Diverse

Autorităţile locale promit o vară fără ţânţari la Rm. Vâlcea

Prin intermediul unui comunicat de presă, Mircia Gutău promite o vară fără ţânţari la Rm. Vâlcea. Primarul municipiului a anunţat că este în curs de finalizare achiziţia serviciilor de dezinsecţie şi larvicidare prin combatere avio-chimică, operaţiune care se va derula în doua serii: prima în perioada aprilie-mai, iar cea de-a doua în iunie şi iulie. „Suprafaţa contractată totală este de 1856 hectare. Pe aproximativ 260 ha. (luciu de apă, terenuri mlăştinoase şi maluri de apă) urmează să se realizeze servicii de larvicidare, iar procedura se va efectua cu aeronave speciale, autorizate pentru acest gen de lucrări. Fiecare misiune de zbor din cele două programate va dura aproximativ o săptămână, zborurile efectuându-se dimineaţa şi seara, numai pe timp favorabil, fără vânt sau precipitaţii. Suplimentar, se vor efectua şi servicii de dezinsecţie la nivelul solului pe spaţiile verzi aparţinând domeniul public, respectiv parcurile, scuarurile şi locurile de agrement, totalizând 561.000 mp. Tot aici, se vor efectua şi operaţiuni de deparazitare ce vor avea ca scop principal eliminarea căpuşelor”, se mai arată în informarea transmisă de Executivul local.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button