Diverse

Brigada Zăvoi îi va aduce un omagiu lui Marian Cozma

* 50 de membri ai galeriei, din Vâlcea, Deva, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara vor însoţi echipa vâlceană la meciul din Ungaria

Oltchim va fi susţinută la returul cu Gyor de aproximativ 300 de români. O parte dintre aceştia au optat pentru excursia care include, printre altele, transport cu un autocar de lux, cazare într-un hotel de cinci stele, croazieră pe Dunăre şi biletul de acces la meci. Alţii vor face deplasarea pe cont propriu, iar membrii galeriei Brigada Zăvoi vor merge la Veszprem cu un autocar închiriat. Pentru a putea fi alături de chimiste la returul din Ungaria, aceştia au apelat la ajutorul celor de la Digi Sport, care, la fel ca şi altădată, s-au oferit să achite banii pentru transportul Brigăzii Zăvoi la Veszprem, care necesită un efort financiar de peste 1500 de euro. Costi Tîlvănoiu şi restul brigăzii vor fi însă nevoiţi să suporte din propriul buzunar preţul biletului de intrare la returul dintre Gyor şi Oltchim, care se ridică la 35 de euro. „Cei de la Digi Sport erau dispuşi să ne mai ajute cu încă un autocar. Ne strângeam sigur 100 de persoane, însă de la club ni s-a spus că nu putem fi mai mulţi de 50. Între cei care ne vor însoţi în Ungaria, se regăsesc suporteri ai Oltchim-ului din toate colţurile ţării, care au fost alături de noi şi de echipă întotdeauna. Mergem în Ungaria cu gândul la calificare. Sperăm ca fetele să ne audă în sala de la Veszprem doar pe noi, să fie unite şi să-şi aducă aminte de repriza a doua a meciului de la Vâlcea, iar la final să ne bucurăm împreună pentru accederea în finala Ligii Campionilor”, a transmis Costi Tîlvănoiu, liderul galeriei. Acesta a mai spus că Brigada Zăvoi a pregătit şi un mesaj special, în amintirea fostului handbalist al României, Marian Cozma, ucis în 2009, tocmai la Veszprem.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button