarea sa. Şeful ITM seamănă în multe momente cu o reptilă arhaică, ajunsă nu se ştie cum în fruntea acestei instituţii. Nu ştiu cum rezista biata Jana Zdreală ascultându-l pe acest personaj vorbind despre „câmpul muncii”, despre cât de importantă este activitatea ITM. Eu unul nu pot să privesc această relicvă prelingându-se cu cuvintele sale băloase cu tot pe ecranul televizorului. Locul său este la lada de gunoi a istoriei, alături de ceilalţi comunişti care continuă să ne infecteze existenţa cu prezenţa lor.

Norocul nostru e că în scurt timp vom scăpa de acest domn Nicolăescu, pe care, sincer, nu ştim cum îl suportă Partidul Democrat. Schimbarea sa ar fi trebuit să se producă mai demult, încă din perioada în care toată presa locală a scris săptămâni la rând despre comportamentul bizar al şefului ITM. Din păcate, în România lucrurile se mişcă încă în sens invers curentului general exprimat de opinia publică. Susţinut politic, Ion Nicolăescu s-a agăţat cu disperare de funcţie, ca şi cum existenţa sa ar fi compromisă în absenţa acesteia. Liberalii sunt însă decişi să facă rapid nişte modificări la nivelu anumitor instituţii, cu evidente probleme. În momentul în care Nicolăescu va fi schimbat, nu se va putea vorbi în nici un caz despre o epurare politică, ci pur şi simplu despre o epurare istorică. Liberalii vor face una dintre cele mai bune fapte ale lor în momentul în care ne vor scăpa de figura domnului Nicolăescu. Patria le va fi veşnic recunoscătoare.

Dovadă a caracterului îndoielnic al domnului Ion Nicolăescu stă şi una dintre recentele sale acţiuni distructive. Enervat de criticile unei jurnaliste, individul a încercat să-i însceneze acesteia o mizerie, doar-doar şefului acesteia o va concedia. Insul a fabricat o aşa-zisă reclamaţie pe care, chipurile, jurnalista cu pricina ar fi trimis-o la ITM pentru ca această instituţie să demareze de urgenţă un control asupra modului în care ziarul la care este angajată aceasta, înţelege să respecte legislaţia muncii. Cu alte cuvinte, şeful ITM I-a spus patronului respectivului ziar că ziarista cu pricina a reclamat faptul că acesta practică munca la negru. Norocul colegei noastre a fost că nimeni nu a pus botul la o asemenea mizerie fără precedent. Iată aşadar până unde poate să coboare un om pus pe criterii politice în fruntea unei instituţii. Iată de ce el trebuie cât mai repede înlăturat din funcţie iar în locul său să fie numită o persoană normală, competentă, car să se ocupe mai mult de treburile instituţiei decât de războaie inutile cu presa. Şi slavă Domnului, are cine conduce ITM Vâlcea! Cât despre Ion Nicolăescu, acesta trebuie să se întoarcă la munca sa anonimă, de unde nu mai poate produce atâta rău cât a făcut-o până acum.
Octavian HERŢA

Am purtat recent o discuţie cu Ion Nicolae şi credeam că a înţeles ceva din ea. Pentru cine nu a auzit de Nicolae, trebuie să spun faptul că acesta este liberal, candidat la primărie în 2008, şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Ei bine, Nicolae nu a înţeles nimic din ce i-am spus. Pentru că venise vorba de modul în care a înţeles domnia sa să-şi facă nişte campanie electorală în urmă cu câteva luni de zile, în sediul Poliţiei Rutiere Râmnicu Vâlcea, l-am sfătuit să fie mai atent pe viitor la confuziile pe care le face atunci când se lansează în tot felul de acţiuni la limita legii, a politicii şi administraţiei.

De asemenea, printre altele, l-am sfătuit, dacă tot o face, să ofere pachete mai puţine, dar mai de calitate. Când am spus acest lucru m-am referit la sucurile şi dulciurile de o calitate cel puţin îndoielnică oferite electoratului. În fine. Faptul că Ion Nicolae n-a priceput nimic a fost dovedit şi de ultima sa trăznaie, produsă zilele trecute. Deşi ştia foarte bine că se află la locul de muncă, într-o instituţie publică în care politica este interzisă cu desăvârşire, Ion Nicolae s-a gândit că n-ar fi rău dacă s-ar apuca să-şi facă un pic de campanie electorală în incinta Inspectoratului în Construcţii Vâlcea. Ei bine, omul s-a apucat să explice presei că principalul său obiectiv pentru perioada cât va sta primar al Râmnicului, este acela să scoată calea ferată din oraş.

Mai mult decât atât, Nicolae a spus că vrea să construiască o arteră feroviară subterană, cu tot felul de tuneluri şi alte asemenea minunăţii tehnico-ştiinţifico-fantastice, exact pe actualul traseu al căii ferate, în lungime totală de peste 6 kilometri. Lăsând la o parte faptul că proiectul său este considerat de foarte mulţi specialişti ca fiind unul utopic, pentru mine rămâne un mister modul în care Ion Nicolae înţelege să-şi susţină conferinţele de presă la locul de muncă, pe subiecte pur electorale.
Aşa cum mă aşteptam, domniei sale nu i s-a părut de nici o culoare că ar fi comis vreo gafă discutând despre acest proiect cu ocazia unei conferinţe de presă care s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Câteodată stau şi mă întreb dacă Ion Nicolae face tot felul de gafe fără să vrea sau în modul cel mai intenţionat cu putinţă. Dacă ar fi să mă iau după explicaţiile sale, ar însemna să cred că omul pur şi simplu nu ştie când e cazul şi când nu să-şi facă imagine pentru primărie. Cunoscându-l însă de câţiva ani buni de zile, mă îndoiesc de faptul că domnia sa face toate gafele pe care le face, din prostie. Ceea ce ştiu sigur e că şi domnul Nicolae, la fel ca oricare cetăţean al acestei ţări, trebuie să respecte legile în vigoare.

Nu ştiu cât de mult îl vor costa pe Ion Nicolae greşelile pe care le face în această perioadă, însă este cert că domnia sa nesocoteşte ori de câte ori are ocazia regulile jocului democratic. În plus, pentru orice observator al vieţii politice locale sare în ochi o anumită incosecvenţă al acestei campanii electorale premature a candidatului liberal. După ce l-a atacat dur pe primarul Mircia Gutău în perioada cât acesta a fost la închisoare, Ion Nicolae s-a potolit brusc, invocând o aşa-zisă înţelegere între şeful său, Emilian Frâncu şi primarul Râmnicului. De-abia îşi câştigase o parte din electoratul anti-Gutău, şi aşa destul de subţire, că a şi cedat. Rămâne de văzut cum se vor repercuta toate aceste atitudini asupra imaginii lui Ion Nicolae şi ce va mai rămâne din şansele sale de a ajunge vreodată primar.
Octavian HERŢA

Am avut încă o dată dreptate în ceea ce-l priveşte pe deputatul traseist Petre Ungureanu. Văzându-se deodată şef de trib la PLD Vâlcea, acesta nu mai ştie cum să gestioneze vremelnica-i putere pe care şi-a însuşit-o, deocamdată doar provizoriu. Deşi are o grămadă de probleme legate de modul a înţeles să-şi facă meseria de avocat, Ungureanu nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să se răţoiască la jurnaliştii care vin mai mult de complezenţă la conferinţele de presă ale formaţiunii politice pe care o reprezintă. Dorind în permanenţă să facă pe deşteptul în prezenţa camerelor de luat vederi, parlamentarul nu reuşeşte altceva decât să se facă de râs în faţa celor care îl privesc.

Şi cum insul ăsta trebuia odată şi odată pus la punct, ceea ce trebuia de mult timp să se întâmple, s-a întâmplat. Mai exact, cu ocazia celei mai recente conferinţe de presă a PLD Vâlcea. Plictisiţi de gândul că trebuie să participe din nou la o conferinţă banală a pelediştilor, ziariştii s-au lăsat totuşi convinşi să participe şi la această demonstraţie de aroganţă a domnului Petre Ungureanu. Nu au avut însă timp să se plictisească, întrucât parlamentarul a făcut din nou ceea ce ştie el mai bine, adică să se ia de jurnaliştii care-l mai critică din când în când. După ce în conferinţa precedentă s-a băgat ca musca în lapte în ceea că mă priveşte, acuzându-mă pe nedrept că-i adresez întrebări pe un ton nepotrivit, acum a venit rândul unei colege de la un cotidian local. Plictisită de discursul aberant al unui invitat al domnului Ungureanu, venit tocmai din Păuşeşti-Măglaşi ca să ne povestească nouă cum stau treburile pe la Cotroceni şi Palatul Victoria, colega cu pricina a avut „obrăznicia” să intervină şi să-i adreseze o întrebare de bun simţ acestuia. Atâta i-a trebuit lui Petre Ungureanu, care s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar pune-o la punct pe „obraznică”. Plin de importanţă, parlamentarul cel mai deştept de pe faţa pământului a invitat-o pe colega noastră să-şi facă de lucru dacă nu-i place conferinţa de presă la care participă. Urmarea…

Aproape toţi jurnaliştii s-au ridicat în acelaşi moment în picioare şi au părăsit sala în care se ţinea conferinţa de presă, sub privirile pline de mirare ale lui Petre Ungureanu. Trebuie spus faptul că toată lumea era decisă să facă acest gest încă de la începutul conferinţei de presă, în semn de protest faţă de comportamentul deputatului vizavi de persoana mea, în urmă cu o săptămână. Astfel, peledistul şef al judeţului s-a văzut deodată părăsit de presă, chiar atunci când îi era lumea mai tragă. Sincer, nu ştiu şi nici nu mă prea interesează ce şi cât a înţeles domnia sa din gestul nostru. Pentru buna sa informare, îi comunic faptul că ceea ce s-a întâmplat la conferinţa sa de presă reprezintă o premieră în mass media vâlceană, ceea ce spune multe despre modul în care Petre Ungureanu înţelege să întreţină relaţii civilizate cu presa. Nici un alt politician nu a păţit până acum o umilinţă de acest fel, nimeni nu a primit o asemenea palmă peste caracter. Îl avertizez pe această cale pe deputatul migrator că întâmplarea de vinerea trecută s-ar putea repeta oricând. De fapt, nici nu sunt sigur dacă vreunul dintre jurnaliştii care l-au părăsit la jumătatea conferinţei de presă vor mai avea chef să dea curs invitaţiilor lansate prin SMS la conferinţele de presă ale domnului Ungureanu.
Trebuie spus un lucru foarte important. Gestul nostru de vineri a reprezentat o dovadă că presa este totuşi unită, în pofida concurenţei normale din acest domeniu. De asemenea, acest gest nu a avut în nici un fel conotaţii politice ci doar s-a dorit a fi un semnal de alarmă vizavi de comportamentul agresiv al politicienilor îmbătaţi de prea multă putere. Poate că şi conducerea centrală a PLD ar trebui să fie informată cu privire la relaţiile dintre omul său nr.1 la Vâlcea şi presă. Sunt foarte curios ce părere ar avea domnul Stolojan dacă ar auzi ce se întâmplă pe la conferinţele de presă organizate de Petre Ungureanu. Cine ştie, poate ar găsi pe cineva mai competent să conducă organizaţia Vâlcea a PLD…
Octavian HERŢA

Fără îndoială, debarcarea peremistului Nicolae Pătru din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean reprezintă cel mai important eveniment al acestei săptămâni. După aproape 3 ani de procese, Pătru a pierdut lupta cu prefectul Anuţa Handolescu. În vara anului 2004, imediat după instalarea noii conduceri la Consiliul Judeţean, prefectul de Vâlcea a emis două ordine prin care cei doi vicepreşedinţi ai acestei instituţii, pesedistul Ion Cîlea şi peremistul Nicolae Pătru, erau demişi din funcţii. Cei doi au atacat imediat documentele emise de Prefectură şi aşa a început o serie de procese cu pronunţat iz politic. La baza argumentaţiei prefectului au stat două presupuse incompatibilităţi ale vicepreşedinţilor CJ.

Cei doi au fost acuzaţi că au făcut parte, vremelnic, din Autoritatea Teritorială de Ordine Publice, precum şi din CEDRA, această ultimă structură fiind considerată una economică.
De atunci şi până astăzi, lupta între prefect şi cei doi vicepreşedinţi s-a dus prin intermediul avocaţilor, în sălile de judecată din mai multe judeţe ale ţării. Apeluri, recursuri, strămutări, avocaţi celebri, sute de milioane de lei cheltuite de către cei implicaţi. În tot acest timp, Cîlea şi Pătru şi-au continuat activitatea la Consiliul Judeţean, făcând tot posibilul ca procesele să fie prelungite cât mai mult. Şi în bună măsură, au reuşit, însă cu rezultate diferite. Nu mai departe de acum câteva zile, Ion Cîlea anunţa victorios că a reuşit să învingă Prefectura. În acelaşi timp, la începutul acestei săptămâni, o instanţă din Alba Iulia a emis o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care Nicolae Pătru pierdea fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Aşadar, în acelaşi dosar, chiar dacă în cauze disjunse, dar pe aceeaşi speţă, două instanţe diferite dau soluţii diferite. Cîlea rămâne, Pătru pleacă. O fi bine?
Cine pierde şi cine câştigă din înfrângerea lui Nicolae Pătru? În primul rând, se pare că cei mai câştigaţi vor fi liberalii, mai ales că numele consilierului judeţean PNL, Cristi Buican este cel mai vehiculat în ceea ce priveşte desemnarea înlocuitorului lui Nicolae Pătru. În al doilea rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, are serioase motive de bucurie, scăpând astfel de un adversar incomod, care nu a încetat niciun moment să-i critice activitatea. Este clar că marele perdant al acestei hotărâri judecătoreşti este chiar Nicolae Pătru. De fapt, dacă este să fim drepţi, cel mai mult are de pierdut PRM Vâlcea, care rămâne astfel descoperit. Până acum, chiar dacă nu se puteau lăuda cu cine ştie ce structuri puternice în teritoriu, peremiştii vâlceni măcar puteau conta pe un om de la vârful administraţiei. În acest moment, reprezentarea PRM în administraţie este aproape egală cu zero iar acest fapt nu va rămâne cu siguranţă fără efect la nivelul conducerii centrale a partidului. Va fi interesant de văzut cum va comenta preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor situaţia de la Vâlcea şi felul în care se vor răsfrânge efectele asupra lui Nicolae Pătru şi a întregii organizaţii. Nu în ultimul rând, dintr-un anumit punct de vedere, de pierdut are şi presa vâlceană, care rămâne astfel fără o sursă importantă din administraţie. Dacă Nicolae Pătru are într-adevăr un mare merit, ei bine acela este că a reuşit tot timpul să ofere presei subiecte de interes. Lăsând la o parte subiectele cu iz de can-can, Pătru a reuşit în câteva rânduri să ofere informaţii de interes public, acestea făcând la timpul lor destulă vâlvă şi inflamând destule spirite. Vom vedea ce urmări va avea debarcarea lui Nicolae Pătru din Consiliul Judeţean. Cert este un lucru: evenimentul va schimba mult raportul de forţe din Consiliul Judeţean. Mai exact, vom avea o conducere ce va reflecta perfect coaliţia care conduce în acest moment România: PC-PSD-PNL.
• Octavian HERŢA

Petre Ungureanu reuşeşte să-mi devină mai antipatic pe zi ce trece. N-am înţeles niciodată de ce se umflă aşa de tare în pene omul ăsta, ce-l determină să fie unul dintre cei mai aroganţi politicieni vâlceni. Se poartă ca şi cum ar fi cel puţin buricul pământului şi sincer, chiar nu pricep de ce. Am întâlnit destui oameni politici, cu adevărat capabili, care nu sunt nici pe departe atât de fuduli ca acest din ce în ce mai mic parlamentar vâlcean. Trebuie să recunosc faptul că nu mi-au plăcut niciodată inşii de tipul Petre Ungureanu. Oamenii de acest gen reuşesc să se impună printr-un anume comportament, lipsit de scrupule.

Nu mă voi referi acum, dar promit să o fac în viitorul apropiat, la modalităţile prin care ajung să deţină averi importante, ci strict la atitudinea adoptată în politică. Nu este un secret că Ungureanu se încadrează perfect în galeria traseiştilor politici; nici nu mai ştiu numărul formaţiunilor politice prin care s-a perindat acest om. Tot timpul mi-a dat senzaţia că se foloseşte de partide ca de nişte scări care să-l ajute să urce cât mai sus în cariera politică. Cele mai recente exemple sunt UFD şi PNL. Când a reuşit să-şi negocieze o poziţie importantă în organizaţia lui Emilian Frâncu, prin absorbţia UFD de către PNL, toată lumea se minuna de achiziţia reuşită de liberalii vâlceni. Ungureanu, în calitatea sa de şef al UFD Vâlcea, a devenit instant vicepreşedinte al organizaţiei vâlcene a PNL. Iscusit cum îl ştim, omul a intrat pe listele pentru Parlament ale PNL Vâlcea şi a reuşit în cele din urmă să ajungă deputat. Atât i-a trebuit pentru a începe să-l sape pe cel care l-a adus în zona vizibilă a politicii. Mai exact, pe Emilian Frâncu. Acesta s-a trezit că cel pe care-l ajutase să ajungă deputat dorea acum să-l dea jos din fruntea organizaţiei. Din fericire pentru liberalii vâlceni, alegerile interne care au urmat au demonstrat că Petre Ungureanu nu este în stare să câştige simpatia membrilor de partid, pierzând zgomotos o bătălie care a fost oricum, numai curată nu. Pentru că nu mai avea ce obţine de la PNL, Ungureanu s-a urcat în primul tren care a trecut pe lângă el: partidul prezidenţial creat de Stolojan. Fără prea multe discuţii, Ungureanu şi-a mai trecut o viză pe paşaportul politic şi aşa încărcat şi a devenit preşedinte al PLD Vâlcea. Faptul că nu este o figură prea simpatică este demonstrat şi de absenţa numelor importante din PNL care (nu) l-au urmat în PLD. Cu excepţia lui Sorin Zamfirescu, liberalii vâlceni nu s-au înghesuit să-l urmeze pe Petre Ungureanu. Mai mult decât atât, o parte din noii membri PLD au dat fuga la PNG.
Lăsând la o parte felul în care şi-a construit cariera politică, nu pot să nu remarc relaţia lui Petre Ungureanu cu o parte a presei locale. Deşi nutreşte evidente afinităţi jurnalistice, invocând nu de puţine ori aportul său la naşterea în 1990 a Curierului, Ungureanu nu are habar de modul în care trebuie să se poarte cu ziariştii. Evident, nu mă refer aici la acei jurnalişti (puţini) care îi mai sunt încă prieteni, ci la cei care îndrăznesc să-l critice. Nu mai departe de zilele trecute, în cadrul unei conferinţe de presă a PLD Vâlcea, Petre Ungureanu s-a trezit vorbind de unul singur. Într-un târziu am realizat de ce deputatul s-a luat de mine, invocând, vezi Doamne, tonul necivilizat cu care i-am adresat câteva întrebări: omul era supărat că am criticat în câteva rânduri acţiunile partidului. Cum nu-mi putea reproşa în mod direct acest lucru, a ales o cale mai puţin corectă, căutând pretexte pentru a-şi arăta frustrarea. Nu a reuşit decât să se facă de râs, stârnind indignarea colegilor mei din presă, care au remarcat atitudinea complet aiurea a parlamentarului. Îl atenţionez pe această cale pe domnul Ungureanu că la prima reacţie necivilizată manifestată în cadrul unei conferinţe de presă la adresa unui jurnalist, s-ar putea vedea în situaţia de a lozi de unul singur. Sau, în cel mai bun caz, în faţa camerelor de luat vederi, aşa cum îi place lui…  
• Octavian HERŢA

Orice parlamentar, atunci când vine vorba de alegeri anticipate, îşi pierde simţul umorului şi o lasă mai moale cu declaraţiile politice pe această temă. Cei mai mulţi dintre ei sunt conştienţi că nu vor mai prinde încă un mandat călduţ pe bani mulţi şi mai ales publici. Dacă ţinem cont şi de faptul că pentru a ajunge în Parlament trebuie, de multe ori, să cotizezi serios la conducerea centrală a partidului, ajungem la concluzia că aproape niciun senator sau deputat nu vorbeşte serios atunci când spune că anticipatele reprezintă soluţia pentru rezolvarea unei crize politice.

Pe chestia asta s-a bazat şi Traian Băsescu în cei doi ani şi ceva de mandat, atunci când a înnebunit o ţară întreagă cu problema anticipatelor. El a speculat o slăbiciune majoră a clasei politice româneşti: dezinteresul faţă de interesul general şi preocuparea exclusivă faţă de cel personal.
Păi gândiţi-vă şi dumneavoastră numai la parlamentarii vâlceni. Câţi dintre aceştia se vor mai regăsi, în cazul în care anticipatele ar fi declanşate, în structura viitorului Parlament? Prea puţini. Să luăm cazul deputatului Dumitru Becşenescu, ajuns în Parlament pe listele comune ale Uniunii PSD+PUR. Omul este acum independent, îşi face afacerile mai bine ca înainte însă este foarte puţin posibil să-l mai vedem parlamentar.

Conservatorii cărora le-a tras ţeapă nici nu vor să mai audă de el, poate cu excepţia câtorva oameni din conducerea filialei judeţene a PC, vâlcenii de-abia au auzit de Becşenescu, mai mult din topurile în care se lăfăie milionarii României şi din articolele despre casele sinistraţilor construite de Antares. În rest, Becşnescu nu a făcut nimic pentru cei care l-au ales.
Ce să mai spunem despre parlamentarii peremişti, senatorul Viorel Dumitrescu şi deputatul Dumitru Dragomir… Sincer să fiu, nu ştiu cum a ajuns Dumitrescu pe listele pentru Parlament ale PRM Vâlcea. Omul este cunoscut mai mult ca avocat al tribunului şi mai puţin ca politician. Nu ştiu dacă în ultimii doi ani a trecut de cinci ori prin judeţul Vâlcea şi nu cred că l-am văzut vreodată făcând ceva concret în Senat.

Cât despre Dumitru Dragomir, nu cred că exagerez dacă spun că acesta chiar a fost inexistent pentru vâlceni. Omul a fost prea ocupat cu scandalurile din fotbal ca să se mai aplece şi asupra problemelor vâlcenilor. Despre deputatul Petre Ungureanu, numai de bine. După ce s-a văzut parlamentar liberal, datorită sprijinului nemijlocit al lui Emilian Frâncu, acesta a făcut ceea ce a ştiut el mai bine, respectiv să sape conştiincios în jurul celui care l-a trimis în Camera Deputaţilor. Sunt cunoscute scandalurile legate de preşedinţia PNL Vâlcea iar deznodământul nu mai este nici un secret pentru cineva: Ungureanu a trecut de partea lui Stolojan şi a înfiinţat la Vâlcea o filială a PLD. Cât despre şansele sale de a ajunge parlamentar, mai vorbim. Nici Emilian Frâncu nu poate fi sigur că va mai prinde Parlamentul. Să nu uităm de poziţiile sale cel puţin ciudate adoptate vizavi de Călin Popescu Tăriceanu de-a lungul timpului, care cu siguranţă nu vor fi trecute cu vederea.

În ceea ce-l priveşte pe senatorul Dorel Jurcan, lucrurile stau puţin mai bine. Cât timp în PD Vâlcea lucrurile vor sta aşa cum stau în prezent, Jurcan poate să stea liniştit pentur cel puţin încă un mandat. Deşi conduce o organizaţie mediocră, fără a fi însă scutită de scandaluri dintre cele mai răsunătoare, Dorel Jurcan are suficiente relaţii pentru a-şi vedea de treabă. Marele său avantaj constă tocmai în atitudinea sa relativ pasivă, adaptată realităţilor din partid.

La PSD situaţia este cel puţin complicată. În acest moment, niciunul dintre cei trei parlamentari nu poate fi sigur că va mai prinde un mandat. Dacă ne referim numai la Mihail Popescu şi Rovana Plumb ţi ţinând cont de felul în care au ajuns ei să candideze pe listele PSD Vâlcea, vom înţelege că şansele lor de a mai prinde Parlamentul în cazul unor anticipate sunt dintre cele mai mici. Nici Aurel Vlădoiu nu este scutit de probleme. Totul depinde de toanele conducerii centrale a partidului dar şi de procentele din sondaje ale PSD.
Octavian HERŢA