FotbalDiverse

Buşi fluieră la Tg. Cărbuneşti. S-a stabilit şi brigada care va oficia meciul de la Fedeleşoiu

Vineri, 21 iunie, Comisia Centrală a Arbitrilor a făcut publice delegările pentru cele 20 de meciuri de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, care vor avea loc azi (sâmbătă, 21 iunie), începând cu ora 17.30. Partida crucială, cu Real Bradu, pe care campioana Vâlcii, Viitorul Dăeşti, o va juca la Fedeleşoiu va fi arbitrată de o brigadă ce-l va avea la centru pe Adrian Ilyeş, din Ploieşti. La cele două linii, „centralul” de Liga a II-a va fi ajutat de doi asistenţi care fac parte, de asemenea, din lotul eşalonului secund. Este vorba despre Răzvan Dobre, din Şotânga / Dâmboviţa (nu, nu este vorba despre fostul jucător al CSM-ului, din Zăvoi; fotbalistul Răzvan Dobre e plecat de câţiva ani în Emiratele Arabe Unite, unde îşi desfăşoară activitatea ca antrenor de copii şi juniori) şi despre Doriana Bunget Udrea, din Tg. Jiu.

Are şi Vâlcea un arbitru delegat la baraj. Cătălin Buşi (care sâmbăta trecută a „fluierat” la Slatina, în meciul pe care Ceapă, Ovidiu Popescu şi Adrian Stănică l-au câştigat cu scorul de 2-0 în faţa celor de la Gloria 2015 Corneşti) va arbitra confruntarea dintre Gilortul Tg. Cărbuneşti şi CS Strehaia, care va avea loc pe terenul grupării gorjene. În prima partidă, mehedinţenii s-au impus cu scorul de 2-1. Pentru Tg. Cărbuneşti joacă şi vâlceanul Adrian Codin. La Tg. Cărbuneşti, Buşi îi are ca asistenţi pe Lucian Tănase, din Piteşti şi pe Răzvan Tudor, din Craiova. Prestaţia acestora va fi supervizată de observatorul FRF Aron Huzu, din Sibiu. (S.S.)    

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button