Diverse

Artista care l-a impresionat pe Barrack Obama va cânta şi anul viitor la Brezoi

Mihai Răzvan Mugescu a anunţat deja aproape 20 de formaţii care vor urca pe scena „Open Air Blues Festival BREZOI 2020” (23-26 iulie) şi probabil că, până la finalizarea line-up-ului, multe alte trupe li se vor alătura. Ca şi la ediţia precedentă a festivalului, organizatorii le recomandă tuturor celor care doresc să participe la eveniment să-şi achiziţioneze bilete din timp, la preţ redus. Mihai Răzvan Mugescu, inima acestui festival, a reamintit că preţurile pentru abonamente şi camping sunt acum aproape la jumătate: 269 lei (în limita a 1.000 de abonamente), 43 lei / persoană – camping cort, 43 lei / persoană – rulote. Cei care şi-au anunţat deja participarea sunt: Kaz Hawkins – IRL, Alex Calancea Band – MD, Alexandru Andries – RO, Bad Day Blues Band, John Montana, Hetty & the Jazzuto Band – UK, Joe Rusi – NOR, Guts n Grace – SWE şi nouă trupe americane – Samantha Fish, Rick Estrin and The Nightcats, Eric Gales, Dana Fuchs, Jackie Venson, Popa Chubby, Ryan McGarvey şi Hannah Wicklund & The Steppin Stones. Cea mai recentă prezenţă confirmată este a artistei Beth Hart, una dintre cele mai bune voci feminine din muzica blues, care, şi de această dată, îi va avea alături pe Jon Nichols (chitară), Bob Marinelli (bass) şi Bill Ransom (tobe). Despre vocea ei, se spune că “opreşte timpul în loc”, fiind “obligatoriu de ascultat live măcar o dată în viaţă”. Hart consideră că nu există act artistic fără demoni şi agonie. Sexy şi cu o voce vibrantă, artista în vârstă de 46 de ani a fost decoperită de David Wolff, în timp ce cânta pe străzile din LA. Potrivit infomuzic.ro, producători muzicali şi artişti mari au decis să lucreze cu Beth Hart de la prima audiţie a vocii ei, ajungând astfel să concerteze în toată lumea, alături de legende ale muzicii blues şi rock mondiale precum Joe Bonamassa, Jeff Beck şi Slash. În 2012, la Kennedy Center Honors, a reuşit printr-o reprezentaţie live de câteva minute, să-i ridice în picioare în rafale de aplauze pe preşedintele Barrack Obama şi pe soţia sa, Michelle, în cadrul unui tribut adus marelui Buddy Guy, şi el prezent la eveniment şi cucerit iremediabil de vocea fără pereche a artistei.

Articole Similare

Back to top button