Campania pentru europarlamentare a început de aproape două săptămâni, însă organizaţiile vâlcene ale principalelor forţe politice se comportă de parcă ar traversa o perioadă normală, fără miză. Cu câteva excepţii, PSD, PD-L şi PNL nu se agită foarte mult să promoveze la Vâlcea listele cu candidaţi; au fost lipite câteva afişe, au fost agăţate bannere iar dezbaterile TV seamănă mai mult cu nişte dialoguri despre nimic. Lipseşte miza locală iar asta se vede la fiecare pas. Politicienii vâlceni mimează lupta, ca într-un joc de şeptică pe beţe de chibrituri. Atâta timp cât niciun vâlcean nu are şanse reale să ajungă în Parlamentul European, alegerile din 7 iunie sunt privite cu detaşare. Doar preşedinţii de filiale au un interes în toată această poveste: cu cât rezultatele vor fi mai bune, cu atât şansele lor de a da bine în faţa conducerilor centrale, sporesc.

Ştim cu toţii câtă înverşunare s-a investit la localele şi parlamentarele de anul trecut. Explicaţia este simplă: sute sau chiar mii de oameni aveau interesul să muncească. Unii au ajuns primari, viceprimari şi consilieri locali, alţii au devenit senatori şi deputaţi. Alte sute de inşi au ajuns sau vor ajunge directori de instituţii, o grămadă de lipitori de afişe şi-au găsit sau îşi vor găsi în viitorul apropiat locuri de muncă bănoase în aceste structuri. Interesul local face diferenţa între alegerile din 7 iunie şi cele de anul trecut, fie că s-au numit locale sau parlamentare. Activiştii sau simplii profitori care roiesc în jurul filialelor, ştiau că se vor alege cu ceva. Acum, mulţi dintre ei doar mimează munca politică. Bruxelles-ul este departe, la fel şi eventualele beneficii.

La lipsa de entuziasm din sânul organizaţiilor judeţene a contribuit semnificativ şi poziţia pe liste a candidaţilor vâlceni. Din păcate, lucrurile stau altfel: absenţa unor candidaţi eligibili demonstrează, într-o anumită măsură, influenţa redusă pe care liderii locali o au la centru. Dacă Emilian Frâncu se lăuda zilele trecute că doar lipsa banilor l-a făcut să refuze oferta centrului ca PNL Vâlcea să aibă un candidat pe o poziţie eligibilă, nu acelaşi lucru se poate spune despre PSD şi PD-L. Dacă de la democrat-liberali nu aveam mari pretenţii, dat fiind faptul că organizaţia nu se numără printre cele mai eficiente din ţară, nu acelaşi lucru putem spune despre social-democraţii lui Ion Cîlea. Este ruşinos pentru o organizaţie care a câştigat alegerile în judeţ şi care a dat preşedintele CJ, să nu aibă un om în primele 15 locuri de pe listă. Ne amintim cu toţii câte felicitări a primit Ion Cîlea după câştigarea preşedinţiei CJ în iunie, iar mai apoi, a patru mandate de parlamentari. Cele mai fervente – din partea preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Acesta a ţinut chiar să-l enumere pe Cîlea printre cei mai eficienţi şefi de filiale din ţară, ridicând în slăvi modestia şi puterea sa de muncă. Atunci când s-a pus problema alcătuirii listei pentru PE, Geoană a uitat însă că are la Vâlcea un preşedinte activ, care s-a străduit să ridice scorul PSD la nivel naţional. Organizaţia vâlceană a fost tratată cu spatele, fiind preferaţi reprezentanţi ai altor judeţe.

În aceste condiţii, nu mai trebuie să mire pe nimeni că lideri politici vâlceni marcanţi nu prea au habar de numele candidaţilor eligibile. Întrebaţi dacă sunt la curent cu activitatea unora dintre cei situaţi în primele 10 locuri, politicienii vâlceni au ridicat din umeri. Atitudine care nu face cinste clasei politice vâlcene, dar nici liderilor de la centru, care s-au grăbit să alcătuiască listele, bazându-se pe criterii nevandabile. Această lipsă de interes se va vedea însă la vot, când românii vor prefera să iasă la un grătar decât să-şi exprime preferinţele electorale. Şi până la urmă, ce-ar avea de pierdut dacă nu şi-ar exercita acest drept civic? În ultimii doi ani am văzut cu toţii cât de „activi” au fost majoritatea europarlamentarilor români. Şi-au încasat cu entuziasm miile de euro, şi-au constituit conturi bancare de invidiat şi au dispărut în ceaţă. Ce ne-ar putea face să credem că nu se va întâmpla la fel şi de acum încolo?
Octavian HERŢA

Prăbuşirea lui Traian Băsescu în sondajele de opinie, tensiunea tot mai evidentă din sânul coaliţiei de guvernare şi apropierea alegerilor prezidenţiale, antrenate în siajul recesiunii economice, îşi pun amprenta decisiv asupra vieţii politice, atât la nivel central, cât şi local. Dacă la Bucureşti, Vasile Blaga i-a cerut deja lui Mircea Geoană să se care de la guvernare dacă tot nu-i convin măsurile luate de guvernul Boc, în teritoriu lupta se dă, în principiu, pe aceleaşi coordonate, însă îmbrăcând forme diferite. Nici Vâlcea nu face excepţie de la regulă. O dată împărţită puterea – sau măcar o parte din aceasta, dat fiind faptul că instalarea noilor directori nu s-a făcut decât pe jumătate, PSD şi PD-L s-au văzut în situaţia a doi fraţi vitregi care trebuie să coabiteze într-un apartament semidecomandat. PSD are un preşedinte şi un vicepreşedinte de CJ, a avut grijă să-şi instaleze prefectul, a instalat câţiva directori şi luptă din răsputeri să facă jocurile în ceea ce priveşte conducerile instituţiilor aflate în subordinea lui Ion Cîlea.

La rândul său, PD-L deţine în proporţie de 100% Primăria Râmnicului şi Consiliul Local, s-a ales cu un vicepreşedinte de CJ şi cu doi subprefecţi. Cu excepţia lui Mircia Gutău, PD-L pare, într-o oarecare măsură, subordonat social-democraţilor, care fac legea în cele mai importante instituţii judeţene. Este clar că un vicepreşedinte de CJ şi doi subprefecţi (oficial apolitici) au şanse minime să facă faţă ordonatorului principal de credite (Ion Cîlea) şi prefectului susţinut de PSD (Remus Grigorescu). Oricât ar încerca pesediştii şi democrat-liberalii, la nivel declarativ, să ne convingă de buna lor colaborare, în discuţiile informale cu oricare dintre membrii celor două partide răzbat nemulţumirile şi acuzele reciproce. Miza este enormă: supravieţuirea politică.

Voi explica de ce bătălia este una pe viaţă şi pe moarte. Observăm cu toţii de la o vreme că guvernul PD-L-PSD se comportă ca unul fără soluţii la problemele esenţiale ale României. Măsurile vădit antipopulare luate de Executiv, cu consecinţe directe asupra cetăţenilor, au condus la cea mai rapidă eroziune în încrederea populaţiei a majorităţii miniştrilor şi a Cabinetului Boc, în ansamblul său. În doar câteva luni, guvernul PD-L-PSD a pierdut, procentual vorbind, întreg capitalul de încredere care ar fi trebuit să-i „ajungă” în mai bine de doi ani de mandat. Impozitul forfetar care a condus la închiderea a mii de firme, disponibilizările masive, îngheţarea salariilor precum şi alte măsuri sau efecte directe ale acestora, s-au întors împotriva coaliţiei. În aceste condiţii, liderii politici au înţeles că din această încleştare scapă cine poate. Vom asista în perioada imediat următoare la o intensificare a lepădării de guvernare de către pesedişti. Nici nu a cântat bine cocoşul de trei ori şi Geoană s-a lepădat de guvernul pe care l-a girat în urmă cu ceva timp. Instinctiv, toţi membrii PSD din teritoriu au înţeles mesajul de la centru: delimitarea de măsurile antipopulare luate de cei mai importanţi miniştri PD-L reprezintă singura salvare. Aproape instantaneu, ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea a devenit inamicul public numărul unu. Social-democraţii vâlceni au priceput repede manevra: condamnarea guvernului înseamnă sabotarea exclusivă a măsurilor luate de miniştrii democrat-liberali. În aparenţă sinucigaşă, strategia are o raţiune evidentă. Statutul de second partner pe care PSD îl are în cadrul coaliţiei de guvernare a devenit, încă de la acutizarea crizei, scara de incendiu al acestei formaţiuni politice. Fără soluţii, înjuraţi de profesori şi de miile de patroni în faliment, pedeliştii lui Boc par sortiţi dezastrului politic. Cu fiecare asumare a actului de guvernare, PD-L mai coboară un procent în încrederea şi implicit, în intenţia de vot a electoratului.

În acelaşi timp, la Vâlcea asistăm la o altă modalitate de sabotare a partenerului de coaliţie: lupta pentru imagine. Aproape la nivel oficial, adjuncţii principalelor instituţii judeţene au interdicţie în a colabora cu presa. Informaţiile trebuie să plece doar din birourile şefilor iar izolarea adjuncţilor se transformă, pe zi ce trece, într-o adevărată politică locală. Riscul pe care Ion Cîlea şi-l asumă, în dubla sa calitate de şef al PSD şi Consiliului Judeţean, este atenuat însă de tensiunile existente la nivel naţional. Chiar dacă PSD domină Consiliul Judeţean şi Prefectura, asumarea guvernării locale nu are impactul negării guvernării naţionale. Pe de-o parte, pesediştii le spun vâlcenilor că PD-L nenoroceşte economia, pe de altă parte sunt nevoiţi să guverneze local, asumându-şi, implicit, realizările şi nerealizărilor propriilor oameni instalaţi în funcţii.

Va fi extrem de interesant să vedem cine va câştiga şi cine va pierde din acest joc dublu. Deocamdată, PNL pare să fie avantajat iar decizia lui Tăriceanu de ieşire de la guvernare, de sabotare a negocierilor cu PSD şi PD-L, este privită cu alţi ochi de către liberalii care şi-au manifestat acum câteva luni ostilitatea faţă de atitudinea fostului premier.
Octavian HERŢA

Simţim nevoia de a răspunde şi criticilor aduse colegului nostru, Octavian Herţa. Haideţi să mergem pe o formulă soft, având în vedere că scopul ziarului Arena nu este acela de a se certa cu alte publicaţii, ci de a face o altfel de presă, cu care, din păcate, multă lume nu este încă obişnuită. Trecând la subiect, îi recomandăm jurnalistului care s-a pus absolut inutil în poziţia de preş, pavăză, cum vreţi, în faţa Anei Maria Pătru, spunând că aceasta a fost criticată la comandă de colegul nostru, să-şi verifice articolele de acum doi ani, când el însuşi făcea aceleaşi aprecieri. Apoi, să spună când a minţit. Atunci, sau acum, când sare în apărarea reprezentantei PD-L? Într-un fel, ne bucurăm că subiectele noastre sunt copiate sau comentate în alte publicaţii. Asta ne face să ne simţim importanţi, dar nu ne obligă nimeni să înghiţim chiar orice mizerie.

Înţelegem şi faptul că unii ziarişti, ca şi cel care are o problemă cu colegul nostru, nu sunt obişnuiţi cu ideea că presa se poate face şi liber, nu la comandă sau pe bază de „stimulente”. Probabil că nu e vina lui, aşa erau timpurile când a intrat el în branşă. De asemenea, din punctul nostru de vedere, nu e nimic tragic în faptul că, de exemplu, un membru PD-L ar putea oferi presei informaţii „de rău” despre un coleg de partid. Şi liberalii procedează la fel, sau pesediştii, iar mass-media numai cretină să fie să nu profite de această practică. În definitiv, ce ne frământă: sursa, ori informaţia în sine? Iar în această ultimă privinţă, propunem să lăsăm timpul să decidă dacă am vorbim sau nu în vânt. Până atunci, îl sfătuim pe jurnalist să stea liniştit şi să se odihnească. Persoana pentru care s-a dat peste cap să o impresioneze a înţeles mesajul, aşa că l-a trecut la poziţia 500 plus TVA. Poate că, o dată rezolvată problema financiară, îşi va aduce aminte că menirea sa în presă nu este aceea de a se pune preş în faţa politicienilor, de a-i pupa în fund sau de a-i „proteja” de ziariştii incisivi, ci de a scrie adevărul. Aşa să-i ajute Dumnezeu!
Eduard Dulăcioiu

Împărţirea puterii la nivel naţional, între PSD şi PD-L a dus, automat, la înjumătăţirea ciolanului în judeţe. Ca întotdeauna, fiecare priveşte lucrurile în felul lui; unii văd doar partea plină a paharului, alţii – pe cea goală. La Vâlcea, lucrurile stau la fel ca în celelalte judeţe: negocieri subterane, iluştri anonimi scoşi de la naftalină – înfometaţi cu gândul la marele ospăţ pesedisto-pedelist din care speră să apuce o halcă mai săţioasă sau barem o jumară cu ceva cărniţă pe margine, şpăgi grase împărţite baronilor de pretutindeni pentru un scaun cât mai cald pe care să şadă comod popourile borţoase ale politrucilor ce se visează directori, inspectori, şefi, comisari şi căprari. Masa e mare, cu bucate dintre cele mai îmbietoare, mirosurile de cârnat cu muştar împletindu-se armonios cu aromele brânzei de Vaideeni, într-o scăldare universală în vinul dulce de Drăgăşani.

Oricât ar fi de mare chiolhanul, cheflii depăşesc numărul de scaune; şi atunci se produce învălmăşeală, încep datul din coate, ghionturile în coaste şi înjurăturile de mamă, tată, fini şi afini. După ce că posturile sunt puţine, mai sunt şi două partide pline cu inşi veroşi, dornici de caşcaval, logofeţi cu noroi în şosete şi jeg sub unghii, baroneţi sătui de un post lung cât mandatul defunct al lui Tăriceanu. E ca în armată: dacă eşti deştept cinci minute, dacă ştii să baţi mai tare cu pumnul în masă şi să zbieri peste capetele colegilor, dacă ai tupeul cu cinci centimetri mai lung şi bunul simţ invers proporţional, poţi să fii dup-aia prostovanul plutonului. Un an, doi, trei sau chiar patru te doare-n bască de toată lumea; sugi la ţuţuroiul statului, aranjezi câteva licitaţii, mânăreşti niscaiva achiziţii, micţionezi pe cârcotaşii care te invidiază – să crape fierea-n ei de ofticoşi şi urci încet da’ sigur pe scara socială. Căci ce altceva îşi mai poate dori un pesedist ajuns peste noapte mare şef de deconcentrată, după ce o viaţă întreagă a lins pantofii mai-marilor săi politici? Iar pedelistul sătul să-l tot proslăvească pe Băsescu, să-i pupe mâna lui Jurcanu şi să se chircească umil în faţa lui Gutău, o dată ajuns subprefect, inspector, director adjunct sau şef de serviciu, abia aşteaptă să iasă din sluj, să-şi salte coloana elastică asemenea unui elastic transpirat de chilot, să-şi trosnească ferm rotulele în timp ce renunţă la poziţia ghiocel şi să triumfe în faţa nevestei, a plozilor care vrea şi ei S8 sau un gipan – orice, numai să înceapă cu Q şi să se termine în 7, a rubedeniilor, a colegilor de partid şi a tuturor celor care de când se ştiu ei pe lume l-au privit ca pe un vierme.

Ne bucurăm că scăpăm de Ion Nicolae sau de vreun alt îmbogăţit peste noapte şi dăm de rubedeniile lor de la PSD şi PD-L, alde Prală şi Miţaru. Pe toţi cei care au fost sau care stau să vină, îi doare fix în rect de alegători, de şomeri, mame şi tineri, de bătrâni şi copii. Se ling pe buze în văzul lumii, îşi smulg unul altuia ciolanul, îşi îmbăloşează bărbiile cu vreo bucăţică mai suculentă şi fac ceva pe cei care habar n-au avut pe 30 noiembrie că indiferent pe cine votează, mai toată lumea merge la guvernare. În ultimele săptămâni, am auzit tot felul de nume, de zvonuri şi bârfe, am văzut ieşind la lumină hienele politice în toată splendoarea lor. Cei mai mulţi dintre cei despre care se spune că vor fi prefecţi, subprefecţi sau şefi de instituţii n-au făcut nimic în viaţa lor, nu se pot lăuda cu nimic, au fost implicaţi în scandaluri de corupţie, în mişmaşuri financiare, s-au bălăcit împreună în mlaştina purulentă a politicii locale. Te doare mintea numai când vezi cine vrea să fie prefect! De cât tupeu ai nevoie ca în condiţiile în care nu reprezinţi absolut nimic în viaţa publică, să baţi cu pumnul în masă şi să ceri o funcţie atât de importantă? De toată nesimţirea din lume, când singurul tău argument este acela că ai tras pentru partid în campanie, chiar dacă munca ta nu face nici cât o ceapă degerată. Show-ul de abia începe iar eu nu găsesc decât un lucru îmbucurător în marea porcăială care ne aşteaptă: vom avea ce scrie în următorii patru ani, nu glumă!
Octavian HERŢA

Votul uninominal pentru alegerea parlamentarilor va cerne, într-o oarecare măsură, bobul de neghină în politica vâlceană. Din confruntarea cu electoratul, cei mai mulţi dintre politicieni vor ieşi şifonaţi şi cu speranţele zdrobite de cruda realitate. Doar nouă dintre zecile de candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor vor ieşi învingători. Restul, dacă vor avea decenţa necesară, vor trebui să facă un pas înapoi. Dacă cetăţenii nu te vor, înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Din păcate, nu cred în decenţa politicianului român. Toţi cei care vor pica testul uninominalului se vor încăpăţâna să cerşească în continuare funcţii în administraţie, să se bată pentru o bucăţică de ciolan.

Este fierbere mare în această vară în cele trei mari partide care domină scena politică. În fiecare zi aflăm că fel de fel de pesedişti, liberali şi democrat-liberali, de care nu au auzit, în unele cazuri, nici măcar proprii colegi de partid, emit pretenţii de a candida la alegerile parlamentare de la finele acestui an. Oameni care nu s-au remarcat prin nimic în viaţă, indivizi care au intrat în politică pentru a parveni, inşi blamaţi de rude şi prieteni – vor să ajungă senatori şi deputaţi. Deşi nu au făcut nimic pentru semenii lor, lipsiţi de cultură şi simţ civic, aceşti oameni se încăpăţânează să spere că prin tupeu şi lipsă de scrupule, se vor alege cu ceva din această nesfârşită tranziţie. Nu s-au săturat că ani de zile au făcut avere din afaceri dubioase cu statul, că au tras ţepe peste ţepe partenerilor de afaceri, că au înşelat şi primit şpagă, că şi-au lins mai-marii politici în fund pentru vreo funcţie mai bănoasă. Nu! Ei vor mai mult.
Multă vreme am crezut că un ins de teapa lui Ion Nicolae este doar o victimă a presei. M-am gândit că aspectul său fizic nu prea simpatic atrage cumva energiile negative. Sau poate că poziţia sa de adversar pe faţă al primarului Mircia Gutău l-a transformat într-o ţintă vie pentru anumite publicaţii… De fapt, Ion Nicolae chiar îşi merită soarta. Nu neg că anumite atacuri au fost exagerate, însă acest om a făcut şi face în continuare tot posibilul pentru a demonstra că nu are niciun fel de scrupule atunci când vine vorba de acumularea unei averi imense peste noapte. Numai în ultimii ani, Nicolae a prosperat cât alţii într-o viaţă. Şi-a cumpărat case şi terenuri, are conturi grase, se vede pe faţa lui arămie că-i merge bine. Întrebarea este cum a reuşit acest om să se îmbogăţească peste măsură într-un termen atât de scurt. Din salariul de bugetar? Să fim serioşi! În acest caz, apar tot felul de întrebări, la care Nicolae nu se grăbeşte să dea un răspuns. Ei bine, tocmai acest personaj controversat vrea să candideze pentru un mandat de parlamentar. Şi unde credeţi? Tocmai în Râmnicu Vâlcea, unde are o imagine deplorabilă. Păi acest om nu a reuşit să-şi convingă nici măcar proprii colegi să-l voteze atunci când PNL şi-a desemnat candidatul pentru primărie. Acest ins a avut un procent ridicol în toate sondajele comandate de partidul din care face parte; şi totuşi, vrea parlamentar. Păi de ce? Tocmai ca să tragă partidul în jos, pentru ca PNL să nu aibă – poate, trei parlamentari, ci doar doi sau unul singur.

Ca Ion Nicolae sunt mulţi. L-am ales pe el ca exemplu, pentru că este definitoriu pentru ceea ce se întâmplă pe scena politică vâlceană. Indivizi ca Nicolae găsim fără probleme atât în PSD, cât şi în PD-L. Nu ştiu câţi dintre cei care vor să reprezinte judeţul Vâlcea în Parlament conştientizează ridicolul în care se scaldă. Ştiu doar că a sosit timpul ca partidele să se descotorosească de acele personaje sinistre, care de prea multă vreme nu fac altceva decât să-l scârbească pe cetăţean de mediul politic.
Octavian HERŢA

Până la sfârşitul lunii mai, partidele se vor folosi de fiecare ocazie pentru a-şi face campanie electorală. Vom avea de toate: atacuri sub centură, pomeni pentru năpăstuiţii soartei, discursuri demagogice. În aproape 20 de ani câţi au trecut de la Revoluţie, politica românească nu a avansat foarte mult în ceea ce priveşte metodele de campanie. Se folosesc aceleaşi trucuri, care în mod normal nu ar mai trebui să păcălească pe nimeni. Deşi nici nu a început în mod oficial campania electorală, politicienii nu ratează nici un prilej în încercarea de a-şi spori, cât de puţin, şansele de reuşită. Nu mai târziu de duminică, am asistat în localitatea Pietrari la o întâmplare ce nu iese din tiparul încălcărilor normelor legale, dar şi morale.

În timp ce se oficia slujba de Florii, la poarta bisericii din Pietrari un activist de partid împărţea sârguincios pliante cu candidatul pesedist la preşedinţia Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. Ocazia era perfectă, mai ales că tot poporul ieşise din case pentru a asista la parada costumelor populare. De-abia la vederea camerelor foto şi video, individul a plecat din poarta bisericii, făcându-se nevăzut. Întâmplări de acest fel vor fi cu duiumul în următoarele săptămâni. Sfintele sărbători de Paşte vor fi mană cerească pentru politicieni. Aceştia vor face ce ştiu ei mai bine, şi anume să facă pe milostivii în ţăcănitul blitz-urilor, oferind sărmanilor pungi cu ulei, zahăr, turtă dulce şi portocale. Căminele de bătrâni, casele de copii şi spitalele vor fi adevărate locuri de pelerinaj pentru politicienii vâlceni. Retardul şi schizofrenia dau bine rău cu politica, mizeria şi bătrâneţea se asortează la fix cu lozincile de campanie. Pupăturile de riduri şi obraji atinşi de boală cadrează cu social-democraţia şi liberalismul iar nebunii de la Măciuca storc lacrimi de campanie ce n-a văzut Parisul.

La fiecare patru ani se întâmplă acelaşi lucru. Acelaşi spectacol grotesc, desfăşurat după un calendar bine ţinutuit pe pereţii organizaţiilor de partid. Alegerile nu ţin cont de simţul ridicolului, nu au nicio legătură cu moralitatea; nuanţele sunt îngroşate, tonul e mai apăsat, lipsesc virgulele, punctele şi diacriticile. Contează mai mult imaginile, strângerile de mână, pupăturile băloase slow-motion, ca să aibă timp pozarul să surprindă dragostea politicianului. Totul e rut şi împerechere, bogaţii se îmbârligă obscen cu sărăcimea, deputatul cu automobil de jde mii de euroi o curtează pe bătrâna de 70 de ani, aproape oarbă şi cu fire de păr crescute erotic în barbă, obrajii rumeni şi cefele groase de baştani cu conturi planturoase se lipesc tandru de fălci scofâlcite de octogenari care privesc parcă dintotdeauna lumea prin geamurile azilului. Aşa e de când pământul; prostituţia nu e de un singur fel, voturile nu au miros iar puterea susură ca o sirenă…

La sfârşit se vor număra ştampilele, săgeţile, trandafirii, câte unul, câte trei, vor fi împărţite bucatele iar la masa de nuntă sătească, pe care vor sta buluciţi porcii de lapte, ciosvârtele de miel, aripile de curcan, vadrele de ţuică şi de vin, nu se vor aşeza decât pupăcioşii de babe, iubitorii de copii fără mamă şi tată – toată floarea cea vestită a politichiei de maidan. Vor conta doar procentele – 26,8%, 31,4%, 16%… Restul va fi istorie, ziarele cu poze mari, jurnalele de ştiri îmbâcsite cu laude deocheate se vor fi transformat în uitare. Săracii îşi vor soarbe pe mai departe viaţa amară, cucută culeasă în fiecare zi din nenorocirile unui trai de mizerie iar bogaţii, potentaţii zilei, şmecherii, şucarii şi cocalarii tranziţiei – se vor împăuna cu iubirea lor de semeni, cu laurii victoriei şi cu putinţa de a face lumea un loc mai bun.
Octavian HERŢA

Ca şi până acum, „capetele luminate” ale organizaţiilor judeţene ale principalelor partide de pe eşicherul politic şi-au pus la bătaie neuronii pentru a alcătui listele cu candidaţi eligibili pentru Consiliul Judeţean. Ca şi până acum, rezultatele sunt mediocre. Găsim laolaltă oameni de valoare şi nulităţi absolute, inşi oneşti şi infractori notorii, politicieni cu principii şi curve politice. Ca de fiecare dată, întâietate au cei care nu reprezintă nimic pentru comunitatea din care fac parte. În plus, avem surpriza să constatăm că de pe aceste liste lipsesc unii dintre cei mai buni oameni ai partidelor pe care nu au şansa să le reprezinte. Este cazul PSD, PNL şi PD-L. O amestecătură de nume, din care electoratul nu va înţelege din nou, aproape nimic.

M-am întrebat mereu ce criterii stau la baza nominalizării unor oameni pe liste. În mod normal, profesionalismul, cinstea şi dorinţa de a veni în întâmpinarea intereselor cetăţeanului, ar trebui să definească profilul candidatului. În realitate, lucrurile stau puţin altfel. Mai toţi cei care se află în fruntea listelor sunt de cele mai multe ori oameni de afaceri, posesori ai unor averi impresionante. Dacă te înţelegi bine cu preşedintele organizaţiei, dacă mai şi cotizezi zdravăn la partid, ai toate şansele să prinzi un loc în faţă. În general, candidaţii au vârste înaintate, apropiate de cea a liderului. Selecţia se face şi în funcţie de generaţie; din această cauză prea puţini tineri ajung pe liste. Dacă nu ai un trecut comun cu şeful, dacă nu ai făcut afaceri cu acesta, dacă nu ţi-ai permis măcar o dată să te tragi de şireturi cu el la un şpriţ, dacă nu-l ai la mână cu nişte informaţii compromiţătoare, şansele tale de a fi pe vreo listă scad dramatic. Degeaba eşti un tânăr ambiţios, absolvent a nu ştiu câte facultăţi şi stăpân pe meserie. Este suficient să apară un ins cu mai mulţi bani decât tine, care se ştie cu şefu’ de pe vremea când tu nici nu erai născut, că tu ai şi dispărut din peisaj.

Degeaba este ales preşedintele Consiliului Judeţean prin vot uninominal, dacă cei 33 de consilieri sunt votaţi pe listă. Efectul este sensibil egal cu zero. Deciziile în şedinţele de Consiliu Judeţean se iau prin votul majorităţii consilierilor, indiferent cine este preşedinte. Listele sunt de cele mai multe ori umbrele pentru nulităţile promovate de partide. Oameni fără valoare, însă plini de bani, cu un trecut pătat care în orice ţară civilizată i-ar arunca la lada de gunoi a istoriei, se ascund în spatele unei liste, sperând că electoratul e prost şi votează în consecinţă. Nici după aproape 20 de ani de la Revoluţie, în România nu se promovează valorile, ci nulităţile. Cetăţenii sunt minţiţi din patru în patru ani că cei care le sunt propuşi pentru diverse funcţii în administraţie sunt cei mai buni dintre cei mai buni, fără a se schimba de fapt ceva. Avem aceleaşi feţe ofilite, de care ne-am plictisit cu toţii. Aceeaşi limbă de lemn, aceeaşi dorinţă de înnavuţire rapidă din banul public, aceeaşi demagogie care nu ar mai trebui să păcălească pe nimeni. Lumea a înţeles de ceva timp că totul nu e decât o mare păcăleală; de aceea avem prezenţe la vot din ce în ce mai scăzute. Şi până la urmă, pe cine ar trebui să votăm? Există alternative sau doar diverse faţete ale aceluiaşi comportament politic de doi bani? Până când în politică nu se va face curăţenie, până când nu vor fi scoşi din primele rânduri şmecherii tranziţiei, care au impresia că totul li se cuvine, nu avem prea multe şanse să dăm înainte. Până atunci, vom merge din nou la vot mai mult din datorie civică, decât din convingere, pentru a pune ştampila pe liste pline cu iluştri anonimi.
Octavian HERŢA

Din patru în patru ani, în PSD Vâlcea se petrec lucruri ciudate. Situaţia o ia complet razna cu doar puţin timp înaintea alegerilor locale, adică exact atunci când începe să se împartă tortul. Din acest punct de vedere, social-democraţii compun o mare familie care se ghidează în viaţă după două noţiuni de bază: banii şi puterea. Ceea ce s-a întâmplă zilele acestea în PSD Vâlcea seamănă izbitor cu telenovela din 2004, când Iulian Comănescu a fost înlocuit în funcţia de preşedinte al organizaţiei de către Ion Cîlea. Tot în acel an, senatorul Vintilă Matei a fost ras de pe lista partidului pentru Parlament, în condiţiile în care acesta era unul dintre politicienii de succes ai fostului partid de guvernământ. 2008 a adus elemente noi în logica de structură canibalică a PSD.

Mai întâi, doi dintre pesediştii de frunte ai organizaţiei au fost suspendaţi din funcţiile de conducere doar pentru că nu au fost de acord cu deciziile şefului organizaţiei municipale. Dumitru Persu şi Constantin Pârvu, plus alte câteva nume grele ale PSD Vâlcea, se aflau de multă vreme pe lista neagră a lui Ion Tudor şi nu era nevoie decât de o scânteie pentru ca butoiul cu pulbere să explodeze. Replica lui Persu a fost însă una năucitoare. Beneficiind de sprijinul consistent al lui Mircea Geoană, acesta a reuşit să-şi doboare adversarii în doar două ore. Întâlnirea de joia trecută între pesediştii vâlceni şi conducerea centrală a partidului s-a lăsat cu decizii dure, care au schimbat total lucrurile în organizaţia judeţeană. Ion Tudor a fost schimbat de la conducerea organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, întreaga filială a fost schimbată iar candidatul la funcţia de primar al municipiului a redevenit Gigi Matei. De altfel, acesta a fost considerat drept una dintre primele victime ale epurărilor efectuate de Ion Tudor la nivelul municipiului. Iată aşadar că în PSD Vâlcea istoria se repetă. Într-o singură zi totul se poate schimba, indiferent că te cheamă X sau Y.

Este aproape cert că Gigi Matei revine în acelaşi punct în care se afla în urmă cu un an de zile. Atunci când nimeni nu se mai gândea, Matei a reuşit, printr-un ciudat concurs de împrejurări, să iasă în prim-plan. Între noi fie vorba, nici că se putea găsi o soluţie mai proastă pentru Primăria Râmnicului. Dacă tot se vorbeşte zilele acestea despre reformarea organizaţiei – deşi eu cred că totul seamănă mai degrabă cu o reglare de conturi între grupările rivale din partid, toată treaba asta cu reactivarea lui Gigi Matei nu este altceva decât o dovadă a faptului că la Vâlcea nu se poate folosi noţiunea de „schimbare”. Deşi are o experienţă destul de bogată în administraţie, fiind ani la rând consilier municipal, Matei este departe de ceea ce ar trebui să fie un candidat la primărie. Am spus-o de nenumărate ori: acest om se gândeşte în primul rând la interesele sale. Până la un punct, este normal să fie aşa, dat fiind faptul că Matei este cunoscut ca un om de afaceri prosper, extrem de abil în a-şi spori constant averea. Este greu pentru un afacerist să se transforme peste noapte într-un administrator al banului public, în condiţiile în care toată viaţa nu a făcut altceva decât să caute soluţii pentru a deveni din ce în ce mai bogat. E greu să-i convingi pe râmniceni că scopul tău în viaţă este să le faci viaţa mai uşoară, în condiţiile în care din postura de consilier municipal nu ai reuşit să-ţi impui nicio idee care să vină în sprijinul comunităţii. Nu te poţi culca seara cu gândul la afacerile pe care trebuie să le administrezi iar dimineaţa să te trezeşti cu grija pentru banul public. Nu poţi să fii arogant pentru că eşti aşezat pe un sac plin cu bani şi apoi să faci pe umilul şi să cerşeşti voturile electoratului. Nu poţi face politică şi administraţie din jeep când actualul primar petrece câteva ore pe zi în mijlocul cetăţenilor. Nu le poţi cere oamenilor să te voteze doar pentru că te cheamă Matei în condiţiile în care Gutău a făcut în patru ani ce nu au reuşit să facă în 15 ani toţi ceilalţi primari la un loc. Din această cauză nu cred în schimbarea la faţă a PSD Vâlcea. Sunt de acord că în acest partid sunt oameni de valoare, care ar putea oricând face faţă în administraţie. Dar din păcate, nu e nimic nou sub soare. Sunt aceiaşi oameni, care apar de ani de zile în paginile politice ale ziarelor locale şi în talk-show-urile televiziunilor. Oricât ar fi ei de pregătiţi, oricât de bine s-ar pricepe să îmbine afacerile cu politica şi administraţia, sunt aceiaşi. Până când în PSD nu va bate vântul schimbării, până când nu apar figuri politice noi şi credibile, nu pot să cred în reforma social-democrată.
Octavian HERŢA

Încet-încet, principalele forţe de pe eşicherul politic vâlcean şi-au stabilit candidaţii pe care-i vor arunca în lupta electorală. Poate pentru prima oară, cei care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean sau pentru Primăria Râmnicului sunt, în mare proporţie, exact şefii de filiale. De departe, una dintre cele mai echilibrate lupte este cea pentru Consiliul Judeţean, unde concurează şefii organizaţiilor judeţene ai PSD, PNL şi PD-L. Indiferent ce ar spune unul şi altul, toţi cei trei candidaţi au şanse reale să tragă lozul cel mare. Ion Cîlea, Emilian Frâncu şi Dorel Jurcan, chiar dacă pleacă de pe poziţii diferite, se bat de la egal la egal pentru şefia Consiliului Judeţean.

Şi asta, spre diferenţă de ceea ce se întâmplă în lupta pentru Primăria Râmnicului, unde actualul primar, Mircia Gutău este favorit clar. Nu cred că greşesc prea mult dacă spun că lupta pentru primărie este una fără miză. Nici Bogdan Pistol, nici Dorin Dobrişan şi nici Dumitru Buşe nu pot emite pretenţii prea mari. Singura miză pentru cei trei este câştigarea a cât mai multor mandate de consilieri municipali pentru partidele pe care le reprezintă.

Interesant de văzut va fi şi modul în care partidele mici – PRM, PC şi PNG, vor reuşi să facă o figură frumoasă şi să fie reprezentate în Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal. La cum arată lucrurile în acest moment, aceste partide au şanse reduse să mai existe încă patru ani în administraţia publică judeţeană şi în cea locală. Acest lucru nu se întâmplă numai în judeţul Vâlcea, ci la nivelul întregii ţări. Cu mici excepţii, partidele lui Vadim, Voiculescu şi Becali sunt în cădere liberă, din cauza diminuării sensibile a electoratului dispus să mai crediteze partide cu mesaje extremiste sau confuze, conduse de lideri cu mari probleme de imagine. Este evident că partidele mari au reuşit să coaguleze în jurul lor simpatiile politice ale populaţiei. Atât PD-L, cât şi PSD şi PNL şi-au întărit, într-o mai mică sau mai mare măsură, poziţiile. În aceste condiţii, partidele mici nu reuşesc să se redreseze, măcar într-o măsură care să le ofere posibilitatea de a se mai face auzite pe eşicherul politic.

Una peste alta, caşcavalul se va împărţi şi la Vâlcea între pedelişti, pesedişti şi liberali. Mai bine de 90% dintre primării vor fi câştigate de aceste forţe politice iar Consiliul Judeţean va fi, pe cale de consecinţă, mai puţin pestriţ decât în mandatele precedente. În cazul în care Ion Cîlea va reuşi să se impună şi să preia frâiele Consiliului Judeţean, liberalii vor fi aliaţii PSD. Şi invers. Dacă Dorel Jurcan nu reuşeşte să profite la maxim de imaginea lui Mircia Gutău, PD-L s-ar putea afla într-o situaţie extrem de delicată la nivelul judeţului, riscând să fie complet izolat. De aceea, cred eu, Jurcan este obligat să câştige, pentru a întări, pe cât posibil, partidul pe care-l reprezintă.
Octavian HERŢA

Încet-încet, lucrurile par a se fi aşezat în politica românească. Actorii politici s-au aşezat, cu mici excepţii, pe poziţii clare, definindu-şi strategia, aliaţii şi adversarii. Până şi PSD a început să renunţe la tentativele de a-i convinge pe liberali de bunele lor intenţii, preferând să meargă ca şi până acum pe propriul drum. Deja se cam cunosc marii câştigători ai campaniei electorale pentru alegerile locale. Nu ştiu dacă se mai îndoieşte cineva de faptul că tortul va fi împărţit între PSD, PNL şi PD-L. Aceste trei partide vor avea consiliile judeţene, primăriile şi consiliile locale. A trecut vremea când şase sau şapte partide îşi disputau, într-o mai mică sau mai mare măsură, puterea în judeţe.

Alegerile europarlamentare de anul trecut au fost începutul sfârşitului pentru partidele mici. PRM, PC şi PNG nu au reuşit să facă pragul electoral iar la aceste alegeri locale au şi mai puţine şanse să o facă. Până şi UDMR are emoţii că va depăşi acel 5% critic, fără de care nu exişti politic în România. Ce să mai spunem despre PNŢCD, PIN şi celelalte partiduleţe care se zbat să intre în prima ligă… Fără o politică de alianţe inteligentă în următorii ani, fără nişte lideri care să vadă dincolo de interesul imediat, este greu de crezut că aceste formaţiuni vor avea vreodată un cuvânt de spus în politica românească.

La Vâlcea, lucrurile nu stau diferit faţă de alte judeţe. Şi aici, PSD, PNL şi PD-L fac legea. Dacă în 2004 cele mai multe primării au fost câştigate de PSD şi PNL, acum, în 2008, lucrurile par a se fi schimbat într-o oarecare măsură. Noul partid rezultat din fuziunea PD şi PLD, numit PD-L, este creditat cu şanse substanţial mărite de a se impune mai mult în spectrul politic local. Totuşi, deşi trendul naţional urmat de PD-L spune una, realitatea locală spune altceva. Nu mai este nici un secret că organizaţia vâlceană a acestei formaţiuni politice nu se numără printre cele mai eficiente din ţară. Cea mai la îndemână explicaţie – de altfel, favorita liderilor pedelişti, este aceea că judeţul nostru, asemenea celor din Oltenia, a fost întotdeauna unul roşu, adică sub controlul PSD-ului. Lucru într-o oarecare măsură adevărat, însă departe de a putea explica de ce filiala condusă de senatorul Dorel Jurcan nu reuşeşte să ia faţa social-democraţilor lui Ion Cîlea. De fapt, cred că adevăratul motiv pentru care PD-L stă la Vâlcea în umbra PSD este că pesediştii se pricep de minune să facă muncă de partid, în fiecare zi, fie că e luni sau duminică. Pesediştii sunt, ne place sau nu, mai mereu în mijlocul comunităţilor. Stau de vorbă cu oamenii, îşi notează problemele lor iar din când în când chiar le rezolvă. Ei bine, pedeliştii sunt mai elitişti, mai aristocraţi, iar din această cauză nu sunt percepuţi foarte favorabil de electorat. Prea puţini lideri PD-L sunt cunoscuţi de electorat iar acesta este motivul pentru care şi voturile sunt mai firave. Undeva mai mijloc în toată această ecuaţie se află liberalii. Beneficiind şi de favorurile guvernării, aceştia au ştiut să-şi urmărească interesele. Nu sunt nici pe departe un fan al deputatului Emilian Frâncu, însă nu pot să nu remarc faptul că acesta a reuşit o performanţă greu de egalat pentru vreun succesor al său. Ei bine, Frâncu a făcut din PNL un partid puternic la Vâlcea, capabil să convingă o sumedenie de aleşi locali că acesta este locul în care trebuie să fie. Şi nu e puţin lucru…

De departe, cea mai echilibrată şi pe cale de consecinţă, şi cea mai interesantă, este aceea pentru cucerirea Consiliului Judeţean. Avem candidaţi puternici, toţi cu şanse reale de a câştiga. Deşi aproape toată opinia publică îl dă deja câştigător pe social-democratul Ion Cîlea, cred că lupta este deschisă. Emilian Frâncu este şi el un candidat puternic şi nu putem neglija nici şansele reprezentantului PD-L. Fiind vorba de vot uninominal, pentru prima oară va conta masiv şi notorietatea candidatului, nu doar partidul. Acum se vor vedea roadele vizitelor în teritoriu, forţa de convingere a candidaţilor, imaginea pe care aceştia o au în rândul vâlcenilor. Sondajele de opinie nu vor mai face doi bani; va fi care pe care, fiecare vot va însemna ceva. Mai mult ca niciodată, preşedinţia Consiliului Judeţean va fi de o importanţă majoră. Din ce în ce mai mulţi bani europeni aşteaptă să fie câştigaţi de autorităţile locale. Şi se ştie: cine are banul, are şi puterea…
Octavian HERŢA