Diverse

Capăt de drum pentru junioarele 3 de la Energetic

Meciurile din cadrul grupei D a celui de-al doilea turneu semifinal dedicat junioarelor 3 s-au desfăşurat la Moreni. Aici a jucat şi Energetic. Formaţia vâlceană a câştigat meciul cu CSŞ 2 Baia Mare, cu scorul de 32-27, însă a pierdut celelalte două confruntări (22-19 cu CSM Bucureşti şi 27-23 cu LPS Iaşi). S-a clasat la acest turneu pe locul 3. Din grupa D au obţinut calificarea la turneul final CSM Bucureşti şi LPS Iaşi. „Fetele noastre nu au încă experienţă. Vor mai juca la acest nivel şi anul viitor. Noi suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat în acest sezon. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu am avut un obiectiv. Ne dorim doar ca fetele să acumuleze experienţă, să crească de la meci la meci, să joace cu ambiţie şi dăruire. Dintre cele două formaţii care ne-au învins la Moreni, CSM Bucureşti şi LPS Iaşi, nu cred că vreuna dintre ele poate câştiga titlul naţional. Am văzut şi echipe mai bune decât acestea, cum ar fi Chimia sau Tg. Mureş”, a spus Ionel Gheorghe (FOTO), antrenorul handbalistelor de la Energetic, după cel de-al doilea turneu semifinal. În altă ordine de idei, şi în sala de la Energetic s-a jucat handbal, în week-end-ul trecut, la nivel de junioare 3. La Rm. Vâlcea s-au desfăşurat meciurile din cadrul grupei C, în care s-au aflat formaţiile CSŞ Slobozia, Pegasus Tg. Mureş, Danubius Galaţi şi FEFS Craiova. Pe primele două locuri s-au situat CSŞ Slobozia şi Danubius Galaţi, care vor merge şi la turneul final. Competiţia de la Rm. Vâlcea s-a încheiat cu echipajele de poliţie la poarta sălii. Oamenii de ordine au fost chemaţi să restabilească liniştea, după ce un grup de părinţi supăraţi i-au apostrofat pe arbitri. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button