Politica

Buican, avertisment grav: la CET Govora, se fură în draci, dar în curând se lasă cu arestări!

Relaţiile dintre deputatul Cristian Buican şi preşedintele Costi Rădulescu se deteriorează de la o zi la alta. Gurile rele spun că s-ar fi ajuns chiar la reclamaţii pe la DNA, sigur, nu făcute de ei direct, ci prin diverşi „intermediari”. Probabil că există un sâmbure de adevăr şi în acest zvon, din moment ce unul dintre reclamagii este abonat atât la banii CJV, cât şi ai PSD Vâlcea.

Revenind la conflictul pe faţă dintre liderii PSD şi PNL, nu putem să nu remarcăm o întâmplare din această săptămână, când CJV a anunţat faptul că preşedintele Costi Rădulescu va solicita o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta despre situaţia CET Govora. Cu câteva zile în urmă, social-democratul a avut o întâlnire cu administratorul special Dinu Constantinescu şi Alexandru Scarlat, de la EURO Insol, principala temă de discuţie reprezentând-o aprovizionarea cu cărbune, în aşa fel încât, peste câteva luni, când va începe sezonul rece, să nu existe probleme. „În prezent, CET Govora S.A. se aprovizionează cu cărbune în baza unui contract încheiat cu Complexul Energetic Oltenia, cărbune de la exploatarea minieră Berbești, precum și de la alte cariere din țară, iar de curând societatea a cumpărat o cantitate importantă de huilă, care va fi utilizată în amestec cu lignitul. De asemenea, se execută operațiuni de recuperare a utilajului avariat în urma alunecărilor de teren de la Cariera Alunu, partea inferioară, mai precis baza, dar și partea retehnologizată (reductorul și șenilele) nefiind afectate semnificativ. CET Govora S.A. a obținut un certificat de forță majoră emis de Camera de Comerț și Industrie, care va constitui un sprijin în scurtarea termenelor de atribuire a lucrărilor specifice de recuperare și punere în funcțiune a utilajului minier”, a mai transmis CJV. Ei bine, această informare l-a provocat pe deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, să reacţioneze foarte dur. „Eu v-am atenţionat că, dacă continuaţi cu furăciunile, angajările cu pile şi numirile de incompetenţi, distrugeţi complet CET-ul! Mai e puţin”, a avertizat parlamentarul liberal, printr-un comentariu postat chiar la informarea dată publicităţii pe Facebook de consilierii lui Costi Rădulescu, sugerând, printre altele, că urmează probabil chiar şi arestări. Ce-i drept, există informaţii că aproape toate campaniile de denigrare îndreptate împotriva deputatului Buican şi a PNL sunt coordonate de personaje hrănite cu miliarde din CET Govora. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button