Politica

Buican: Jaf fără precedent, în Vâlcea! Hoţii de la PSD şi PER vor fi deferiţi Justiţiei!

Încercând să contracareze zvonurile lansate de PSD, prin diferite canale, deputatul Cristian Buican a prezentat principalele obiectivele pe termen scurt şi mediu ale PNL Vâlcea. Primul şi cel mai important este câştigarea alegerilor prezidenţiale pe plan judeţean. “Este de datoria noastră să continuăm întâlnirile cu vâlcenii pentru a convinge câti mai mulţi dintre ei că preşedintele Klaus Iohannis merită un nou mandat. Suntem încrezători că vâlcenii au înţeles că realegerea preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă primul pas spre o ţară normală, în care ne dorim cu toţii să trăim şi să ne creştem copiii”, a transmis parlamentarul. Al doilea obiectiv al PNL Vâlcea îl reprezintă stabilirea candidaţilor pentru localele din 2020, în toate comunele şi oraşele judeţului, precum şi câştigarea acestora. “Suntem convinşi că majoritatea vâlcenilor s-au săturat de incompetenţa, nepăsarea şi jaful reprezentanţilor “Alianţei Binelui” de la Vâlcea (PSD-ALDE-PER), care au demonstrat cu prisosinţă că nu îi interesează altceva decât binele propriu şi al găştii din jurul lor. Reafirmăm public că NU vom colabora cu reprezentanţii PSD, ALDE sau PER, care în ultimii 3 ani au distrus economia judeţului Vâlcea şi au adus acest acest judeţ în buza prăpastiei. Jaful din banii publici din ultimii 3 ani va fi demascat de către PNL Vâlcea, iar responsabilii vor fi daţi pe mâna justiţiei. Considerăm că niciodată în ultimii 30 de ani nu a existat un furt mai mare din banii publici ai vâlcenilor şi suntem convinşi că vinovaţii vor plăti”, a avertizat Cristian Buican. Liderul PNL Vâlcea a adăugat că este conştient că misiunea pe care şi-a asumat-o este grea, dar nu va ceda, indiferent cât de tare va fi atacat de mafia pe care vrea să o doboare. “Tuturor oamenilor cinstiţi şi profesioniştilor recunoscuţi le transmitem că îi aşteptăm alături de noi pentru refacerea a tot ce s-a distrus în ultimii ani, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional. De asemenea, celorlate forţe politice responsabile le adresăm o invitaţie la colaborare onestă, în interesul vâlcenilor. Coagularea tuturor acestor forţe (profesionişti recunoscuţi, forţe politice responsabile, oameni cinstiţi, societate civilă onestă etc.) reprezintă primul pas spre un judeţ prosper, în care administraţia publică se face transparent, pentru oameni şi nu pentru decidenţi, aşa cum se întâmplă în prezent”, a conchis parlamentarul.

Articole Similare

Back to top button