Liga IV

AS Bărbăteşti, prima echipă pe care lidera Ligii a IV-a nu o învinge

Sâmbătă, 26 octombrie, AS Bărbăteşti a reuşit să producă surpriza în Liga a IV-a. Formaţia coordonată de Ion Deaconu a remizat în deplasare, pe terenul liderei, Olteţul Alunu, formaţie care nu pierduse niciun punct în 10 etape. Partida de la Alunu s-a încheiat la scorul de 2-2. Gazdele au condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1, dar s-au văzut egalate. Pentru formaţia vizitatoare au înscris Bîrlogeanu, după o fază fixă şi o minge respinsă de portar, iar apoi Ghimişi, din acţiune.

”Cred că rezultatul este echitabil. Cei de la Alunu au avut mai multe ocazii, dar şi noi puteam să mai înscriem. La 1-1 am ratat o şansă bună de a trece în avantaj”, a precizat Ion Deaconu, vizavi de partida de la Alunu. ”Probabil aveam mai multe puncte acum dacă am fi reuşit să strângem toţi jucătorii la fiecare meci. Dar nu putem să-i aducem în fiecare săptămână. Sunt plecaţi la muncă, prin ţară şi nu pot veni de fiecare dată. Am avut absenţe importante, jucători de bază precum Papa, Predescu, Milosteanu. Apoi, am avut şi două intermediare. Aceste intermediare sunt foarte nepotrivite pentru oricine, mai ales pentru o echipă de Liga a IV-a. Noi abia strângem jucătorii în week-end. La mijlocul săptămânii, ne e imposibil. S-a şi demonstrat că în aceste etape intermediare nimic nu merge bine, s-au produs şi multe incidente. Sper să nu mai avem parte de meciuri la mijlocul săptămânii. În privinţa rezultatelor, ne dorim să obţinem cât mai mult puncte. Nu avem un obiectiv peste posibilităţi. Vrem să terminăm în prima jumătate a clasamentului”, a mai spus ”Cocoş”, reprezentantul formaţiei AS Bărbăteşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button