Liga Nationala

”Alt antrenor, cred că s-ar fi mulţumit şi cu un egal. Eu mi-am dorit totul sau nimic”

• a spus Florentin Pera, la finalul întâlnirii dintre SCM şi CSM Bucureşti

După golul Samarei da Silva înscris în ultima secundă, Florentin Pera a sărbătorit alături de elevele sale obţinerea unei noi victorii în faţa mult mai galonatei CSM Bucureşti. Deznodământul putea fi unul nefericit pentru SCM. Însă tehnicianul campioanei a riscat, iar cei curajoşi sunt întotdeauna recompensaţi. La ultimul atac al Vâlcii, la 19-19, pentru că ne aflam în inferioritate numerică, Pera a scos portarul. Am atacat 6 contra 6. ”Municipalele” nu au pierdut mingea, ba mai mult au reuşit să înscrie golul victoriei. Despre această decizie şi tot ce s-a întâmplat în derby, Florentin Pera a spus: ”După victorie întotdeauna eşti fericit. Mă bucur din suflet că am reuşit să jucăm ca o echipă de Liga Campionilor. Am avut lucuditatea şi forţa să nu cedăm nicio secundă, chiar dacă au fost momente de joc sau căderi pe parcursul jocului, în mare parte din cauza ratărilor, care ne-au costat destul de mult. Am avut şi două aruncări de la 7 metri irosite. Dar, cred eu că am arătat din nou că Vâlcea este o echipă foarte puternică pe faza de apărare. Am primit doar 19 goluri, am făcut un joc foarte exact în faza defensivă. Le-am închis bine culoarele, am avut o mobilitate bună, agresivitate, ne-am apărat bine la Crina Pintea. Am întrerupt destul de mult jocul lor. Nu am stat retrase. Practic am respectat tot ceea ce am pregătit. Mă bucur din suflet că am reuşit să demonstrăm că SCM Rm. Vâlcea, chiar dacă a pierdut 11 jucătoare, chiar dacă am avut multe jucătoare noi şi accidentări şi nu am avut o continuitate în pregătire pentru a ajunge la nivelul optim, într-un timp relativ scurt am reuşit să formăm din nou o echipă competitivă, o echipă unită, care joacă pe acelaşi profil ca şi anul trecut, cu sufletul, cu inima, până la ultima picătură de energie, care se luptă pentru fiecare minge”.

”O victorie în ultima secundă întotdeauna este mai frumoasă”

”O victorie la un gol, în ultimele secunde, întotdeauna este mai frumoasă şi-ţi aduce foarte multă satisfacţie. Felicit fetele, conducerea, publicul, care a fost minunat, a creat o atmosferă incendiară. Pe mine, personal şi pe fete ne-a ajutat să nu cedăm şi să trecem peste toate momentele dificile. E o victorie mare pentru noi. Am confirmat acest început de campionat bun. Avem cinci victorii din cinci meciuri, suntem la un nivel foarte bun, însă trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Noi anul trecut tot ce am realizat s-a datorat faptului că am fost modeşti. Trebuie să încercăm să vorbim cât mai mult pe teren şi bineînţeles că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a adăugat Pera.
”Mă bucur pentru Sami. Faptul că a marcat un asemenea gol, într-un meci atât de important, cu siguranţă îi va marca perioada ei la Vâlcea. O felicit că a avut tăria să-şi asume responsabilitatea şutului în acel moment. Jucătoarele cu personalitate fac acest lucru. Însă toate fetele au fost la înălţime, s-au completat foarte bine. Au fost momente în care nu am reuşit să avem cursivitate. Dar cred eu că tot apărarea a fost numărul 1. Poarta, de asemenea, a mers foarte bine. Iuliya Dumanska a prins o zi bună. A avut câteva intervenţii extrem de importante. E bine că toate fetele sunt fericite şi pot merge la echipa naţională cu un moral foarte bun”, a mai declarat tehnicianul campioanei.

”Niciodată nu voi merge la o echipă unde nu există presiune”

Florentin Pera a vorbit şi despre pretenţiile pe care le-a avut de la jucătoarele sale: ”Am încercat să le transmit cât mai mult calm, să creadă în ele, să aibă răbdare. În ultimele momente ale meciului, am încercat să jucăm cât mai sigur, să nu ne grăbim să aruncăm din situaţii nefavorabile, având în vedere că eram şi fără portar şi puteam chiar să pierdem meciul. Încă o dată am riscat, la fel ca şi anul trecut, am jucat fără portar, totul sau nimic. Puteam să ratăm şi poarta fiind goală, puteam primi gol. Poate că alt antrenor era mulţumit şi cu rezultatul de egalitate, însă eu mi-am dorit totul sau nimic. Nu ne-a fost uşor să jucăm în atac împotriva unor asemenea jucătoare Când ai în faţă jucătoare ca Torstensson, Pintea, Perianu, Klicovac, Cvijic, pentru orice jucătoare e greu să lupte cu o apărare atât de mare şi de puternică. Dar cred eu că am găsit breşele cele mai bune şi am învins una dintre echipele cu cele mai bune apărări din Europa. Noi avem ca obiectiv locurile 1-3. Întotdeauna voi tinde să fiu Numărul 1. Vom încerca să ne îndeplinim obiectivul, iar dacă medalia va fi cea mai strălucitoare, bucuria va fi cu atât mai mare. Oricum, mie îmi place presiunea. Niciodată nu voi merge undeva unde nu e presiune. Antrenez cu plăcere acolo unde e presiune”.
”Campionatul e lung, nu cred că era cineva care se gândea că după cinci etape, CSM Bucureşti va avea şase puncte mai puţine decât Vâlcea. E un lucru formidabil pentru noi, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, să tratăm fiecare meci în parte cu maximă seriozitate. Avem un campionat extrem de disputat, echilibrat, cu echipe valoroase. Sunt multe surprize şi datorită faptului că există un nivel ridicat în Liga Naţională, iar acest lucru nu poate să fie decât benefic pentru handbalul românesc şi pentru echipa naţională”, a a mai spus antrenorul momentului din handbalul feminin românesc.

”M-a deranjat că înainte de meci selecţionerul României a pus presiune pe trei jucătoare de la Vâlcea”

”M-a deranjat că înainte de acest meci selecţionerul a pus presiune de trei jucătoare de la Vâlcea. Nu cred că a fost o poziţie corectă să spui că-ţi doreşti să joace mai mult cu nume şi cu prenume anumite jucătoare de la Vâlcea. Eu nu m-am băgat în bucătăria CSM-ului şi cred că e corect să ne respectăm. Echipa naţională este echipa naţională, iar lupta internă trebuie să fie luptă internă. Eu îmi văd de echipa mea, respect CSM Bucureşti, este o echipă valoroasă, cu jucătoare mari, cu obiective măreţe. Sunt din toate punctele de vedere mai puternici decât noi. Noi ne dorim să fim în continuare uniţi, modeşti şi cu frica lui Dumnezeu. (…) M-a surprins prezenţa lui Cvijic. La Martin mă aşteptam să revină. Asta arată că suntem respectaţi şi luaţi în seamă de CSM Bucureşti. Şi în meciul cu Slobozia au menajat jucătoare pentru a le avea apte la Vâlcea. Şi-au concentrat toată atenţia pe acest joc şi cu atât este şi mai frumoasă victoria noastră”, a mai transmis, în încheiere, Florentin Pera. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button