Diverse

Atelierul de olărit şi Tabăra de Încondeiat Ouă (Vlădeşti), asaltate de copii din toată ţara

În „Săptămâna Altfel”, primarul Adrian Cosac şi cadrele didactice din Vlădeşti vor desfăşura numeroase activităţi, la care vor fi implicaţi inclusiv copii din afara judeţului, chiar şi din Bucureşti. Printre atracţiile principale, se numără atelierul de olărit, care, recent, a fost vizitat şi de un grup numeros de copii din străinătate. Eugen şi Violeta Pătru, care au uimit lumea cu produsele lor autentice, îi aşteaptă pe copii să învârtă roata. „Avem solicitări foarte multe pentru Săptămâna Altfel. Asta nu face decât să ne bucure, deoarece înseamnă că avem o comună cu tradiţii. De pe 15 aprilie, vom avea şi o tabără de încondeiat ouă, cu aportul părintelui de la mănăstire. Noi vom pune la dispoziţie 20 de aparate de încondeiat, iar copiii îşi vor pune la contribuţia imaginaţia. Cei interesaţi ne pot contacta la primărie pentru a se înscrie. În mod sigur, vom avea mulţi doritori. Vom premia şi cele mai frumoase opere. Plus că vom avea şi alte competiţii sportive. Va fi multă agitaţie, la Vlădeşti, în Săptămâna Altfel”, a anunţat primarul Adrian Cosac. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button