SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Primarul din Roşiile îl acuză pe omologul său din Lăpuşata de nepăsare

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Liberalului Ştefan Marinescu, primarul comunei Roşiile, nu i se pare normal să fie criticat pentru ceea ce se întâmplă în alte localităţi. El susţine că, mai nou, i se reproşează faptul că nu a reabilitat drumul ce leagă Roşiile de Lăpuşata, culmea, pe raza comunei vecine. „Oamenii nu ştiau exact până unde se întinde localitatea noastră şi unde începe comuna Lăpuşata şi mulţi îmi cereau mie să mă ocup de această problemă. Acum, s-a pus un panou care delimitează clar cele două comune, iar oamenii au posibilitatea să ştie exact cine este de vină pentru starea acestui drum şi mai ales pe teritoriul cărei localităţi este porţiunea care are cele mai mari probleme.

Nu ştiu câte demersuri a făcut primarul din Lăpuşata pentru modernizarea acestui drum, dar probabil că nici nu prea are interes pentru că nu se vede nimic. Sigur, DJ 676 este mult mai important pentru comunele Roşiile şi Tetoiu decât pentru el. Toate camioanele care transportă materiale de construcţii pentru lucrările ce se derulează pe teritoriul localităţii noastre şi al celei condusă de domnul primar Gheorghe Popa folosesc acest drum, care se degradează pe zi ce trece. Din păcate, nimeni nu ia atitudine. Deşi nu era de competenţa mea, am făcut nenumărate demersuri la CJ şi RAJDP pentru finanţarea reabilitării acestuia. Mi s-a promis că va veni o comisie pentru a analiza situaţia. Cei de acolo, mai în glumă, mai în serios, m-au întrebat cu ce drept intervin eu pentru această porţiune de drum dacă se află pe raza altei comune. Totuşi, primarul din Lăpuşata nu mi-a lăsat altă soluţie. Situaţia este extrem de delicată… Dacă nu se intervine rapid, comuna Roşiile rămâne oarecum izolată, mai ales că sunt ceva probleme cu alunecările de teren şi pe ruta Tetoiu-Giuleşti”, a spus Ştefan Marinescu, primarul comunei Roşiile. (R.D.)

Nicolae Voicescu va primi pentru comunitatea sa o ambulanţă

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Primarul Nicolae Voicescu a reuşit să rezolve pentru comunitatea sa şi problema accesului la servicii medicale în concordanţă cu pretenţiile europene. În prezent, chiar lângă primărie, funcţionează o farmacie cu program de luni până sâmbătă, aprovizionată cu o gamă foarte largă de medicamente. De asemenea, cu puţină vreme în urmă, în satul Dozeşti a fost dat în folosinţă unul dintre cele mai mari dispensare din judeţ. Acesta are la primul nivel un cabinet medical, un laborator de analize, un cabinet stomatologic şi o cameră de primiri urgenţe.

La etaj, cei ce profesează în această locaţie dar provin din alte zone au la dispoziţie pentru a locui un apartament şi o garsonieră dotate cu toate cele necesare. Medicul Simona Miclea le acordă oamenilor consultaţii două zile pe săptămână, însă primarul Voicescu spune că, în curând, va obţine aprobare pentru ca medicul să vină de trei ori pe săptămână la cabinet. În acest sens, el a primit asigurări inclusiv din partea preşedintelui CJ Ion Cîlea şi a directorului CAS Vâlcea. Mai mult decât atât, există numeroase semnale că, în scurt timp, la Fârtăţeşti, va sosi şi o ambulanţă. În aceste condiţii, pacienţii din comună ce trebuie transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti mari nu vor mai fi nevoiţi să aştepte ambulanţa ce venea fie de la Bălceşti, fie de la Râmnicu Vâlcea.

PUG-ul Râmnicului ar trebui făcut după stabilirea soluţiei privind renaturarea Olăneştiului

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Săptămâna trecută, belgienii implicaţi în proiectul de renaturare a râului Olăneşti au dat curs invitaţiei lansată de liberalul Tudor Şindilaru, directorul Agenţiei Naţionale Apele Române – DA Olt. Cu acest prilej, a fost organizată şi o conferinţă de presă în cadrul căreia Marc Huygens, reprezentantul companiei Soresma, a prezentat în detaliu întreaga idee. În debutul întâlnirii, Tudor Şindilaru a reamintit că renaturarea râului Olăneşti pe o lungime de aproximativ 2 kilometri presupune aducerea cursului de apă într-un stadiu apropiat de cel iniţial, nesufocat de betoane, precum şi refacerea biosistemului din zonă. După cum se ştie, în ultimii 20 de ani, nenumărate specii de peşti şi păsări au dispărut de pe râul Olăneşti din cauza intervenţiei brutale a omului, care a încorsetat cu ciment cursul apei.

Proiectul vizează, printre altele, amenajarea unor parcuri după un model preluat din Occident. Compania multinaţională SORESMA s-a declarat încântată că are ocazia de a materializa, împreună cu Direcţia Apelor Olt, un proiect inedit pentru România. De aceea, reprezentanţii acestei companii s-au angajat să obţină singuri fondurile necesare întocmirii studiului de fezabilitate. Tudor Şindilaru, care are o vastă experienţă în urbanism, a afirmat că transformarea prundului râului Olăneşti poate fi privită ca o oportunitate din mai multe puncte de vedere. „Poate reprezenta o reparaţie pentru tot ceea ce s-a făcut greşit în Râmnic, în trecut. Se poate crea un spaţiu extrem de generos, pe care îl putem valorifica creând parcuri, locuri de relaxare şi agrement. Este ultima rezervă la care putem apela pentru a face ceva extraordinar pentru comunitate”, a afirmat directorul Direcţiei Apelor Olt, convins că în condiţiile în care se va realiza o centură verde prin inima Râmnicului cetăţenii municipiului vor respira un aer mult mai curat. Tudor Şindilaru a explicat şi de ce îşi doreşte ca acest proiect să fie realizat de compania belgiană Soresma. „Agenţia Naţională Apele Române colaborează deja cu această companie şi pot să vă spun că suntem foarte mulţumiţi. În plus, de acest proiect nu se pot ocupa decât nişte adevăraţi specialişti. Nu cred că am putea avea probleme nici cu punerea sa în aplicare. Cu siguranţă va fi nevoie de participarea mai multor firme specializate. Deocamdată, pe noi ne interesează doar zona de la stadionul din Zăvoi până la vărsarea în Olt a râului Olăneşti. Nivelul prundului va fi ridicat şi amenajat cu arbori, gazon, alei şi punţi pietonale. Asta înseamnă că vor fi create mult mai multe noduri şi zone de acces între centru şi cartierul Ostroveni. Sunt convins că şi în România s-ar găsi destui constructori capabili să pună în practică acest proiect. Sigur, important este ca râmnicenii să-şi dorească ca această idee, extraordinară în opinia mea, să prindă viaţă. Mai trebuie convinsă şi primăria că această ocazie, unică aş putea spune, nu trebuie pierdută. O idee pe care ar trebui să o luăm în calcul ar fi chiar şi mutarea centrului oraşului în oaza de verdeaţa pe care dorim să o amenajăm de-a lungul Olăneştiului. Oricum, eu am mai spus-o dar o repet: nu am deloc de gând să renunţ la proiectul privind renaturarea râului ce străbate municipiul!”, a afirmat Tudor Şindilaru, dându-i de înţeles primarului Mircia Gutău că, lăsând disputele politice deoparte, Râmnicul are nevoie de acest proiect. El a recomandat Executivului local să nu se grăbească să realizeze Planul Urbanistic General şi Planul Urbanistic Zonal înainte de a se da o soluţie de amenajare hidrotehnică a râului, mai ales că „în amonte există un baraj colmatat”. La rândul său, Marc Huygens a apreciat că, din punctul său de vedere şi al companiei pe care o reprezintă, renaturarea râului Olăneşti este o provocare: „Singurul lucru care poate împiedica materializarea acestui proiect ar fi reticenţa oamenilor sau a autorităţilor. Sigur, nu vă niciun motiv ca acest lucru să se întâmple, dar în rest nu au ce probleme să apară. Ştim exact ce este de făcut, avem soluţii… trebuie doar să vă convingeţi comunitatea că o astfel de ocazie nu trebuie ratată”.

Preşedintele Cîlea i-a promis sprijin primarului PNL din Stăneşti

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Ca urmare a insistenţelor primarului PNL Ionel Michiu, au început în sfârşit lucrările de modernizare a DJ 643B, ce leagă comunele Roeşti, Stăneşti şi Măciuca. În acest moment, se lucrează intens la consolidarea porţiunilor cu probleme urmând ca după finalizarea acestora să se treacă la turnarea covorului asfaltic. „Încă din toamna anului trecut, am făcut un memoriu la domnul preşedinte Ion Cîlea. Dânsul ştia de starea acestui drum de când a venit pe la noi şi a apucat să ne promită că va face tot ce îi va sta în putere pentru a ne ajuta. Săptămâna trecută, am purtat noi discuţii atât cu domnia sa, cât şi cu reprezentanţii RAJDP, iar semnalele au fost pozitive.

Urmează ca, după ce se vor consolida porţiunile cu probleme, să se treacă la asfaltare. Avem promisiuni că în această primăvară se vor turna aproximativ trei kilometri de asfalt. Sunt convins că preşedintele CJ se va ţine de cuvânt, chiar dacă eu sunt la PNL, iar dânsul de la PSD. Din punctul meu de vedere, domnul Cîlea a demonstrat că nu ţine cont de culoarea politică când vine vorba de binele cetăţenilor. Acest drum este extrem de important pentru noi, mai ales că este principala cale de acces în comuna Stăneşti”, a spus primarul Ionel Michiu.  (R.D.)

Râmnicul va fi luminat ecologic

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Săptămâna trecută, cei doi viceprimari ai Râmnicului, Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu s-au deplasat la Bruxelles pentru a semna Pactul Primarilor, în cadrul Săptămânei Energiei. „Acest document prevede respectarea principiului 20-20-20. Mai exact, reducerea cu 20% a consumului de energie, folosirea în aceeaşi proporţie a energiei regenerabile şi promovarea energiei bio pe acest sistem. Trebuie să implementăm acest principiu până în anul 2020, pentru a fi în acord cu celelalte oraşe europene. Avem două proiecte în acest sens, vizând transportul în comun şi iluminatul public, care va fi făcut numai cu becuri ecologice. De asemenea, ne concentrăm pe rezolvarea problemei locurilor de parcare în zona centrală, prin impunerea unei taxe.

 În plus, urmărim că adoptăm şi o strategie în domeniul energiei, pe care Consiliul Local o va pregăti în următoarele luni”, ne-a declarat Romeo Rădulescu la întoarcerea în municipiu. Până la această oră, doar patru oraşe, în afara Râmnicului, au mai aderat la Pactul Primarilor: Bucureşti, Baia Mare, Braşov şi Giurgiu. Mai trebuie să spunem că cei doi tineri viceprimari s-au întâlnit cu o sumedenie de personalităţi, printre care preşedintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, primarul Hamburgului şi viceprimarul din Helsinki. De asemenea, Rădulescu şi Veţeleanu au fost primiţi de europarlamentarul PD-L, Marin Jean Marinescu, care le-a făcut chiar un tur al Parlamentului European.   O.H.

Atelier de tâmplărie la Voiceşti

17.02.2009 • AdministratieComments Off

În ciuda contrelor pe care fostul primar Valeriu Mihăescu încearcă să i le pună la orice pas, Florin Vătafu, actualul edil al comunei Voiceşti, a reuşit să-şi ducă la îndeplinire multe dintre planurile pe care şi le-a făcut la începutul mandatului. Spre deosebire de fostul edil, care a cheltuit 1,5 miliarde de lei pentru montarea unei centrale termice la o şcoală din localitate, dată în folosinţă fără a avea avizul ISCIR şi care nu funcţionează la parametri normali (motiv pentru care Valeriu Mihăescu s-a ales şi cu o plângere la Parchet),  Florin Vătafu a reuşit să depună în doar trei luni, nu mai puţin de cinci proiecte pentru Voiceşti.

Printre acestea se regăseşte acum şi un proiect social, pe fonduri guvernamentale, în urma căruia aproximativ 20 de persoane din Voiceşti se vor specializa în lucrări de tâmplărie din PVC şi aluminiu. Primarul Vătafu intenţionează ca, o dată cu finalizarea cursurilor, să amenajeze şi un atelier unde rromii din localitate să-şi poată asigura traiul zilnic. (S.S.)

Proiecte de aproape 10 milioane de euro la Scundu

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan n-a renunţat la planurile sale de dezvoltare a localităţii pe care o păstoreşte. După ce a ridicat cea mai modernă clădire de primărie din judeţ, Blejan îşi doreşte să transforme comuna Scundu într-un adevărat loc de pelerinaj. Lucrările la schitul ce poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh” continuă şi în acest an, însă pentru ca localitatea în fruntea căreia se află să devină un punct de atracţie pentru turişti, sunt necesare şi drumuri practicabile. Tocmai de aceea, înainte de a ridica o mănăstire, primarul îşi doreşte să rezolve celelalte probleme ale oamenilor din Scundu. Împreună cu administraţia din Orleşti, edilul din Scundu a iniţiat un proiect integrat, de 6 milioane de euro, în urma căruia localitatea pe care o conduce va avea beneficia de apă curentă, canalizare şi un cămin de bătrâni.

În plus, Dumitru Blejan şi-a mai propus ca în 2009 să demareze, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, un alt proiect, de 2,5 milioane de euro, privind extinderea alimentării cu apă şi a lucrărilor de canalizare în satul Blejani, modernizarea bazei sportive, a căminului cultural, amenajarea drumului comunal 102, precum şi modernizarea grădiniţei. La un calcul sumar, reiese că edilul din Scundu îşi doreşte să atragă fonduri de aproape 10 milioane de euro, bani care să contribuie la dezvoltarea localităţii pe care o conduce. (S.S.)    

Popolan a ajutat la ridicarea unei troiţe în Dăeşti

17.02.2009 • AdministratieComments Off

Consilierul liberal George Popolan, de la Dăeşti, s-a remarcat din nou prin receptivitatea la doleanţele localnicilor. De curând, în satul Fedeleşoiu, a avut loc sfinţirea unei troiţe ridicată la iniţiativa profesorului Nicolae Popa, proiect care, însă, nu ar fi putut fi realizat fără aportul consilierului George Popolan. Cheltuielile legate de achiziţionarea materialelor de construcţii necesare ridicării acestei troiţe au fost suportate în totalitate de tânărul liberal, motiv pentru care acesta şi-a atras simpatia enoriaşilor din satul Fedeleşoiu. Într-o cuvântare prilejuită cu ocazia sfinţirii acestui locaş, preotul Gheorghe Bănicioiu a ţinut să le mulţumească atât lui Popolan şi celorlalţi cetăţeni care au contribuit la ridicarea troiţei. (S.S.)

Angajaţii Uzinei G au protestat în faţa Prefecturii

17.02.2009 • AdministratieComments Off

În jur de 200 de angajaţi din cadrul Uzinei G au protestat luni în faţa Prefecturii, pentru a-şi manifesta îngrijorările pe care le au vizavi de situaţia în care se află societatea la care lucrează. Protestatarii au solicitat salarii mai mari şi, totodată, să li se asigure stabilitatea locului de muncă. „Muncesc de 30 de ani în cadrul secţiei ICSI şi am un salariu brut de numai 1.520 RON. Vreau să se ţină cont de vechimea în câmpul muncii şi să nu mai fim remuneraţi precum cei care sunt recent angajaţi. De asemenea, vrem să fim asiguraţi că nu vom fi disponibilizaţi, mai ales că mulţi dintre noi avem familii de întreţinut şi rate la bănci”, ne-a declarat Gheorghe Statie, muncitor în secţia ICSI.

Telegondolă pe Dealul Capela

10.02.2009 • AdministratieComments Off

În curând, în Ostroveni-Sat, vor fi construite o grădiniţă şi o şcoală. Anunţul a fost făcut de viceprimarul PD-L Eusebiu Veţeleanu, care precizează, totodată, că până la finele lunii februarie va fi votat PUZ-ul pentru această zonă. El mai spune că nu s-a renunţat nici la ideea amenajării pasajului suprateran de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, numai că „se caută cea mai bună cale de finanţare cu fonduri europene”: „După cum probabil ştiţi, un important institut de la Bucureşti a analizat foarte bine situaţia şi ne-a transmis că de preferat ar fi să mergem pe varianta unui pasaj suprateran. În acest fel, vor fi evitate eventualele probleme cauzate de infiltraţiile de apă şi n-ar fi rău să ţinem cont de ceea ce spun specialiştii, care apreciază că Oltul este prea aproape de calea ferată pentru a se construi un pasaj subteran.

 În prezent, se lucrează la proiect şi credem că se pot obţine chiar 30 de milioane de euro pentru a-l materializa. Vrem să facem şi două bretele de circulaţie, care vor fluidiza foarte mult traficul. Cât priveşte biserica din apropierea unităţii militare, vreau să vă spun că aceasta nu va fi în niciun fel afectată”. Referindu-se la proiectul privind amenajarea unui parc de pe Dealul Capela, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a afirmat că „Executivul şi-a propus să finalizeze lucrările cel târziu anul viitor”. „Grădina Zoologică va rămâne în Ostroveni Sat. Aici, vrem să facem un parc modern şi ne gândim chiar să construim o telegondolă, tot cu fonduri structurale. Ideea poate părea năstruşnică, dar e benefică pentru turism”, a mai adăugat Veţeleanu. Nu în ultimul rând, alesul democrat-liberal a anunţat că a fost constituită comisia care se va ocupa de repartizarea locuinţelor pentru tineri. În acest moment, în evidenţele Primăriei Râmnicului, se află peste 960 de dosare prin care sunt solicitate locuinţe, însă „mulţi au găsit o soluţie între timp”. Numele „câştigătorilor” vor fi aflate în maxim o lună, iar cele 108 locuinţe ANL urmează să fie finalizate până în mai.

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri