Administratie

Aleca pregăteşte investiţii de un milion de euro, la Otetelişu, prin POR, Axa 13

Constantin Aleca, primarul oraşului Bălceşti, are în vedere realizarea unui proiect integrat, prin POR 2014-2020, Axa 13 – Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii, prin care să introducă utilităţi în anumite zone, dar şi să construiască centre multifuncţionale pentru copiii proveniţi din familii vulnerabile, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi. „Un astfel de proiect poate să cuprindă şi amenajări ce ţin de mediu – parcuri, spaţii verzi, alei, pergole, transportul în comun, inclusiv staţii de autobuz, mobilier urban şi sisteme de acces la Internet. O componentă obligatorie trebuie să fie educaţia şi, concret, eu m-am gândit la Otetelişu. Lângă şcoală, avem un spaţiu unde putem realiza toate aceste lucruri. Acolo, în locul fostei săli de festivităţi, vreau să fac un centru multifuncţional cultural – educativ. Unde sunt prunii, se poate realiza un parc foarte frumos. În spatele grădiniţei, avem un teren de sport şi un spaţiu generos. Se pot amenaja un teren cu suprafaţă sintetică, un bazin de înot. Tot prin Axa 13, care este în consultare publică, putem recondiţiona şcoala şi grădiniţa, adică să schimbăm inclusiv reţelele electrice. O idee este să modernizăm şi Aleea Bisericii, care trece prin spate, amenajând şi o pistă pentru biciclete”, a anunţat edilul PNL. Constantin Aleca a menţionat că a făcut mai multe calcule, iar concluzia a fost aceea că, pentru o astfel de investiţie, ar avea nevoie de cel mult un milion de euro, mult sub plafonul maxim permis de program. „Dezavantajul este că, la fel ca multe alte lucruri din această ţară, această Axă 13 depinde de guvernanţi, chiar dacă finanţarea vine de la Uniunea Europeană. Avantajul este că, pe îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, pe plan local, s-ar crea şi noi locuri de muncă, iar oraşul Bălceşti ar contribui cu doar 2 % din valoarea investiţiilor. În condiţiile în care actualii guvernanţi ne tot taie fonduri şi par să aibă o obsesie împotriva comunităţii noastre, n-am putea suporta un procent mai mare”, a mai explicat liberalul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button