Box

În aprilie, doi boxeuri de la CS Chimia ar trebui să concureze la Naţionalele de Juniori, iar Mădălina Ciuma, la Europene

Sportivii de la secţia de box a clubului Chimia aveau de gând să continue pregătirea pe plan local în perioada de pauză competiţională, însă după noile măsuri, probabil nu vor mai putea face aceste lucru. ”Ne doream să ne antrenăm în continuare în sala de la stadionul Municipal, dar să evităm aglomerările. Aşteptăm să vedem ce se va decide. Nu avem altceva de făcut. În mod normal, în aprilie ar trebuie să se desfăşoare, la Brăila, Campionatul Naţional de Juniori. Avem doi sportivi care se încadrează aici. Este vorba despre Gabriel Matei (categoria 57 de kilograme) şi Ionuţ Tifoiu (63 de kilograme). Tot în aprilie, ar trebuie să fie şi Campionatul European din Muntenegru. Mădălina Ciuma aşteaptă cu interes acest concurs. Antrenorii lotului naţional i-au spus să-şi facă paşaport că va merge şi ea acolo, după medalia de aur obţinută, la începutul acestei luni, la Cupa României de box feminin, de la Brăila”, a precizat Nicu Dobriţoiu, antrenorul de la secţia de box a clubului Chimia. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button