Acasă Ancheta Briceag somează Panadria să revină la Valea Mare pentru a remedia deficienţele...

Briceag somează Panadria să revină la Valea Mare pentru a remedia deficienţele şi a termina modernizarea DJ 643 B

912
0

Nici primarul Constantin Briceag, de la Valea Mare, nu este mulţumit de prestaţia firmei Panadria, cea care a câştigat şi execută lucrările de modernizare a DJ 643 B Roeşti – Diculeşti.

„Şi la noi, au lăsat podeţele oamenilor şi rigolele astupate. Noroc că n-a plouat ca în alţi ani, că altfel ar fi fost dezastru! Sunt probleme şi cu capacele de canalizare. Au promis că vin şi le schimbă, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Din câte am înţeles, s-au mutat cu oamenii şi utilajele la Stăneşti, dar sper să revină la Valea Mare să termine lucrarea şi să remedieze ceea ce nu s-a făcut bine”, a transmis social-democratul, lăsând să se înţeleagă cât se poate de clar că nu va tolera nicio abatere de la proiect. Constantin Briceag a reamintit că investiţia se derulează prin PNDL, fiind estimată la peste 10 milioane de euro, iar din cei 36 de kilometri care trebuie modernizaţi, 12 se întind pe raza comunei Valea Mare. „În rest, nu am nimic de comentat. Constructorul începuse foarte bine şi asfaltul este foarte bun. Au lucrat excelent şi lumea era mulţumită… până au ajuns la şanţuri şi au astupat tuburile. De atunci, apa nu se mai scurge şi se strânge până când refulează în curţile oamenilor. Ca să nu mai spun că distruge şi drumul abia făcut”, a conchis primarul de la Valea Mare.