Administratie

ADI Apa Vâlcea introduce 25 de km de apă şi 8 de canalizare, la Cernişoara

Mihai Ionescu a depus mai multe proiecte pe Ordonanţa 28, printre care se numără şi cele de modernizare a dispensarului medical, dar şi de extindere, reabilitare şi dotare a sediului Primăriei Cernişoara. Social-democratul a mai solicitat finanţare de la Guvern şi pentru construirea a 15 poduri şi podeţe, în toate zonele vulnerabile, unde accesul spre gospodării se face în condiţii grele. „De departe însă, cea mai importantă investiţie a noastră se referă la introducerea reţelelor de apă (25 de kilometri) şi de canalizare (8 km.). Lucrările vor fi realizate de ADI Apa Vâlcea. Primăria Cernişoara a introdus până acum 10 kilometri din aceste reţele şi a făcut o staţie de epurare, printre cele mai moderne din judeţ. Din informaţiile pe care le am, în septembrie, va avea loc licitaţia pentru atribuirea lucrărilor”, a precizat social-democratul Mihai Ionescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button