Volei

Cadetele de la „Mircea cel Bătrân” pornesc cu şansa a doua în meciul cu CNNT Craiova

Echipa de cadete a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a debutat cu o înfrângere în noul sezon al Campionatului Naţional de volei. Aşa cum se cunoaşte, pe 1 octombrie, elevele Romaniţei Nicolau au pierdut meciul de pe teren propriu, cu Dacia Mioveni, cu scorul de 3-0 (pe seturi, 12-55, 7-25, 14-25).
Tinerele voleibaliste vâlcene vor disputa următoarea partidă chiar week-end-ul acesta, tot acasă, în Sala Capela. De această dată, adversara formaţiei noastre va fi echipa Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, din Craiova. Meciul va avea loc duminică, 15 octombrie, de la ora 11.00.
Trupa din Bănie a început campionatul în trombă, cu o victorie în doar trei seturi, pe teren propriu, în faţa grupării CSŞ Tg. Jiu, şi va porni, astfel, cu prima şansă şi în duelul de la Rm. Vâlcea. „Misiunea noastră se anunţă a fi una foarte dificilă, şi nu doar în acest joc, ci şi în campionat. Le-am înscris pe fete în competiţie ca să prindă experienţă, să aibă nişte meciuri în picioare. Noi nu avem un obiectiv anume pentru acest prim sezon la nivel de cadeţi, de aceea nici nu ne facem prea mari speranţe”, ne-a declarat antrenoarea Romaniţa Nicolau.

Antrenoarea Romaniţa Nicolau speră din nou într-o evoluţie bună a elevelor sale

Pentru această confruntare, antrenoarea Romaniţa Nicolau are la dispoziţie un lot alcătuit din 12 jucătoare. Este vorba de Crina Dobrotă, Irina Vochiţu, Irma Ispas, Mădălina Duţu, Teodora Niţu, Ioana Teodorescu, Beatrice Santuzi, Maria Ioniţă, Emilia Păun, Alicia Gheorghe, Erika Anghel şi Izabela Sandu. Ultimele două nu au putut evolua în meciul precedent, cu Dacia Mioveni, din pricina faptului că au fost accidentate. „Sper într-o evoluţie bună a elevelor mele. După duelul din urmă cu două săptămâni, le-am remarcat în mod special pe Irma Ispas, Crina Dobrotă şi pe nou-venita, Irina Vochiţu. Ultima dintre acestea promite să fie o jucătoare de excepţie, deşi face volei de numai un an şi asta doar în week-end, câte o oră sau două. Ea are o înălţime de 1,80 metri şi provine de la Şcoala Nr. 10, unde a fost pregătită de profesoara Alina Cornea. Tot de acolo am mai adus-o şi pe Erika Anghel”, a mai precizat Romaniţa Nicolau. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button