Diverse

Bucuraţi-vă de handbal!

anja andersenAnja Andersen, „magicianul” din vestiarul Oltchim-ului

* antrenoarea daneză a reuşit în doar trei zile de la numirea ca antrenor principal al Oltchim-ului să schimbe total atitudinea echipei, jocul şi tot ceea ce definea până acum formaţia vâlceană

Managerul general al SC Oltchim SA, a declarat, cu ocazia conferinţei de presă în care a fost anunţată prelungirea contractelor a 11 „chimiste”, că-şi doreşte să implementeze la Vâlcea stilul nordic, întrucât acesta domină handbalul mondial. A luat toate măsurile pentru a se apropia handbalul din Norvegia şi Danemarca, însă din peisaj lipsea ceva. Aşa că a adus-o la Vâlcea pe Anja Andersen, „regina” handbalului danez, de trei ori câştigătoare, ca antrenor, a Ligii Campionilor (cu Slagelse). Venirea Anjei Andersen la Vâlcea a surprins pe toată lumea. Nici măcar jucătoarele nu s-au aşteptat ca înaintea întâlnirii de foc cu Buducnost să aibă un alt antrenor. La antrenamentul de miercuri după-amiază, handbalistele vâlcene s-au trezit cu daneza în locul ungurului Peter Kovacs. S-a hotărât rezilierea imediată a contractului tehnicianului maghiar şi în câteva ore Anja Andersen a devenit antrenor principal la Oltchim. Jucătoarele au primit vestea cu surprindere, însă au fost imediat cucerite de noul antrenor, care în doar trei zile le-a schimbat total concepţia despre handbal. Antrenamentele au fost lăsate în plan secund, importante pentru Anja Andersen fiind psihicul, concepţia şi atitudinea jucătoarelor. Ce a urmat numirii lui Andersen ca antrenor la Oltchim a fost total diferit de ce ne-am fi imaginat. Jucătoarele nu au surprins ca joc, ci ca atitudine. La prima ieşire în public, în meciul cu Buducnost, au arătat de parcă tocmai ar fi ieşit dintr-o şedinţă de spiritism. Anja le-a vrăjit! Nimic nu a mai semănat cu ceea ce a însemnat până acum Oltchim. N-a mai fost spectacol, însă Oltchim a câştigat, chiar dacă jucătoarele au evoluat pe alte posturi decât erau obişnuite, iar în prim plan s-au aflat handbaliste care până acum stăteau în tribune sau în umbra altor jucătoare. Formaţia vâlceană a obţinut victoria poate şi pentru că a jucat practic cu două echipe. Una a fost în teren, iar cealaltă în tribună, formată din jucătoarele rămase în afara lotului. Stanca, Vînătoru, Vizitiu şi celelalte chimiste de pe margine, din spatele panourilor publicitare, s-au comportat remarcabil, cum nu le-am văzut până acum. Au trăit meciul intens şi şi-au împins de la spate coechipierele pentru a obţine victoria care ar putea echivala cu o calificare în semifinale. N-au dat impresia nici un moment că regretă decizia antrenorului de a le lăsa pe dinafară. Anja le-a făcut să înţeleagă că reprezintă un tot unitar şi o victorie, chiar şi fără ele pe teren, e a întregii echipe. Aşadar, de acum înainte, bucuraţi-vă de handbal, pentru că urmează o adevărată revoluţie la Oltchim! O revoluţie care, ne garantează Andersen, ne va aduce în scurt timp trofeul Ligii Campionilor la Vâlcea.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button