Liga 6Diverse

Campioana de iarnă din Superligă a petrecut la Crystal Palace

Viitorul Dăeşti a avut o primă parte a sezonului în care aproape totul a funcţionat conform planurilor. Trupa lui George Popolan e pe primul loc în Superligă, cu 16 victorii în 17 etape, a rămas favorită la câştigarea titlului judeţean, pe care l-a mai obţinut şi acum doi ani, iar în Cupa României, tocmai s-a calificat în sferturi. Rezultatele obţinute de fotbaliştii campioanei de iarnă din eşalonul de elită judeţean au fost recompensate de conducerea clubului cu un banchet de sfârşit de an. Imediat după meciul de la Vlădeşti, din optimile Cupei, câştigat de dăeşteni cu scorul de 5-1, fraţii Leo şi Ionuţ Săraru, Bogdan Preda, „Joe” Panait, Ştefan Paşoi, Cătălin Moldoveanu şi colegii lor au mers să petreacă la Crystal Palace. Iniţial, banchetul de sfârşit de an fusese programat la o pensiune din Dăeşti, dar din motive tehnice, a fost mutat la localul din zona Rovimet. Pentru fotbaliştii pregătiţi de Gabi Mangalagiu a fost sacrificat un porc. Robert Pîrvu & Co. s-au „delectat” cu şorici şi preparate tradiţionale, „asezonate” cu vin, lăutari, un tort în formă de teren de fotbal şi toate ingredientele necesare pentru o petrecere reuşită. Cheful s-a întins până după miezul nopţii. De la banchet nu au lipsit nici Octavian Vasile şi Lucian Iordache, fotbalişti care vor avea drept de joc pentru Viitorul Dăeşti în partea a doua a sezonului. Altfel, până la vacanţa de iarnă, antrenorul liderei, Gabi Mangalagiu, a mai programat un singur antrenament, care va avea loc joi, 13 decembrie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button