Diverse

”Calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor ar reprezenta o performanţă extraordinară pentru Vâlcea”

La finalul întâlnirii cu Minaur Baia Mare, antrenorul echipei vâlcene a vorbit despre ultimele partide disputate de SCM, dar şi despre meciul de sâmbătă, din Liga Campionilor, cu Brest, care ne poate duce în sferturile competiţiei. ”Cu Minaur a fost o victorie scontată. Am făcut o primă repriză foarte bună. Am intrat la pauză cu 8 goluri avans. Puteau să fie chiar 9, dar din nou, pe o lipsă de concentrare, am luat gol în ultima secundă. Însă, cred eu că a fost un joc dominat în totalitate de noi. Fetele s-au mobilizat, s-au motivat. Ne-am creat un avantaj liniştitor încă de la început. După primele 10-15 minute am început să şi schimb echipa, având în vedere că am avut un program infernal şi starea de oboseală, inevitabil, îşi spune cuvântul. La pauză au fost câteva jucătoare care au acuzat probleme medicale şi nu le-am mai putut folosi în repriza a doua. Cristina Florica s-a resimţit, în repriza a doua Raluca Băcăoanu a făcut întindere. Nici Samara nu a fost în deplinătatea forţelor. Venim după o perioadă extrem de dificilă, cu meciuri din trei în trei zile, cu deplasări foarte lungi, intensitate de jocuri puternice. În Champions League am nimerit într-o grupă infernală, cu trei echipe extrem de valoaroase, dar suntem la un meci distanţă de calificarea în Main Round, ceea ce ar reprezenta o performanţă extraordinară pentru echipa noastră şi pentru oraşul Rm. Vâlcea. În campionat intrăm în noul an de pe locul I, aşa cum am fost şi anul trecut. Când analizăm ce s-a întâmplat, trebuie să ţinem cont că am schimbat şapte jucătoare, că am avut o serie de probleme medicale. Alicia Fernandez, una dintre jucătoarele de bază, a făcut un antrenament în ultimele două săptămâni, Marta Lopez a avut şi ea o întindere. Au fost extrem de multe probleme, a intervenit şi starea de oboseală, dar în ciuda tuturor acestora, am reuşit să ieşim bine şi îmi felicit jucătoarele pentru acest lucru. Încercăm până la meciul cu Brest să le recuperăm fizic şi mental. Am avut trei meciuri în şase zile, dintre care două în Liga Campionilor, cu o deplasare în Germania. Ne-am întors de acolo luni seara, marţi am avut un antrenament, iar miercuri meciul cu Baia Mare. Inevitabil, cât de mult ţi-ai dori, apar problemele. În repriza a doua a meciului cu Minaur ne-am resimţit şi din punct de vedere fizic. Am menajat jucătoarele cât am putut”, a spus Florentin Pera.

”Nu se poate face totul peste noapte. Trebuie construit cu răbdare. Avem acum 8 jucătoare noi faţă de sezonul trecut”

Pera se aşteaptă ca sâmbătă seara SCM să se poată bucura pentru calificarea în Main Round-ul Ligii Campionilor. Ar fi un final de an perfect: SCM, pe primul loc în România şi în sferturile celei mai puternice competiţii din Europa. ”Brest nu a jucat în această săptămână în campionat. Ele sunt odihnite. Pleacă drept favorite. Brest şi Gyor sunt singurele echipe care au maxim de puncte în Liga Campionilor. Formaţia franceză are un buget de 7 milioane de euro, jucătoare de mare valore. A revenit şi Gullden, fosta jucătoare de la CSM Bucureşti. Sperăm să nu fie niciun accident la Podgorica, iar Buducnost să-şi respecte blazonul, să-şi câştige meciul de pe teren propriu. Iar noi să mergem în Main Round, acolo unde au mai fost echipe care au plecat cu mai puţine puncte, iar în grupele principale au obţinut rezultate deosebite. Pentru noi e bine că am ajuns la acest nivel. Trebuie să fim realişti, ne luptăm cu echipe foarte puternice. Consider că ne-am făcut datoria. Suntem pe locul I în România, cu şanse reale la Main Round. Uneori se întâmplă să nu poţi să joci la adevărata ta valoare. La Bistriţa, Samara da Silva a ieşit accidentată, Raluca Băcăoanu a lipsit şase săptămâni, Fernandez a fost indisponibilă şi a intrat în repriza a doua, dar a fost undeva la 30 la sută. Nu am fost în deplinătatea forţelor, am venit după un meci incredibil cu Buducnost, pe care l-am avut la îndemână, dar din păcate am pierdut în ultimele secunde. Cred, totuşi, că echipa a progresat mult din vară şi până acum, am ajuns să jucăm de la egal la egal cu echipe de top din Europa. Dar nu se poate face totul peste noapte. Trebuie construit cu răbdare. Avem acum 8 jucătoare noi faţă de sezonul trecut. Nu avem omogenitate şi experienţă în Liga Campionilor. E nevoie de timp. Anul viitor vom putea să emitem pretenţii chiar şi în Liga Campionilor”, este de părere antrenorul campioanei.

”Venirea Jelenei Trifunovic reprezintă un mare câştig. Ne va ajuta mult atât la linia de 9 metri, cât mai ales pe faza de apărare”

Tehnicianul Vâlcii e mulţumit de transferul făcut în aceste zile, însă mai aşteaptă şi altele în perioada de iarnă: ”Trifunovic este un foarte mare câştig. O felicit pentru debut. A avut doar un atrenament pentru a-şi cunoaşte colegele. A avut o evoluţie bună, a marcat şi două goluri importante. Sunt convins că poate mult mai mult. Au fost şi emoţiile, iar apoi nu poţi aştepta după un antrenament să joace la cel mai bun nivel. Venirea ei ne va ajuta mult la linia de 9 metri, atât în inter stânga, cât şi în inter dreapta, dar mai ales pe faza de apărare. E cunoscută ca o jucătoare de mare valoare. Ne-am confruntat cu probleme medicale, e greu să joci pe două fronturi, mai ales când aşteptările sunt mari. Măcar o jucătoare ne-am mai dori în perioada de iarnă”.

”Vâlcea jocă în Liga Campionilor, e pe locul I în România şi acesta este răspunsul pentru cei care aruncă noroi în activitatea noastră”

Ca peste tot, şi la Vâlcea există suporteri de rezultat. După înfrângerile din Liga Campionilor şi eşecul de la Bistriţa, în mediul on-line au apărut tot felul de comentarii răutăcioase, atât la adresa antrenorului Florentin Pera, cât şi la adresa jucătoarelor. Au existat discuţii inclusiv pe seama handbalistelor convocate la Naţională (nu doar cea a României), care s-ar menaja la SCM pentru a fi apte la Campionatul Mondial din Japonia. Referitor la aceste subiecte, Florentin Pera a spus: ”Nu am Facebook şi nu urmăresc comentariile din mediul on-line. Probabil sunt nişte oameni care se ascund în spatele tastelor, care nu au făcut niciodată performanţă. Este simplu să vorbeşti din afară. Eu sunt foarte mulţumit de ce s-a realizat. Vâlcea joacă în Liga Campionilor, Vâlcea e pe locul I în România şi acesta este răspunsul pentru cei care aruncă noroi în activitatea noastră”.

”Dacă se va demonstra vreodată că sunt jucătoare care nu pun suflet la această echipă, vă asigur că acestea nu vor mai fi pe viitor la Vâlcea”

”Am auzit că au fost foarte multe discuţii în această direcţie, că jucătoarele s-ar menaja pentru Campionatul Mondial. Nu vreau să dau curs acestora. E bine să ne apreciem jucătoarele, să le respectăm, pentru că toate au muncit pentru a ajunge la acest nivel. Trebuie să ne amintim că am produs poate cea mai mare surpriză din Europa câştigând campionatul în faţa unei echipe de talia CSM şi nu e bine să aruncăm acum cu noroi. Eu aştept din partea tuturor jucătoarelor să aibă evoluţii cât mai bune. Aşteptările sunt mari, iar ele trebuie să se încadreze. Au fost meciuri în care unele dintre ele nu s-au ridicat la cel mai bun nivel. Dorinţa de a juca este întotdeauna mare, dar trebuie să dai şi randament. Eu apreciez jucătoarele care muncesc, care pun suflet. Pentru mine, primul criteriu de selecţie este ce caracter au. Iar dacă se va demonstra vreodată că sunt jucătoare care nu pun suflet la această echipă, eu vă asigur că nu vor mai fi pe viitor la Vâlcea”, a declarat Florentin Pera. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button