DiverseHandbal

Azi se pun în vânzare biletele pentru returul dintre SCM şi Ikast, din Cupa EHF

Duminică, 18 noiembrie, de la ora 15.30, în Sala „Traian” va avea loc returul dintre SCM Rm. Vâlcea şi Herning Ikast, din turul 3 al Cupei EHF. „Municipalele” vor pleca în acest joc de la un dezavantaj de şase goluri (în Danemarca scorul a fost 22-16 pentru gazde). Pentru a anula acest deficit, handbalistele vâlcene au nevoie de sprijinul publicului. Oficialii de la SCM speră ca sala să fie din nou plină, la fel ca în meciul cu Kastamonu din turul precedent al competiţiei. Preţul unui bilet este de doar 10 lei. Tichetele de acces în sală se pun în vânzare miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 15.00, la Polivalentă. Programul la casele se bilete se încheie la ora 18.00. Tot astfel, se vor mai vinde bilete joi şi vineri, între orele 15.00 şi 18.00, dar şi duminică, în ziua confruntării dintre SCM şi Ikast, în limita stocului disponibil. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button