Liga V

Athletico Rm. Vâlcea, campioană, la doi ani de la înfiinţare

Duminică, 3 iunie, Athletico Rm. Vâlcea a disputat ultimul meci din acest sezon. Lidera din Seria Nord a Ligii a IV-a avea nevoie de o victorie pentru a se bucura de câştigarea titlului judeţean. A obţinut-o! Trupa coordonată de Bogdan Tudor şi Nicolae Olaru s-a impus cu scorul de 3-1 pe terenul celor de la Alutus Sălătrucel. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Gabi Andrei i-a adus pe oaspeţi în avantaj după ce a transformat precis lovitura de pedeapsă acordată de „centralul” Răzvan Mosor, iar Bogdan Vasile a majorat avantajul celor de la Athletico la 2-0. Apoi, Villy Iordăschescu a marcat pentru 3-0 şi a înlăturat orice dubiu în privinţa câştigătoarei. Pe final, gazdele au redus din handicap, însă nu au mai reuşit să schimbe soarta partidei şi au trimis titlul la Athletico, formaţie care în sezonul viitor va juca în Liga a IV-a. Acesta a şi fost principalul obiectiv al grupării râmnicene, câştigarea campionatului, şi nu neapărat promovarea. În cazul în care Athletico ar fi pierdut la Sălătrucel, titlul ar fi putut ajunge la Romani, la Forestierul, cea de-a doua clasată din Seria Nord, formaţie care mai are un meci de jucat, cu Tineretul Surpatele, rămas restanţă din etapa a 16-a.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button