Politica

Buican, către prefect şi şeful CJV: să lase dracu’ lenea! Pesta porcină şi boala oii nebune sunt la graniţa Vâlcii

Deputatul Cristian Buican le dă peste nas celor care sugerau că îi sperie pe vâlceni cu avertismentele sale în ceea ce priveşte pesta porcină africană şi boala oii nebune. N-au trecut nici două luni şi cele două ameninţări au ajuns la graniţa judeţului nostru. În Dolj, au apărut deja primele focare de pestă porcină, iar la Sibiu primul caz oficial de scrapie a pus pe jar autorităţile.
În încercarea de a face cumva instituţiile să ia măsuri, deputatul Buican a retransmis un semnal de alarmă şi zilele acestea, cerând Instituţiei Prefectului şi conducerii Consiliului Judeţean „să iasă din letargie şi să le comunice vâlcenilor, prin toate mijloacele disponibile, informaţiile legate de răspândirea, simptomele şi evoluţia celor două boli”. De asemenea, liderul PNL Vâlcea le-a solicitat celor două instituţii ca, urgent, să ia măsuri prin care „să limiteze dezastrul preconizat în urma probabilei răspândiri a celor două boli şi la noi în judeţ”.
Recent, văzând că instituţiile statului stau cu mâinile în sân, liberalii au demarat la nivel judeţean o campanie de informare cu privire la pesta porcină şi boala oii nebune, explicând modalităţile de transmitere, depistare şi combatere a acestora. „După ce au dovedit că nu sunt în stare să ţină sub control pesta porcină africană, până acum fiind sacrificaţi aproximativ 400.000 de porci din 15 judeţe, o nouă boală face ravagii în gospodăriile românilor. Zilele trecute, s-a confirmat un focar de pesta porcină africană în Dolj, iar la Sibiu au fost sacrificate deja câteva sute de ovine, din 5 localităţi, din cauza bolii oii nebune. În tot acest timp, autorităţile judeţene responsabile, adică Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea şi Consiliul Judeţean, nu întreprind niciun fel de măsură. Trebuie ieşit urgent şi comunicat cu cetăţenii. Să lase dracului comoditatea specifică din ultimii ani, să treacă peste frica de a da ochii cu presa şi să comunice public, prin toate mijloacele posibile, informaţiile legate de răspândirea, simptomele şi evoluţia celor două boli. De asemenea, trebuiau deja luate măsuri pentru ca cele două boli să nu se extindă şi la noi în judeţ. Eu voi face săptămâna viitoare o interpelare la Ministrul Agriculturii, dar nu am alte pârghii legale, în afară de a avertiza public, din calitate de parlamentar. Dacă cetăţenii judeţului nu vor avea porci de Crăciun sau miel de Paşti, să ştie că responsabili sunt PSD-iştii Florian Marin, prefectul judeţului, şi Constantin Rădulescu, preşedintele CJ”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button