Liga V

Căpşunarii au produs prima înfrângere pentru FC Păuşeşti-Otăsău

* la victoria echipei din Buneşti şi-au adus contribuţia trei fraţi

FC Păşeşti-Otăsău a debutat sâmbătă, 27 august, în fotbalul organizat. Primul meci în Liga a V-a nu a fost, însă, cu noroc pentru jucătorii echipei nou-înfiinţate. Aceştia au fost nevoiţi să accepte înfrângerea la prima partidă disputată în noul sezon. Căpşunarii Buneşti, şi ei la primul meci după reorganizare, au reuşit să câştige duelul din etapa inaugurală a campionatului cu scorul de 4-1. La acest succes şi-au adus contribuţia şi toţi copiii familiei Voinea din Buneşti. Sunt trei fraţi Voinea şi toţi au fost legitimaţi la Căpşunarii Buneşti, fiind titulari în meciul cu FC Păuşeşti-Otăsău. Unul dintre aceştia, cel mai mic, a reuşit chiar să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Astfel, şi graţie aportului acestora, Căpşunarii n-au avut nicio problemă în a se impune în meciul de la Buneşti. Au condus cu 3-0, oaspeţii au redus din handicap (3-1), însă la final s-a consemnat 4-1 pentru gazde. De menţionat este şi faptul că această partidă a fost oficiată doar de doi arbitri. Centralul nu a ajuns la meci şi astfel unul dintre asistenţi, Robert Mitroi, a fost nevoit să preia şi atribuţiunile colegului absent. În ciuda acestei situaţii, meciul a fost lipsit de incidente, jucătorii celor două formaţii dând dovadă de fairplay.

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button