În această vară, la Voiceşti, vor începe lucrările de introducere a reţelei de alimentare cu gaze naturale. Este un proiect important, care va fi derulat prin intermediul Ministerului Economiei şi de care vor beneficia zeci de familii din localitatea primarului Florin Vătafu. Bugetul comunei nu va fi „afectat” de această investiţie.
„Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, în ultimii ani, pentru a aduce gazele la Voiceşti. Acum, visul se va transforma în realitate. Localitatea noastră şi alte două comunităţi din zonă vor beneficia de gaze naturale în viitorul apropiat. La sfârşitul lunii, Ministerul Economiei va scoate la licitaţie lucrările prevăzute în proiect. Operatorii care vor câştiga se vor ocupa de această investiţie. Noi le vom pune la dispoziţie terenul de care au nevoie. Dacă totul va decurge conform aşteptărilor, în luna iunie a acestui an, ar trebui să înceapă lucrările propriu-zise”, a anunţat primarul din Voiceşti. (S.S.)
La vară, în comuna Voiceşti, încep lucrările de introducere a reţelei de gaze
15.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaConstantin Liţoiu, dezamăgit că Ponta i-a retras banii alocaţi de către fostul Guvern
15.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaRecent, la Zătreni, s-au încheiat lucrările de reabilitare a tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din anii trecuţi. Primarul Constantin Liţoiu spune că nu are bani pentru a onora obligaţiile către firma de construcţii, deoarece Guvernul Ponta i-a retras cele 3 miliarde de lei vechi primite de la fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. „Guvernul precedent ne-a alocat banii special pentru decontarea lucrările executate, dar aceştia ne-au fost retraşi, fără nicio justificare raţională. Acum, va trebui să facem rost de bani, urgent, pentru a nu fi acţionaţi în instanţă de către constructor. Nu mi se pare deloc corect cum a procedat actualul Executiv”, a reproşat primarul Constantin Liţoiu. (L.C.)
Primarul Cristian Nedelcu a semnat un nou contract cu finanţare europeană, în valoare de 3,5 mil. euro
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteaza
Miercuri, Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, a fost invitat la Craiova pentru a semna un nou contract de finanţare cu fonduri europene.
De această dată este vorba despre o investiţie în valoare de 3,5 milioane euro, care vizează extinderea parcului de la Batca. Edilul PSD ne-a precizat că proiectul are mai multe componente: 1) construcţia unui nou amfiteatru, în locul celui existent, amenajarea întregii incinte şi înlocuirea băncuţelor cu aproximativ 400 de scaune, vestiare şi grupuri sanitare la standarde europene, dotarea cu instalaţii de sunet şi lumini şi montarea unei cupole, astfel încât noul edificiu să fie semi-acoperit; 2) amenajarea celui de-al doilea bazin de înot, care – la fel – va fi semi-acoperit; 3) extinderea zonei verzi. „Municipiul Drăgăşani nu duce lipsă de proiecte. Avem foarte multe, însă, problema este, cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, că evaluările, procedurile durează uneori chiar şi 3 ani. Cititi mai departe
Primarul de la Bălceşti, convins că Guvernul Ponta îi va reînfiinţa spitalul
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteaza
Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti, ştie foarte bine ce îşi doreşte de la noul guvern. Edilul PSD a declarat că prima măsură pe care o aşteaptă de la Cabinetul Ponta este legată de reînfiinţarea spitalului din localitate.
„Trebuie să avem măcar o unitate de primiri – urgenţe. Sigur, ideal ar fi să se reînfiinţeze spitalul. Noi suntem pregătiţi pentru a-l repune în funcţiune, putem aduce înapoi inclusiv medicii care au plecat. Avem şi dotările necesare, clădirea este recondiţionată. Nu mai rămâne decât ca, la nivel înalt, la Ministerul Sănătăţii sau unde mai trebuie, să se ia deciziile care trebuie”, a spus Ion Curelaru. Social-democratul a adăugat că reînfiinţarea spitalului de la Bălceşti nu ar afecta cu nimic căminul de bătrâni, acesta putând funcţiona foarte bine într-unul dintre corpuri de clădiri disponibile. „De la viitorul Guvern, evident, mi-aş mai dori şi fonduri pentru investiţii în infrastructură. Nu uitaţi că, pentru noi, perioada de Opoziţie a fost destul de lungă şi grea. Cititi mai departe
Marian Obogeanu a obţinut 1,5 mil. euro pentru infrastructura din Stoileşti
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaMarian Obogeanu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Stoileşti, apreciază că, de când ocupă această funcţie, în localitate, s-au rezolvat probleme importante, chiar dacă partidul său nu s-a aflat la Putere. El spune, după intrarea USL la guvernare, va putea realiza mai uşor obiectivele de investiţii pe care şi le-a propus. „Am realizat multe pentru comuna Stoileşti. Mă refer în primul rând la reţeaua de alimentare cu apă, pentru care am obţinut 35 miliarde lei vechi. Nu am neglijat nici drumurile. Recent, ni s-a aprobat finanţarea pe Măsura 3.2.2 d), prin care se va reface infrastructura rutieră afectată de inundaţiile din 2010. Proiectul nostru a întrunit 85 de puncte şi are o valoare de 1,5 milioane euro. În total, vor fi asfaltaţi 11 kilometri, din care 7,2 în Obogeni şi 3,8 în Geamăna. Consider că această investiţie este cea mai importantă de până acum”, a declarat Obogeanu. (N.C.)
Primarul Ilie Boiangiu, din Grădiştea: „Decizia lui Ponta de a retrage banii alocaţi de fostul Guvern poate băga primăriile în faliment”
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaLa începutul lunii aprilie, Primăria Grădiştea a primit de la Guvernul Ungureanu 3,7 miliarde lei vechi pentru echilibrarea bugetului local. Zilele trecute, însă, noul Exeucitv, condus de Victor Ponta, a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru retragerea sumelor alocate administraţiilor publice. Primarul Ilie Boiangiu consideră drept nefondată această hotărâre şi susţine că localitatea pe care o conduce a demarat o serie de investiţii care, în cele din urmă, nu vor mai putea fi achitate. „Din ceea ce ştiu, Trezoreria va bloca sumele alocate primăriilor de către fostul Guvern, iar pentru asta nu găsesc nicio explicaţie plauzibilă. Spre exemplu, Primăria Grădiştea are de plătit arierate mai vechi, iar, în plus, am început lucrările la terenul de sport şi de asfaltare a unui drum. Aceste lucrări urmau să fie achitate din cele 3,7 miliarde de lei vechi repartizate de Ungureanu. Dacă ni se vor retrage aceşti bani, nu ştiu ce vom face, pentru că firmele care execută lucrările ne vor da în judecată pentru recuperarea datoriilor. Toate primăriile din ţară vor fi afectate de această măsură”, a semnalat primarul Ilie Boiangiu. (L.C.)
În următorii doi ani, Constantin Liţoiu va introduce apa curentă în toată comuna Zătreni
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteaza
Constantin Liţoiu este primar la Zătreni din 1996 şi, cu siguranţă, pe 10 iunie, va câştiga un nou mandat. Motivul este cât se poate de simplu: comunitatea locală apreciază investiţiile de sute de miliarde pe care acesta le-a realizat.
Liţoiu are în plan, în continuare, o mulţime de obiective. „În următorii patru ani, mi-am propus să extind sistemul de alimentare cu apă în toată comuna. Avem deja un proiect prin care vom introduce reţeaua şi în satul Săscioara. Apoi, ne vom îndrepta atenţia şi către celelalte gospodării din localitate. Sigur însă că mai avem şi alte investiţii pregătite, în infrastructură, în zona protecţiei sociale şi a educaţiei…”, a anunţat Constantoin Liţoiu. (L.C.)
AS Trans, Govora SA şi Ralunic au câştigat licitaţia pentru modernizarea DJ 648
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaLicitaţia pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 648 Ioneşti – Olanu a fost câştigată de firma AS Trans (condusă de Mihai Şoavă), în asociere cu Govora SA şi Ralunic SRL. Valoarea totală a investiţiei este de 260 miliarde lei vechi şi implică asfaltarea a 9 kilometri de drum şi construirea a două poduri. „Dacă nu se depune nicio contestaţie, lucrările vor începe în cel mult 3 săptămâni. Era nevoie de repararea acestui drum, deoarece, în zona respectivă, se circula greu. (…)Tot ca noutate, pot să vă spun că, urmează să primim OK-ul de la ANRMAP pentru asfaltarea unui alt drum, pe o lungime de 1 km.. De asemenea, recent, am reuşit să balastăm toate căile de acces din localitate”, a anunţat primarul Gheorghe Anghel. (L.C.)
Blejan a făcut 7 poduri şi urmează al 8-lea
11.05.2012 • Administratie • Fii primul care comenteazaÎn urmă cu câţiva ani, primarul de la Scundu se zbătea să obţină finanţare pentru nouă poduri. A găsit soluţii pentru o parte dintre acestea, s-a apucat de lucrări, iar în prezent, 6 dintre acestea sunt construite. „În prezent, se lucrează la cel de-al 7-lea pod, în punctul Vlădescu, peste pârâul Scundu. Estimez că, în maxim o lună, va fi finalizat şi acesta. Apoi, vom muta utilajele în zona Brindea, unde va fi realizat cel de-al 8-lea pod. Totuşi, vom putea considera că am ne-am realizat obiectivul abia în momentul în care vom ridica şi cel de-al nouălea pod, în punctul Manolescu”, a declarat primarul Dumitru Blejan. Social-democratul a mai spus că, în ultimele zile, s-a intervenit în forţă pentru balastarea tuturor drumurilor vicinale şi săteşti. (S.S.)
Priorităţile primarului Gheorghe Mirea şi ale viceprimarului Ionel Vlădulescu, de la Budeşti:
08.05.2012 • Administratie • Comments Off
Modernizarea drumurilor, utilităţi în toate satele, şcoli moderne, spaţii de agrement şi sport şi o protecţie socială eficientă
Primarul Gheorghe Mirea, viceprimarul Ionel Vlădulescu şi echipa de candidaţi USL pentru Consiliul Local Budeşti şi-au stabilit priorităţile privind dezvoltarea comunei în următorii patru ani.
Unul dintre proiectele lor de viitor vizează execuţia unei săli de sport la şcoala de centru. În lista obiectivelor pe care şi le propunem, se mai află „finalizarea investiţiei privind construcţia bazei sportive, amenajarea unor parcuri cu locuri de joacă la toate unităţile de învăţământ din localitate, amenajarea unui teren de sport în satul Ruda, lângă căminul culural şi reabilitarea clădirii în care funcţionează Poşta”. În ceea ce priveşte capitolul „sănătate şi protecţie socială”, reprezentanţii USL îşi propun, înainte de toate, să înfiinţeze o farmacie la dispensarul din Ruda şi să găsească o soluţie pentru suplimentarea numărului de medici. Cititi mai departe




















