Acasă Politica Buican a sugerat că există afacerişti şi ziarişti care încearcă să discrediteze...

Buican a sugerat că există afacerişti şi ziarişti care încearcă să discrediteze PNL pentru a putea fura nestingheriţi

328
0

Zilele trecute, deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, a contracarat ideea că liberalii ar avea vreo legătură sau vină pentru faptul că, în plină iarnă, domeniul schiabil de la Voineasa a rămas închis. Parlamentarul a lăsat să se înţeleagă că cei care lansează în spaţiul public astfel de fumigene acţionează la comenzile celor care „subjugă economic judeţul Vâlcea”. „Aşa cum am mai spus, PSD poartă întreaga responsabilitate privind nedeschiderea pârtiei de schi de la Voineasa. Atât administraţia publică locală, principalul responsabil privind buna funcţionare a pârtiei de schi, cât şi Consiliul Judeţean sau Prefectura Judeţului Vâlcea sunt conduse de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat. Faptul că, până la această dată, pârtia de schi nu este funcţională se datorează exclusiv reprezentanţilor PSD care conduc Primăria Voineasa, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea. Reamintesc opiniei publice că, în perioada 2012-2016, când la conducerea Primăriei Voineasa s-a aflat un reprezentant al PNL, pârtia de schi a funcţionat în fiecare an, de la prima până la ultima ninsoare”, a detaliat liderul liberal. În ceea ce priveşte demisia unui consilier PNL de la Voineasa, Buican a explicat că acest gest nu are nicio legătură cu domeniul schiabil. „PNL le-a cerut întotdeauna reprezentanţilor săi să voteze în interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă, cu respectarea prevederilor legale. (…) PNL Vâlcea va continua să lucreze în slujba cetăţenilor din judeţ, în ciuda presiunilor unor auto-intitulaţi jurnalişti care, având în spate interese materiale şi politice, încearcă să discrediteze acest partid şi pe reprezentanţii săi. Filiala Vâlcea a PNL îşi rezervă dreptul de a se apăra în instanţă faţă de acţiunile concertate ale unor auto-intitulaţi ziarişti şi aşa-zişi oameni de afaceri, care doresc să discrediteze PNL pentru a nu avea opoziţie la încercarea de a subjuga economic judeţul Vâlcea”, a adăugat deputatul Buican, care, de altfel, a acţionat în instanţă de fiecare dată când a fost calomniat.