SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Candidatul PIN pentru primăria Mihăeşti – fost hoţ de parfumuri

06.06.2008 • AnchetaComments Off

Campanie cu cântec la Mihăeşti. Mihai Neluşi, candidatul PD-L pentru funcţia de primar al localităţii, a fost eliminat din cursă prin mijloace incorecte. El semnalase că reprezentantul PIN, Constantin Bărzăgeanu, are mari probleme cu justiţia, însă, autorităţile nu au luat nici un fel de măsură. Nemulţumit de această situaţie s-a arătat şi primarul PNL Nicolae Stănică, înscris în cursa pentru un nou mandat. Liberalul ne-a precizat că, în această campanie, se aştepta la o confruntare de idei cu Mihai Neluşi, care în ciuda divergenţelor de opinie, percepea fenomenul administrativ.

Mai exact, săptămâna trecută, Stănică nu a avut cu cine să se dueleze în idei şi proiecte, ci s-a luptat cu sumele fabuloase puse în joc de fraţii Caragui pentru a-l scoate primar pe Bărzăgeanu, un individ implicat în furturi la magazinele Billa şi Annabella.

Bărzăgeanu, individ certat cu legea, vrea să pună stăpânire pe comună

Pentru a afla dacă suspiciunile cu pricina au un sâmbure de adevăr, am luat legătura cu angajaţii de la Billa, precum şi cu reprezentanţii firmei de pază. Aceştia ne-au confirmat că, anul trecut, când Bărzăgeanu îndeplinea rolul de perceptor al Poliţiei Comunitare din cadrul Primăriei Râmnicului, structură la care şi astăzi este angajat, însă în calitate de şofer, acesta a furat mai multe parfumuri din magazinul la care venea să încaseze sumele aferente pazei parcării. De altfel, sursele noastre spun că, în momentul de faţă, la Poliţie, există un dosar în curs de cercetare pe acest subiect, iar Bărzăgeanu şi-a recunoscut fapta, după ce lucrurile au luat amploare, plătind produsele sustrase ilegal de la Billa. Pentru acelaşi gen de apucături, el a fost dat afară din serviciu, după anul 2000, de la Avicola Băbeni. Acestea nu ar fi primele abateri ale reprezentantului PIN. De mai mulţi ani, el se dă mare medic veterinar, însă, nu i s-a emis nicio autorizaţie pentru a presta astfel de servicii. Aşadar, aviz amatorilor care îşi lasă animalele pe mâna lui!

Slujeşte interesele controversaţilor fraţi Caragui

Datorită trecutului său prăfuit, fireşte, Bărzăgeanu nu putea fi susţinut din umbră decât de nişte personaje la fel de controversate. Fraţii Eugen şi Dragoş Caragui, proprietarii firmei ION MOŞ, din Bucureşti, sunt clienţi fideli ai ziarului Ziua. Ultima lor trăsnaie în afara legii este legată de construcţia ilegală a unui bloc în comuna ilfoveană Chiajna. Potrivit informaţiilor pe care le-am strâns în ultima săptămână, fraţii Caragui aveau tot interesul să ajute un candidat certat cu legea, pentru că numai un astfel de individ le răspundea oricând la comenzi. Fraţii Caragui au – se pare – mari planuri la Mihăeşti şi sunt foarte interesaţi să pună mâna pe ochi frumoşi pe pământurile din zonă, precum şi pe izvoarele minerale descoperite în localitate. Un primar marionetă le-ar pica la fix pentru afacerile aducătoare de mulţi coco. De aceea, s-au mobilizat sume fabuloase în campania unui anonim, cotat în sondaje după virgule. Până acum, planul lor a dat roade. Cu foarte multe plase şi pliculeţe puse la bătaie, Bărzăgeanu l-a scos din competiţie pe Mihai Neluşi, rămânând în turul doi cu Nicolae Stănică.

Primarul Stănică le-a dejucat planurile, începând retrocedarea terenurilor ADS

Cât priveşte planurile Caraguilor privind acapararea unor terenuri din comună, mai nou, acestea par de domeniul SF. Avem confirmarea că primarul Stănică a reuşit să convingă conducerea Agenţiei Domeniilor Statului să retrocedeze terenurile agricole din Căzăneşti foştilor proprietari. Şeful Reprezentanţei Vâlcea a ADS, Ion Popescu, ne-a confirmat că încă de săptămâna trecută a început acţiunea de retrocedare către foştii proprietari a unei părţi din terenurile agricole aflate în proprietatea statului, administrate în prezent de Staţiunea Pomicolă. Ion Popescu a recunoscut că, la insistenţele repetate ale primarului Nicolae Stănică, începând de lunea viitoare, se va deplasa personal în comuna Mihăeşti pentru a face verificarea tuturor dosarelor foştilor proprietari, care sunt îndreptăţiţi să li se restituie terenurile agricole, în conformitate cu prevederile Legii 247/2005, H.G 1832/2005 şi H.G. 890/2005.
Eduard Dulăcioiu

„Boier Vlădoiu l-a scăpat pe Vieru de puşcărie!”

30.05.2008 • AnchetaComments Off

• Deputatul PSD Vasile Bleotu revine cu noi amănunte despre trecutul lui „Dolărel”

Deputatul PSD Vasile Bleotu lansează un nou val de critici la adresa candidatului PD-L pentru funcţia de primar al municipiului Drăgăşani. Social-democratul este de părere că „Gheorghe Vieru rămâne acelaşi oportunist din totdeauna, dispus să schimbe oricât de multe partide, doar de dragul ciolanului”. „Din fericire pentru municipiul Drăgăşani, PD-L va pierde atât alegerile locale cât şi pe cele generale. Atunci, o să-l vedeţi pe Vieru fugind ca iepurele către altă formaţiune politică. Sigur, multe variante nu i-au rămas, pentru că aproape nimeni nu vrea să-l mai primească. Nici nu este de mirare – Vieru nu e un om cu moralitate, verticalitate.

Mergând prin oraş pentru a se ruga de oameni să-l voteze, mulţi i-au reproşat faptul că a devenit traseist politic. Bine domnule Vieru, până acum erai cu Bleotu, care te-a făcut om, acum eşti împotriva lui – aşa îl iau cetăţenii”, spune Vasile Bleotu. Liderul PSD Drăgăşani apreciază că Vieru va pierde alegerile şi din cauza echipei de consilieri pe care o propune PD-L: „Oamenii valoroşi din organizaţie i-a împins spre coada listei. Oameni care au fondat partidul au fost daţi deoparte. Doctorul Florescu, inginerul Niţoiu au înfiinţat şi consolidat partidul, ca să vină apoi Vieru să-i scoată pe tuşă. PD-L Drăgăşani este condus dictatorial. Vieru i-a promovat pe Şoarece, brutar de meserie, pe Vasiloiu, care a fost la ţărănişti şi are multe măgării făcute pe la ocol, că de-aia l-au şi schimbat ăştia, pe Georgeasca, că doar la ea trag toate chefurile. Partidul Democrat Liberal e un SRL, o structură de cumetrii. Doamna Mărculescu Florina e fina lui şi locul 3 pe listă, Mădularu Lucian Traian este nepotul lui şi lider la tineret. A mai băgat-o pe secretara lui, de la şcoală şi alte persoane de factură slabă”. Parlamentarul consideră că Gheorghe Vieru nu ar trebui votat ca primar în special datorită faptului că „nu are moralitate”. „Toată lumea îl ştie în oraş, dar întrebaţi profesorii dacă-l votează. 90 la sută dintre cadrele didactice nu vor să audă de el. I s-a mai dus şi renumele de DOLĂREL. Aşa i se spune… Păi, la orice detaşare, transfer, comisionul era între o mie şi trei mii de euro. Iar atunci când a fost scos de pe lista PSD pentru Parlament, zicea că l-am scos eu, de parcă aveam puterea să o fac, au existat nişte argumente clare, transmise de sus. Ministrul Atanasiu avea un teanc de reclamaţii, dar a avut noroc cu boier Vlădoiu că l-a salvat. Când l-a sunat ministrul Atanasiu pe Vlădoiu, prefect pe atunci, spunându-i că Vieru trebuie arestat, Aurică l-a apărat: lăsaţi, domne, e de-al nostru şi nu e bine să ne facă anti-campanie. După aia, când am fost la Bucureşti, mi-a arătat Atanasiu dosarul. Un braţ de reclamaţii are şi Alin Păunescu, care lucrează şi acum în minister. Ce să mai zic dacă el a fost în stare să ia mită de la nevasta poliţistului Matei, de aici din Drăgăşani. Exemple-s multe! Păi, acesta se compară cu candidatul nostru? Cristi Nedelcu nu are nicio pată. N-a făcut politică. Şi pe la noi se făcuseră nişte grupuleţe. Am zi să sparg gaşca iar soluţia a fost Cristian, un om din afară. După ce l-am adus pe el, s-au liniştit băieţii. Cu ce se ocupă în prezent? Are propria afacere – face reconversie profesională, proiecte de finanţare, i-a ajutat şi pe primarul Horăscu, de la Prundeni, pe primarul Mitrache, de la Ştefăneşti. E şcolit, CV-ul său impresionându-i pe liderii centrali ai PSD”, a mai adăugat Bleotu.    

Ion Dobre a plătit din bani publici atacurile mizerabile împotriva unor ziare şi contracandidaţi

15.05.2008 • AnchetaComments Off

• Primarul din Dăeşti riscă cel puţin un dosar penal

Pe şarpe, când îl doare capul, îţi iese în cale. Aşa şi cu Ion Dobre, primarul din Dăeşti, care în lipsă de activitate, sau probabil nemulţumit că a trecut prea multă vreme de când n-a mai fost criticat în cele două ziare care nu i-au acceptat banii, de fapt banii comunei, se apucă să ne facă de paranghelie în alte publicaţii. Dacă nu ştiaţi, vă informăm noi – gestul său are un puternic substrat penal. Conform legislaţiei în vigoare, primarul din Dăeşti riscă să se aleagă cel puţin cu un dosar penal pentru că şi-a permis să plătească din bani publici articole insultătoare şi calomnioase la adresa unor contracandidaţi şi jurnalişti. De altfel, rugăm organismele abilitate, Prefectură, Parchet, DNA, etc, să declanşeze o anchetă în legătură cu acest caz.

Avem o veste proastă pentru primarul din Dăeşti! După ce ne-a lovit mişeleşte la concurenţă, pe noi şi pe colegii de la „Curierul”, ne-am întins antenele şi am aflat că respectivul articol – în care era ponegrit şi unul dintre candidaţii pentru funcţia de primar al comunei Dăeşti – a fost plătit din bani publici. Aşa că îi transmitem domnului Dobre că a făcut-o de oaie, că îl aşteaptă vremuri grele şi va trebui să dea socoteală pentru măgăria respectivă. Care va să zică, dumnealui, cu neruşinare, ca să nu spunem altfel, a îndesat mâna adânc în bugetul comunei Dăeşti, al cetăţenilor acestei localităţi, pentru a-şi satisface interesele personale. Nu mai există nici un dubiu, Ion Dobre plăteşte din banii primăriei mii de euro, lunar, publicaţiilor care îi tipăresc atacurile mizerabile şi-i pun la punct adversarii. Nu, nu e o scorneală de-a noastră şi suntem dispuşi să dovedim această acuzaţie în faţa oricărei instanţe, în cazul în care primarul din Dăeşti va avea tupeul să ne dea în judecată. Dacă de banii respectivi şi-ar fi prezentat realizările (aiurea! Dobre nu punctează cu nimic la acest capitol), din punctul nostru de vedere totul ar fi fost ok, dar să te foloseşti de visteria statului pentru a cataloga public drept „fiţuici” nişte ziare, pentru simplu fapt că îţi atrag atenţia că nu ai fost un primar bun – e un lucru pe care nu-l putem tolera. Apreciem că este ilegal, incorect şi josnic ca tu, primar, să pui la bătaie bugetul local (de care te mai şi plângi că e mic, că nu-ţi ajunge, etc.) pentru a-ţi regla conturile cu un contracandidat sau cu jurnaliştii nespecializaţi în pupincureli la adresa ta. Nimic nu ne mai miră, însă, la Dobre, care mai face o gafă impardonabilă, pe care nu înţeleg cum conducerea PSD Vâlcea o tolerează, riscând să-şi pună în cap şi aşa puţinele ziare în care social-democraţii mai apar la „de bine”. Mai exact, primarul din Dăeşti, devenit peste noapte mare scriitor de articole belicoase de campanie, plătite din banii comunei, nu nominalizează „fiţuicile” la care se referă, aducând, aşadar, o jignire gravă întregii prese din judeţ. Şi pentru ce?

E vina presei că, la Dăeşti, nu s-a primarul e incompetent?

Haideţi să fim realişti – e vina presei că, la Dăeşti, la doi paşi de Râmnicu Vâlcea, infrastructura este sub orice critică? Mulţi dintre dumneavoastră au trecut măcar o dată cu maşina prin această localitate. E vina presei că drumurile de acolo sunt pline de gropi, că gunoiul tronează, că autorităţile dorm şi nu mişcă un pai pentru a schimba ceva? E vina presei că primarul Dobre nu a fost în stare să atragă investiţii? De ce comune aflate la marginea judeţului evoluează, însă Dăeştiul, situat în buricul Vâlcii, regresează? De ce alţi primari PSD îşi iau rolul în serios şi au realizări, iar Dobre doar dă de gură, de atâţia ani de zile? Faptul că spunem toate aceste lucruri ne face „fiţuică”? După părerea lui Ion Dobre, se pare că da. După părerea noastră, gesturile sale sunt o consecinţă a disperării. A stat nestingherit atât de mulţi ani în fotoliul de primar şi s-a obişnuit să facă pe omul cu serviciu, ocupat până peste cap cu statul degeaba, încât probabil îl sperie de moarte gândul că poate veni un moment în viaţa sa când va trebui să şi muncească. Acesta este adevărul! Ion Dobre s-a obişnuit prea mult să taie frunză la câini în primărie, să-şi aducă aminte de comunitate doar în luna alegerilor, din patru în patru ani. În 2008, el are o surpriză – în competiţia pentru primărie apare un tânăr cu şanse să-i ia locul, George Popolan, un om de acţiune, care le demonstrează localnicilor că poate face multe lucruri deosebite pentru comunitate fără a avea la dispoziţie bugetul local. Cetăţenii reacţionează şi îl creditează în toate sondajele de opinie, lucru care îl zăpăceşte şi mai tare pe Dobre, trezit ca după un şoc de această situaţie, prin care trece – atenţie! – pentru prima oară. Buimac, obişnuit să nu aibă rivali de forţă în campanii, primarul se repede la cea mai simplă soluţie. Îndeasă încă o dată mâinile sale hărpăreţe în bugetul local, sperând că-şi va spăla imaginea cu articole denigratoare la adresa tuturor celor care susţin schimbarea sa din funcţie. Întâmplarea a făcut ca nu toată presa să se situeze de partea lui Dobre. Câteva ziare au văzut cu totul altfel de situaţia de la Dăeşti şi au tratat-o ca atare. Credeţi că era mai bine ca acestui tânăr să nu i se ofere nicio şansă, iar toate tunurile să fie puse pe el? Nu avem ceva cu Ion Dobre, Doamne fereşte!, dar nu ni s-a părut firesc să-l periem din moment ce nu am văzut nimic în urma lui. După părerea noastră, Dăeştiul merită ceva mai bun şi de aceea susţinem schimbarea, indiferent care ar fi noua formulă. Păi, haideţi să facem un mic exerciţiu! Adunaţi tot ce a făcut pentru cei mulţi Dobre de când este primar, număraţi-i mandatele, socotiţi salariul pe care l-a încasat în tot acest timp, uitaţi-vă la tot ce s-a realizat în alte localităţi, mai uitaţi-vă de zece ori la Dăeşti şi apoi trageţi singuri concluziile! Pesemne că Ion Dobre nu a înţeles că primăritul nu este o profesie, iar cine demonstrează că nu este îndeajuns de bătăios sau competent în fotoliul de edil, evident, trebuie să plece! Nu spunem că trebuie votat neapărat Popolan, ci doar că Dăeştiul are nevoie de schimbare ca de aer! După părerea noastră, pârliţii de angajaţi ai uneia dintre „fiţuici”.

Bloc de locuinţe la intrarea în CAS

09.05.2008 • AnchetaComments Off

• Dumitru Buşe a făcut totuşi ceva în cei patru ani de preşedinte al CJ

Dumitru Buşe are toate motivele să nu-şi facă griji că va avea o bătrâneţe liniştită. Cârcotaşii care spun că acesta nu a făcut mai nimic în cei patru ani cât a condus Consiliul Judeţean, se înşală amarnic: Dumitru Buşe nu a pierdut timpul degeaba cât a fost vătaf al acestui judeţ. La final de mandat, conservatorul se poate lăuda cu o mare realizare: un bloc de locuinţe de toată frumuseţea în buricul Râmnicului, la doar câţiva metri de sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Nu e puţin lucru să treci de la cârciumi la afaceri imobiliare; este doar o chestiune de principiu.

Deşi pozează în demnitar de mare moralitate, Dumitru Buşe nu s-a remarcat în cei patru ani de mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean decât prin alocarea banilor publici pe criterii politice şi prin mărirea considerabilă a propriei averi. Cu un trecut gri, din care amintim doar un vas plin cu sodă dispărut ca prin minune în portul Constanţa, Dumitru Buşe a profitat din plin de statutul său de şef al CJ. Ombilical legat de USG, acesta a reuşit să scoată profit din privatizarea acestei societăţi; timp de câteva luni, mai mulţi reprezentanţi ai firmei poloneze Ciech – care a reuşit să achiziţioneze pachetul majoritar de la USG, au fost cazaţi la pensiunea Mara din Băile Govora, administrată de soţia şefului CJ. Preţul cazării nu a fost deloc unul rezonabil, polonezii achitând din banii USG multe mii de euro în contul familiei Buşe. Între timp, la orizont a apărut o oportunitate pe care conservatorul Buşe nu o putea rata: un teren excelent în centrul Râmnicului, ideal pentru ridicarea unui bloc de locuinţe. Şi nu oricum, ci împreună cu asociatul său tradiţional Ion Georgescu, administrator al firmei Dancomar, cu care Buşe împarte frăţeşte acţiunile. Imediat a fost rezolvată şi problema banilor; Inter Club-ul, unitate aparţinând aceluiaşi Buşe, a fost vândut iar fondurile astfel obţinute (circa 300.000 euro – spun gurile rele) au fost investite în şantierul de la CAS. Lucrările au început repede şi cu toate sesizările conducerii CAS cum că blocul de locuinţe este construit nu tocmai legal, proiectul se apropie cu paşi repezi de final. Deşi sunt numeroase încălcări ale normelor în construcţii, cei care ar trebuie să ia măsuri în acest caz se uită în altă parte. Cu toate că avea tot interesul să dispună efectuarea unui control serios, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Vâlcea, liberalul Ion Nicolae l-a lăsat pe Buşe să construiască nestingherit. Pasivitatea lui Nicolae este cu atât mai dubioasă, cu cât chiar în vecinătatea blocului lui Buşe se află o proprietate a Inspectoratului în Construcţii, care pe vremuri era luată în calcul în vederea construirii unui sediu propriu al acestei instituţii. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că şantierul din faţa CAS afectează atât gardul instituţiei cât şi o gospodărie din apropiere, avem toate datele pentru a-l sesiza pe Ion Nicolae să dispună măsuri urgente. Ştim însă că nu va face nimic, nu de alta, dar nu are niciun interes…  O.H.

Mafia gazolinei controlează în continuare sudul judeţului

09.05.2008 • AnchetaComments Off

• Deşi imperiul clanului Ciorgan se clatină

Afacerile cu diluant şi gazolină din sudul judeţului Vâlcea a fost şi a rămas un subiect tabu. Scandalul fântânilor care ardeau în comuna Laloşu a pus pentru o fracţiune de secundă reflectoarele pe mafia care controlează afacerile de milioane de euro cu combustibil din jurul Drăgăşaniului. Controlul comandat de fostul prefect Anuţa Handolescu pe această temă nu a dus însă la nici un rezultat. De altfel, concluziile anchetei au rămas şi până astăzi o necunoscută. Mafia a reacţionat imediat la tentativa instituţiilor statului de a face lumină în acest caz; temându-se că vor pierde controlul asupra traficului cu gazolină în benzinăriile din sudul Vâlcii, capii afacerii au trecut la ameninţări.

Copiii unor demnitari au fost „vizitaţi” de indivizi dubioşi, importante personaje din administraţia judeţului au primit telefoane de ameninţare. Unele dintre aceste telefoane au fost date de către politicieni, la rândul lor implicaţi într-o afacere ale cărei tentacule se întindeau până în 2004 chiar şi în zona Ministerului Economiei. Se spune că însuşi fostul ministru pesedist Dan Ioan Popescu îşi primea partea leului: circa 400.000 euro se scurgeau lunar în contul acestuia pentru asigurarea unei protecţii corespunzătoare. Din prospera afacere nu au lipsit niciodată poliţiştii; aceştia, în schimbul unor importante sume de bani, spălate mai apoi în tranzacţii auto şi imobiliare, asigurau paza. Mai exact, se făceau că nu văd, ignorând cu bună ştiinţă orice acţiune de control în zona de sud. În câţiva ani, traficul cu gazolină a luat proporţii. Benzinăriile au devenit paravanele perfecte; cu doar o pompă sau două în dotare, acestea erau de fapt punctele de desfacere a mărfii, gazolină vândută la bidoane de 1, 2 sau 5 litri, sub titulatura de diluant. Printre capii afacerii s-a numărat şi clanul Ciorgan din Ştefăneşti. În scurt timp, această familie a devenit un nume de referinţă în traficul cu gazolină. Opulenţa clanului s-a manifestat prin vile imense în comună, maşini de zeci de mii de euro, care au început să bată la ochi. Afacerile dubioase l-au adus pe Ciorgan în atenţia Fiscului. Potrivit unor surse de încredere, Ciorgan are de returnat TVA de câteva sute de miliarde lei vechi, fiind aproape de faliment. Vechea protecţie a început să dispară şi în consecinţă, imperiul din Ştefăneşti a început să se clatine. Asta nu înseamnă că traficul de gazolină a încetat. Între timp, alţi granguri, protejaţi de alte grupuri de interese, au preluat controlul afacerii. Iar în tot acest timp nimeni nu ia vreo măsură.  O.H.

De 17 ani, o familie din Râmnic se luptă să obţină pământurile moştenite

22.04.2008 • AnchetaComments Off

O râmniceancă încearcă fără succes de 17 ani să intre în posesia terenurilor moştenite în Râmnicu Vâlcea de la defuncţii săi părinţi, Găngiulescu Traian şi Gheorghiţa. Potrivit prevederilor legilor fondului funciar, Duţă Valeria trebuia să primească o suprafaţă de 400 metri pătraţi în Cartierul 1 Mai şi aproape 800 metri pătraţi în zona din vecinătatea fostului sediu RDS. Familia Valeriei a fost expropriată de comunişti în perioada 1970-1988, iar în 1991 a depus prima cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra celor două terenuri din municipiu. Văzând că nu i se face dreptate, în anul 2006, ea a acţionat în instanţă Primăria Râmnicului, procesul cu pricina fiind pe rol şi astăzi.

Valeria Duţă ne-a declarat că este inadmisibil ca, după aproape 20 de ani de la Revoluţie, un drept fundamental al cetăţeanului să fie pur şi simplu ignorat de autorităţi. Ea susţine că terenurile pe care le-a moştenit de la părinţi sunt neocupate în prezent, dar cu toate acestea reprezentanţii Primăriei refuză inexplicabil să îi reconstituie dreptul de proprietate sau măcar să o despăgubească în baza actelor normative în vigoare, oferindu-i o suprafaţă echivalentă ca valoare în altă zonă a oraşului. Moştenitoarea celor două terenuri, estimate conform pieţei la aproximativ 600 de mii de euro, s-a adresat în repetate rânduri atât Primăriei, cât şi Prefecturii şi Consiliului Judeţean. Acum un an, prefectul Anuţa Handolescu i-a promis Valeriei Duţă că o va ajuta să-şi obţină pământurile moştenite, mai ales că era interesată să-l cumpere pe cel situat în vecinătatea casei sale. Reprezentanţii Consiliului Judeţean, însă, susţin chiar şi acum, după ce familia Duţă a prezentat actele doveditoare, că nu au habar de exproprierea făcută de comunişti. Valeria Duţă susţine că nici la Primărie nu a găsit mai multă înţelegere, fiind pasată de la o instituţie la alta pe motive care mai decare mai ciudate. Studiind toate documentele, şi noi suntem de părere că nu există motive pentru ca familia Duţă să mai fie dusă cu vorba de autorităţi şi că, în cel mai scurt timp, acesteia ar trebui să i se facă dreptate.

Burtescu „Glumă Proastă” – o nouă ţeapă pentru primari

18.04.2008 • AnchetaComments Off

• Modelul Cruela-SVS City Media câştigă noi adepţi

Se ştie bine că în ultimii trei ani în judeţul Vâlcea a înflorit o adevărată afacere având ca pretext proiectele de dezvoltare a infrastructurii rurale cu fonduri europene. Diverşi indivizi, ascunşi în spatele unor sereleuri obscure sau acţionând în nume propriu, colindă localităţile, îi contactează pe primari, le promit că îi ajută pe bani puţini să-şi promoveze comunităţile peste hotare cu ajutorul unor site-uri sau fiţuici anonime sau să realizeze proiecte „beton” pentru alimentări cu apă, canalizări, drumuri şi poduri. O dată întinsă plasa, urmează surpriza: în schimbul unui ajutor nesemnificativ, indivizii cu pricina emit facturi astronomice pentru zeci sau chiar sute de milioane, pe care primarii nu au de unde le onora.

Ziarul nostru a scris nenumărate articole despre fiţuici tipărite în câteva sute de exemplare ai căror patroni mulg constant bugetele localităţilor. Tot noi am făcut publice afacerile şefei de la Departamentul de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean. Fiul Cruelei se află în spatele unei firme obscure cu sediul în Bucureşti, intitulată pompos SVS City Media, care a forţat zeci de primari vâlceni să pompeze bani cu nemiluita pentru nişte aşa-zise anunţuri de promovare într-o revistuţă de care nu a auzit nimeni. Firma a acţionat la comanda Consiliului Judeţean iar acum se află în proces cu o serie de primării, cărora le solicită daune interese pentru că nu au plătit tributul la timp. Ei bine, recent am auzit despre un alt caz de căpuşare a banului public. Primarul comunei Milcoiu, Gheorghe Ceauşu a sesizat Prefecturii faptul că un anume individ Burtescu, recomandat de Consiliul Judeţean ca „iniţiatorul Ordonanţei 7”, a solicitat primăriei nu mai puţin de 100 milioane lei pentru şapte pagini de proiect. „Acest iniţiator nu este altceva decât o glumă proastă. A fost trimis de Consiliul Judeţean la primari pentru realizarea de studii de fezabilitate. Mi-a cerut o sută de milioane pentru şapte pagini. L-am dat în judecată pentru aceşti bani”, a spus indignat Ceauşu. Aşadar, aviz primarilor amatori: nu mai cădeţi în plasa unor aşa-zişi specialişti care se recomandă ca venind din partea Consiliului Judeţean! În fapt, sunt doar nişte şmecheri de doi bani care nu ştiu cum să se îmbogăţească mai repede de pe urma fraierilor…
Octavian HERŢA

Preotul ţepar din Prundeni riscă să fie scos din cler

11.04.2008 • AnchetaComments Off

Marţi, anunţam că un preot din Prundeni a reuşit să tragă o ţeapă de 125 milioane lei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Am afirmat atunci că, iniţial, Argentoianu Dănuţ Leon a solicitat cupoane susţinând că vrea să înfiinţeze o cultură de grâu pe suprafaţa de 25 de hectare deţinută de el şi parohie, dar şi că acest lucru nu s-a întâmplat, fapt pentru care reprezentanţii APIA i-au cerut să dea banii înapoi. El a anunţat însă că nu are de gând să returneze nici un leu. Potrivit cetăţenilor care ni s-au plâns la redacţie, preotul în cauză este cunoscut în localitate ca un personaj controversat.

La puţinele slujbe pe care le ţine, acesta îndeamnă enoriaşii să voteze PNL-ul. De asemenea, am primit mai multe semnale că ar fi luat bani împrumut de la peste 30 de credincioşi, fără a li-i da vreodată înapoi. Nu cu multă vreme în urmă, el a fost acuzat şi de preacurvie, în acest sens judecându-se cu vecinii. De asemenea, am aflat că, înainte de a se preoţi, Argentoianu a fost primarul unei localităţi din judeţul Olt. Şi de acolo a plecat destul de şifonat după ce Curtea de Conturi a constatat o serie de nereguli legate de activitatea sa. Gura târgului mai spune că preotul şi-ar fi făcut la Zăvideni o vilă pe banii obţinuţi de măicuţe pentru parastase. Lumea îl mai acuză şi de faptul că ar fi dat în arendă pământul parohiei, tot în ideea de a-şi umfla buzunarele. După prezentarea acestui caz, am avut un dialog – constructiv credem noi  – cu părintele vicar Groşenoiu, care ne-a precizat că Episcopia a declanşat o anchetă internă prin care se doreşte clarificarea fiecărei acuzaţii îndreptată împotriva lui Argentoianu Dănuţ Leon. Dacă va fi găsit vinovat, el va fi scos din cler. 

Corupţie pe faţă la Consiliul Judeţean

04.04.2008 • AnchetaComments Off

• Caracatiţa transporturilor vrea să o pună de un nou blat

Asociaţia Transportatorilor Rutieri cu reprezentativitate în judeţul Vâlcea a tras de urechi conducerea Consiliului Judeţean şi firma patronată de conservatorul Dumitru Becşenescu pentru o serie de afaficuri menite se pare a favoriza societatea Antares. La finele lunii martie, Adi Zăuleţ, preşedintele ATRR Vâlcea, a transmis Comisiei Paritare, Autorităţii Rutiere Române, Consiliului Judeţean şi Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale – Serviciul de Atribuire Electronică în Transporturi un memoriu referitor la atribuirea traseelor traseelor cuprinse în programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul Vâlcea, pe perioada 01.07.2008-30.06.2011.

 „Acest demers are ca scop avizarea tuturor autorităţilor implicate de potenţialele probleme ce pot apărea în atribuirea traseului Drăgăşani – Băbeni – Rm. Vâlcea, ca urmare a intenţiei operatorului de transport SC Antares Transport SA de a distorsiona libera concurenţă. Solicităm ca acordarea punctajelor pentru criteriile de evaluare în vederea atribuirii traseului menţionat să se facă având în vedere vechimea pe acest traseu în conformitate cu dispoziţiile legale, astfel încât libera concurenţă să nu fie distorsionată. Operatorul de transport SC Antares Transport SA urmăreşte să-şi creeze o situaţie favorabilă în condiţii neconcurenţiale prin depunerea unui certificat de grefă eliberat de Tribunalul Vâlcea prin care speră să facă dovada că a executat acest traseu în perioada 1975-1982, în calitate de succesoare a SC TransCozia SA, desprinsă din fosta ITA Vâlcea”, se arată în deschiderea scrisorii semnată de preşedintele Zăuleţ.

Antares Transport încearcă să câştige pe uşa din dos traseul Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea

ATRR Vâlcea atragem atenţia şi asupra faptului că activitatea defunctelor întreprinderi de transport din perioada comunistă nu pot fi considerate vechime pe traseu în înţelesul Ordinului 134/2007, cu modificările Ordinului 174/2007, cât şi a tuturor actelor normative emise ulterior. Potrivit legii – susţine ATTR Vâlcea – vechimea pe traseu este stabilită de ARR, instituţie înfiinţată în 1992. Drept urmare, orice activitate anterioară acestui an nu poate fi considerată vechime pe traseu. De asemenea, mai menţionează preşedintele Adi Zăuleţ, criteriul „vechime pe traseu” poate fi cuantificat doar la data înfiinţării de traseu şi numai în baza deţinerii licenţei. „Reamintim că traseul Drăgăşani – Băbeni – Rm. Vâlcea a fost înfiinţat în anul 2002, prin Hotărârea Consiliului Judeţean. A considera activitatea desfăşurată de defuncta ITA Vâlcea în perioada 1975-1982 ca vechime pe traseul respectiv echivalează cu aplicarea retroactivă a legilor, atât a celor ce reglementează serviciile de transport public local, cât şi a celor privind înfiinţarea autorităţilor care reglementează, controlează sau gestionează această activitate”, se mai arată în document. ATTR Vâlcea susţine şi faptul că hotărârea judecătorească cu care Antares urmăreşte „distorsionarea concurenţei şi încălcarea legii” nu este irevocabilă, astfel că nu poate fi luată în considerare până la pronunţarea instanţei în recurs. În final, ATTR atrage atenţia tuturor autorităţilor implicate cu privire la intenţia operatorului Antares Transport „de a induce în eroare autorităţile cu privire la vechimea pe acest traseu şi de a distorsiona astfel libera concurenţă cu vătămarea gravă a celorlalţi operatori care au depus solicitări”. Zăuleţ a menţionat şi faptul că există riscul producerii unui precedent grav, de care ar putea profita orice operator din ţară care a preluat câte o parte a fostei ITA şi a solicitat ca la atribuirea punctajelor să fie respectate legile şi principiul prevăzut în articolul 1, alineatul 4, litera b din Legea 92/2007 privind garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport pe piaţă. 

Interesul de grup bate interesul cetăţenilor

Stând de vorbă cu primarii de pe ruta Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani, am înţeles şi mai bine cum stau lucrurile. Unii dintre ei ne-au mărturisit, sub promisiunea că le vom păstra anonimatul, ce se urmăreşte de fapt: distrugerea concurenţei ANTARES-ului. Primarii au amintit că, în urmă cu câţiva ani, s-a mai pus în scenă scenariul scoaterii de pe piaţă a firmei MATDAN, transportator care a câştigat corect licitaţia pe acest traseu. Şi atunci, prin diverse afaficuri, la Consiliul Judeţean s-a încercat un blat similar. În cele din urmă, instituţia a fost obligată de Justiţie să despăgubească societatea respectivă cu câteva miliarde de lei, fireşte, pe spinarea prostimii. Acum, istoria se repetă. Atât ANTARES, cât şi MATDAN participă din nou la licitaţie. Numai că primarii se arată mulţumiţi de modul în care şi-a desfăşurat treaba MATDAN şi de condiţiile oferite călătorilor, microbuzele sale fiind moderne, cu aer condiţionat şi toate dotările necesare. Aşa că singura chichiţă pe care vor să o speculeze mai marii CJ la firma MATDAN este legată de capacitatea microbuzelor sale (maxim 17 locuri). Acest lucru nu-i deranjează pe călători, mai ales că la fiecare 15 minute o maşină trece prin staţii. În plus, preţurile nu sunt piperate. Primarii au luat act de voinţa cetăţenilor şi au făcut adrese către CJ prin care susţin că nu există nici un impediment referitor la capacitatea microbuzelor, ba din contră, toată lumea este extrem de mulţumită de acest transportator. La Consiliul Judeţean, însă, interesele sunt prea mari pentru a fi luate în calcul opiniile aleşilor locali sau ale călătorilor. În consecinţă, ştiind că MATDAN nu are mijloace de transport cu capacitate mai mare, cineva din CJ a sunat toţi primarii în cauză cerându-le să facă alte adrese, prin care să solicite autocare de 40 de locuri, cu care, bineînţeles, putea să vină doar Antaresul. Pentru că nu răspund la comanda partidului care l-a consacrat pe Dumitru Becşenescu, primarii au refuzat categoric şi şi-au menţinut punctul de vedere iniţial. Surse din CJ Vâlcea ne-au informat că săptămâna viitoare urmează să se clarifice acest subiect. Atunci vom avea şi o primă concluzie asupra situaţiei.
Va urma
Eduard Dulăcioiu

Viceprimarul Shell este în spatele italienilor care au dat tunuri imobiliare în Brezoi

04.04.2008 • AnchetaComments Off

• Primăriţa Elena Corotchi este convinsă de acest lucru

Recompensată recent cu titlul „Primarul Anului 2007 în România”, primăriţa oraşului Brezoi, Elena Corotchi îl atacă pe viceprimarul Robert Schell, după ce acesta a acuzat-o că şi-a cumpărat acest important premiu. Primăriţa crede că viceprimarul este pur şi simplu invidios pe succesele ei în administraţie, acuzând-o în permanenţă că orice face se cumpără pe bani grei. „În patru ani nu l-a văzut nimeni pe viceprimar prin oraş. Acum umblă sâmbăta şi duminica, să-l vadă lumea, doar-doar l-o vota cineva. Nu este acum momentul să spun mai multe, însă foarte curând voi ieşi public cu nişte informaţii bine documentate vizavi de rolul pe care vicele l-a avut în vânzarea unei mari suprafeţe de teren din Brezoi către italienii care spuneau acum câţiva ani că vor să facă un district al lemnului.

Aceşti italienii şi-au bătut joc de noi, au cumpărat foarte ieftin şase hectare în centrul Brezoiului şi nu au făcut nimic acolo. Mai mult, am înţeles că deja au vândut terenul pentru o sumă importantă, fără a înştiinţa în vreun fel primăria. Nu este posibil aşa ceva! Pentru mine este limpede că în spatele acestor italieni stă vicele! Voi dovedi acest lucru cu documente”, ne-a declarat telefonic primăriţa oraşului Breoi, Elena Corotchi. Aceasta ne-a mai spus că s-a deplasat la Bucureşti pentru a-şi lua premiul, mai mult pentru a avea ocazia să stea de vorbă cu câţiva miniştri. Astfel, în discuţia cu miniştrii Agriculturii şi Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, primăriţa din Brezoi le-a explicat acestora că oraşele mici nu mai pot accesa proiecte rurale, întrucât nu au o populaţie mai mare de zece mii de locuitori. În acest sens, Elena Corotchi ne-a declarat că nu poate accesa nici un proiect privind reabilitarea Casei de Cultură, pentru că, mai nou, doar Ministerul Agriculturii se ocupă de renovarea acestor aşezăminte. Nu în ultimul rând, Elena Corotchi a ridicat problema subvenţiilor pentru proprietarii de păduri aflate în parcurile naţionale. „Oamenii nu au primit aceste subvenţii, deşi acest lucru trebuia să se întâmple încă de anul trecut. Vor începe să taie pădurile dacă nu primesc nimic. Sunt minim două sute de proprietari de pădure situată în Parcul Naţional Cozia care mi se plâng că nu au primit nici un ban, în condiţiile în care pentru fiecare hectar de pădure sunt prevăzute subvenţii cuprinse între 80 şi 500 de euro. Aceşti oameni care vin să mi se plângă, îmi spun că sunt proprietari doar cu numele: nu au voie să taie din pădure, nu pot obţine nici un beneficiu”, ne-a mai spus primăriţa din Brezoi.
Octavian HERŢA

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri