Tare mi-e teamă că statul o va da din nou în bară atunci când se va decide, în sfârşit, privatizarea SALROM. Toate semnalele de până acum indică faptul că deja anumite structuri sindicale au început negocierile, imorale dacă nu ilegale, cu compania austriacă Salinen, interesată în cumpărarea SALROM. Asta în condiţiile în care AVAS nici măcar nu a dat semne concrete, cel puţin la nivel oficial, că ar vrea să vândă Societatea Naţională a Sării. Din această cauză, am toate motivele să cred că se doreşte menţinerea unei linişti suspecte vizavi de una dintre cele mai importante privatizări din istoria României. Altfel nu văd de ce austriecii ar negocia deja preluarea SALROM, indicând chiar şi sumele pe care doresc să le investească în această industrie extrem de profitabilă: 60 de milioane de euro, cu vreo 40 mai puţini bani decât ar avea nevoie SALROM pentru a fi retehnologizată.

Ca dovadă a siguranţei în mişcări a companiei Salinen Austria este şi estimările privind personalul societăţii româneşti. Surse din cadrul companiei au declarat că din cei 2.500 de salariaţi ar putea rămâne în producţie circa o treime, restul urmând a primi salarii compensatorii de câte 400 milioane lei vechi pentru a-şi face un alt rost în viaţă. Este de înţeles de ce sunt atât de interesaţi austriecii să cumpere sarea românească. Aceasta este recunoscută ca fiind una de foarte bună calitate, spre diferenţă de cea exportată de fostele ţări sovietice, în speţă Ucraina. În plus, potenţialul oferit de această industrie nu este deloc de neglijat, ridicându-se la nu mai puţin de 400 milioane tone. De fapt acesta este cel mai important argument care i-a convins pe cei de la Salinen să-şi concentreze eforturile pentru a convinge autorităţile române să le vândă mai pe nimic SALROM-ul: industria austriacă a sării este cu mult mai mică decât cea a României. Practic, pentru austrieci ţara noastră este din acest punct de vedere o mină de aur alb, care poate produce de acum încolo multe milioane de euro.

În tot acest context, propunerea managerului Oltchim, Constantin Roibu, de înfiinţare a unui consorţiu format din cei mai importanţi patru clienţi autohtoni ai SALROM, care să participe la licitaţia pentru privatizarea societăţii, a picat rău pentru austrieci, dar şi pentru factorii de decizie care cu siguranţă şi-ar fi dorit mai multă linişte la acest capitol. Una peste alta, Roibu şi-a asumat un rol extrem de important, mai ales că societatea pe care o reprezintă este de departe cel mai mare client de sare lichidă al SALROM. Omul ştie foarte bine de ce este vital ca sarea să rămână la un patron român, fie el compus din patru societăţi. În primul rând, cei patru acţionari ar avea tot interesul să rentabilizeze procesul de producţie al sării, întrucât astfel sarea ar fi obţinută mult mai ieftin. În al doilea rând, preţurile ar putea fi controlate mult mai uşor, acestea aflându-se în strictă dependenţă cu producţia acţionarilor principali. Este foarte clar că un patron străin ar umbla în primul rând la preţuri, urcându-le suficient de mult cât să apese enorm pe umerii Oltchim, Uzinelor Sodice Govora sau Upsom Ocna Mureş. În acest fel s-ar crea un dezechilibru care ar afecta întreaga industrie chimică românească, dependentă în mare măsură de Societatea Naţională a Sării.
Rămâne de văzut în ce măsură propunerea lui Constantin Roibu va găsi înţelegere la autorităţile române. Este foarte clar că dacă acestea au cel mai mic interes să apere economia românească de dezechilibrele unei privatizări eşuate, trebuie să se aplece cât se poate de serios asupra acestei propuneri responsabile, care are în vedere întregul spectru industrial. Dacă autorităţile nu vor înţelege nici în al treisprezecelea ceas că privatizare nu înseamnă doar să vinzi unui investitor străin ceea ce ai tu mai de preţ pentru un preţ de nimic şi nişte comisioane grase, ne vom trezi iar că a fost pus la pământ un sector vital al economiei româneşti.
Octavian HERŢA

De ceva vreme, se vorbeşte tot mai insistent despre intrarea pe piaţa media locală a unor nume grele din business-ul de categorie grea din judeţul Vâlcea. Este vorba despre intenţia unor jucători importanţi din economia locală de a pătrunde făţiş pe segmentul media, pe care l-au considerat până în urmă cu ceva vreme profitabil doar în măsura în care era folosit în mod indirect de către aceştia, din postura de clienţi de publicitate sau, de ce nu, din cea de sponsori ai campaniilor electorale. Dacă până acum noţiunea de „mogul de presă” era folosită în media locală doar cu caracter ironic, nefiind încă identificaţi cu precizie patroni de ziare sau televiziuni care să corespundă exact sensului acestei sintagme, se pare că pe viitor lucrurile tind să capete o nouă dimensiune.

În cazul în care semnalele transmise de câţiva oameni de afaceri importanţi în direcţia implicării lor directe în business-ul informaţiei se vor concretiza, vom asista la mutaţii semnificative în peisajul media vâlcean. Este foarte clar că apariţia unor noi canale media, controlate de unii dintre cei mai puternici actori din viaţa economică şi politică a judeţului, va redimensiona toate coordonatele după care funcţionează în prezent presa vâlceană. Mă refer aici, în principal, la intenţia familiei Tudor de a pune pe picioare o televiziune regională şi la cea a lui Nicolae Sofianu de a lansa o publicaţie care se pare că va fi tipărită în circa zece mii de exemplare. În ceea ce priveşte televiziunea familiei Tudor, lucrurile par a fi cât se poate de clare. A fost deja obţinută licenţa de emisie iar echipa de conducere a postului este ca şi formată. În cee ce-l priveşte pe Nicolae Sofianu, acesta a lansat în diverse cercuri informaţia că intenţionează să se implice puternic pe piaţa media, însă până acum nu putem vorbi despre o poziţie oficială a acestuia vizavi de acest aspect.

Aşadar, suntem pe cale să asistăm la naşterea unei concurenţe care va pune serioase probleme actualilor competitori din presa locală. Atât televiziunea familiei Tudor, cât şi ziarul lui Sofianu vor fi lansate pe o piaţă aglomerată, însă din care lipsesc jucătorii mari, cu resurse financiare importante. Vâlcea se deosebeşte într-o oarecare măsură de alte judeţe, unde şi-au făcut loc de mulţi ani, canale media susţinute de trusturile mari de presă. La Vâlcea, patronii de presă sunt în proporţie de aproape 100% foşti sau actuali ziarişti, care cu timpul s-au desprins de publicaţiile care i-au consacrat sau unde au debutat. De cele mai multe ori, tirajele publicaţiilor locale, fie ele cotidiene, bisăptămânale sau cotidiene, nu depăşesc o mie de exemplare, în condiţiile în care numărul titlurilor se apropie de 30, extrem de mult pentru un judeţ ca al nostru. De asemenea, televiziunile locale nu excelează prin audienţe spectaculoase, din grilele acestora lipsind ingrediente fără de care nu poate fi câştigat telespectatorul obişnuit. Atât în presa scrisă, cât şi în cea audio-vizuală s-au făcut investiţii minime, exact atât cât să se poată continua activitatea de pe o zi pe alta.

În aceste condiţii, intrarea pe piaţă a unor jucători atât de importanţi ca familia Tudor şi Nicolae Sofianu, va avea efecte extrem de importante. Zecile de milioane de euro deţinute de aceşti jucători le vor permite să adopte o politică extrem de agresivă, atât în ceea ce priveşte publicitatea, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile în resursele umane. Vor fi băgaţi mulţi bani în producţie, în echipamente, în oameni. Vom asista la o promovare fără precedent atât a televiziunii, cât şi a ziarului, într-un mod agresiv, specific doar celor care îşi permit să cheltuiască mult pentru a-şi pune la pământ cu orice preţ concurenţa. Aceşti oameni de afaceri sunt obişnuiţi să câştige; nu doar o bucăţică, ci absolut tot, până la ultima firimitură. Dacă actualii actori de pe piaţa media nu sunt pregătiţi să facă faţă asaltului, vom asista la adevărate colapsuri financiare şi umane. Pentru cine mai are încă dubii, începând cu această toamnă realitatea va demonstra cine are dreptate şi cine nu. 
Octavian HERŢA

Toată lumea, atunci când nu are altceva mai bun de făcut, vorbeşte despre proiectele finanţate din fonduri europene. Dacă până anul trecut discuţiile pe această temă păreau ceva mai relaxate, după integrarea României în Uniunea Europeană lucrurile au luat-o complet razna. Vrem să facem multe proiecte, vrem să aducem banii europeni aici însă nu prea suntem în stare să facem faţă provocării. Dovadă stă şi numărul mic de proiecte realizate de la începutul acestui an, fapt care a condus la o absorbţie anemică de fonduri. România nu a reuşit decât să atragă un procent extrem de mic de banii alocaţi de Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că încă nu suntem pregătiţi să ne integrăm aşa cum trebuie.

Nici la Vâlcea lucrurile nu stau mai roz. Autorităţile se tot laudă de ani de zile cu nişte proiecte măreţe dar care nici până în ziua de azi nu au fost puse pe picioare. Noi, ziariştii am tot scris despre acele proiecte care au în vedere dezvoltarea staţiunilor vâlcene. Am tot scris despre Olăneşti şi Călimăneşti, despre Govora şi Horezu. Nu s-a mişcat mare lucru şi nu din cauza autorităţilor locale. La nivelul Consiliului Judeţean există o structură plătită masiv din bani publici a cărei menire ar trebui să fie tocmai susţinerea continuă a unor proiecte coerente care să ajute la dezvoltarea localităţilor în care sunt implementate. Nu o dată, presa a scris despre activitatea nu tocmai strălucită a Direcţiei de Integrare Europeană. S-a spus de nenumărate ori că această structură funcţionează la parametri mult inferiori celor ideali, că mulţi dintre salariaţi mimează munca. De asemenea, şefa acestei direcţii a fost criticată în mai multe rânduri pentru atitudinea adoptată, atât în relaţia cu presa, cât şi cu ceilalţi parteneri de dialog. Există primari în acest judeţ care refuză să mai calce pragul Consiliului Judeţean tocmai din cauza şefei de la Integrare. Este vorba de primari de localităţi în care se doreşte implementarea unor proiecte cu finanţare europeană! Ei bine, deşi există semnale din toate direcţiile că activitatea acestei structuri nu este dintre cele mai susţinute, totuşi factorii de decizie par în continuare să nu ia în seamă avertismentele. În tot acest timp, judeţul pierd bani, proiectele trenează iar euroscepticii au din ce în ce mai multe motive să creadă că au dreptate.
Să luăm spre exemplu proiectul expoziţiei internaţionale de la Seaca. Se ştie foarte bine faptul că trebuie organizată o nouă licitaţie şi că lucrările au înaintat până la genunchiul broaştei. Deşi este clar că acolo nu funcţionează ceva cum trebuie, autorităţile nu par să-şi facă prea multe probleme din această cauză. Sau dacă îşi fac, primele reacţii apar doar de ceva vreme.

Auzim cu îngrjorare că şeful Consiliului Judeţean nu este mulţumit de modul în care este abordat proiectul… chiar de către proiectant. Acelaşi şef a mai lansat şi un semnal că ar trebui să fim îngrijoraţi de expansiunea firmelor străine în România. Cu alte cuvinte, că vom avea poiecte şi bani însă de aceste lucruri nu se vor bucura românii, ci firmele străine care nu vor reuşi să găsească posibilităţi de colaborare cu autorităţile. Pe bune acum, dacă noi ne chinuim de doi-trei ani să dăm drumul la un proiect finanţat cu bani europeni, este cumva vina firmelor străine? Dacă la Feţeni, spre exemplu, lucrările executate s-au oprit la un lamentabil 7%, este cumva vina firmelor străine? Nu, este vina noastră că nu ştim să organizăm licitaţii corecte, unde să aibă loc doar competitori serioşi. Ceea ce a făcut Mircia Gutău atunci când a luat în propriile mâini problema gropii de gunoi ecologice de la Feţeni demonstrează că se poate. Cei care s-au obişnuit să stea cu mâinile în sân şi să dea vina pe alţii că lucrurile nu funcţionează ar trebui să tragă un pic cu ochiul la cei care u iniţiativă şi îşi asumă responsabilităţi. Dacă vom aştepta ca proiectele să înceapă de unele singure, nu vom reuşi niciodată să ieşim din situaţia în care ne aflăm. Totuşi e să punem mâna pe muncă şi să facem fiecare ceea ce ne pricepem să facem. 
Octavian HERŢA

Până în acest moment, nici un partid nu a găsit un candidat care să aibă forţa de a-l bate pe Mircia Gutău în campania electorală de anul viitor. Mă refer la un om suficient de puternic încât să se lupte de pe poziţii de egalitate cu actualul primar. Absolut toţi şefii organizaţiilor judeţene de partid au suficient bun simţ încât să recunoască oficial sau nu că deocamdată nu au la îndemână soluţii rezonabile. Mai mult decât atât, principalele partide care pot emite pretenţii la fotoliul de primar al Râmnicului, evident în afară de PD care merge în continuare pe mâna lui Gutău, nu dispun nici măcar de oameni capabili să dea suficiente garanţii că pot ajunge în turul II de scrutin. Adică să obţină 10-12.000 de voturi în primul tur, pentru a mai putea spera la ceva de la electorat.

Atât în PSD, cât şi în PNL, lucrurile sunt încă tulburi, oricât de multe asigurări ar da liderii judeţeni ai celor două partide că strategiile de campanie sunt clare iar candidaţii de neurnit. Cele două recente şedinţe de alegeri de la nivelul organizaţiilor municipale ale PSD şi PNL nu clarifică nici ele foarte mult lucrurile. Dacă în PSD se vorbeşte tot mai insistent despre candidatura omului de afaceri Ion Tudor, proaspăt uns şef la municipiu, în PNL situaţia este cu atât mai complicată cu cât Ion Nicolae pare mai sigur de poziţia sa. Dar să luăm pe rând situaţiile celor două partide politice.

Impunerea la vârful organizaţiei municipale a PSD a omului de afaceri Ion Tudor tranşează într-un anume fel situaţia în ceea ce priveşte alegerile de anul viitor. Ezitările care au însoţit desemnarea lui Ion Matei în cursul anului trecut drept candidat sigur pentru primărie au continuat pe tot parcursul perioadei de timp scurse de atunci şi până în momentul de faţă. Graba cu care conducerea judeţeană a PSD l-a desemnat pe Matei, în condiţiile în care nimeni nu a ştiut vreodată dacă acesta are sau nu vreo şansă să scoată un scor bun în 2008, nu a fost altceva decât un permanent argument pentru presă, adversarii politici şi nu în ultimul rând pentru pesedişti, de a pune sub semnul întrebării oportunitatea acestei candidaturi. S-a spus, nu o dată, că Matei este departe de idealul de candidat pentru primărie. Imaginea sa de om de afaceri prosper, care toată ziua nu face altceva decât să se plimbe cu gipanul de la un depozit de băuturi răcoritoare la altul, atitudinea de multe ori arogantă, potenţialul şantajabil de care se „bucură” sunt tot atâtea cârlige cu care Ion Matei poate fi deraiat de la drumul pe care şi l-a propus. O dată cu alegerea lui Ion Tudor în fruntea organizaţiei municipale se pare că vom avea de-a face cu o schimbare de macaz semnificativă. Probabil că Tudor va fi şi candidatul la primărie al PSD. El va beneficia, cu siguranţă, de un suport material de excepţie în 2008.

Chiar dacă nu va reuşi să ajungă primar, el va avea numai de câştigat din confruntarea electorală. Va deveni mai cunoscut, va acumula o experienţă folositoare în viitor şi, de ce nu, va da un suflu nou PSD-ului. În contextul în care Tudor va fi desemnat drept candidat la primărie, este foarte clar că Ion Matei îşi va căuta un alt partid unde să evolueze. Este posibil ca el să ajungă la Partidul Conservator sau chiar la Partidul Naţional Liberal. Deocamdată aceasta pare doar o ipoteză de lucru, însă datele problemei se pot schimba în orice moment.

Dacă pentru PSD lucrurile par să se clarificat într-o oarecare măsură, nu acelaşi lucru se poate spune despre PNL. Deşi oficial Ion Nicolae şi-a întărit poziţia de candidat cert al partidului, prin câştigarea lejeră a funcţiei de preşedinte al organizaţiei municipale, lucrurile nu stau nici pe departe aşa cum s-ar putea crede. Nicolae mai are de trecut câteva hopuri. Unul dintre ele este un sondaj pe care PNL Vâlcea deja l-a comandat şi ale cărui rezultate sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni. Dacă Nicolae nu va avea măcar 12% în acest sondaj, lucrurile vor lua cu siguranţă o altă întorsătură. Va fi căutat un alt candidat, indiferent dacă acesta face parte din alt partid politic. Emilian Frâncu are suficientă raţiune încât să-şi dea seama că nu ar avea nici un sens să se lanseze într-o misiune kamikaze, cât încă poate căuta o soluţie rezonabilă, în urma căreia PNL să prindă măcar cinci consilieri municipali anul viitor. Nu este exclus ca locul lui Ion Nicolae să fie luat de un pesedist sau chiar de un conservator. Nu este imposibil ca peste două-trei luni, sau chiar mai târziu, Emilian Frâncu să anunţe că Dumitru Buşe va fi candidat al PNL pentru Primăria Râmnicului. Totul depinde însă de ce se va întâmpla cu PC, cu dosarul lui Dan Voiculescu.

Nu este exclus nici ca PNL să meargă pe mâna lui Ion Matei, deşi tinichelele acestuia zornăie a îngrijorare pentru mulţi dintre liberali. Şi în acest caz, multe lucruri depind de evoluţia PC. Dacă Voiculescu va fi găsit vinovat de poliţie politică, PC va fuziona cu PNL. Dacă nu, vor fi luate în calcul alte variante. Deocamdată, la Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău poate sta liniştit. Adversarii săi sunt deocamdată doar imaginari. 
Octavian HERŢA

Toată discuţia asta nesfârşită în legătură cu votul uninominal miroase de la o poştă a ipocrizie fără margini. Pentru majoritatea covârşitoare a politicienilor, tema este OK dacă este folosită doar pentru a aduce un plus de imagine însă doar atât. Dacă vom avea curiozitatea să stăm de vorbă cu câţiva dintre ei, vom constata că aproape niciunul nu-şi doreşte prea tare ca votul uninominal să fie introdus. Explicaţia este foarte simplă: prea puţini dintre politicieni sunt bine văzuţi de electorat. Lucrurile nici nu ar putea sta altfel, dacă stăm bine şi ne gândim. Aleşii sunt în marea lor parte proveniţi din medii dubioase, târăsc după ei trecuturi urât mirositoare iar în prezent nu prea au argumente pentru a-i convinge pe cetăţeni că mai merită să-i reprezinte. 

Chiar şi pentru jurnaliştii cu experienţă, prezenţa multora dintre politicieni în Parlamentul României reprezintă o enigmă. Nimeni nu ştie cu precizie cum au ajuns acolo, pe ce căi, în ce moduri şi de ce. Ca să nu mai vorbim despre faptul că pe mulţi dintre cei care se fac în fiecare zi că muncesc în Legislativ, i-a uitat Dumnezeu prin Senat şi Camera Deputaţilor. Analizând rapid situaţia politică la nivelul judeţului Vâlcea, constatăm cu mâhnire că beneficiem de prea puţine personalităţi şi de prea multe personulităţi. Despre cei mai mulţi dintre cei care se fac astăzi în Vâlcea că prestează activităţi politice, cetăţenii au auzit prea puţin. Iar dacă au auzit, informaţiile nu au fost dintre cele mai pozitive. În România, atunci când se remarcă prin ceva, oamenii politici o fac prin lucruri rele. În Vâlcea, partea proastă e că politicienii nu prea au habar să-şi construiască o imagine corectă. Majoritatea încă nu au înţeles că notorietatea nu se câştigă neapărat prin numărul de articole cumpărate în ziarele locale sau prin minutele de emisie, ci mai mult prin contactul direct cu cei care i-ar putea alege la un moment dat. Stau şi eu de vorbă cu oamenii şi mă minunez de fiecare dată că cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu au auzit numele unor parlamentari vâlceni, deşi aceştia tot freacă menta de vreo 3 ani în numele judeţului nostru. Dacă îl dăm la o parte pe Mitică Dragomir, nu cred că putem aminti măcar numele unui singur parlamentar vâlcean pe care să-l cunoască absolut toţi cetăţenii. Din această cauză, aleşii ar trebui să fie mai atenţi atunci când se laudă cu aşa-zisa notorietate de care se bucură. De cele mai mai multe ori aceasta este relativă şi se poate reduce la câteva sute de mii de oameni. Ori un judeţ numără sute de mii de cetăţenii cu drept de vot. Câţi dintre aceştia ar vota-o pe Rovana Plumb, spre exemplu, dacă aceasta ar candida pe cont propriu pentru Camera Deputaţilor? Sau pe Dumitru Becşenescu? De fapt, întrebarea corectă ar fi: who the fuck is Dumitru Becşenescu?

Aşadar, politicienii ar trebui să se bucure mai cu reţinere atunci când vine vorba despre votul uninominal. Doar 5-10 % dintre ei ar putea fi avantajaţi de acest sistem, iar aici mă refer la aceia care de ani de zile s-au făcut cunoscuţi într-un fel sau altul în rândul electoratului. Nici pentru aceştia lucrurile sunt clare. Uneori, expunerea excesivă poate cauza prejudicii iar unii dintre cei care şi-au făcut o obişnuinţă din a monopoliza talk-show-urile cu mutrele lor, au avut supriza de a constata că ceea ce ei numeau expunere mediatică nu era altceva decât impunere mediatică. După principiul care spune că ce e mult, strică, politicienii ar trebui să înţeleagă că gândirea unui plan propriu de construire a unei imagini utile în planul acumulării de puncte în ceea ce priveşte acceptarea sa reală de către cetăţeni, trebuie să devină o consecinţă a modernizării procesului electoral. Între timp, lumea s-a civilizat, resorturile politice primare nu mai sunt suficiente pentru a convinge iar imaginea este importantă doar în măsura în care este bine exploatată.
Octavian HERŢA

De cele mai multe ori, mafia are legături serioase în mediul de afaceri „vizibil” dar şi în politică. De fapt, mafia cuprinde o serie de indivizi organizaţi pe niveluri de „competenţă”, din toate sferele sociale. Fie că este vorba despre bătăuşii care îţi iau glanda pentru că ai întârziat o zi cu returnarea unui împrumut cu camătă, fie că este vorba despre capii lumei interlope care stabilesc priorităţile, direcţiile de acţiune, sau de ramificaţiile lor la nivelul diverselor instituţii ale statului – Poliţie, Tribunal, mafia este una şi aceeaşi. Este compusă din exact atâţia membri câţi sunt necesari ca treaba să meargă ca pe roate. Nu o dată am văzut cum funcţionează sistemul mafiot: politicieni foarte cunoscuţi au în spatele lor interlopi care-i susţin şi pe care-i susţin.

O dată ajunşi în posturi importante, aceşti politicieni trebuie să-şi plătească într-un fel datoriile. Sunt destule surse care bagă mâna-n foc vizavi de modul în care anumiţi inşi au ajuns pe posturi importante datorită banilor oferiţi de interlopi. Toată lumea ştie cam ce înseamnă o campanie electorală… Arestarea clanului Piele şi mai apoi eliberarea unora dintre membri demonstrează încă o dată că mafia nu înseamnă doar arme şi bâte. Faptul că ulterior instanţa a dispus arestarea preventivă a 5 dintre membrii grupării mafiote nu schimbă cu nimic prima decizie, în urma căreia au fost lăsaţi în libertate nişte indivizi extrem de periculoşi. Înseamnă de multe ori băieţi sau fete frumos îmbrăcaţi, în costume impecabile, care fac orice le stă în putinţă pentru a-şi proteja colegii.

Este suficientă o hotărâre judecătorească strâmbă pentru ca de munca a sute de poliţişti să se aleagă praful. Mulţi s-ar putea întreba cum este posibil aşa ceva. Ei bine, dacă vom arunca un ochi asupra ramificaţiilor pe care membrii clanului Piele le au în lumea politică şi de afaceri vâlceană, vom înţelege mai mult. Infracţiunile de care ei sunt acuzaţi nu ar fi fost posibile dacă alţi oameni nu i-ar fi ajutat să obţină nişte documente, nişte avize, nişte semnături, nişte ştampile. Activitata de cămătărie, de exemplu, nu este posibilă decât dacă beneficiezi de un solid suport legal. Cineva trebuie să-şi gireze din punct de vedere legal actele mafiote. Şi slavă Domnului, ştim cu toţii cât de uşor poate fi cumpărată bunăvoinţa celor care ar trebui să respecte legile în ţara asta! Dacă nu ar exista toate aceste ramificaţii în toate mediile cunoscute sau nu, mafia ar fi doar un simplu cuvânt taman bun pentru construit scenarii de film.

În fapt, asta este adevărata lume interlopă: o amestecătură de golani şi domni la costum, de arme, droguri, discursuri politice şi bani, mulţi bani care se plimbă de colo-colo. Ăsta este liantul celor care îşi dau concursul pentru mafia să fie una dintre cele mai puternice structuri organizaţionale cunoscute. Şi aşa cum este de aşteptat, nimeni nu are cu adevărat interesul să distrugă mafia. Pentru că nu-i aşa, de acolo mănâncă toţi.

Va fi foarte interesant de urmărit acest caz al clanului Piele. El ne arată încă o dată cât de corupt este încă sistemul. Fără să vreau, mă gândesc la ce spunea acum două-trei zile şeful statului, atunci când se referea la magistraţi. Nu sunt nici pe departe un fan al lui Traian Băsescu, însă nu te poţi abţine să nu-i dai dreptate atunci când este cazul. Iar când se referă la justiţia din România, are din plin. De prea multă vreme judecătorii mimează justiţia, împărţind-o aşa cum le vine lor bine. De prea mult vreme faptele grave de corupţie, abuzurile cât Intercontinentalul, sunt protejate de magistraţi. De prea multă vreme cei care au furat România ani în şir sunt lăsaţi se scape iar cei care fură de foame un sac de cartofi sunt găsiţi vinovaţi pentru toate relele din lume. La 17 ani de la Revoluţie vedem cât de bine funcţionează sistemul judiciar în România. Cei care ar trebui să se afle de mult timp după gratii sunt puşi în libertate de judecători inconştienţi, doar pentru că unii dintre potentaţii zilei sunt mână-n mănă cu aceştia. Interesele în toată această poveste sunt atât de mari, încât vom asista la adevărate zbateri disperate ale monstrului. Totul, sub ochii îngăduitori ai justiţiei româneşti.
Octavian HERŢA

Fac pariu cu voi pe cât vreţi că, dacă Nicolae Pătru ar fi fost mătrăşit săptămâna trecută de la Consiliul Judeţean, cum intempestiv au anunţat căţeluşii cu părul creţ ai PNL, primele pagini ale cotidienelor se umpleau din nou cu subiecte grele pentru stomac, ştiţi voi!, violuri, crime, accidente stupide şi alte chestii sinistre care încă se mai vând binişor. De ce am făcut acest scurt intro? Păi, s-o luăm cu începutul. Într-o dimineaţă, săptămâna trecută, ca de obicei, mi-am luat câteva ziare şi m-am retras cu ele la veceu, ca să le utilizez în linişte. Atunci, pe tronul pe care stau până şi regii, în faţa ochilor mi s-au înşirat două treburi, că numai articole documentate nu le pot numi. Într-una dintre chestii, dezinformarea suna cam aşa: „deşi n-a sosit minuta de la Curtea de Apel Alba Iulia, surse din administraţie spun că Nicolae Pătru rămâne suspendat din funcţie”.

Care surse? Care suspendare? Zero documentare! Căţeluşul cu părul ondulat continuă să şocheze anunţând cu scrâşnete de pix şi caractere de 36 că, luni, la Curtea de Apel Alba Iulia „s-a judecat recursul procesului dintre vicele Consiliului Judeţean, Nicolae Pătru şi Prefectură”, dar şi că „instanţa a decis disjungerea cauzelor şi s-a pronunţat doar asupra ordonanţei preşedinţiale obţinută de vicele Pătru la Vâlcea, prin care a fost anulată decizia de punere în aplicare a hotărârii de suspendare a sa din funcţie. Astfel, judecătorii au anulat ordonanţa preşedinţială, ceea ce înseamnă că vicele Pătru rămâne suspendat din funcţie. Pentru contestaţia în anulare solicitată de Nicolae Pătru, instanţa a dispus amânarea şi a acordat un nou termen de judecată pe data de 11 septembrie”. Pe cuvânt de onoare dacă nu am râs şi am plâns! Evident, astfel de veşti te pot răscoli, te pot face să uiţi cu ce treabă ai plecat din sufragerie sau din dormitor, încotro te îndrepţi şi unde ai pus hârtia igienică. Pentru cei care au trăit aceleaşi clipe de coşmar ca şi mine, mi-am propus să elucidez cazul. Aşa că haideţi să ne gândim un pic împreună la efectele minutei nr.3/F/CC/ 25.05.2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, care numai pentru cine nu vrea nu este limpede că subzistă şi în cadrul contestaţiei în anulare. În traducere liberă pentru neiniţiaţi, luni, s-a amânat dosarul, iar pe marginea deciziei de suspendare se va discuta pe data 10 septembrie, având în vedere că ordonanţa preşedenţială îşi menţine efectele până la judecarea finală. Haideţi să tragem o geană la Încheierea din 25 iunie şi să aflăm că de fapt ce face Curtea de Apel este să admită cererea de amânare formulată de contestator, iar „în ce priveşte cererea de suspendare formulată şi solicitarea pentru fixarea cauţiunii, instanţa respinge cererea având în vedere dispoziţiile Încheierii nr.3/F/CC/25.05.2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 856/57/2007, situaţie faţă de care dispune: amână judecarea cauzei la data de 10.09.2007”. Aşadar, Nicole Pătru rămâne vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, chiar dacă unii poate au o problemă cu această situaţie. Să nu uităm că şi Tribunalul Vâlcea a decis suspendarea hotărârii prin care liberalul Cristi Buican a fost ales vicepreşedinte în locul lui Nicolae Pătru. Această hotărâre a fost atacată de Consiliul Judeţean cu recurs, dar şi acest subiect va fi tranşat în instanţă tot în toamnă. Ce m-a mai uimit a fost şi faptul că, într-un alt ziar, câţiva liberali se dovedesc a fi campioni la datul cu părerea pe marginea acestui subiect, deşi nu sunt nici pe departe specialişti în drept, ci mai degrabă în dezinformare. Şi aici se spun câteva aberaţii, cam aceeaşi poveste cu cea pe care tocmai am demontat-o, dar în viaţă am o regulă care-mi interzice să mă cert cu vecinii. Pentru că oricum am făcut lumină şi în acest caz, haideţi acum să medităm mai adânc, să ne încordăm muşchii şi să găsim împreună răspunsuri la întrebări mai grele, cum ar fi, de exemplu: ce ziare îşi ia cu el la veceu Cristi Buican? La care o face constipaţie şi la care îi merge bine?
Victor Stănculescu

În 2008, drumul către primărie nu va fi netezit cu flori pentru Mircia Gutău, dar nici cu spini. Dacă omul îşi va rezolva toate problemele cu justiţia – iar semnalele de până acum sunt pozitive, nimic nu-l va opri să mai câştige un mandat. De făcut, a făcut ceva în oraş; în general, râmnicenii sunt mulţumiţi de prestaţia sa şi probabil vor vota în consecinţă. Chiar dacă Mircia Gutău pare a avea o problemă de imagine, se pare că aceasta se va reflecta destul de anemic în scorul pe care-l va obţine în alegerile locale de anul viitor. Cetăţenii văd lucrurile într-un fel destul de bizar: ce dacă a făcut şi pentru el, bine că a făcut şi pentru oraş. Cu alte cuvinte, mai puţin ne interesează cât şi-a tras omul pentru buzunarul său, important este că ne-a dat şi nouă ceva, o parcare, un asfalt, o măslină.

Nu ştiu dacă actualul primar va câştiga cu un scor de peste 80%, aşa cum proclamă în acest moment mulţi dintre aplaudacii săi de serviciu, tocmiţi cu ziua. Însă sunt dispus să cred că Mircia Gutău va câştiga lejer la anul, întrucât deocamdată nu are nici un fel de contracandidat cu şanse reale de a declanşa un al doilea tur de scrutin. Cred că marea problemă a celorlalte partide politice, în afară de PD, nu este neapărat câştigarea primăriei, cât realizarea unor scoruri care să le permită, o dată, accesul în Consiliul Local şi apoi, dacă se poate, deţinerea unui număr cât mai mare de consilieri în această structură. La cum se prezintă în acest moment situaţia în Râmnicu Vâlcea, este puţin probabil ca Partidul Democrat să poată rata la anul deţinerea majorităţii în Consiliul Local.

Nu numai eu sunt de părere că PD va avea cel puţin 10-12 consilieri locali începând cu vara anului viitor. Dacă Mircia Gutău va câştiga la un scor de peste 70%, lucrurile vor fi cât se poate de clare. Cu un consiliu local fidel, el îşi va putea impune de fiecare dată proiectele de hotărâre, mult mai uşor decât o face de trei ani încoace. Evident, nu este foarte clar cât de pozitivă va fi această situaţie pentru oraş. Derapajele de la lege vor putea fi făcute foarte uşor, întrucât opoziţia practic nu va mai conta.

În acest context, în care Mircia Gutău nu are încă un adversar pe măsură, PNL şi PSD privesc extrem de îngrijorate către localele din 2008. Niciunul dintre aceste două partide nu au candidaţi care să-l poată împiedica pe Gutău. Atât Ion Nicolae cât şi Ion Matei nu au nici carisma, nici puterea de a se lupta de la egal la egal cu actualul primar. Dar lucrurile nu se opresc aici. Deoarece ei au fost mandataţi să-şi reprezinte partidele în lupta electorală printr-o procedură nu foarte clară, care a dat naştere la tot felul de speculaţii, nici nu pot spune cu mâna pe inimă că se bucură de susţinerea tuturor membrilor de partid. Dacă ar fi să dăm crezare sondajelor care-i plasează pe cei doi undeva mult în spatele lui Mircia Gutău, cu procente nesemnificative pe baza cărora nu se pot câştiga prea multe fotolii de consilieri locali, nu putem decât să fim îngrijoraţi pentru soarta PNL şi PSD. Cele două formaţiuni politice riscă să piardă orice şansă de a avea un cuvânt de spus în Consiliul Local.
Îmi este foarte clar că dacă Emilian Frâncu şi Ion Cîlea nu se trezesc rapid din somn, PNL şi PSD vor privi din 2008 şedinţele Consiliului Local, la televizor. Ei vor trebui să facă o analiză extrem de serioasă a şanselor pe care le au de a-l împiedica pe Mircia Gutău şi PD să pună mâna total pe Primăria Râmnicului şi Consiliul Local.

Probabil că ar trebui reanalizate actualele canidaturi, probabil că ar trebui realizate nişte sondaje serioase, care să indice fără nici un fel de menajamente, şansele pe care PNL şi PSD le au în acest moment. Probabil că ar trebui găsiţi nişte oameni care într-adevăr pot sălta partidele la alegeri, oameni cu un trecut nepătat, oameni cu carismă, oameni care să poată reprezenta cu adevărat alternative. Dacă liderii PNL şi PSD nu vor face acest lucru, sunt în stare de pe-acum să pariez că se vor autoexclude din viaţa administrativă a municipiului Râmnicu Vâlcea. 
Octavian HERŢA

de Habarnamdiade

Când pe Hari l-au trădat sănătatea, colesterolul şi sentimentele pentru Găbiţa, l-au băgat de câteva ori în sperieţi, din pricina cirezilor de vite şi a turmelor de oi pe care le înfulecase pe nemestecate, pe porc l-a lovit străluminarea şi a descoperit leacurile băbăteşti şi buruienile strămoşeşti. Din lighioana care mânca la troc ce nimerea, numai să fie mult şi să nu se termine niciodată, se adăpa la jgheab cu crame întregi de vinaţuri şi făcea apologia pântecelui plin de la toate parastasele ţărănisto-ufedisto-liberale, malacul a ajuns un neostoit apostol al curelor de slăbit. Patrupedul s-a făcut erboristul crăpelniţei de băşina porcului, spiţerul fierturii de coaiele popii şi reţetarul borhotului de puţa ciorii.

De aici şi până când era să ne ia benga pe toţi, dar i-a băgat pe mulţi în spital, n-a mai rămas decât un singur pas. A îmbrăcat cămaşa morţii şi s-a închis cu o liotă de şarlatani, ce-şi ziceau terapeuţi. Un pârdalnic vindea praf de tibişir, îndoit cu pişat de aricioaică văduvă, iar altul pretindea că poate dovedi boala de zahăr cu gargară de cuişoare de potcoavă de iapă înţărcată. În acest mare ticălos a avut încredere mult mai tânărul Dragoş, punându-l naş, deşi ştie mai bine ca oricine că hahalera cu înfăţişare umană le-a pus gând rău tuturor subalternelor de douăzeci de ani, colege, nepoate, fine şi străine.    

Pentru pesediştii vâlceni, alegerile de anul viitor vor fi un fel de „scapă cine poate”. Nu mai e nici un secret că partidul nu mai are când să crească până în 2008, în condiţiile în care s-a „depreciat” continuu în ultimii doi ani şi jumătate. Celebrul congres din aprilie 2005 s-a dorit a fi un moment zero al reformei în PSD; în fapt, nu a fost altceva decât începutul sfârşitului pentru această formaţiune politică. Preluarea şefiei de către Mircea Geoană nu a adus acel reviriment mult-aşteptat, acea rupere de trecut care ar fi trebuit să însemne premisa unui PSD reformat, desprins de vechii nomenclaturişti care un deceniu şi jumătate au făcut legea în partid. După o scurtă perioadă în care s-a crezut că PSD va deveni un partid modern, lucrurile s-au înrăutăţit. Au fost luate decizii pripite, au fost făcute compromisuri, au fost înregistrate eşecuri usturătoare. Toate acestea s-au repercutat şi asupra organizaţiilor judeţene.

În PSD Vâlcea luptele interne nu s-au terminat iar indecizia Bucureştiului în momentele cheie a pus conducerea organizaţiei judeţene în posturi jenante. Pentru foarte mulţi pesedişti din judeţ este foarte clar că reprezentarea organizaţiei este cât se poate de slabă, şi numai dacă ne gândim doar la parlamentarii aleşi pe liste în 2004. S-a dovedit încă o dată că paraşutarea unor oameni de la Bucureşti reprezintă o metodă nechibzuită de a conserva în mod cât se poate de egoist anumite personaje dragi unor lideri ai partidului, în funcţii importante. Rovana Plumb şi Mihail Popescu au dovedit că sunt incapabili să reprezinte judeţul iar acest lucru este valabil şi pentru celelalte formaţiuni politice care au în Parlament asemenea paraşutaţi. Nu că cel de-al treilea parlamentar, fostul prefect Aurel Vlădoiu ar fi făcut mare lucru pentru cei care l-au ales, însă măcar acesta mai poate fi văzut din când în când printre vâlceni. La ce a folosit vâlcenilor prezenţa în Camera Deputaţilor a Rovanei Plumb? Domnia sa nu a mai trecut prin Vâlcea de luni de zile însă îşi încasează lunar indemnizaţia de parlamentar.

Încă de pe-acum, printre pesediştii vâlceni e fierbere mare. Deja se discută despre listele cu candidaţi pentru alegerile locale şi generale, deja se fac calcule. Încet-încet, goana după ciolan revine în prim-plan. Oameni din eşaloanele inferioare au început deja să emită pretenţii. Unii nu se mai mulţumescu cu funcţii de consilieri locali şi judeţeni ci speră la fotolii călduţe de parlamentari. Punctul critic va fi însă atins la toamnă, când în PSD Vâlcea vor apărea discuţiile pe marginea listelor. Pentru mulţi dintre membrii PSD Vâlcea, lucrurile sunt însă destul de clare. Se ştie clar că sponsorul principal al partidului va avea un cuvânt greu de spus în alcătuirea listelor. Cel mai probabil, nu se vor mai face greşelile de perspectivă din 2004, când Ion Tudor nu a mai prins Senatul pentru că de la Bucureşti a fost paraşutat Mihail Popescu. Ce-i drept, acum 3 ani pesediştii erau convinşi că vor câştiga alegerile şi îşi vor putea pune fără probleme prefecţi în multe dintre judeţele ţării. Căci acesta era planul pentru Ion Tudor: funcţia de prefect.

Revenind la componenţa listelor, dacă ar fi să dăm crezare celor care spun că jocurile sunt ca şi făcute, realizăm că pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor ale PSD Vâlcea se vor afla doar cei agreaţi de sponsorul principal. Dacă este să ţinem cont şi de faptul că locurile eligibile vor fi doar 1 la Senat şi primele două la Camera Deputaţilor, putem da ca sigură şi configuraţia listelor: locul 1 la Senat – Ion Tudor, locurile 1 şi 2 la Camera Deputaţilor – Ion Cîlea şi Aurel Vlădoiu. Despre ceilalţi candidaţi nici nu mai are rost să discutăm.

Pentru mine, un lucru este foarte clar: PSD nu s-a schimbat prea mult, nici la centru, nici în organizaţii. Am încercat să identific măcar 10 pesedişti vâlceni care ar putea candida pentru anumite funcţii publice cu şanse reale de a fi aleşi. Nu am reuşit. Majoritatea pesediştilor cu nume din judeţul Vâlcea au probleme mari de imagine. Mai toţi au tinichele agăţate de coadă, despre mai toţi presa a scris de multe ori negativ. Unii sunt corupţi, alţii incompetenţi. Unii vin din trecut, neputându-se dezbăra de apucăturile comuniste, alţii se declară tineri şi cu idei progresiste, însă nu demonstrează decât că sunt la fel ca cei pe care-i critică. Nici măcat toţi cei care probabil vor candida pentru Parlament nu sunt departe de cei pomeniţi mai sus. Ei vor reuşi însă, poate, să aducă un plus unui PSD încă bolnav. Pentru ceilalţi însă, socotelile cu partidul se vor fi încheiat deja… Cu alte cuvinte, din PSD scapă cine poate.
Octavian HERŢA