Politica

Buican: Guvernul PSD pune piedici proiectelor privind introducerea reţelelor de gaze în localităţi!

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, consideră că, în continuare, Guvernul Dăncilă şi PSD nu-şi fac treaba şi conduc ţara catastrofal. În opinia parlamentarului, o dovadă a incompetenţei actualei Puteri este şi întârzierea adoptării normelor metodologice pentru Legea prin care primăriilor li s-a permis să se ocupe singure de introducerea reţelelor de gaze în localităţi.
„PNL a iniţiat o campanie publică de informare a cetăţenilor. Am numit-o: PNL aduce gazul românesc în casele românilor. În cadrul acestei campanii, PNL Vâlcea va distribui în judeţ peste 5.000 de pliante, informându-i pe cetăţenii despre noile prevederi legale şi determinându-i să pună presiune pe PSD pentru urgentarea adoptării normelor metodologice necesare introducerii reţelelor de gaze”, a anunţat parlamentarul. Deputatul Buican a reamintit că modificările care au îmbunătăţit legea au fost iniţiate de liberali, anul trecut. „PNL a venit cu soluţii la una din cele mai mari probleme ale României – încălzirea din ce în ce mai scumpă a locuinţelor românilor pe timp de iarnă. Astăzi, doar 35% dintre gospodăriile din ţara noastră sunt racordate la gaze, în timp ce preţul lemnului de foc a crescut de 4 ori în ultimii ani. Din 2012, de când guvernează PSD, nu s-a mai înfiinţat nicio distribuţie de gaz nouă, deşi România are cele mai mari resurse de gaz din Uniunea Europeană. Mai mult, nici acum nu avem adoptate normele metodologice de aplicare a legii care permite primăriilor să scoată la licitaţie aducţiunile de gaz. Asta în condiţiile în care au s-a depăşit cu 4 luni termenul până la care Guvernul PSD trebuia să le adopte”, a completat Cristian Buican. Legea 167/2018 a intrat în vigoare anul trecut, în iulie, iar în septembrie erau aşteptate normele de aplicare. „Din păcate, în ciuda eforturilor noastre, PSD continuă să pună piedici introducerii reţelelor de gaze. Au trecut 120 de zile de când Guvernul trebuia să adopte normele metodologice la Legea prin care administraţiile publice locale îşi pot scoate singure la licitaţie introducerea reţelelor de gaze. Este o încălcare flagrantă a Legii şi voi propune colegilor PNL de la nivel naţional să sesizăm Curtea Constituţională privind un eventual conflict de natură constituţională între Parlament şi Guvern. În acest caz, Parlamentul a modificat o Lege şi a dat un termen Guvernului de punere în acord a normelor metodologice, iar Executivul se face că plouă. Eu cred că, de fapt, cei de la PSD nu doresc introducerea reţelelor de gaze în localităţi, pentru că asta ar însemna dezvoltare durabilă şi ei îşi doresc să ţină cetăţenii captivi în sărăcie”, a acuzat deputatul vâlcean.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button