Administratie

Apa sărată de la Pietrari, aur curat. Primarul Moraru vrea să valorifice resursele naturale făcând un ştrand

Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, are un proiect de suflet, pe care vrea să-l realizeze în perioada următoare. Îşi doreşte amenajarea unui ştrand în localitate, pentru a valorifica resursele naturale de care dispune. A avut banii necesari pentru a demara o astfel de investiţie, însă Guvernul i-a frânt aripile după ce a decis să împovăreze administraţiile publice locale cu plata idemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Cu toate acestea, nu renunţă la ideea de a amenaja un ştrand, cu două bazine, iniţial, unul cu apă dulce, iar altul cu apă sărată. „Aveam 1,2 milioane lei puşi deoparte din fondul de rezervă pentru ştrand. Unde e gospodărirea de apă, am forat şi am dat peste apă sărată. Curge de parcă e fântână arteziană. Am adus specialişti, au luat probe şi au venit şi cu rezultatele. Avem avizele de la Institutul Naţional de Balneologie. Apa are nişte proprietăţi deosebite. E peste tot ce avem în judeţ. Avem şi recomandările Ministerului Sănătăţii. Are numeroase indicaţii terapeutice. Vom vedea ce variantă găsim pentru a obţine fondurile necesare în vederea demarării unei investiţii pentru a valorifica resursele de care dispunem.

Din banii pe care îi avem din fondul de rezervă trebuie să plătim acum indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor. Avem 54 de persoane cu handicap şi 9 însoţitori, care dispun de aceleaşi beneficii ca şi personalul contractual din Primărie şi care, conform unei ordonanţe de urgenţă, trebuie să fie plătiţi înaintea tuturor. Pentru ceilalţi, dacă mai rămân bani. Mai avem şi alte solicitări pentru însoţitori. Dacă nu aveam acei bani din fondul de rezervă, intram în colaps”, a precizat primarul Nicolae Moraru. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button