Atletism

Alin Firfirică are ca obiectiv în 2018 calificarea la Campionatul European de la Berlin

Anul 2017 a fost unul aproape perfect pentru atletul vâlcean Alin Firfirică. Acesta a fost cel mai bun sportiv român de la aruncarea discului. A obţinut titlul de campion naţional de seniori, însă a avut o comportare bună şi pe plan internaţional. Astfel, a fost vicecampion european de tineret, dar şi vicecampion mondial, la Universiada care a avut loc la Taipei. Pentru Alin a fost ultimul an la tineret. 2018 este primul an la nivel de seniori. Deşi este convins că-i va fi greu acum, la începutul unui nou drum, Firfirică (sportiv legitimat la CSU Suceava şi CSA Steaua Bucureşti) are planuri mari pentru perioada următoare. Discobolul vâlcean are ca obiectiv realizarea baremului necesar în vederea participării la Campionatul European de Atletism pentru seniori. Acesta se va desfăşura în luna august, în Germania, la Berlin. „Vreau să realizez baremul pentru Europene, iar dacă se va întâmpla acest lucru şi voi merge la Berlin, mi-aş mai dori să ajung în finala mare, de 8. Fiind primul meu an la seniori, nu pot să mă gândesc direct la o medalie. Trebuie luat totul pas cu pas. Mai am mult de muncit”, a spus Alin Firfirică. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button