Nu puţini au fost aceia care au fost luaţi prin surprindere de refuzul lui Mircia Gutău de a se reînscrie în Partidul Democrat. Gestul său conţine, pe lângă afirmarea explicită a unei autonomii conferite de popularitatea pe care primarul şi-a câştigat-o în rândul cetăţenilor, şi satisfacţia pe care doar răzbunarea o poate oferi. Declarând că nu se întoarce în PD până când justiţia nu îşi spune ultimul cuvânt în dosarul „Mită la primărie”, Gutău dă o palmă răsunătoare pe obrazul conducerii centrale a partidului. Poate aşa se explică şi anularea vizitei la Râmnicu Vâlcea a preşedintelui Emil Boc. Acesta ar fi trebuit să vină astăzi în municipiul păstorit de Gutău pentru a-i da acestuia binecuvântarea politică. Emoţionanta ceremonie a fost însă contramandată de refuzul primarului de a reveni la matcă.

Întrebarea care se pune este cine pierde şi cine câştigă din acest război al nervilor. Dacă totul va merge bine la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mircia Gutău are toate şansele să câştige alegerile de anul viitor cu un scor zdrobitor. În cazul în care el nu va candida pe lista PD, ci ca independent, se va produce automat o decuplare a imaginii partidului de cea a primarului învingător. Această disociere pare a-şi produce deja efectele, Gutău spunând răspicat că nu este membru al PD şi nici nu va fi până când nu va exista o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Procentele pe care PD le are în judeţul Vâlcea ar putea scădea dramatic, mai ales că se ştie faptul că doar imaginea lui Gutău a făcut ca organizaţia să nu se prăbuşească în preferinţele electoratului.

Pe de altă parte, Mircia Gutău îşi asumă un risc refuzând umbrela politică a PD. Trebuie să spunem faptul că este aproape cert faptul că Emil Boc nu a luat de capul lui decizia de a-l reprimi pe primarul Râmnicului în partid; sunt o serie de elemente care ne-ar îndreptăţi să spunem că Traian Băsescu a avut un cuvânt greu de spus în acest caz, date fiind recentele sale referiri la situaţia de la Râmnicu Vâlcea. Dacă în urmă cu un an de zile Băsescu s-a arătat extrem de rezervat în a face aprecieri vizavi de acest caz, de câteva luni preşedintele statului a făcut declaraţii publice din care reieşea că Mircia Gutău ar fi o victimă a justiţiei. Aşadar, atunci când ne referim la riscul pe care primarul şi-l asumă refuzând reintrarea în PD, poate fi legat tocmai de influenţa lui Traian Băsescu. Cazul Remeş este exemplificator pentru felul în care preşedintele statului înţelege să-şi regleze conturile. Ceea ce s-a întâmplat vara trecută la Râmnicu Vâlcea ar putea face parte din aceeaşi regie prezidenţială, a spânzurării moralizatoare în piaţa publică. S-a spus în mai multe rânduri că prin flagrantul de la Hotel Maria preşedintele nu a urmărit altceva decât să dea un exemplu de corupţie demascată Uniunii Europene. Şi într-o bună măsură, a şi reuşit.

Nu am nici o îndoială că Mircia Gutău va fi sprijinit în continuare de Partidul Democrat, şi invers. A spus-o şi el atunci când a declarat că nu se întoarce în partid. Spusele sale conţin însă şi un mesaj cât se poate de clar pentru democraţi: dacă eu pot să fiu primar şi fără să port insigna partidului, voi nu aveţi nici o şansă fără mine. Şi ca să fim sinceri, Mircia Gutău nu este prea departe de adevăr. Fără el, Partidul Democrat îşi poate lua adio de la Primăria Râmnicului. În plus, ar exista riscul ca PD să nu mai obţină nici jumătate din numărul de consilieri locali pe care i-a câştigat în 2004. Din acest punct de vedere, PD are o soartă nu tocmai fericită. Dacă la nivel naţional este eclipsat total de Traian Băsescu, depinzând în totalitate de imaginea acestuia, la Râmnicu Vâlcea se întâmplă acelaşi fenomen. Nu cred că poate nega cineva faptul că Mircia Gutău face cât toată organizaţia vâlceană la un loc din punct de vedere al imaginii, ba chiar şi ceva pe deasupra, dacă ne uităm la cifrele din sondaje. Iar în acest context, este limpede cine pune condiţiile. 
Octavian HERŢA

Am auzit în ultimele zile o serie de aprecieri legate de asemănările dintre cazul lui Remeş şi cel al edililor Râmnicului. Până la urmă, este normal ca lumea să compare, mai ales că fondul problemei este acelaşi: în ambele situaţii protagoniştii sunt bănuiţi că ar fi cerut şi primit şpagă pentru a înlesni obţinerea unor foloase – cuvenite sau nu, pentru cei care le-au întins capcane. Şi într-un caz, şi în celălalt, a fost pusă la cale o adevărată regie, menită a-i prinde cu mâţa-n sac pe şpăgari. Au fost ascultate telefoanele, au fost organizate întâlniri, s-au filmat aşa-zise operaţiuni de flagrant. Cu părere de rău, trebuie să spun că ori procurorii DNA nu sunt profesionişti, ori ei sunt folosiţi strict pentru a pune în scenă răfuieli politice.

Am motive întemeiate să spun asta, dovadă că Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost achitaţi la Alba Iulia, tocmai pe baza probelor subţiri aduse în instanţă. Probabil la fel se va întâmpla şi cu Decebal Traian Remeş; acesta va fi suficient de inspirat încât să-şi aleagă cei mai buni avocaţi pentru a scoate în evidenţă viciile de procedură din acest caz. Pentru că, orice s-ar zice, DNA nu şi-a făcut bine treaba în cazul Remeş. Dacă se dorea ca flagrantul să fie dus la bun sfârşit, în momentul în care cei doi foşti miniştri se aflau pe terasa din Dorobanţi, procurorii trebuiau să intervină şi să-i aresteze pe amândoi. Remeş primise deja plicul, orice ar fi conţinut acesta, lucrurile puteau fi foarte limpezi acum. Aşa, flagrantul nefiind finalizat, nimeni nu ştie ce conţinea plicul vârât în geanta lui Remeş. Avem doar nişte imagini, nişte convorbiri telefonice, însă nu avem dovada că fostul ministru al Agriculturii a primit cei 15.000 de euro despre care se face vorbire.

Ca un sentiment de mândrie locală, trebuie să remarc un lucru. În cazul flagrantului de la Râmnicu Vâlcea a fost vorba de o mită mai consistentă. Dacă Remeş a fost de acord să se compromită pentru nişte palincă, caltaboş şi vreo 15.000 de euroi, edilii Râmnicului sunt judecaţi pentru că ar fi pretins 50.000 de euro pentru emiterea unui cetificat de urbanism. Din aceştia, se ştie că prin negociere directă s-a ajuns la vreo 40.000 de euroi, din care ar fi fost livraţi 5.000 iar apoi 20.000, aceştia din urmă în toaleta Pensiunii Maria. Aşadar, iată cum un ministru poate fi şpăguit mai ieftin decât un primar sau un viceprimar!

Revenind la fondul problemei, nu pot să nu aduc în discuţie celelalte trăsături caracteristice ale celor două cazuri, Remeş şi Gutău. În ambele situaţii, DNA a avut grijă să facă un tămbălău nemaipomenit. În cazul Remeş trebuia pus la pământ PNL şi implicit, guvernul, în cazul edililor de la Râmnicu Vâlcea trebuia dat un exemplu de corupţie scoasă la iveală, pentru ca Uniunea Europeană să nu mai aibă ce comenta. În ambele cazuri, preşedintele Traian Băsescu a avut un cuvânt de spus. Greu, aş spune. Tămbălăul a presupus, ca mai mereu, prezenţa camerelor de luat vederi, jurnale pline până la refuz cu ştiri legate de evoluţia cazurilor. Aş spune că DNA a fost mereu mai preocupat de cum dă la TV un caz decât de probatoriul administrat. Întotdeauna s-a avut în vedere în primul rând terfelirea imaginii celor implicaţi în presupuse fapte de corupţie decât scoaterea la iveală a adevărului. Dovadă că până acum nu se află în puşcărie niciunul dintre cei implicaţi în cazurile de mare corupţie!

În orice stat civilizat, justiţia are grijă ca înainte de a oferi presei o masă caldă şi consistentă, să-şi fundamenteze cu rigurozitate cazurile. Nimeni nu riscă să distrugă un om din punct de vedere al imaginii dacă nu are în spae un probatoriu beton. În România, se întâmplă exact invers. Omului i se pun cătuşele, este înjurat de opinia publică până la saţietate iar apoi, după o anumită perioadă de timp considerată rezonabilă, este pus în libertate. Din acest punct de vedere, pedepsirea corupţiei în România seamănă cu pescuitul sportiv: peştele, indiferent că este mic sau mare, rechin sau nu, este mai întâi prins şi după aceea aruncat înapoi în apă, după principiul distracţia contează!
Octavian HERŢA

A apărut în viaţa publică într-un mod foarte straniu, aidoma unei fantome răsărite din negura trecutului. Se întâmpla prin 2003, când un personaj mirosind de la o poştă a comunism, devenea într-un mod aparent surprinzător, prefect de Vâlcea. Puţini ar fi pariat la acea vreme că fostul prefect Mircea Perpelea va fi înlocuit cu un ins de o asemenea tristă amintire. Cred că sunt în asentimentul multora atunci când spun că Aurel Vlădoiu a apărut pur şi simplu din neant. Ani de zile, omul a desfăşurat o activitate discretă la Regia Protocolului de Stat, ducându-şi zilele de fost protejat al sistemului comunist, exact acolo unde te aşteptai să-l găseşti: pe lângă vila lui Ceauşescu de la Olăneşti. Nimeni nu i-a văzut poza sau numele prin ziare, decât accidental, cu cine ştie ce ocazie.

Deodată, Aurel Vlădoiu este numit în fruntea judeţului. Puţini ştiau la acea vreme care au fost resorturile care l-au adus pe acest ins în lumina reflectoarelor. Masoneria, din care fostul activist de partid face parte de multă vreme, fără a se remarca însă prin cine ştie ce merite, şi-a atins încă o dată scopul. Unul dintre „fraţi” a fost smuls din întuneric şi redat vieţii publice. Căci aşa s-a întâmplat în toamna anului 2003, când Aurel Vlădoiu a sosit la Râmnicu Vâlcea pentru a se încrunta fioros la toată lumea: un animal preistoric, care a trăit departe de ochii lumii, doar-doar aceasta îi va uita trecutul, a fost smuls din peştera sa şi înfăţişat publicului. Un prădător pentru care meniul vegetarian de la Olăneşti nu mai era de ajuns, s-a întors la civilizaţie pentru a încerca să se impună în forţă semenilor. Şi, într-o oarecare măsură, a reuşit.

Beneficiind de sprijinul masoneriei, compusă în mare parte din oameni puternici, mulţi dintre aceştia foşti nomeclaturişti în regimul comunist, Aurel Vlădoiu a ignorat treptele fireşti ale ierarhiei Partidului Social Democrat. Ca o paranteză, nici până la această oră nu se ştie cu exactitate când a devenit acest personaj membru al PSD; gurile rele spun că el a fost făcut membru chiar înainte de a fi pus prefect, fabricându-i-se în laboratoarele discrete ale masoneriei şi o vechime de câţiva ani pentru a nu avea vreo dificultate atunci când va candida pentru orice funcţie. După o carieră scurtă de prefect, Aurel Vlădoiu se orientează din nou şi se înfige direct pe lista organizaţiei judeţene Vâlcea a PSD pentru Camera Deputaţilor. Acoperit de votul pe listă, Vlădoiu ajunge mare deputat pesedist iar un an mai târziu încearcă prin toate mijloacele să devină preşedinte al organizaţiei judeţene de partid. Cu toate sforile trase de „fraţi”, Vlădoiu repurtează un eşec lamentabil. Printr-un joc de culise ultracunoscut, omul de casă al familiei Ceauşescu se mulţumeşte cu un os mai mic, acela de preşedinte executiv al organizaţiei, adică un premiu de consolare care ar fi trebuit să-i mai satisfacă un pic pofta de putere.
Aurel Vlădoiu are o istorie extrem de interesantă, care într-o zi ar trebui cunoscută publicului vâlcean. A fost de toate la viaţa lui şi mai ales, a reuşit performanţa să facă avere în proporţie de 90% prin intermediul funcţiilor deţinute în slujba statului. Cu o singură excpeţie, reprezentată de perioada în care a fost director al falimentarei Bănci Internaţionale a Religiilor la Drăgăşani.

Timp de 10 ani a fost primar la Băile Olăneşti, cu această ocazie devenind unul dintre apropiaţii familiei Ceauşescu. În diferite ocazii, Vlădoiu a făcut trimitere la acele vremuri, reuşind să o descrie pe Elena Ceauşescu în culori dintre cele mai calde. Dacă te iei după Vlădoiu, Leana nu era nici pe departe o scorpie analfabetă, ci o femeie un pic mai autoritară, dar care altfel avea un suflet bun. De atunci se pare că ca rămas Aurel Vlădoiu cu o slăbiciune pentru femeile autoritare; cred că a simţit mereu nevoia de a fi dominat, protejat şi uneori chiar chinuit de o prezenţă feminină, asimilabilă într-o oarecare măsură unei mame atotputernice. Probabil că acei ani, în care legenda spune că Aurel Vlădoiu obişnuia să spele picioarele nevestei dictatorului, au fost cei mai fericiţi pentru el. Şi tot de atunci par să-i fi rămas obiceiurile actuale, de mic staraboste local, care atunci când îi vine bine urlă la ceilalţi din toţi rărunchii iar când apare un prădător dominant, schelălăie laş, strângându-şi coada între picioare. Dar despre toate acestea, într-un editorial viitor.
Octavian HERŢA

Primarii sunt o specie aparte de politicieni. Priviţi cu atenţie, ei par nişte fătuci care-şi dau ochii peste cap ori de câte ori partidele se bat pentru adeziunile lor preţioase. Cum incestul politic a fost pedepsit printr-o lege care interzice migraţia aleşilor între două mandate, primarii au descoperit noi metode de a fenta principiile morale şi chiar normele legale. În acest sens, ei au beneficiat şi de ajutorul neprecupeţit al liderilor politici care au patentat mereu tehnici la limita legii pentru a-şi fura unora altora aleşii.
Se ştie că de la jumătatea anului trecut nici un ales local, fie că este primar, consilier local sau judeţean, nu mai poate schimba formaţiunea politică pe listele căreia a ajuns acolo unde este, după cum are chef. În cazul în care totuşi o face, sancţiunea aplicabilă este pierderea automată a funcţiei deţinute. Cum politica este o curvă, aleşii au descoperit totuşi că pot eluda legea.

Astfel, un primar care vrea să beneficieze de pe urma unui anumit partid, semnează o adeziune la doctrina acestuia, document care mai trebuie doar datat. Pentru că legea prevede anumite portiţe, adeziunea se semnează cu câteva zile înainte de alegeri. Din această cauză s-a ajuns în situaţia în care mulţi primari sunt revendicaţi de două, trei sau chiar patru partide. Aleşii nu au făcut altceva decât să semneze adeziuni cu nemiluita pentru oricine i-a promis ceva în plus. Numai în judeţul Vâlcea cunosc cel puţin 5 cazuri de primari care au adeziuni semnate la mai multe partide politice.

Aşadar, primarul blând suge la două oi. Sau trei-patru, după caz. Să luăm, spre exemplu, cazul unui ales PSD din judeţul Vâlcea. Acesta nu face altceva decât să se adapteze condiţiilor politice. Banii sunt alocaţi de la nivel central de un guvern liberal iar de la nivel judeţean de unul condus de un conservator. Ce şi-a spus primarul nostru pesedist: dacă stau ca prostul să-l ascult pe nea Cîlea cum îmi vorbeşte despre culturile record la hectar, ajung la sapă de lemn. Şi atunci, decât să nu aibă bani să plătească salariile funcţionarilor, primarul cade la pace cu preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu. Acesta îi promite câte-n lună şi-n stele şi chiar se achită în bună măsură de aceste promisiuni. Încep să vină bani pentru reparaţiile de la biserici, pentru şcoli, pentru drumuri. Totul, pentru o adeziune la PNL. Este important însă să te ai bine şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, care întâmplător sau nu este şi şeful conservatorilor vâlceni. Pentru că la alocarea banilor din bugetul judeţean are un cuvânt greu se spus şi Dumitru Buşe, primarul cu pricina semnează şi o adeziune la Partidul Conservator. Şi uite-aşa, el o duce bine şi are toate şansele să mai câştige încă un mandat. Îi minte pe toţi, le ia banii şi găseşte el o soluţie până la alegeri. Deocamdată nu s-a decis pentru ce partid va candida.

Cam asta se întâmplă cu primarii noştri. Dacă stai de vorbă cu mulţi dintre ei afli că nici nu-i prea interesează din partea cărui partid candidează. Nu dau doi bani pe doctrine iar principiile sunt pentru ei doar poante bune de adormit copiii. Tot ceea ce contează e să mai stea patru ani la primărie, să câştige un salariu imens pentru sărăcia din satul românesc, să mai poată face o combinaţie cu o firmă de construcţii care reabilitează şcoala din localitate. Până la urmă nu e decât o chestiune de supravieţuire, care nu ţine cont de partide, de stânga, dreapta, sau centru. Primarii sunt nişte animale politice care s-au obişnuit să negocieze la sânge cu liderii partidelor politice. Ei au învăţat să mintă aidoma celor cu care negociază pentru fonduri. Căci asta e până la urmă miza vânătorii de primari: cine oferă mai mult, acela are cei mai mulţi aleşi într-un judeţ. Nu mai contează dacă primarul X sau Z este fidel; nu mai contează că el este revendicat de alte câteva partide. Important este ca raportările la Bucueşti să fie cât mai pompoase, pentru că şi liderii de organizaţii judeţene sunt răsplătiţi tot în funcţie de norma la hectar.
Octavian HERŢA

Toată vorbăria asta cu înnoirea clasei politice nu e bună decât de adormit copiii. De unde atâta schimbare când ne-am plictisit cu toţii să vedem aceleaşi feţe pe ecranele televizoarelor şi în paginile ziarelor? Foştii nomenclaturişti, securişti şi comunişti se află în continuare la conducerea ţării iar baronii locali îşi fac de cap în continuare în judeţe. „Foştii” îşi fac loc peste tot: pe listele partidelor politice pentru Parlament, consiliile judeţene şi locale, în fruntea instituţiilor statului, în consiliile de administraţie şi în adunările generale ale societăţilor cu capital de stat. Oriunde ai privi, dai peste ei. Sunt peste tot şi nu au de gând să plece pentru a-i lăsa pe cei mai tineri în locul lor.

Aşa se întâmplă şi în judeţul Vâlcea. Priviţi-i numai pe parlamentari şi vă veţi convinge că nu exagerez deloc. Dacă cineva îmi arată şi mie un senator sau un deputat sub 40 de ani, atunci înseamnă că eu sunt pe lângă subiect şi ar trebui să mă apuc de altă meserie. Ce caută Aurel Vlădoiu în Camera Deputaţilor? Toată viaţa lui nu a ştiut decât să trăiască din banul public, acumulând o avere la care un manager de companie privată doar visează. Singura dată când Vlădoiu a deţinut o funcţie de conducere într-o societate semiprivată a fost atunci când a fost combinat în afacerea şmecherească numită Banca Internaţională a Religiilor. S-a văzut atunci de ce e în stare un fost protejat al regimului comunist când este pus să se ocupe de chestiunile bancare. BIR a fost încă o afacere a unor băieţi deştepţi, de care acum nimeni nu vrea să-şi mai aducă aminte. În rest, Aurel Vlădoiu a fost primar, şef la Regia Protocolului de Stat, prefect şi acum deputat. A ştiut întotdeauna să fie prieten cu cine trebuie pentru a pune mâna pe diverse funcţii. A intrat în masonerie din acelaşi motiv; prietenia lui cu Mugur Isărescu este doar una dintre pârghiile prin care Vlădoiu şi-a atins scopurile. Acum aflăm că deputatul pesedist nu a făcut poliţie politică, de parcă putem să dăm crezare unei liste trimise la CNSAS de preşedintele PSD Vâlcea, bifată la grămadă. Ce caută Mihail Popescu în Senatul României? Având în spate un trecut gri, el a fost totuşi propulsat în 2004 pe listele PSD la Vâlcea. Bănuit că a avut treabă cu reprimarea Revoluţiei, anchetat într-un dosar gros de corupţie, absent aproape total din viaţa publică în ultimii 3 ani, el este totuşi unul dintre politicienii de frunte ai judeţului. La fel şi Rovana Plumb, personaj despre care ziarul nostru a tot scris. Implicată până-n gât în combinaţii dintre cele mai suspecte, ignorând cu bună ştiinţă interesul celor care au trimis-o în Camera Deputaţilor, făcând jocurile murdare în PSD-ul corupt al lui Adrian Năstase, Rovana Plumb nu s-a remarcat prin nimic în Parlament.

Dacă în ţară nu a făcut-o, de ce ar fi reuşit ceva bun în Parlamentul European? Statisticile arată că ea nu s-a implicat în nici un fel în acest for, nefăcând altceva decât să toace banii statului român. Petre Ungureanu. Fost deputat PNL, în prezent PLD. S-a perindat prin mai multe partide politice, căutând în permanenţă, prin fel de fel de şiretlicuri, să ajungă mare şef pe undeva. Dorel Jurcan, senator PD, aflat deja la al doilea mandat în Parlament. Nul din punct de vedere politic, spun mulţi dintre cei care îl cunosc. A reuşit să ducă organizaţia PD Vâlcea la coada clasamentului naţional, neavând măcar decenţa să lase pe altcineva mai capabil în locul său. Dumitru Becşenescu. Politician de carton, provenit din rândul afaceriştilor de mucava ai tranziţiei. A ajuns deputat şi apoi europarlamentar datorită unor contexte politice nepotrivite. S-a remarcat prin uşurinţa cu care negociază cu diversele partide politice, în funcţie de direcţia în care bate vântul. Dumitru Dragomir şi Viorel Dumitrescu – doi parlamentari peremişti, inutili din toate punctele de vedere. Nu au făcut nimic pentru cei care i-au ales însă nu ar recunoaşte în ruptul capului acest lucru. Dragomir, fost barbugiu, fost puşcăriaş, combinagiu de când se ştie el; Dumitrescu nu a avut nici măcar bunul simţ de a-şi publica în mod onest averea pe internet. Emilian Frâncu. L-am lăsat intenţionat la urmă, pentru că este unul dintre puţinii parlamentari, dacă nu chiar singurul, care a făcut ceva pentru acest judeţ. Are o grămadă de defecte, însă măcar a reuşit să compenseze prin efortul de a îndrepta atenţia guvernului şi către Vâlcea. Asta nu înseamnă că nu trebuie şi el să lase locul, mai devreme sau mai târziu, altora mai tineri.   
Octavian HERŢA

Se vorbeşte tot mai insistent despre faptul că adevăraţii contracandidaţi ai lui Mircia Gutău pentru Primăria Râmnicului vor apărea după 1 ianuarie 2008. Toată circoteca de până acum, cu Gigi Matei şi Ion Nicolae nu a fost decât un test făcut de partide, pentru a afla ceea ce poate ştiau deja: că pentru a-l învinge pe Gutău ai nevoie de mai mult decât o gură mare. Am spus în mai multe rânduri că nici Matei şi nici Nicolae nu au forţa de a-i pune probleme reale actualului primar. Poate că cei doi se bucură de oareşce simpatie în partidele din care fac parte, însă electoratul nu este deocamdată pregătit pentru ei. Nici măcar nu cred că cei doi îşi închipuie că ar putea să-l învingă pe Mircia Gutău. Şi sincer, nici nu cred că ar avea cum, în condiţiile în care edilul Râmnicului se bucură de încredere marii majorităţi a râmnicenilor, cu toate păcatele sale.

Din acest punct de vedere, tind să cred că Matei şi Nicolae nu sunt altceva decât nişte iepuri, nişte ţinte false, către care nici măcar Mircia Gutău nu s-a obosit prea tare să lanseze săgeţi. Sunt din ce în ce mai sigur că din partea PNL va candida însuşi preşedintele organizaţiei judeţene, Emilian Frâncu. La fel de sigur sunt că şi PSD îşi va desemna drept candidat un om foarte cunoscut; dacă acela va fi Ion Cîlea sau Ion Tudor, asta rămâne de văzut. Interesant este şi ce se va întâmpla cu Partidul Conservator. Surse din partid dau ca sigură anunţarea candidaturii actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, care este şi lider al organizaţiei judeţene, Dumitru Buşe. În aceste condiţii, lupta pentru Primăria Râmnicului va fi mult mai echilibrată decât până acum.

Faptul că liderii acestor partide vor fi trimişi în prima linie, pentru o înfruntare directă cu Mircia Gutău, spune multe despre criza de valori din partidele reprezentate pe eşicherul politic vâlcean. Este lesne de înţeles că aceste candidaturi sunt în cele din urmă soluţii disperate. Dacă luăm cazul PC, este clar că numai Dumitru Buşe ar putea trage în sus lista de consilieri. Chiar dacă el nu va reuşi să se impună în faţa actualului primar, PC ar putea fi totuşi reprezentat în Consiliul Local în mandatul viitor. Pentru aceasta, conservatorii ar avea nevoie de circa 5.000 de voturi la nivelul municipiului. Lucrurile stau cam la fel şi în cazul celorlalte partide. În joc nu este atât fotoliul de primar, cât reprezentarea în Consiliul Local. Este clar că Emilian Frâncu, Ion Cîlea şi Dumitru Buşe sunt mai cunoscuţi în municipiu decât oricare dintre colegii lor. Un calcul simplu al hârtiei ne arată astfel că ei au cele mai mari şanse să-şi ajute partidele pe care le reprezintă să câştige cele mai multe mandate în Consiliul Local.

Problema este când vor fi anunţate aceste candidaturi. Nu ştiu dacă este o idee tocmai bună amânarea desemnării candidaţilor reali, pentru că există riscul major ca electoratul să nu mai aibă timp să perceapă corect persoanele despre care am vorbit mai sus. În tot acest timp, liderii partidelor resping orice aluzie la posibilele lor candidaturi. Deşi miza este enormă, nimeni nu pare a-şi asuma deocamdată rolul de locomotivă. Nu este nici un secret că toate aceste candidaturi reprezintă adevărate sacrificii pentru partide. Nimeni nu-şi doreşte să fie înfrânt, mai ales când intră în cursă cu un contracandidat foarte bine cotat. Până la urmă însă, liderii celor mai importante partide, cu excepţia PD, vor trebui să înţeleagă că interesul personal contează mai puţin în faţa celui de partid. Nu cred că Emilian Frâncu şi-ar putea sacrifica partidul, în condiţiile în care ştie că el are cele mai mari şanse să-i pună probleme lui Gutău. Sunt convins că liberalul îşi va lăsa orgoliul la o parte şi va intra într-o cursă pe care are mari şanse să o piardă. E va şti însă că această înfrângere va echivala cu o victorie pentru PNL. Acest partid ar putea avea un grup important de consilieri şi implicit, un cuvânt mai greu de spus în viitorul mandat. De aceea, cred că se vor schimba multe lucruri în ceea ce priveşte candidaturile pentru Primăria Râmnicului.
Octavian HERŢA

M-am ferit întotdeauna să încadrez partidele politice din România potrivit doctrinelor afişate de acestea. Şi bine am făcut, pentru că oameni mult mai deştepţi decât mine au constatat că tot efortul acesta ar fi inutil. Unul dintre ei este şi Cristian Pârvulescu, pe care l-am ascultat cu mare plăcere la şcoala politică a Tineretului Naţional Liberal, care s-a desfăşurat zilele trecute la Horezu. „În România nu există ideologii, ci etichete doctrinare puse pe partide, pentru a avea impresia occidentalii că au corespondenţi aici”, spunea Cristian Pârvulescu, spre stupoarea şi chiar indignarea tinerilor liberali. Afirmaţia profesorului de politică a sunat aproape ca o blasfemie în urechile junilor; adicătelea ei au fost înşelaţi atunci când li s-a spus că Partidul Naţional Liberal este o formaţiune politică istorică, a cărui doctrină nu poate fi pusă la îndoială? Evident, adevărul este undeva la mijloc.

Fără doar şi poate, PNL are o doctrină. Pârvulescu voia doar să spună că acest partid, ca şi toate celelalte de pe scena politică românească, s-au abătut de ani de zile de la principiile teoretice.
De ani buni observăm că nu mai contează decât pentru nostalgici principiile doctrinare. Liderii partidelor s-au obişnuit să gândească pragmatic: trebuie obţinute cât mai multe voturi, atât de multe încât să poată oferi partidelor şansa de a putea negocia de pe poziţii cât mai bune cu celelalte în vederea formării guvernului. Nici măcar nu mai este atât de importantă cucerirea unei majorităţi pentru a forma de unul singur guvernul; o politică de negociere bine pusă la punct îţi poate aduce avantaje similare. Din această cauză sunt atât de la modă alde Hrebenciuc şi Olteanu. Ei nu fac altceva decât să pună în practică abolirea cu bună ştiinţă a principiilor doctrinare. Nesocotind învăţăturile Brătienilor, liberalii au înţeles că nu pot supravieţui la putere decât printr-o permanentă negociere cu celelalte forţe politice. De departe, aşi la acest capitol sunt conservatorii, care timp de două mandate, şi-au asigurat locuri călduţe de miniştri şi secretari de stat. Pentru Dan Voiculescu nu a contat niciodată cu cine merge la braţ; pentru el a contat doar ca partidul său să deţină puterea, alături de ceilalţi. Nici UDMR nu a avut prea multe scrupule în a-şi negocia la sânge prezenţa în guvern; datorită constantului scor de 6% obţinut în alegeri, maghiarii au impus o adevărată cutumă: fără noi nu se poate forma guvernul.

Aşadar, cine mai crede în doctrine, în principii, în tradiţie? Într-o epocă în care procentele se fac pe simpatii, pe carismă, pe spectacol mediatic, puţini mai sunt aceia care să mai creadă cu adevărat în puterea principiului. Este şi greu; numai privindu-l pe Gigi Becali cum înhaţă hălci uriaşe de popularitate pentru el şi pentru PNG, eşti în stare să abdici de la orice principiu, să laşi baltă toate doctrinele din lume, oricât de atrăgătoare ar fi acestea. Încet-încet, politicienii au ajuns la concluzia că puterea se obţine mult mai uşor prin impostură, prin sfidarea bunului simţ, prin circ ieftin, prin demagogie, decât prin programe bazate pe doctrine bine puse la punct. Aşa s-a ajuns în situaţia ca PNL să aibă nevoie de PSD pentru a rezista la guvernare, aşa am ajuns să-i ascultăm pe liderii PLD, fratele mai mic şi mai viclean al PD, vorbindu-ne despre liberalism ca despre una din multele opţiuni doctrinare, de parcă un partid se poate îmbrăca azi în roşu, mâine în galben iar poimâine în verde. Aşa a ajuns PNG să ia o serioasă opţiune pentru alegerile care se apropie cu repeziciune. Aşa PNŢCD nu a mai ajuns în Parlament, aşa acest partid s-a alipit adversarului istoric PNL. Nimic nu mai este cum ar trebui să fie. Partidele politice sunt adevărate sorcove doctrinare, melanjuri greţoase de fragmente de principii şi bale mediatice, de idei luate de-a gata şi reprezentaţii greţoase în faţa electoratului. Deşi eşicherul politic românesc are nevoie mai mult decât oricând de limpezire, nimic nu pare a ne da vreo speranţă că lucrurile se vor aranja în vreun fel. Procentele electorale au luat de mult faţa doctrinelor, circarii i-au înlocuit poate pentru totdeauna pe politicieni. 
Octavian HERŢA

L-am ascultat cu destul de mult interes pe primvicepreşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, vorbindu-le duminică ţărăniştilor vâlceni despre starea actuală a partidului dar şi despre viitorul luminos al acestuia alături de PNL. În faţa unei săli pe jumătate goale, fostul democrat şi lider PIN a ţinut un discurs aparent coerent despre dezastrul care a lovit PNŢCD, despre conspiraţia abjectă a unora dintre foştii lideri ai acestei formaţiuni politice având ca scop distrugerea treptată a acesteia, despre ce trebuie făcut pentru ca ţărăniştii să poată scoate din nou capul în lume. Ca de fiecare dată, Pavelescu a demonstrat că ştie să vorbească. Totuşi, traseul său politic de până acum îl „recomandă” ca pe un traseist politic, chiar dacă el a plecat de la un partid aflat pe val – PD, alegând succesiv PIN şi PNŢCD ca soluţii pentru afirmarea pe eşicherul politic actual.

Domnul Pavelescu vorbea la fel de bine şi aparent argumentat şi pe vremea când se afla în spatele lui Traian Băsescu, şi pe vremea când părea a alcătui un trio puternic alături de Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru. Şi pe vremea aceea stăpânea verbul iar rezultatele s-au văzut. De fiecare dată când lucrurile nu au ieşit conform proiecţiilor sale, domnul Pavelescu a demisionat şi s-a dus în altă parte. De aceea, tare mi-e teamă că vorbele sale nu mai reuşesc să insufle încredere membrilor PNŢCD. Înşelaţi de prea multe ori de nişte lideri obsedaţi de putere, ţărăniştii au dezvoltat un puternic sentiment de neîncredere faţă de cei care se perindă în fruntea partidului. Simplii membri de partid găsesc cu greu resursele pentru a-şi pune speranţele într-un preşedinte – Marian Petre Miluţ, împrumutat de Emil Constantinescu asemenea unui jucător de fotbal cedat pentru un sezon altei formaţii, pentru a o ajuta să nu retrogradeze în divizia secundă, şi într-un adjunct al acestuia care a mai trecut prin vreo câteva partide înainte de a urca mult prea rapid în ierarhia PNŢCD. Oricât de frumos ar suna cuvintele, ţărăniştii ştiu de prea multă vreme că acestea nu au nici o valoare dacă în plan concret lucrurile stagnează.

Şedinţa în care domnul Pavelescu a făcut un apel la ultimele resurse ale ţărăniştilor a semănat mai degrabă cu un priveghi. Câteva zeci de oameni au încercat să-şi amintească de faptul că fac parte dintr-un partid viu, însă întreaga atmosferă a fost mai degrabă una tristă, de parcă în mijlocul sălii ar fi tronat un sicriu în care se odihneau rămăşiţele PNŢCD. Proiecţia unui filmuleţ de câteva minute pe peretele din spatele prezidiului a întristat şi mai mult atmosfera. Chipul lui Corneliu Coposu i-a privit pe cei din sală minute în şir, acompaniat de o melodie funebră. Sentimentul general era acela că PNŢCD a murit o dată cu Corneliu Coposu; acesta pare singurul lider veritabil al partidului. Nu Miluţ, nu Ciorbea, nu Ciuhandru, nu Pavelescu. Toţi aceştia par caricaturi ieftine ale adevăratului lider ţărănist, ale celui care a cunoscut în toată grozăvia lui sistemul comunist. Din păcate însă, Coposu a plecat de mult la cei drepţi iar politica nu se face cu amintiri.

Criza de identitate a PNŢCD se răsfrânge şi asupra modului în care acest partid a ajuns să-şi negocieze viitorul politic. Mult trâmbiţata alianţă cu PNL şi AP nu pare altceva decât încă o diversiune menită a-i păcăli pe ţărănişti că revenirea la viaţă se poate realiza doar în cârdăşie cu un partid care încă mai are ceva de spus în România, cum este PNL. În fapt, PNŢCD este tratat ca un sărăntoc invitat de o rudă care între timp s-a ajuns, să servească o cafeluţă şi un fursec, între timp încheindu-se şi un act de vânzare-cumpărare pentru tradiţia şi istoria sa. PNL are numai de câştigat de pe urma acestui aranjament. Pe de-o parte se alege cu un capital electoral destul de important, care bine folosit poate aduce creşteri în sondaje. Pe de altă parte, îşi îngenunchează din nou fostul adversar. În schimb, nu ştiu ce ar avea de câştigat PNŢCD. Cu un minim de efort, PNL ar putea forţa o fuziune care ar şterge PNŢCD de pe faţa pământului. Pentru acest lucru nu-i trebuie decât nişte oameni persuasivi ca Aurelian Pavelescu. 
• Octavian HERŢA

Oricât ţi-ar fi de antipatic Mircia Gutău, tot trebuie să recunoşti că omul şi-a asigurat încă un mandat la Primăria Râmnicului. E aproape incredibil că deşi avem enşpe mii de partide şi partiduleţe pe metru pătrat, într-un oraş ca al nostru nu s-a găsit până acum măcar un ins care să aibă o şansă în faţa Mircişoiului. În trei ani şi ceva de când acesta face şi desface la primărie, niciun partid nu a găsit un contracandidat pentru Gutău. Toţi papiţoii prezentaţi până acum drept concurenţi pentru primărie nu au reuşit să-şi convingă nici măcar colegii de partid că merită voturile lor. Ce-i drept, nici nu prea aveau de unde alege. Aşa au apărut Gigi Matei şi Ion Nicolae, produse de slabă calitate, niciunul dintre ei neavând nicio treabă cu doctrinele partidelor din care fac parte şi cu primăria. Într-o criză de idei fără precedent, atât PSD, cât şi PNL s-au precipitat să prezinte opiniei publice două figuri triste.

Pe de-o parte, un tip arogant care face de când se ştie afaceri cu sucuri carbogazoase şi care se plimbă cu gipanul prin târg ca să rupă gura lumii, pe de altă parte un rotofei bronzat care aminteşte prea mult de Vanghelie şi care miroase de la o poştă a loz în plic. Puţini râmniceni au fost convinşi că cei doi reprezintă alternative viabile la actualul primar. Acest lucru se poate observa şi din scorurile anemice înregistrate de Matei şi Nicolae în sondajele de opinie comandate de partidele care au avut proasta inspiraţie să-i promoveze. Sincer să fiu, dacă de la Ion Cîlea nu aveam prea mari pretenţii să reziste în faţa aroganţei lui Matei, alte aşteptări aveam de la Emilian Frâncu. Personal, cred că şeful liberalilor vâlceni putea să mai aibă un pic de răbdare şi să-şi cântărească mai bine activul de partid înainte de a impune un candidat la primărie. Nu am nimic cu Ion Nicolae, însă omul pare a fi făcut pentru orice altceva decât pentru primărie. Nu am pretenţia că îl cunosc suficient de bine pentru a emite judecăţi de valoare asupra sa, însă am avut timp să-mi dau seama că nu are nici cea mai mică urmă de carismă. Nu este suficient de grobian ca Vanghelie sau Becali pentru a vrăji masele şi din fericire Colonia Nuci nu reprezintă decât o feliuţă din Râmnic.

Şi înainte de toate, Ion Nicolae nu are nici o treabă cu liberalismul. PNL ar fi avut mai mult succes cu un candidat un pic mai carismatic şi mai orientat către prezentarea unui program de dezvoltare a oraşului decât spre o critică, de multe ori penibilă, a fiecărei acţiuni întreprinse de actualul edil. Căci trebuie să o recunoaştem, luările de poziţie ale lui Ion Nicolae de până acum s-au caracterizat prea rar prin argumente şi prea des prin penibil. Despre Gigi Matei nici nu prea avem ce spune. Mi-a fost foarte clar încă de când acesta a fost prezentat drept candidat al PSD pentru Primăria Râmnicului, că toată treaba nu va fi decât un fâs. După câteva luări de poziţie împotriva lui Gutău, acesta s-a liniştit subit. Atât de subit, încât atitudinea sa m-a dus cu gândul la înţelegeri de culise care au treabă mai mult cu aranjamente de afaceri decât cu vreo strategie deşteaptă a pesediştilor.

Cu niciun an înaintea alegerilor locale, râmniceanul se află în postura destul de ciudată de a nu avea de unde alege. Cu siguranţă sunt destui cetăţeni nemulţumiţi de Mircia Gutău, însă aceştia chiar nu au alternativă. Între un primar suspectat de corupţie şi un ins despre care nu ştie mai nimic, râmniceanul va alege întotdeauna prima variantă. În cazul în care partidele politice importante nu vor găsi rapid soluţii, vom asista în 2008 la nişte alegeri fără suspans, în urma cărora Mircia Gutău va câştiga lejer un nou mandat. Atât PSD cât şi PNL au suficienţi oameni care ar putea face o figură sensibil mai frumoasă decât actualii candidaţi. Liderii celor două partide au încă suficient timp pentru a desemna oameni cu o imagine mai bună decât Matei şi Nicolae. Dincolo de şansele lor personale de a câştiga primăria, candidaţii celor două partide au şi misiunea, extrem de importantă, de a trage în sus lista, de a obţine un număr cât mai mare de consilieri locali. Iar în actualele condiţii, şnasele de a obţine rezultate decente sunt extrem de mici…
Octavian HERŢA

Moţiunea de cenzură pe care pesediştii vor să o introducă împotriva guvernului Tăriceanu II mi-a adus aminte de un banc cu Bulă, destul de porcos, de altfel. Prins în pat cu o puştoaică, Bulă declanşează o discuţie între tatăl acesteia şi un amic. Iată ce-i povestea părintele fetei acestuia: am înţeles când l-am văzut pe Bulă călare pe fiică-mea, am trecut cu vederea faptul că a încercat cu ea vreo douăzeci de poziţii dar nu am mai suportat când l-am văzut pe Bulă că se şterge pe perdeaua mea cea nouă şi l-am bătut măr! Aşa şi cu PSD. După ce a mers braţ cu PNL, renunţând la orice pretenţie de partid de opoziţie, acum s-a săturat ca măgarul pe sat din cauză că Tăriceanu semnează scrisori trimise pensionarilor, în care acesta povesteşte cât de mult s-a zbătut PNL-ul să le mărească pensiile mizere.

Deci PSD nu a avut nici o problemă în a susţine un guvern care reprezintă doar 20% din opţiunile electoratului, a trecut cu vederea asocierile pe care toată lumea le-a făcut între acţiunile acestuia cu cele ale PNL, însă nu a mai suportat atunci când Tăriceanu a început să trimită scrisori către pensionari. Din acest punct de vedere, concubinajul dintre liberali şi pesedişti seamănă cu o relaţie liberă, în care ambii parteneri pot să se culce cu oricine, cu condiţia să nu-şi sărute pe gură partenerii ocazionali. Ori, gestul liberalilor tocmai asta a reprezentat: făcându-se că uită faptul că doar la presiunea pesediştilor a acceptat creşterea pensiilor, Călin Popescu Tăriceanu a început să se mozolească fără ruşine cu toţi moşii şi babele, încercând să-i convingă că doar datorită lui au acum bani să-şi cumpere o jumătate de kilogram de carne în plus pe lună.

Privindu-l pe Geoană la întâlnirea de la Bran, nu am avut impresia că acesta ar fi foarte încântat de aceasta idee de debarcare a lui Tăriceanu. E foarte clar că preşedintele PSD a fost convins destul de greu să recurgă la varianta moţiunii de cenzură. Cel mai greu a cântărit posibilitatea ca partidul pe care-l conduce să câştige procente importante în următoarele şase luni prin eliminarea de la guvernare a găştii Tăriceanu. Nehotărârea lui Geoană a provenit tocmai din comoditatea cu care pesediştii au îmbrăţişat colaborarea cu PNL. Perioada în care guvernul a fost susţinut de PSD a fost una benefică pentru aleşii locali pesedişti. Ei au primit sute de milioane de euro pentru localităţile pe care le conduc, adică mai mulţi bani decât au văzut într-un întreg mandat. Din această cauză, multora nu le-a venit uşor să renunţe la o căruţă de bani doar pentru ca partidul să mai crească 5-6 procente în  sondaje. Totuşi, la presiunea opiniei predominante din partid dar şi a rezultatelor analizei făcute de strategii britanici, conducerea PSD a hotărât să-şi schimbe atitudinea vizavi de actualul guvern.

Într-o oarecare măsură, varianta moţiunii de cenzură convine organizaţiilor judeţene ale PSD. Cel puţin în judeţul Vâlcea, pesediştii par să fi primit un imbold prin decizia luată de centru; oamenii încearcă acum să-şi aducă aminte cum e în opoziţie. Banii obţinuţi prin şantaj politic au fost înlocuiţi cu o poziţie tranşantă, care şade mai bine unui partid care se vrea puternic pe zona de stânga a eşicherului politic. Rămâne de văzut cum vor reuşi pesediştii să iasă din acest mariaj neoficial cu PNL şi cum vor exploata în beneficiul lor ruptura de Tăriceanu&Co. Probabil că dacă ar fi ales varianta moţiunii de cenzură ceva mai devreme, actualul premier nu-şi mai permitea în acest moment să se laude cu realizările populiste ale PSD. Una peste alta, cei care au avut mai mult de câştigat din acest concubinaj au fost liberalii, care au crescut în sondaje pe baza singurei măsuri neliberale: majoararea pensiilor, cu toate consecinţele lor. Vom vedea cât îi va ajuta această măsură, în condiţiile în care pesediştii par destul de hotărâţi să-i îndepărteze de la putere.   
Octavian HERŢA