Liga IV

AS Bărbăteşti a pierdut la penaltiuri cu Olteţul Alunu, în ultimul meci din optimile Cupei României

* partida a avut loc duminica trecută, pe cochetul stadion din localitatea administrată de primarul Constantin Bănacu

AS Bărbăteşti a pierdut meciul cu Olteţul Alunu 2016, pe care l-a disputat duminică după amiază, pe cochetul stadion din localitatea administrată de primarul Constantin Bănacu. Duelul a contat pentru optimile de finală ale Cupei României şi s-a încheiat cu scorul de 0-0, la finele timpului regulamentar de joc (90 de minute). Ulterior, cele două echipe au trecut la executarea loviturilor de departajare, de la 11 metri, unde „ortacii” lui Nicolae Birăruţ au avut câştig de cauză, cu 4-3. La penaltiuri, golurile formaţiei din Bărbăteşti au fost marcate de Cârjan, Papa şi Ghimiş, în timp ce Nicolaescu şi Creţu au ratat. Trupa din Alunu a ratat un singur penalti, mingea fiind parată de portarul gazdelor.
Conform tragerii la sorţi a sferturilor de finală, care a avut loc sâmbăta trecută, cu prilejul Adunării Generale a AJF Vâlcea, Olteţul Alunu va înfrunta mai departe lidera Superligii, Flacăra Horezu, pe teren propriu. Aşa cum se cunoaşte, meciul din Cupa României, de la Bărbăteşti, a deschis oficial anul 2018 în fotbalul judeţean, la sfârşitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă şi duminică, 24-25 februarie, fiind programată prima etapă din Liga a IV-a.

Ion Deaconu, antrenor AS Bărbăteşti:
„Deşi am declarat că nu ne vom bate pentru calificare, am încercat totuşi s-o obţinem, şi pentru că urma să jucăm apoi cu Flacăra Horezu, la Bărbăteşti”

„Deşi am declarat că nu ne vom bate pentru calificare, am încercat totuşi s-o obţinem, şi pentru că urma să jucăm apoi cu Flacăra Horezu, la Bărbăteşti. Calificarea era frumoasă, dar ne-ar fi aglomerat mult programul în continuare şi riscam să pierdem şi la o diferenţă drastică în faţa liderei incontestabile a Superligii. Confruntara cu Olteţul Alunu a fost una foarte frumoasă, în care fiecare echipă a avut multe ocazii de a câştiga. Ca să fiu sincer, rezultatul de 0-0 după 90 de minute a fost echitabil. Până la urmă, la loteria penaltiurilor, s-a impus însă echipa mai norocoasă, care a fost formaţia din Alunu. Una peste alta, am pierdut onorabil, nu ne-am făcut de râs, mai ales că am înfruntat o echipă de Superligă. În ceea ce ne priveşte, de săptămâna aceasta ne vom axa doar pe campionat. Ne aşteaptă un parcurs foarte lung în Liga a IV-a, deoarece mai avem de jucat încă 19 meciuri din acest sezon”, ne-a declarat Ion Deaconu, antrenorul echipei din Bărbăteşti, după meciul de la finele săptămânii trecute. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button