Liga III

Bilanţul echipei CS Şirineasa, în primul (şi ultimul sezon) de Liga a III-a

În primul (şi singurul) sezon pe care l-a petrecut în Liga a III-a, CS Şirineasa a avut o comportare mediocră. Reprezentanta Vâlcii a avut un bilanţ nu tocmai strălucit, iar la final a ocupat locul 13 (din 15 echipe). Cu toate acestea, trupa din comuna administrată de primarul Ion Streinu nu a retrogradat, deoarece a beneficiat de faptul că patru formaţii din Liga a II-a s-au retras din campionat. Astfel, s-au creat patru locuri vacante, care vor fi ocupate de grupările de pe locurile 13.
Deşi negocierile pentru cedarea locului în Liga a III-a s-au încheiat, formaţia vâlceană având din această săptămână investitori din Tg. Jiu, merită să facem o scurtă trecere în revistă a bilanţului pe care CS Şirineasa l-a înregistrat în sezonul trecut.

Leonard Săraru şi Gheorghiţă Constantinescu au bifat cele mai multe meciuri (câte 25)

Din statistica oferită de managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre, am aflat că, pe parcursul acestui sezon, antrenorul Gabriel Mangalagiu a folosit nu mai puţin de 30 de jucători. În tur, au fost utilizaţi 20, iar în retur – 22. Altfel, de precizat este şi faptul că 13 dintre aceştia au apărut pe teren atât în tur, cât şi în retur.
Cele mai multe meciuri pentru CS Şirineasa (25) le-au bifat căpitanul echipei, Leonard Săraru (din care 14 în tur şi 11 în retur) şi Gheorghiţă Constantinescu (12 în tur şi 13 în retur). Aceştia au fost secondaţi îndeaproape de Ştefan Răcăreanu – 24 (din care 11 în tur şi 13 în retur).

Căpitanul formaţiei vâlcene, jucătorul cu cele mai multe minute jucate de-a lungul sezonului

Pe de altă parte, din punct de vedere al minutelor jucate, pe prima poziţie s-a clasat, cum era de aşteptat, tot căpitanul Leo Săraru. Acesta a bifat 2099 de minute, din care 1188 în tur şi 911 în retur. Tot astfel, Gheorghiţă Constantinescu a fost unul dintre cei care au fost folosiţi cu precădere de Gabriel Mangalagiu: 2069 de minute (990 în tur şi 1079 în retur). Poziţia a treia în acest top a fost ocupată tot de Ştefan Răcăreanu – cu 1974 de minute în total (din care 1153 în tur şi 821 în retur).

Leo Săraru (6 goluri) a fost cel mai prolific fotbalist din trupa antrenată de Gabriel Mangalagiu

Din punct de vedere al evoluţiei în campionat, CS Şirineasa a obţinut 8 victorii (5 în tur şi 3 în retur), trei remize (toate în retur) şi a pierdut 17 meciuri (9 în tur şi 8 în retur). Elevii lui Gabriel Mangalagiu au încheiat sezonul cu un golaveraj negativ: 26-49.
În ceea ce priveşte cele 26 de goluri înscrise, acestea au fost semnate de 11 fotbalişti. Pe primul loc în topul marcatorilor echipei vâlcene, s-a situat chiar căpitanul Leonard Săraru – 6 goluri. Altfel, pe următoarele poziţii în lista golgheterilor s-au clasat Raul Horumbă şi „renegatul” Laurenţiu Nicolaescu (care a fost exclus din lot după etapa a 20-a) – ambii cu câte 3 goluri.
Demn de menţionat este şi faptul că trei dintre golurile cu care CS Şirineasa a terminat campionatul au survenit în urma unei victorii la „masa verde”. Este vorba de meciul cu CS Podari, din retur, pe care vâlcenii l-au câştigat cu 3-0, pentru că echipa doljeană s-a retras din campionat. (N.C.)

Jucătorii folosiţi de CS Şirineasa în turul Ligii a III-a:

Portari:
Radu Cârstoiu – 611 minute (integralist în 6 meciuri)
Silviu Dobrescu – 90 minute (a jucat doar într-un meci, integral)
Daniel Popescu – 559 minute (integralist în 6 meciuri)

Fundaşi:
Ilie Muşuroia – 447 minute (integralist în 4 meciuri)
Laurenţiu Nicolaescu – 1170 minute (integralist în 13 meciuri)
Marian Roşianu – 992 minute (integralist în 10 meciuri)
Ioan Săraru – 1084 minute (integralist în 9 meciuri)
Alexandru Lala – 161 minute (n-a jucat niciun meci integral)
Cătălin Duminică – 409 minute (integralist în 2 meciuri)

Mijlocaşi:
Alexandru Chiripuş – 1047 minute (integralist în 9 meciuri)
Marinel Ciocotoiu – 399 minute (integralist într-un meci)
Gheorghiţă Constantinescu – 990 minute (integralist în 9 meciuri)
Raul Horumbă – 433 minute (n-a jucat niciun meci integral)
Octavian Marinescu – 877 minute (integralist în 8 meciuri)
Radu Petrescu – 58 minute (a jucat doar într-un meci)
Darius Preda – 872 minute (integralist într-un meci)

Atacanţi:
Ştefan Răcăreanu – 1153 minute (integralist în 11 meciuri)
Robert Tănăsescu – 436 minute (integralist într-un meci)
Leonard Săraru – 1188 minute (integralist în 11 meciuri)
Robert Bloţu – 887 minute (integralist în 3 meciuri)

Jucătorii folosiţi de CS Şirineasa în returul Ligii a III-a:

Portari:
Iustin Teodorescu – 1159 minute (integralist în 12 meciuri)
Radu Cârstoiu – 11 minute (a jucat doat într-un meci)

Fundaşi:
Bogdan Lăzărescu – 845 minute (integralist în 9 meciuri)
Laurenţiu Nicolaescu – 270 minute (integralist în toate cele 3 meciuri pe care le-a jucat)
Alin Neacşu – 900 minute (integralist în toate cele 10 meciuri pe care le-a jucat)
Ioan Săraru – 671 minute (integralist în 4 meciuri)
Bogdan Popescu – 477 minute (integralist în 5 meciuri)
Marian Roşianu – 662 minute (integralist în 7 meciuri)

Mijlocaşi:
Gheorghiţă Constantinescu – 1079 minute (integralist în 9 meciuri)
Alexandru Chiripuş – 292 minute (integralist în 2 meciuri)
Octavian Marinescu – 428 minute (ingralist într-un meci)
Raul Horumbă – 873 minute (integralist în 3 meciuri)
Darius Preda – 518 minute (integralist într-un meci)
Ion Marian – 1014 minute (integralist în 8 meciuri)
Marinel Ciocotoiu – 901 minute (integralist în 6 meciuri)
Robert Tănăsie – 209 minute (integralist în 2 meciuri)

Atacanţi:
Leonard Săraru – 911 minute (integralist în 5 meciuri)
Narcis Tomescu – 629 minute (integralist într-un meci)
Ştefan Răcăreanu – 821 minute (integralist în 8 meciuri)
Robert Tănăsescu – 55 minute (n-a jucat niciun meci integral)
Adrian Tilioiu – 184 minute (n-a jucat niciun meci integral)
Radu Georgescu – 58 minute (a jucat doar într-un meci)

Meciurile echipei CS Şirineasa în sezonul 2016-2017 şi autorii golurilor marcate:

TUR
• Etapa I: CS Şirineasa – CS „U” Craiova II 2-1
A marcat: Leonard Săraru – 2
• Etapa a II-a: CS Mioveni II – CS Şirineasa 1-2
Au marcat: Robert Bloţu, Darius Preda
• Etapa a III-a: CS Şirineasa – Atletic Bradu 1-0
A marcat: Alexandru Chiripuş
• Etapa a IV-a: Urban Titu – CS Şirineasa 3-0
• Etapa a V-a: CS Şirineasa – Concordia Chiajna II 0-1
• Etapa a VI-a: SCM Piteşti – CS Şirineasa 3-0
• Etapa a VII-a: CS Şirineasa – FC Aninoasa 1-0
A marcat: Laurenţiu Nicolaescu
• Etapa a VIII-a: A stat – CS Şirineasa
• Etapa a IX-a: CS Şirineasa – FCSB II 1-4
A marcat: Raul Horumbă
• Etapa a X-a: FCM Alexandria – CS Şirineasa 2-0
• Etapa a XI-a: CS Şirineasa – CS Podari 0-1
• Etapa a XII-a: ACSO Filiaşi – CS Şirineasa 2-0
• Etapa a XIII-a: CS Şirineasa – Sporting Roşiori 2-1
Au marcat: Leonard Săraru – 2
• Etapa a XIV-a: Flacăra Moreni – CS Şirineasa 3-0
• Etapa a XV-a: CS Şirineasa – FC Voluntari II 2-6
Au marcat: Laurenţiu Nicolaescu, Darius Preda

RETUR
• Etapa XVI-a: CS „U” Craiova II – CS Şirineasa 2-1
A marcat: Ştefan Răcăreanu
• Etapa a XVII-a: CS Şirineasa – CS Mioveni II 1-3
A marcat: Petruţ Tomescu
• Etapa a XVIII-a: Atletic Bradu – CS Şirineasa 3-1
A marcat: Laurenţiu Nicolaescu
• Etapa a XIX-a: CS Şirineasa – Urban Titu 1-1
A marcat: Raul Horumbă
• Etapa a XX-a: Concordia Chiajna II – CS Şirineasa 3-2
Au marcat: Ion Marian, Leonard Săraru
• Etapa a XXI-a: CS Şirineasa – SCM Piteşti 0-1
• Etapa a XXII-a: FC Aninoasa – CS Şirineasa 2-0
• Etapa a XXIII-a: CS Şirineasa – A stat
• Etapa a XXIV-a: FCSB II – CS Şirineasa 0-0
• Etapa a XXV-a: CS Şirineasa – FCM Alexandria 2-1
Au marcat: Ionuţ Lăzărescu, Octavian Marinescu
• Etapa a XXVI-a: CS Podari – CS Şirineasa *) 0-3
*) neprogramat; echipa CS Podari s-a retras din campionat
• Etapa a XXVII-a: CS Şirineasa – ACSO Filiaşi 3-0
Au marcat: Octavian Marinescu, Raul Horumbă, Ştefan Răcăreanu
• Etapa a XXVIII-a: Sporting Roşiori – CS Şirineasa 2-0
• Etapa a XXIX-a: CS Şirineasa – Flacăra Moreni 1-1
A marcat: Leonard Săraru
• Etapa a XXX-a: FC Voluntari II – CS Şirineasa 2-0

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button