Liga Nationala

Aurelian Roşca: „Cred că acest campionat se va juca până în ultima etapă”

HCM Rm. Vâlcea a avut un start mai greoi, însă în ultimele etape a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor. A obţinut patru succese la rând, iar apoi a pierdut, la mare luptă, meciul cu echipa campioană a ţării, CSM Bucureşti. În intermediară, „municipalele” i-au bucurat din nou pe suporterii vâlceni. HCM a câştigat şi duelul cu HC Zalău şi e în grafic pentru îndeplinirea obiectivului: clasarea pe un loc care să-i permite participarea în cupele europene. Succesul cu HC Zalău l-a mulţumit, bineînţeles şi pe antrenorul grupării vâlcene, Aurelian Roşca. Acesta speră ca elevele sale să continue pe drumul bun şi să umple din nou sala polivalentă, ca în vremurile bune. „Am făcut un joc bun la Bucureşti şi am continuat la fel şi acum. A fost un joc de luptă, ca de fiecare dată contra echipei din Zalău. Sunt bucuros pentru victoria fetelor, pentru dăruirea lor şi în primul rând pentru suporteri, care vin la sală în număr tot mai mare. I-am făcut fericiţi şi sper din toată inima să continuăm la fel, să avem un parcurs pozitiv, să umplem sala. A fost un meci tare, aşa cum îi stă bine unui joc cu miză din Liga Naţională. Zalăul şi-a apărat şansa, e echipa care anul trecut a terminat pe locul 3, iar acum joacă în cupele europene, dar noi am jucat mai bine, am fost la un nivel bun şi din punct de vedere fizic. Mai avem două meciuri în acest an, pe care trebuie să le tratăm, de asemenea, foarte serios. Cum am mai spus, nici un joc nu e uşor. S-a văzut şi cu Slatina, echipă care după ce a pierdut la Vâlcea, a scos un punct la Brăila. Orice se poate întâmpla! Cred că acest campionat se va juca până în ultima etapă”, a declarat antrenorul HCM-ului, Aurelian Roşca, după succesul cu HC Zalău. În privinţa lotului, acesta a spus că dispune în acest moment de 17 jucătoare, însă în scurt timp va putea fi utilizată şi Alicia Fernandez, a cărei recuperare decurge bine. Înainte de a debuta în tricoul HCM-ului, aceasta va mai face un ultim control medical în Spania. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button