Liga 6

„Câştigarea campionatului pe plan judeţean nu are nicio importanţă dacă nu reuşim să promovăm”

Antrenorul campioanei judeţene, Viitorul Dăeşti, Gabriel Mangalagiu, este optimist în perspectiva „dublei” cu Real Bradu. „Câştigarea campionatului pe plan judeţean reprezintă doar un obiectiv pe care trebuia să-l îndeplinim pentru a merge la baraj. Nu are nicio semnificaţie dacă nu reuşim să promovăm. Aceasta ar reprezenta o mare realizare pentru noi, să accedem în Liga a III-a. Am spus de la început, Argeş e un judeţ cu tradiţie în fotbal şi ne va fi foarte greu. Budeasa ar fi fost un adversar ceva mai accesibil pentru noi. Bradu e un oponent puternic, care beneficiază de toată susţinerea din lume. Acolo a existat un interes pentru ca echipa cea mai puternică să meargă la baraj şi să promoveze. Noi, aici, la Vâlcea, ne-am dat în cap şi nu am ştiut ce piedici să ne mai punem. Sper să trecem peste toate şi să reuşim să câştigăm. În ciuda tuturor greutăţilor, suntem optimişti. Avem soluţii şi pentru înlocuirea lui Lucian Iordache. Avem 19 jucători în lot, de valori apropiate. Faptul că vom juca pe un teren cu suprafaţă sintetică nu ştiu dacă ne va ajuta. Novicii spun că ambele echipe joacă pe aceeaşi suprafaţă, dar uită că există diferenţe între echipe. Mă rog… Sper să scoatem un rezultat bun la Bradu, iar apoi, în retur, să avem condiţii bune de joc la Dăeşti şi să reuşim să mergem mai departe”, a declarat Mangalagiu, cu privire la proxima misiune ce o aşteaptă pe Viitorul Dăeşti. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button