Atletism

Atleţii clubului Chimia au urcat de şase ori pe podium la ultimele două competiţii la care au participat

În noiembrie, atleţii clubului Chimia au fost însoţiţi de către antrenorul Claudiu Cîrstea la două competiţii puternice, desfăşurate în sala de atletism „Lia Manoliu”, de la Bucureşti. Comportarea acestora a fost foarte bună. Sportivii vâlceni au urcat de şase ori pe podium. Patru dintre medalii au fost obţinute pe 12 noiembrie, la Cupa Athletic Star, dedicată copiilor şi juniorilor. La acest concurs, clubul Chimia a fost reprezentat de Medeea Muşulete, Carina Gavrilă, Ioana Băiaşu, Diana Naum şi Andrei Mărcoiu. La categoria copii I, Medeea Muşulete a cucerit aurul la săritura în lungime şi argintul la 60 metri plat. La categoria juniori 3, Carina Gavrilă a luat bronzul în proba de săritură în lungime. Medalia de bronz a mai ajuns şi la gâtul Ioanei Băiaşu, care a terminat pe locul 3 cursa de 60 metri plat, tot de la categoria juniori 3. La două săptămâni distanţă de Cupa Athletic Star, mai exact sâmbătă, 25 noiembrie, tot în Capitală a avut loc Cupa Începătorului, competiţie care se organizează anual şi este dedicată copiilor. Aici, chimista Medeea Muşulete a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la 60 metri plat şi a obţinut bronzul la săritura în lungime. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button