Liga IV

În august, la Frânceşti se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Memorialului „Ciprian Strâmbeanu”

Victoria Frânceşti nu şi-a reluat încă pregătirile. Se va întâmpla acest lucru la începutul lunii august. Nicu Strâmbeanu a anunţat că echipa sa va susţine mai multe partide de verificare. Lotul pentru noul sezon nu va fi prea mult schimbat faţă de campionatul precedent. Aşteptările, vizavi de rezultate, sunt însă mai mari. „Am terminat campionatul trecut pe primul loc în play-out-ul Ligii a IV-a. În viitorul sezon ne dorim să ajungem în play-off, pentru a ne lupta pentru primele locuri cu cele mai bune echipe din serie”, a spus Nicu Strâmbeanu. Până la startul campionatului, pe terenul de la Frânceşti va avea loc o competiţie. Este vorba despre turneul organizat în memoria lui Ciprian Strâmbeanu, un fost jucător al echipei Victoria Frânceşti, care a trecut şi prin Zăvoi, pe la grupele de copii şi juniori de la CSM. Acesta a trecut la cele veşnice în 2011, la vârsta de doar 19 ani, în urma unui accident rutier. La cea de-a şasea ediţie a Memorialului „Ciprian Strâmbeanu” vor participa echipe de copii, formate din elevii de clasele V-VIII din cadrul şcolilor din Frânceşti, dar şi de la Băbeni. De asemenea, va exista şi un meci de seniori, între Victoria Frânceşti şi prietenii lui Ciprian. Turneul memorial se va desfăşura în jurul datei de 20 august. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button